Monthly Archives: Mai 2009

Conu’ Mircea faţă cu eurocraţia

De dimineaţă,  m-am uitat la emisiunea lui Badea (reluare). Nu am prins, bineînţeles, exact începutul. Am înţeles. totuşi, că se află într-un dezacord cu supraponderalul cu barbă (cel care l-a enervat pînă la punctul de fierbere pe premierul minivertical, cu ceva vreme în urmă). Sucuba (supraponderalul, etc)  s-ar fi aflat la emisiunea lui Gâdea şi, aşa am înţeles eu, ar fi subliniat importanţa decisivă (n-am 3 linii să subliniez mai vîrtos, la rîndu-mi) pentru viitorul naţiei pe care o are selectarea judicioasă a ueparlamentarilor. Conu’ Mircea are dubii.

Ce înţelege bine şi nu poate spune conu’ Mircea voi scrie eu, nelegat de prietenii, de elementară colegialitate sau de respect faţă de cel care îţi  plăteşte leafa. Sucuba, la fel ca freneticul laptop regalist (frelare – ca să respectăm regula de abreviere), celălalt stîlp de studio în emisiunile lui Gâdea, face ce face demult. Promovează interesele internaţionaliştilor, în acest caz pe cele ale eurocraţiei.

Miza e importantă. În desfăşurarea planului de sucombare a naţiunilor (sucuba îmi provoacă conexiuni lexicale, fie ele încîlcite precum argumentele ideologiei globaliste), în acest caz europene, transformarea UE dintr-o uniune de state într-un stat unic conţine puncte de trecere obligatorie. Cu toate că tratatul de la Lisabona a fost respins prin votul negativ al irlandezilor, eurocraţia nu are de gînd să se supună regulilor şi va găsi o modalitate de a călca în picioare voinţa populară, la fel ca în trecut. Francezii respingeau primii aşa zisa constituţie ueistă, tot prin referendum, în 2005. Ţi-ai găsit!? În loc să abandoneze textul, l-au înrăutăţit, dacă era posibil. În loc să renunţe la ideea statului unic, eurocraţii mai rău s-au înverşunat. Pentru că părerea oilor nu contează. Votul nu contează nici el. Contează aparenţele, într-o oarecare măsură. Dar miza uealegerilor de acum stă în limtarea cît mai drastică a prezenţei euroscepticilor (naţionalişti şi nu numai) în ueparlament. Odată „soluţionată” problema sughiţului irlandez, eurocraţia vrea să se pună serios pe treabă în ideea că, în cel mai scurt timp posibil, toate instituţiile statului unic ueuropean vor trebui să duduie. „Parlamentul” ueist (cuvîntul se pune mereu între ghilimele pentru că dpv al constituţiei româneşti nu poate exista o structură peste parlamentul naţional căreia să i se delege necondiţionat şi nelimitat în timp atribute de suveranitate) trebuie să fie compus din adevăraţi ueişti. Ştim care, specia severinilor.

Ueparlamentul face regulile dpv legislativ. Azi pe căi mai întortocheate, care iau mai mult timp, mîine mult mai rapid. Acum pentru multe chestii, mîine pentru mult mai multe chestii!. Şi nu mă gîndesc la stupidităţi de genul celor văzute prin reclamele uelectorale (care pe conu’ Mircea îl duc în pragul ticului nervos; nu e singurul). Azi mai este necesară aprobarea şi de către parlamentul naţional, mîine… „mai vedem noi, oilor!” (Unde noi, de această dată, sînt chiar ei – lupii!)

Conu’ Mircea menţiona necesitatea, cum să o numesc, „adaptării” la această realitate plină de imbecili şi de canalii, sugerînd că, pentru a nu îmbrăca cămaşa de forţă, ar fi mai bine să-ţi atenuezi trăirea în spirit critic, să scazi sensibilitatea senzorilor prin care receptezi cele ce se întîmplă primprejur.

(to be continued)

Anunțuri


  m-am uitat la nişte filme, printre altele. Poate revin asupra chestiei.

  mă întreb, retoric, ce acorduri internaţionale a încălcat Coreea de Nord de i-a supărat atît de rău? Poate doar un acord nescris prin care cei puternici se ştiu între ei şi se numără des pentru ca nu care cumva să se trezească că sînt mai mulţi ergo caşcavalul se face mai mic (fie doar şi în mintea lor, cam rătăcită).

–  se încheie al 2-lea trimestru – quarter în limba engleză. Cuvînt care mă duce cu gîndul la grozava şi umilitoarea pedeapsă din Anglia prin care, într-un final macabru, corpul condamnatului era hăcuit şi împrăştiat – spre ţinere de minte – prin diverse locuri. Pedeapsa se aplica pentru înaltă trădare. Mă întreb ce crime teribile trebuie să fi comis oaia comună (adică noi)  încît lupul bezmetic (adică ei) să recurgă la asemenea tortură? I-om fi trădat? Le-om fi trădat încrederea behăind împrăştiat? Nu ne-am lăsat tunse pînă la măduvă? La fiecare 3 luni, cu deosebire în vremuri de criză, agitaţia sporeşte. De fiecare dată se redescoperă, parcă cu o tot mai sinceră stupefacţie, că universul, fie el şi cel cuprins în perspectiva umană, nu se modifică radical la sfîrşit de trimestru. Vorba cretinului mediu american: duh, it’s like, you know, loooosers! (Prezint scuze pentru existenţa semnelor de punctuaţie şi pentru că nu ştiu cum să deformez ortografia corespunzător.) Sigur voi reveni cu un comentariu la ciclicitatea eshatologică de 3 luni. Cu alte cuvinte, criza continuă înfloritor.

Ordinea importanţei celor 3 subiecte este exact inversă, dar sînt un biet om al zilelor noastre, universul începe cu mine, acum!

(mpm)   Mr. Jones (live)    <- clic

Mincinoşi dezgustători

Minţiţi cum respiraţi.

Isărescu a început să permită retragerea celor 40% pe care băncile (practic toate străine) trebuiau să le ţină la BNR în jurul lui 1 aprilie. În cîte etape, gradual, rapid sau mai lent, care sînt în detaliu regulile după care se procedează, mă doare în cur.

Faptul că din cele 2,3 miliarde de euro (cifrele lor, doar nu le fac eu auditul!)  scoase din ţară de către bănci o bună parte s-a scos înainte de împrumutul cu pistolul la tîmplă şi înainte de începerea ridicării măsurii de siguranţă impusă de BNR, nu face decît să sublinieze necesitatea existenţei unei astfel de măsuri.

Banii care înlocuiesc sumele pe care băncile străine le ţineau obligatoriu la BNR – o garanţie, iată, mai mult decît necesară – sînt acum scoşi din buzunarul românilor pentru a „recompensa” pe bancheri. Bancheri care au acceptat regulile jocului cînd înfiinţau sucursale aici sau luau de-a gata, pe un preţ foarte bun, bănci puternice, care mergeau excelent şi care, cînd aparţineau statului român, nu ar fi putut niciodată să acţioneze împotriva intereselor sale.

Ameninţarea la adresa economiei româneşti şi la adresa economiilor deponenţilor la băncile străine este foarte clară. Pentru că sifonează banii spre băncile (şi ţările) mamă creditarea pe piaţa românească scade dramatic, raţiunea existenţei sucursalelor respective dispare treptat şi, la un moment dat, vor trage obloanele. Moment în care deponenţii vor spune adios banilor. Garanţia BNR pentru situaţii de faliment bancar este subţirică (şi asta în condiţii cît de cît normale), în termeni reali ar acoperi doar o parte din valoarea banilor depuşi – cine nu crede, să citească regulile prin care se înapoiază banii (în limita celor 50000). Falimente frauduloase, bineînţeles, dar… prinde orbul, scoate-i ochii.

Metodele prin care se scot bani din sistemul bancar românesc pot fi diverse şi, iarăşi, mă doare tot unde menţionam mai sus că nu cunosc toate subtilităţile (citeşte şmecheriile) banchereşti.

Sîntem buni de plată, buni să fim jecmăniţi şi, după mintea preuspuşilor politicieni şi a căţeilor din mass-media, ar trebui să stăm cuminţi, speriaţi, umili şi plecaţi în faţa acestor scîrbe.

Ow, girl !

She will never let your spirits down
Once you get her off the street, ow girl
She likes the boys in the band

Dedicaţie din partea bandei bancherilor pentru prietena lor prim-ministru:

Super Freak   <- clic
versuri

She’s all right, she’s all right
That girl’s all right with me, yeah

, sînteţi în aceeaşi barcă cu noi, treziţi-vă!

Cu 2 zile în urmă plasam un comentariu pe blogul lui conu’ Badea în care (re)aminteam de dublul pericol care pîndeşte România. Pe lîngă criza de sistem – depresiunea puternică – în care se scufundă planeta, reveneam la problema gravă a şantajului bancherilor străini care pot să fugă cu banii în orice moment, falimentînd fraudulos nu numai sucursalele băncilor de aici ci şi economia românească, odată cu spulberarea agoniselii clasei medii. Scriam şi că îi doare în fund pe bancheri de eventualele reacţii ale statului român. 

Comentariul nu a apărut. Nu tu un „marş, boule, de aici!”, nimic.

Azi, nici 48 de ore mai tîrziu, Boc îi ameninţă pe bancheri cu represalii în cazul în care pleacă cu banii (care nu sînt ai lor, să fim bine înţeleşi!). După alte cîteva ore se ascunde, fără îndoială umilit în culise de isăreşti, în spatele unei retractări ambigue care lasă ameninţarea iniţială să plutească, dar trezeşte (cel puţin mie) un sentiment de neputinţă în faţa gangsterilor internaţionali.

