Naţionalizarea Băncii Naţionale

Sau diferenţa dintre o explozie sîngeroasă şi un război economic deschis.

Lumea construită după chipul şi asemănarea Occidentului se prăbuşeşte în haos. Realitatea scapă de sub controlul păpuşarilor şi are nemăsuratul tupeu de a-şi arăta existenţa. Geniul minciunii stă în capacitatea de a ascunde realitatea. Limita minciunii constă în imposibilitatea de a ascunde realitatea.

Alba-neagra operează eficient, neîndoielnic. Pînă cînd fraierul nu mai rămîne cu nici un sfanţ în buzunar. Cînd toţi fraierii sînt curăţaţi, şmecherul „o taie”, o încasează sau devine om cinstit. Ultima variantă opera cîndva, acum gangsterii sînt la a n-a generaţie, se cred semizei, au simţul moral extirpat şi sînt proşti.

Cu alte cuvinte, schimbarea adevărată devine inevitabilă. Cînd şi, mai ales, cum se va produce rămîne de văzut. În părticica de lume în care trăim, valurile schimbării se vor revărsa, că vrem sau că nu vrem. Într-o oarecare măsură depinde de noi dacă vom fi măturaţi, bine şifonaţi sau vom purcede la un sepuku/hăcuire colectiv/ă  pe fundul oceanului. După vechilul-şef Băsescu şi după micul vizir Isărescu, amîndoi trecuţi pe pilot automat din străinătate, ni se „oferă” doar ultima variantă. Lăcomia, prostia şi frica occidentului, transferate prin cureaua de transmisie politico-financiară a bicisnicilor locali ar trebui să ne extermine. După mintea (să-i zicem aşa) lor.

După mintea mea, încercînd să sper la o minte a noastră, încă se mai poate face ceva. Putem supravieţui ca naţie singuri. Mai demn, cred, nu bogaţi, sigur, dar probabil mai liniştiţi şi mai împliniţi ca oameni, chiar dacă vom sta cu arma (intelectul şi organizarea proprie) la picior. În orice caz, avem o şansă să existăm şi în viitor. Aşa, pe calea pe care sîntem împinşi acum, nu vom mai exista.

În mod normal, într-o lume normală, Isărescu ar fi fost demis şi arestat, ieri, pentru crimă de înaltă trădare. Să dizolvi, dintr-o semnătură, aproape jumătate din rezerva valutară a ţării, să risipeşti singura garanţie prin care rechinii dovediţi (băncile străine) erau cît-de-cît îngrădiţi… nu ştiu, nu am nici ură nici dispreţ, nici nu mai încerc să încadrez grozăvia într-o comparaţie pe care experienţa oricum nu mi-o îngăduie, pentru că avem de a face cu o porcărie copleşitoare. Neputînd reacţiona visceral şi pentru că pedepsirea isărescului nu are nici un rost – ar semăna cu omorîrea unui mort –  pot trece peste vinovăţii şi vinovaţi, oricum au ales singuri cînd înfăptuiau crima.

Astăzi, am devenit liberi. Nu mai sîntem legaţi de valori materiale, pentru că nu le mai avem. Nu mai avem proprietăţi. Dacă credem că le avem, le vom pierde prin jongleria nebună a valorilor, fluctuante după bunul plac al unor bestii lacome şi al unor ciumeci, le vom vinde ca să trăim sau vor fi erodate iremediabil prin taxe plus inflaţie. Nu mai avem rezerve, pentru că subţirea clasă de mijloc îşi are banii în băncile străine care vor transfera tot afară, pentru gangsterii cei mari. Nu mai avem speranţa unui nou început, pentru că nu mai producem nimic şi nu mai decidem nimic în această privinţă. Economic şi politic sîntem morţi.

Dar existăm ca oameni şi, oricît de nebunească îmi pare chiar şi mie ideea, sîntem încă o naţie. Rănită grav şi dezorientată. Umilită, amăgită şi dispreţuită. Prinsă în confuzia plasei de minciuni ţesută în timp. Cu oamenii mari obosiţi, dezamăgiţi şi, cu metodă, ascunşi marelui public. O naţie devenită public, într-adevăr. Dar o naţie. Care a rezistat, uneori rezistenţa s-a văzut, alteori s-a simţit. Pare încăpaţînare, dar este doar (sau din fericire) forma de existenţă, viaţa unei naţiuni. Care naşte oameni după chipul şi asemănarea ei, în ciuda răului care se chinuie din greu la chipul cioplit.

În război eram oricum. Ne-am tot repliat strategic, am încercat să ne păstrăm forţele, am pierdut bătălii, am abandonat poziţii puternice. Luăm bătaie. Unii s-au predat. Grade superioare, deh. La ce foloseşte această defensivă? Dacă nimic vital nu este ameninţat, de ce nu riscăm mai mult? Dacă existenţa ne este ameninţată, cît mai amînăm lupta decisivă?

În jur se întinde haosul. Poate să ne înghită sau putem profita de slăbiciunea celor care s-au dovedit neprieteni (trebuie sa mai inserez cîte un eufemism). Merită să riscăm în a avea curaj.

Primul pas ar fi cel din titlu.

Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: