Monthly Archives: Aprilie 2009

(mpm)   A Night in Summer Long Ago  <- clic

muzică pentru meseriaşi (mpm)

  Another Man’s Woman (live)    <- clic

A. Hitler, cripto-pictor

Greu de găsit imagini de dimensiuni mai mari pentru ca să-mi pot face o idee mai clară. Dacă picturile sînt sau nu ale lui, habar n-am, de licitat le-au licitat ca atare şi s-au sesizat cei care se sesizează de obicei (doar pozele sînt mult mai mici decît de obiceiuri din astea). Pe lîngă care, curios de felul meu, mă adaug.

 Dacă sînt, aş zice că-i plăceau clădirile, cîinii şi florile. Nu-i plăceau oamenii. Cred că şi la clădiri stilul arhitectonic prima, probabil şi din acest motiv demolările se vor întîmpla rapid, mai tîrziu. Stilul bombastic nu se dezminţea nici în acuarelă, la clădirile întregi, dar şi delabrarea îl atrăgea, se pare. De la delabrat la ruina deplină trecerea e uşoară. Anglo-americanii vor prelua stilul şi-l vor întrece cu mult. Din invidie.

Culorile sau atmosfera sînt ciudate la peisaje, intenţia remodelării era evidentă de pe atunci. Sigur nu-i plăceau oamenii.

Avea mîna sigură în tinereţe. După tranşeele primului război nu i-au placut mai mult nici oamenii nici peisajul, cred.

 

hitler_flori

007barat

Sînt pregătit.
Cînd s-a dat liber la orătănii aşteptam. Începeam să sper, timid. Acum sînt aproape febril. Ne aflăm la un pas de a se da liber la porci! Calm. Să nu risipesc energie.
Mai e puţin.

Între timp, am compilat o listă cu titluri de referinţă pentru entuziaştii genului.

La loc de cinste, desigur, trililulogia în 5 volume şi multe dosare – Portocala dezvelităde Tr. Băs.

Tipologia victimei – prefaţă, obiect de studiu şi (în) poze Em. Bo.
Drumul spre glorie: cum, pe unde, cît
Din cort de la Kiev, cu dragoste
De atunci i-am condamnat pe toţi…
License to skill, deal & peal

Pentru colecţionarii cu posibilităţi, de la gradul 33 în sus, în ediţie bibliofilă: Flota!? Am scufundat porcii cu ea, boilor! Pentru patrie!

Inegalabila serie C.A.C.S. (Comandoul de Acţiune Contra Scroafelor) – de Ra. Mază. – din care nu putem să nu amintim cîteva titluri:

Pistolul, paramilitarul şi papagalul de Rio
La poarta maritimă a ţării: porcii nu vor trece!
Trebuie stîrpiţi de mici – cum mi-am făcut mîna în
favelas

Trebuie stîrpiţi de la sursă – cum mi-am făcut mîna în jungla amazoniană
Cum mi-am făcut mîna – curs scurt
S.A.S. vs C.A.C.S.
Comandoul sau găina?

O lucrare de mare actualitate: De la bou la porc, ca orice virusde Mi. Geoa.

Globalizarea!de Nea Nelu
Punct ochit, coi lovitde Ad. Năs.
Globalizarea!!de Nea Nelu
Mi-e frică!de Ad. Seve.
Globalizarea!!!de Nea Nelu

Misterul din chiloţi, masacrul din pădure – de Io. Ţir.

Glonţul costă, ura e gratisde Mu. Isă.
Împrumutul preventiv în ceafă – de dr. Mu. Isă.

De porc – de Mi. Bad.
Di Executioner – Gâdea

7:62 PMde conu’ Mişu

În altă ordine de idei, degeaba:

Dudade de Duda
Iode Gigi
Sînt cochet, dar mă fardezde Cr. Anto.

007de 007

Operaţiunea „Sleirea”

Mă uit cu un ochi la băieţii ăştia  în formaţie subţiată, obosiţi, ca după Florii, fără zbuciumul laptopului regalist, fără supraponderalul cu barbă care a zgîndărit cu atîta uşurinţă frustrarea premierului mini-vertical pînă l-a făcut să sfîrîie în direct, fără Ciutacu însuşi, mă uit cum îi mănîncă-n fund.

Cîtă spaimă de deasupra de mogul coboară peste capetele lor (alternez abordarea holistică – top-down – cu cea reducţionistă – bottoms-up). Vin alegerile şi intră Vadim şi Becali în ueparlament! Dacă nu ar fi anticonstituţionale, dacă ar avea un rost alegerile în general precum şi dacă alţi dacă mai mici nu ar fi prezenţi, i-aş vota pe cei doi fără ezitare. Merită fie şi numai ca să pot vedea reacţiile civice de Severin, de Leana lui Traian, de Tokeş, de PRizzi şi alte fiţe – cu sau fără codiţe, de Macovei sau alţi corifei ai justiţiei independente şi ai realismului democrat. Plus oftica celor 2 purceluşi de la coada listelor partidelor acceptate care, din vina celor doi răi, vor cădea de la altitudinea nasului pe sus la clasica atitudine „4 lăbuţe”. La trepidaţiile farsorilor bruxelloţi nici nu îndrăznesc să mă gîndesc de teamă că atîtea frisoane pot cauza.

Am mutat de mult pe un film cu fantome, parcă au mai multă viaţă în ele decît scremuta emisiune. Aş fi vrut să-l aud pe Ilie Şerbănescu, dar nu părea să fie vreo temă de interes pentru domnia sa. Dacă mă înşel, asta e, Gâdea îşi execută emisiunea metodic, cîte-un pic, pic, pic…

La comun

E de înţeles. Ideologia comunitară nu manifestă prea mult entuziasm în a se confrunta cu ideologia comunistă.

Au un duşman comun în naţionalism şi au multe altele în comun (normal, doar e rădăcina de la comunism & comunitarism).

Nu se înţeleg asupra şefilor. Au unele divergenţe asupra proprietăţii – comunitariştii înţeleg să deţină controlul şi asupra familiei, asupra vieţii personale şi a  sufletului. Comuniştii se mulţumeau cu controlul asupra economiei, educaţiei şi politicului, tatonînd controlul asupra gîndirii (unde au eşuat). Comunitariştii nu par dispuşi să repete greşelile tinereţii bolşevice, utopia fericirii generalizate va fi implementată cu orice preţ – la costuri se pricep, mai ales că le plătesc alţii.

Comuniştii plănuiau departe în etape scurte. Exista un feedback social, adesea ignorat. Comunitariştii plănuiesc continuu. Punct. Nu concep altă stare de lucruri, totul trebuie controlat, anticipat, trebuie pregătite variante de intervenţie pentru orice. Consideră că pot prelucra feedback-ul în timp real şi că sistemul se autoreglează cu succes, permanent. Are un nume boala: hybris. Boală fatală.

Pentru obiectul acţiunii lor, măruntul mamifer biped, cînd privim dpv biologic, sau resursa umană, dpv statistic-managerial, efectul este similar.  Istoric, ideologii de o asemena ambiţie nu se mulţumesc cu imperii, vor să modifice realitatea

În cartea lor, acţiunea imperială este o stare de fapt, de la sine înţeleasă. Nu există cetăţeni, există doar supuşi. Nu există opţiuni în afara comenzii ideologice, evident nu există dialog. Proiecţia externă se produce după aceleaşi reguli. Nu există parteneri, nu există negocieri cinstite, nu există contracte care să fie respectate. Există doar dominaţie şi violenţă. 

Bunul simţ ar fi trebuit să ne înveţe că o adevarată stare de echilibru nu trebuie grav tulburată. Schimbarea de dragul schimbării nu e sănătoasă. Ceva care funcţionează nu trebuie neapărat schimbat, cu o nepăsare superioară pentru consecinţe. Dar nu eşti progresist dacă gîndeşti aşa. Dacă vrei să se păstreze anumite reguli care reflectă anumite principii vechi, necontestate în esenţa lor (cel puţin nu pe faţă), eşti reacţionar.

Ţi se întorc drept contraargument aceleaşi principii, îmbrăcate în altă formă, pentru a justifica alte metode. Adepţii vînzolelii nu au ca scop respectarea principiilor, dar nu au ce face, multe sînt prea adînc codificate în natura umană. În general, noile metode sînt proaste. Poate pentru că promotorii nici nu cred în principiile pe care le clamează. Principiile rămîn valabile, dar creşte frustrarea. Dreptatea nu decurge din adevărul principiilor ci din practica socială, din utilizarea bunului simţ amintit.

Cel care îşi exprimă dorinţa de a face bine nu se plasează automat în afara suspiciunii că ar urmări altceva. Singura verificare o dă timpul şi evaluarea corectă a realităţii. Cînd tocmai realitatea este cea care se vrea schimbată, criteriile dispar şi sîntem foutus

Aşa şi cu cele ce se întîmplă în Rep. Moldova. Cu ruşii ne-am înţelege. Poate şi cu ucrainienii. Poate şi americanii sau germanii sau turcii sau orice altă putere care ar putea avea interese în zonă nu ar fi recalcitranţi. Dar cu ideologiile nu te poţi înţelege. Fie roşie fie portocalie, pentru ideologiile comun/etc resursele umane nu sînt atît de importante, iar naţiunile nu există (se citeşte scrîşnind din dinţi dacă eşti activist). Cînd flutura steagul UEist pe clădire era bucurie în studiouri, cînd manifestanţii purtau harta României întregi se mîrîia. Realitatea conţine şi naţiunea şi individul cu identitatea lui etnică şi istorică. Realitatea supără, realitatea trebuie modificată.

The spin must go on.

Munca pe internet sau cine îi plăteşte pe cpârvuleşti?

Lista finanţatorilor ONG-ului „Asociaţia Pro Democraţia”

  • Agentia pentru Strategii Guvernamentale
  • Ambasada Canadei in Romania
  • Ambasada Olandei in Romania
  • Ambasada Statelor Unite ale Americii in Romania
  • Banca Mondiala
  • Camera Deputatilor
  • Charles Stewart Mott Foundation
  • Reprezentanta Comisiei Europene in Romania
  • East West Parliamentary Practice Project
  • Freedom House
  • Fundatia Hanns Seidel
  • Fundatia Konrad Adenauer
  • Fundatia pentru o Societate Deschisa
  • German Marshall Fund of the United States
  • International Foundation for Elections Systems
  • International Republican Institute
  • National Democratic Institute
  • National Endowment for Democracy
  • Open Society Institute Budapest
  • Office for Democratic Institutions and Human Rights
  • Programul Matra al Ministerului Afacerilor Externe din Olanda
  • Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe
  • United Nations Development Programme
  • United States Agency for International Development
  • Westminster Foundation for Democracy
  • „Precum si cetatenii care directioneaza 2% din impozitul pe venitul anual datorat statului.”
    ( http://www.apd.ro/finantatori.php )

    De ce le dau bani executivul şi parlamentul României?

    Repet: de ce o organizaţie neguvernamentală primeşte bani de la buget, indiferent de motiv? (apropo, instituţiile UE funcţionează tot pe banii noştri şi ai altor plătitori de impozite din celelalte ţări UE ergo Reprezentanţa Comisiei Europene (aflată în lista de mai sus) deturnează fonduri publice pentru a finanţa organizaţii neguvernamentale) 

    De ce plăteşte contribuabilul român bani acestor indivizi alături de notorii organizaţii străine cunoscute pentru amestecul lor în influenţarea GUVERNĂRII din ţările ţintă?

    M-am plictisit să pretind că nu pute rahatul. Pute!

    cpârvuleştii monitorizează alegeri. Să vedem care ar fi unii norocoşi care primesc bani din aceleaşi surse ca Pro Democraţia.

     Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe – prezentă pe lista finanţatorilor de cpârvuleşti – plăteşte bani următorilor:

    poziţia 13 –  Open Society Foundation (care, sub forma Fundaţia pentru o Societate Deschisă – citeşte Soroş – dă direct bani Pro Democraţiei! Adică Soroş îi dă bani lui Soroş să-i dea cpârvuleştilor!  – pentru ca sursele de finanţare să pară mai diverse!? – ha!)

    poziţia 24Princess Margarita of Romania Foundationdupă care monitorizează alegerile la care participă „prinţul” Duda!?

    Merită văzute toate „proiectele” finanţate acolo, vor fi găsiţi the usual suspects cu Mungiu în frunte (poziţia 2), adică „societatea civila”.( http://www.ceetrust.org/media/upload/CEE_Trust_Annual_Report_2007.pdf  – pg. 25, Raportul pe 2007, cel mai recent)

    Papagalii aştia „neguvernamentali” ajută la răsturnarea portocalie de guverne, cînd li se cere. În Rep. Moldova sînt prezenţi, evident, ca şi în Ucraina şi în alte locuri, finanţaţi din aceeaşi pungă. Mă rog, aşa e piesa, aceştia sînt actorii, dar cînd îi văd cum se perindă, neruşinaţi, să apere democraţia şi drepturile omului, să educe în spirit civic populaţia, să monitorizeze imparţial acţiunile guvernelor şi politicienilor, să eticheteze partide şi ideologii, îmi vine să vomit.

    Sînt ca agenţiile de rating care distrug firme şi ţări prin inventare de evaluări mincinoase. Activişti agresivi care lucrează din greu la construcţia societăţii de tip nou, asta pe care o vedem, mizerabilă. Sînt paraziţi bugetivori şi atunci cînd sînt grupaţi în organizaţii şi luaţi individual, de cele mai multe ori. Au chiar tupeul să ceară oamenilor să le verse 2% din impozitul pe venit, procentul asupra căruia poţi să decizi unde să fie folosit.

    Cît de bizară poate să devină lumea deformată prin înverşunarea stupidă, dar interesată, a acestor papagali încît statul să devină perceptor pentru „societatea civilă”? Implicit, cît de proşti şi cît de fricoşi ne cred?

    Spinul

    Au ieşit români în stradă, în ţara lor, la Chişinău. Spinul românesc înţeapă pielea groasă a nesimţitoarei UEurope care împiedică sistematic, de aproape 20 de ani, reîntregirea României. Pentru că, n’aşa, ce exemplu prost s-ar crea. De vreo 5 ani nu mai au, nici ei nici piticii lor de pe Dîmboviţa, vreo scuză, odată ce ruşii sînt de acord cu unirea (cu excepţia Transnistriei) – prin planul Belkovski.

    Nu cred că păpuşarii se pregătiseră pentru ce se întîmplă. Nu a început încă o revoluţie portocalie, deşi era clar că o pun la cale. Iar le încurcăm planurile. O vreme, poate doar pentru cîteva zile.

    Cei care sug de la ţîţa scofîlcită a vacii occidentale nu ştiu ce atitudine să ia. E uşor să înjuri comunismul voronian şi să aperi democraţia arginţilor calpi, dar tăcere şi încordare rea cînd se vede românismul, aşa dezorganizat cum e. Cînd se ridică harta României mari deasupra intrării parlamentului de la Chişinău, euronewzii nu văd. Nici cpârvuleştii nu se simt confortabil în studiouri de televiziuni bramburiste.

    Capacul?  Geoană cu Severinul utc-osce-ueparlamentar de-a stînga sa vorbind despre internaţionala socialistă. Penibil.

    Aştept inevitabilul spin (cuvîntul englezesc pentru răstălmăcirea faptelor).

    Sincer? Nici o şansă la reunificare, acum, pentru români. Basarabia poate, eventual, va merge pe drumul unei Serbii (făcută bucăţi, să nu uităm), dar nu se va împlini cu România, pentru că nu se doreşte acest lucru acolo unde se doresc lucrurile pentru noi toţi.

    Dar este un semn!

    „A fi patriot este un delict” – Mircea Chelaru rosteşte aceste cuvinte chiar acum. Da, aşa este, doar că delicvenţii de acest tip nu vor să dispară neam.

    Adăugiri:

    Nu poţi da o „lovitură de stat” într-o provincie, dar sună rotund, mută accentul pe „stat”, statul Moldova, membru al ONU şi în alte comitete şi comiţii. Ce ţi-e cu ciobănaşii şi cu alte rezerve de cadre! La Kosovo cu voi, au nevoie de lustragii!

    Din New York Times (1994): „A meeting between President Leonid M. Kravchuk and Mr. Bronfman – whose family traces its roots back to the Bessarabia region of Ukraine, now part of Moldova – proved unproductive.” Urechiştii ştiu ceva, dar ştiu greşit. Între timp, relaţiile au devenit mult mai productive, peste tot. Cred că cei de la Seagram se simt bine în Basarabia (oriunde va fi fiind ea), cu tot cu viile şi cu livezile ei de plantaţie portocalie în curs de democratizare. Poate şi din cauza asta le iese atît de vizibil băţul din cur cpârvuleştilor, te pui cu Bronfman, te pui cu fabrici şi uzine. Să curgă tăria, munca pe plantaţie e sănătate curată!

