Monthly Archives: Martie 2009

Grafic

Indicii (bursei americane) Dow Jones & NASDAQ pentru ultimul an, la zi:

djia_29_03_09nasdaq_29_03_09

 

Primele 20 de bănci (dintre cele listate la NYSE) în ordinea descrescătoare a capitalizării de piaţă (la zi) – prăbuşirea cursului din ultimul an:
[ valoarea cumulată (la zi) a acţiunilor celor 20 -> (aprox.) 680 miliarde dolari ]

hbc-microchartwfc-microchartstd-microchartmtu-microchartbac-microchartry-microchartwbk-microchart
itu-microchartbbv-microchartbbd-microcharttd-microchartusb-microchartbns-microchartmfg-microchart
rbs-microchartbcs-microchartlyg-microchartbmo-microchartc-microchartcm-microchart
HBC – HSBC Holding PLC (Anglia); WFC – Wells Fargo & Co; STD – Banco Santander SA (Spania); MTU – Mitsubishi UFJ Financial Group Inc (Japonia); BAC – Bank of America Corp; RY – RBC Financial Group (Canada); WBK – Westpac Banking Corp (Australia); ITU – Banco Itau Holding Financeira SA (Brazilia); BBV – Banco Bilbao Vizcaya Argentaria SA (Spania); BBD – Banco Bradesco SA (Brazilia); TD – Toronto-Dominion Bank (Canada); USB – US Bancorp; BNS – The Bank of Nova Scotia (Canada); MFG – Mizuho Financial Group Inc (Japonia); RBS – The Royal Bank of Scotland Group PLC (Anglia); BCS – Barclays Bank PLC (Anglia); LYG – Lloyds Banking Group PLC (Anglia); BMO – Bank of Montreal (Canada); C – Citigroup Inc; CM – Canadian Imperial Bank of Commerce (Canada)

 

Faţă de căderea generală a indicelui DJ, scăderea în valoare a acţiunilor băncilor e semnificativ mai pronunţată – un exemplu (RBS care e/era plină de moft şi în România):

rbs-vs-djia
– linia subţire – variaţia indicelui DJ în ultimul an; linia groasă – RBS

Anunțuri

„Ora planetei”

Pentru cei care nu sînt cuprinşi de tembelismul activist ecologist:

„Bubbles are beautiful but fragile things.”

AIPAC-ul nu l-a vrut şi pace (vorba vine, că numai pace nu vor). Ar fi devenit un fel de coordonator al securiştilor americani de toate felurile pentru partea de analiză şi evaluare. Un fel de creier pentru Obama, care adesea e mult prea ocupat.

Cam ce gîndeşte „controversatul” despre criză:
The Crash and its International ConsequencesChas W. Freeman

Iar aici motivele pentru care a renunţat să mai primească postul (noi sîntem copii în comparaţie cu şerpăraia de acolo):
Charles Freeman’s Statement in Wake of Withdrawal From Intelligence Post

Bineînţeles, toate cele care apar pe acest blog reprezintă doar artă pentru artă, n’aşa (cum le-ngîna marele guru, exilatul în Dămăroaia), România fiind cumpărată en gros, adicătelea cu noi toţi, pentru 20 de miliarde de euroi. Pentru noi consecinţele au venit, am păşit deja în viitor. Dupa 20 de ani atît valorăm, n’aşa?

Mîngîiat pe cap

„From a credo for the protection of oppressed minorities and suffering humanity against the depredations of states, human rights have become a justification for imperialism and the paternalistic exercise of states’ power over their own populations. The cynical response to this – that all idealism inevitably becomes a cover for the extension of state power – would miss the mark here. Such a cynical response would only let the liberal interventionists (*) off the hook, allowing them to fall back on the position of being starry-eyed but impractical cosmopolitans. But to grant the liberal cosmopolitans even this is to grant them too much: the legacy of Kosovo shows us not that cosmopolitan human rights are unfeasible, but rather that they are undesirable.

The revival of protectorates can be logically deduced from the structure of cosmopolitan human rights themselves. Severed from a collective vision of politics and national rights, military humanitarianism inevitably reduces people to the status of victims: victims of both their oppressors and their benefactors.” (Philip CunliffeThe legacy of Kosovo? International paternalism – The transformation of Kosovo into a colonial-style protectorate exposes the authoritarianism behind Western governments’ ‘ethical’ foreign policies.)

Cît de bine îmi este să fiu mîngîiat pe cap! Ce bine e să ştiu că au grijă de mine, că mă apără, că îmi vor numai binele. Îmbătrinesc, legănat uşor, încă de prin 1992 cînd, din preaplinul lor, au revărsat cîteva picături umanitare prin Somalia. Mijeam ochii, plescăind încet, satisfăcut precum un căţelandru bine hrănit, cînd aveau grijă de bosnieci (cu e de la ciumeci), de kosoverze, de afgani (dar nu talibani!), de irakieni (selectiv). Din cînd în cînd, visez portocaliu. Acum sînt înfăşat într-un împrumut preventiv pentru a fi păstrat uscat pe mai tîrziu, cînd mă vor naşte om nou-nouţ.

 (*) Intervenţioniştii liberali (clintonistas deveniţi obamistici) veghează mai înţelept şi mai iubitor decît unchiul George.

Out of UE – pur şi simplu

Ce ar fi trebuit să facem (dacă am fi avut stat):

– Ieşirea României din UE. Imediat.

– Expulzarea obligatorie a întregii turme de consilieri străini, desfiinţarea ong-urilor de ocupaţie, punerea sub control parlamentar strict a Băncii Naţionale.

– Dacă tot ne pornim, retragerea României din FMI, OMC şi alte organizaţii de gangsteri.

După care ar trebui să-i ridicăm o statuie lui Ceauşescu care să ne aducă aminte cît de boi şi cît de ticăloşi sînt masteranzii care formează adunătura de experţi, analişti, „oameni de afaceri”, politruci globalişti şi alte curve iubitoare de străini, prin comparaţie cu un cizmar care gîndea cu capul lui. Calitate pe care noi (alţii decît cei din enumerarea anterioară) nu o mai folosim, cum nu mai invocăm nici dreptul de stăpîni în ţara noastră.

Concluzia logică: starea în care am ajuns/(fost aduşi) este tristă, înjositoare, de nesuportat. Ce ar fi dacă nu am mai suporta-o? Mă uit în jur şi îmi dau seama, ca_cetăţean, că nu a venit încă timpul.

Dar ca individ?

Avertizez pe această cale pe orice propagandist UEist asupra riscurilor la care se expune dacă va fi prins pe proprietatea mea. Bandiţii, mincinoşii patologici, apologeţii unui regim (şi ai structurii prin care acesta să funcţioneze optim) criminal, antiuman, anticreştin, păgubos şi imbecil vor fi trataţi dupa cum merită, fără menajamente.

Gata!

P.S.  Cui nu-i place, poate să mă strige Putin şi să mă pupe… adică nu, că sînt prea mulţi care atît ar aştepta… UEnari, deh!

Dănţuind spre abis?

Bancherimea ne calcă în picioare… hop ş-aşa, ş-aşa şi aşa!

Felicitări, domnule Ilie Şerbănescu, pentru curajul de a spune lucrurilor pe nume!

Patagonia, venim! (Patagonia se află în Argentina, cumva la capătul lumii, ţară care a trecut prin ce vom trece noi în următorii ani de chinuri FMIste.)

***

Dar dacă, între timp, cade în nas tanti Mitza Occident?

Unele întrebări, puse sau doar intuite, îşi vor afla răspunsurile şi, oricare vor fi ele, nu vor arăta cum ni le imaginăm astăzi. Indiferent de imprevizibilitatea răspunsurilor, sînt convins că omenirea nu mai poate suporta multă vreme infestarea cu  „civilizaţie” occidentală raspîndită prin ideologia „globalismului”.

Pentru că sistemul economic impus de ocident nu poate fi extras (şi aruncat la gunoi) fără moartea întregului sistem de dominaţie (în exterior) şi control (în interior), occidentul se găseşte  într-o situaţie imposibilă. (Consider că occidentul se exprimă prin elitele sale – banchereşti, politice, mediotice, „civile”, etc – complicitatea sau pasivitatea plebeilor mă interesează mai puţin, deocamdată.)

Supravieţuirea Occidentului ca o entitate (să-i zicem) semnificativă depinde de 2 factori: bunăvoinţa ţărilor/zonelor care reprezintă viitorul planetei şi dovedirea bunei sale credinţe şi a dorinţei de schimbare. Asupra primului factor nu are influenţă, iar cel de-al doilea pare improbabil. Dacă ar fi în stare cineva să explice cum se poate trece de la dictatura speculaţiei, înşelătoriei şi ipocriziei la o relativă libertate a valorificării corecte a resurselor, a liberului schimb şi a respectului…

Nimeni nu va scăpa neafectat, dar, în vreme ce gradul de integrare în sistem al ţărilor-victimă care compun occidentul este foarte ridicat, ţările-ţintă, fără de care nu se poate imagina continuarea supremaţiei occidentale, nu sînt la fel de integrate şi, în bună măsură, anticorpii pe care îi produc contribuie puternic la instabilitatea devenită explozivă în care ne aflăm.

