Monthly Archives: Februarie 2009

Bani aruncaţi

O fătucă în uniformă de poliţie, de pe la Cluj (şi Napoca, dacă nu e cumva o ofensă la adresa… ştie CNCD), emoţionatăsăraca de ea -, purtătoare, ne anunţa că dintr-o sticlă aprinsă aruncată în stradă s-au răspîndit substanţe inflamante. Purtătoare de cuvînt, am vrut să zic. Eu cred că erau substanţe infamante. Cîrdul de fătuci care se afla în studioul televiziunii respective, inclusiv fătucile redacţionale, nu s-a inflamat deloc.

Sugestie odioasă: desfiinţarea tuturor (sau măcar un 99% acolo) posturilor de purtători. De cuvînt, adică. Mă tot poticnesc pentru că_ce poartă ăştia o fi cuvînt doar că nu e nici în limba română, cel mai adesea nici nu are legătura cu logica şi îi îmbolnăveşte cu incultură şi superficialitate pe cei care ascultă.

Slogan: Un buget de austeritate pentru o lume fără fătuci!
(sexul fătucilor e irevelantinverelant… inverderantiredevalnt… ceva cu i…)

Crimă!

Din ce am văzut la TVR1, vechilul-şef ar fi trimis legea în care se reglementează situaţia unităţilor de cercetare agricolă înapoi la parlament sub pretextul otrăvit şi mincinos deja cunoscut, cum că s-ar încălca dreptul la proprietate dacă terenurile existente rămîn ale respectivelor institute.

Grav, extrem de grav. Poate cea mai sinistră ştire din ultima vreme.

Dacă nu păstrăm institutele de cercetare agricolă (fără pămîntul lor sînt terminate), dacă nu asigurăm producţia proprie de seminţe, mai bine ne bombardează direct, pierim mai uşor şi mai demn.

Nu vom avea ţară fără independenţa alimentară. Pe care România o poate obţine cu uşurinţă. Nu vom trece cît de cît suportabil prin lunga criză care a început dacă nu păstrăm mulţi oameni la ţară, unde să aibă ce să planteze, în pămîntul lor, chiar dacă nu ating eficienţa exploatărilor agricole din vest. Eficienţă cuplată şi cu o exagerată reducere demografică a trăitorilor la sat. Nu mai merge treaba cu teoriile de pînă mai ieri. Economia reală nu mai are nevoie de atîţia producători de fiare, celulare, ţoale, automobile. Nu mai are nevoie nici de toţi cei existenţi în prezent. Modelul economic a dat faliment.

Ar fi o crimă grozavă să distrugi una din puţinele şanse pe care le mai avem, şansă nu pentru prosperitate ci pentru supravieţuire într-o minimă libertate. Bătălia viitorului se dă pentru monopolul asupra seminţelor (ca să simplific la maximum). Hibrizii pe care ne vor obliga să-i importăm, dacă nu ne asigurăm singuri producţia (şi patentarea), ne vor da legaţi în mîinile altora. Vom trăi în cea mai sinistră sclavie, sub spectrul exterminării, nu al sărăciei, ca azi.

Dacă se petrece o asemenea porcărie, putem considera SUA ca duşmani de moarte ai românilor, pentru că cele mai multe corporaţii care deţin cuasi-monopolul în domeniu sînt americane şi nimeni nu mă poate prosti să cred că ar fi altă influenţă la lucru în acest caz. Aici nu e mîna tunarilor de pămînturi agricole, nu avem de a face cu lăcomia de găinari sau cu lăcomia de oameni proşti. Aici e o mişcare bine gîndită cu consecinţe apocaliptice în viitor.

Trebuie opriţi!

Abia februarie

Scena I

Televiziunea publică. Intră Mircea Diaconu, Victor Socaciu, Cristian Ţopescu, Sergiu Nicolaescu, poate o Turcancă sau un Sassu. Sînt oameni obosiţi, timoraţi, speriaţi. Sînt politicieni terminaţi, cu toate că unii dintre ei abia acum fac primii paşi în politica oficială. Reprezintă Noua Mare Adunare Naţională, o amăgire în dezamăgire. Biroul Politic e la Bruxelles, unde se află şi supleanţii grăsuţi, foşti UTCişti, ciobănaşi, fete de ong, bancheropode, figuranţi.  

Scena II

– Nu, fraţilor, nu veţi scăpa. Ştiu că sînteţi derutaţi, depăşiţi, că aţi vrea să faceţi cîte ceva – unii – şi nu puteţi. E vreme de razboi, unii vă pricepeţi bine la altceva, plecaţi cu demnitate, spuneţi cu voce tare că nu se poate face nimic aşa cum stau lucrurile acum.

Scena III

Cade cortina.

(Piesă într-un act de simplă constatare.)

Puţintică răbdare, coane Badea

şapte ca în Tabernacol – şaptele sfîntul –
fii Lui sapă mormîntul
pentru turbanul cu smarald
caii cad, roşu-i pămîntul
nu mai e dinte
şi nici ochi să stea fierbinte
sub faldul nopţii întunecat

Nu se ştie cînd vine, nu se ştie cît durează. De venit, vine sigur şi îşi face treaba. Fie prin ceata lui Baba Novac, fie cu ai lui Arkan, atunci sau acum, toate se repun în rostul lor indiferent de instrumentul care va fi folosit.  Poţi să-l numeşti cum vrei: blestem, soartă, răsplată. Principiul se aplică cu şi mai multă tărie în cazul hoardelor. Mircea Badea poate să fie liniştit. Liniştit şi cu răbdare. A, dacă l-ar fi chemat Rafael Sandor sau Zoran Djindjic, atunci ar fi putut să înceapă să-şi facă unele griji şi unele pregătiri. Ultimele.

(Am pus cîntecul lui Phoenix în box. Are – ca să mă exprim aşa şi nu altfel – un înalt grad de generalitate. Neîndoios.)