    Cagulele lovesc din nou

    „They who can give up essential liberty to obtain a little temporary safety, deserve neither liberty nor safety” – Benjamin Franklin – c. 1775

    „qed” – conu’ Mişu uitîndu-se primprejur – c. 2009

    E nasol cînd năvălesc cagulele peste tine, nu-i aşa?

    Zicea un copoi-şef că au o procedură după care acţionează. Nu-mă-nnebuni!? Şi eu care credeam că sînt de capul lor, că se adună la o şuetă şi, cînd se plictisesc, îşi trag cagulele peste scăfîrlie, mai sparg o uşă, mai umilesc nişte nefericiţi cetăţeni din democraţia neprihănită.

    Acum e diversiune, deodată e f.f. neplăcut să-l iei pe Gigi din pătuc. La borfaşi merge, că vor fi sau nu găsiţi vinovaţi, că aveau sau nu ceva cuţite prin debara, în casa lor, ce mai conta dacă păreau nesimţitori sau speriaţi cînd cagulele lătrau la ei şi îi întindeau pe amărîţi în diverse poziţii de „siguranţă” pentru vlăjganii cu mitraliere, aplicînd procedura.

    Cine a dorit domnia judecătorilor (consecinţă automată: putere mare acordată procurorilor), cui îi place statul poliţienesc (doar mişună teroriştii în jur, nu?), cine a crezut că pot apărea soluţii din gargara de fătuci, cine crede că e bine să te-nchini în faţa bancherilor găunoşi care transformă societatea în piaţă si cetăţeanul în precupeţ sperios… bingo, a cîştigat!

    Dublul standard începe în noi. Antipatia nu e un criteriu sănătos (nici simpatia, de altfel), excepţiile permanente relativizează totul, schimbările prea frecvente zăpăcesc şi oferă condiţii prielnice şmecherilor. Mass-mediotul prosperă pentru că noi îl hrănim. Prin lipsa de criterii solide şi prin inconsecvenţa cu care apelăm la ele, cînd există. Mass-mediotul ne întoarce „favoarea” consumîndu-ne timpul cu tîmpenii care, treptat, ne prostesc şi ne înrăiesc. În acelaşi timp (şi fel), „cîinele de pază” care latră la toţi copacii permite dezvoltarea abuzurilor de orice fel, din orice sferă.

    Abordarea necritică, pentru că vehemenţa „cu temă” nu reprezintă spirit critic, dimpotrivă, duce la zeama urît mirositoare în care ne scufundăm sau, mai grav, complacem.

    Au mare dreptate americanii cînd nu se lasă dezarmaţi. Poate că nu fac faţă armatei de mercenari sau, local, bandelor de gangsteri, dar măcar vor avea o şansă cînd nu vor mai fi „luaţi” unul cîte unul. Nu sînt „cool” redneckşii lor, dar sămînţa libertăţii mai încolţeşte prin unii dintre ei. Printre oile gargaragii… slabe şanse.

    Mă gîndesc să ţin o cagulă la îndemînă, măcar să mi-o trag şi eu pe cap, cînd vor năvăli, ca să mă amuz de nedumerirea lor.

    (vezi şi Hackeri şi cagule)

    Naţionalizarea Băncii Naţionale

    Sau diferenţa dintre o explozie sîngeroasă şi un război economic deschis.

    Lumea construită după chipul şi asemănarea Occidentului se prăbuşeşte în haos. Realitatea scapă de sub controlul păpuşarilor şi are nemăsuratul tupeu de a-şi arăta existenţa. Geniul minciunii stă în capacitatea de a ascunde realitatea. Limita minciunii constă în imposibilitatea de a ascunde realitatea.

    Alba-neagra operează eficient, neîndoielnic. Pînă cînd fraierul nu mai rămîne cu nici un sfanţ în buzunar. Cînd toţi fraierii sînt curăţaţi, şmecherul „o taie”, o încasează sau devine om cinstit. Ultima variantă opera cîndva, acum gangsterii sînt la a n-a generaţie, se cred semizei, au simţul moral extirpat şi sînt proşti.