Occidentul nu poate înghiţi întreaga planetă. Pentru că nu pare să înţelegaga(*) că „modelul” său nu este viabil fără ţări care să fie supuse genocidului şi stoarcerii, cum nu înţelege prea bine (deşi are o oarecare idee) că sclavii se revoltă întotdeauna, nu văd ce şanse ar fi să înţeleagă situaţia fără ieşire în care a ajuns. Retorica cu „lăcomia Wall Street-ului”, cu sfîrşitul „aroganţei corporaţiilor”, cu „resursele limitate” este doar atît – retorică.  Elitele sale nu se pot desprinde de ideea că metoda lui „dar n-are şapcă” nu mai ţine. Nu poţi îngenunchea China printr-o „cursă a înarmărilor” ecologistă, de exemplu. Nu poţi interzice accesul la resurse pentru China şi India prin mijloace militare. Nu poţi ameninţa Rusia la ea acasă. Nu poţi dezvolta tehnologii care să te menţină în frunte fără pieţe de desfacere externe care să-ţi cumpere „jucăriile” pentru ca tu să-ţi poţi finanţa ambiţiile. Nu poţi interzice producţia/(implicit transferul de cunoaştere) în/(spre) alte ţări. Nu poţi opri furtul de tehnologie sau impune respectarea nu-ştiu-căror reguli de comerţ „liber” cînd vrei să-ţi tragi tu toate avantajele. Cine nu înţelege că prosperitatea occidentului s-a bazat din greu pe „plusul” permanent venit din restul lumii şi că globalismul instituţionalizat nu este decît o dovadă de panică e… bancher.

Norocul omenirii, vai de capul lui, stă în paradoxul creat: occidentul nu mai poate impune condiţii restului lumii, atunci încearcă să-i pervertească pe toţi la religia globalistă, fără să realizeze că planeta, ca sistem închis, nu poate suporta un sistem economic speculativ, bazat pe oda adusă consumului. Grăbindu-se să integreze cu forţa (elitele şi moftangii, în special) se trezeşte faţă în faţă cu realitatea pretenţiilor noilor „integraţi” care nu dispun de robinetul de jaf prin care occidentul şi-a potolit mulţimile. Mai mult, masca „democraţiei” şi a „prosperităţii” care ar decurge din prima, necesară pentru momirea fraierilor, crapă mult mai rapid cînd diferenţa dintre ce vezi la televizor şi ce vezi în viaţa de zi cu zi este mult mai mare decît în vest. Chiar printre elitele neoccidentale care ar fi dispuse să se integreze deplin, contradicţia dintre realitate şi palavre se observă mai clar. Başca diferenţele culturale. Astfel apare/se dezvoltă o altfel de frică, care le împinge să se gîndească şi la alte căi decît cea a unei occidentalizări sinucigaşe. Graba disperată a occidentului de a-şi lăţi „modelul” peste toţi poate fi şansa omenirii de a scăpa de el.

Şansa de a scăpa plătind un preţ mai mic, pentru că oricum se va alege praful de „model”. Numai să nu se aleagă praful de toate.


(*)
tastat aşa din greşeală, dar se potriveşte, semnele degenerescenţei occidentului se întîlnesc peste tot.

7 ani de sclavie

Mult mai mulţi în realitate, dar am calculat un minim.

80+ miliarde euro datorie reprezintă în jur de 4000 de euro pentru fiecare dintre noi. Mai mult decît salariul mediu anual. Partea activă a populaţiei, făcînd abstracţie de şomaj, reprezintă ceva mai mult de o treime. Dacă adulţii şi pensionarii mai pot strînge cureaua, pentru copii şi tineri e aproape imposibil să mai reduci din puţinul care există (<- o paranteză nesemnificativă, doar lucrăm cu cifre, ce mama naibii!). La 2 persoane active revin cam 3,5 care depind de acestea (inclusiv pensionarii). Dacă acest nucleu – format din 3 generaţii – ar da 40% din tot ce cîştigă pentru plata bancherimii ar rezulta în jur de 580 de euro pe an şi persoană, adică ar plăti „datoria” în 6,9 ani de chinuri.

Evident, astfel de datorii nu se pot plăti. Tot atît de evident, vom rămîne sclavi pe vecie. Practic, în curind nici nu vom mai avea în proprietate, ca indivizi sau ca stat, nimic.

Acesta este un mesaj optimist. Cred că viitorul apropiat se va înfăţişa şi mai crunt. Cam de prin aprilie, pe la jumatate.

Un posibil viitor, prezent foarte prezent pentru alţii, arată cam aşa:

Complete Idiot’s Guide: Giving Motivational Speeches

Ieri, se puteau vedea şi imaginile, dar cenzura se mişcă rapid, văd. Gunoiul care înjură la 3 vorbe este un rahat cu ochi american, ofiţer, care îi „motivează” pe irakieni (să ucidă alţi irakieni), la ei acasă, după ce i-au invadat, i-au ucis cu zecile de mii, le-au distrus ţara şi îi supun unei ocupaţii umilitoare. Fără imagine impactul e ceva mai mic, în sensul că, dacă îl şi vezi pe animalul bine hrănit şi bou profund, îţi vine să-l strîngi de gît mai incetişor, pentru ca agonia să ţină ceva mai mult. Pot să-mi imaginez, cu neascunsă satisfacţie, ce „meniu” i-au pregătit irakienii idiotului.

4000 de euro per capita. Nu vin „băieţii” de la Moody pe aici? Poate îl iau şi pe tembel cu ei, să mă motiveze puţin. Euro cu euro, 4000 în cap, metal topit şi turnat, picătură cu picătură, pe gîtul măcănitorilor.