    Cu alte cuvinte, schimbarea adevărată devine inevitabilă. Cînd şi, mai ales, cum se va produce rămîne de văzut. În părticica de lume în care trăim, valurile schimbării se vor revărsa, că vrem sau că nu vrem. Într-o oarecare măsură depinde de noi dacă vom fi măturaţi, bine şifonaţi sau vom purcede la un sepuku/hăcuire colectiv/ă  pe fundul oceanului. După vechilul-şef Băsescu şi după micul vizir Isărescu, amîndoi trecuţi pe pilot automat din străinătate, ni se „oferă” doar ultima variantă. Lăcomia, prostia şi frica occidentului, transferate prin cureaua de transmisie politico-financiară a bicisnicilor locali ar trebui să ne extermine. După mintea (să-i zicem aşa) lor.

    După mintea mea, încercînd să sper la o minte a noastră, încă se mai poate face ceva. Putem supravieţui ca naţie singuri. Mai demn, cred, nu bogaţi, sigur, dar probabil mai liniştiţi şi mai împliniţi ca oameni, chiar dacă vom sta cu arma (intelectul şi organizarea proprie) la picior. În orice caz, avem o şansă să existăm şi în viitor. Aşa, pe calea pe care sîntem împinşi acum, nu vom mai exista.

    În mod normal, într-o lume normală, Isărescu ar fi fost demis şi arestat, ieri, pentru crimă de înaltă trădare. Să dizolvi, dintr-o semnătură, aproape jumătate din rezerva valutară a ţării, să risipeşti singura garanţie prin care rechinii dovediţi (băncile străine) erau cît-de-cît îngrădiţi… nu ştiu, nu am nici ură nici dispreţ, nici nu mai încerc să încadrez grozăvia într-o comparaţie pe care experienţa oricum nu mi-o îngăduie, pentru că avem de a face cu o porcărie copleşitoare. Neputînd reacţiona visceral şi pentru că pedepsirea isărescului nu are nici un rost – ar semăna cu omorîrea unui mort –  pot trece peste vinovăţii şi vinovaţi, oricum au ales singuri cînd înfăptuiau crima.

    Astăzi, am devenit liberi. Nu mai sîntem legaţi de valori materiale, pentru că nu le mai avem. Nu mai avem proprietăţi. Dacă credem că le avem, le vom pierde prin jongleria nebună a valorilor, fluctuante după bunul plac al unor bestii lacome şi al unor ciumeci, le vom vinde ca să trăim sau vor fi erodate iremediabil prin taxe plus inflaţie. Nu mai avem rezerve, pentru că subţirea clasă de mijloc îşi are banii în băncile străine care vor transfera tot afară, pentru gangsterii cei mari. Nu mai avem speranţa unui nou început, pentru că nu mai producem nimic şi nu mai decidem nimic în această privinţă. Economic şi politic sîntem morţi.

    Dar existăm ca oameni şi, oricît de nebunească îmi pare chiar şi mie ideea, sîntem încă o naţie. Rănită grav şi dezorientată. Umilită, amăgită şi dispreţuită. Prinsă în confuzia plasei de minciuni ţesută în timp. Cu oamenii mari obosiţi, dezamăgiţi şi, cu metodă, ascunşi marelui public. O naţie devenită public, într-adevăr. Dar o naţie. Care a rezistat, uneori rezistenţa s-a văzut, alteori s-a simţit. Pare încăpaţînare, dar este doar (sau din fericire) forma de existenţă, viaţa unei naţiuni. Care naşte oameni după chipul şi asemănarea ei, în ciuda răului care se chinuie din greu la chipul cioplit.

    În război eram oricum. Ne-am tot repliat strategic, am încercat să ne păstrăm forţele, am pierdut bătălii, am abandonat poziţii puternice. Luăm bătaie. Unii s-au predat. Grade superioare, deh. La ce foloseşte această defensivă? Dacă nimic vital nu este ameninţat, de ce nu riscăm mai mult? Dacă existenţa ne este ameninţată, cît mai amînăm lupta decisivă?

    În jur se întinde haosul. Poate să ne înghită sau putem profita de slăbiciunea celor care s-au dovedit neprieteni (trebuie sa mai inserez cîte un eufemism). Merită să riscăm în a avea curaj.

    Primul pas ar fi cel din titlu.