Mă întreb ce trebuie să se întîmple pentru ca persoanele publice din România să realizeze, în sfîrşit, că toate (poate cu excepţia lui Isărescu însuşi, care e în altă ligă) se află în aceeaşi oală cu noi, de la Băsescu în jos, indiferent din care partid acceptat fac parte, indiferent ce baronie locală stăpînesc, indiferent cît de analişti sau cît de altfel de „experţi” se complimentează între ei că ar fi, indiferent cît de ştampilaţi ca valabili de „societatea civillă”, indiferent cît de mogulici se cred? (Mă gîndesc, fără satisfacţie de această dată, că străinii îi scuipă în ochi mai cu sete decît pe noi, ăştia de rasă comună.)

(mpm)  Allegro aperto   <- clic

Vivacissimamente lento

Nu cred că Elena a lui Băsescu se doreşte a fi aleasă. „Se doreşte” nu se referă la trăirile fetei lipsită de gramatică a preşedintelui. Am mari îndoieli că domnişoara ştie în ce lume s-a trezit. Mă gîndesc doar la băieţii care sînt foarte deştepţi.

În nimicnicia mea îmi imaginez că înălţimile lor au plănuit cam aşa.

O împingem pe domnişoara pînă spre (dar sub) 5 la sută, arătăm cît de populară poate fi o fată curajoasă şi nedreptăţită de lumea rea, dar nu o trecem pragul. Aşa nu poate fi vînturată acuza de nepotism, iar inevitabilele şi mediatizabilele gafe de Strasburg vor fi evitate. Mediatizăm în schimb popularitatea de 4% a fetei simple şi facem un transfer în mentalul colectiv către magnific. Un transfer cu un ordin de mărime în plus, nici nu e mult un 40% pentru preşedinte, ce naiba!

Dezavantaje cînd te joci cu chibriturile:
– cum vei putea justifica varianta în care PRM nu trece pragul? Cît o fi domnişoara de făloasă, parcă nu e cît naţionaliştii de cuprinzătoare.
– dacă PRM-ul e lăsat să treacă (ar fi unele raţiuni ticăloase), procentele domnişoarei contează la redistribuire şi te poţi trezi cu 3 PRMişti în vizuina UEistă, adică încă un purceluş sacrificat. Nasol, tocmai fiica preşedintelui să le facă un asemenea pocinog.
– dacă băieţii de băieţi, în a căror ureche se susură direct, fără intermediari, se fac că nu ştiu să apese pe frînă şi o livrează, cu farduri şi bagaje, pe jună la Strasburg? Situaţie antipatică, măcar şi pentru cunoscutul spirit cîrcotaş al românilor care nu vor vedea cu ochi buni mai încolo, în iarna (a 2-a şi nu ultima) crizei noastre, cocoţarea fătucii preşedintelui. Vivandierele-spălatorese mediote care ar putea încerca să cureţe şi pata asta sînt tare obosite, iar domnişoara n-are şarm de nepoată de Mussolini sau de colaboratoare de Berlusconi. Că n-are.
– completare la varianta anterioară: dacă destui băieţi de băieţi nu mai ascultă de tot mai izolatul de la Cotroceni, se va trece la prestissimo con fuoco (mai rapid nu cred să existe) şi lucrurile se vor precipita nepermis. Nu e deloc bine în campanie să nu fii primul la mutare, să alergi ca găina beată şi să te uiţi peste umăr neştiind pe care dintre pretorieni te poţi baza. Ar fi şi un semnal, gîndesc eu, că băieţii de băieţi chiar l-au abandonat. Lovitură psihologică devastatoare prin ea însăşi.

(Pentru că nu deţin un creier de tip „societate civilă” nu sînt capabil să văd vreun avantaj în cazul în care Elena se alege, chiar dacă, recunosc, „parlamentul” UEist ar fi locul ideal pentru Elene, Monici, Renate şi alţi severini.)

Precizare: Consider că aşa zisul parlament UEist reprezintă o structură care intră în contradicţie clară cu prevederile din Constituţia României prin care suveranitatea se exercită exclusiv prin intermediul parlamentului naţional ca unic reprezentant legitim al voinţei poporului român. Orice transfer de suveranitate care nu este limitat explicit în timp şi ca arie de cuprindere este anticonstituţional. Participarea la alegeri pentru respectiva structură ilegală reprezintă, evident, o încălcare a propriei constituţii, chiar dacă este „cu voie de la poliţie”. Boala grea de care ne molipsim ar putea fi prevenită. Bineînţeles, nu îmi fac nici un fel de iluzii. 

 – adevăratul agent 008

(mpm)  şi pentru Băselu’    We Will Rock You   <- clic

Creatura

N-am ce face dacă actualitatea se menţine porcinică.

Aflu că purceluşii s-au sesizat. Aminteam (aici) de satisfacţia care mă încearcă la gîndul că doi purceluşi ai partidelor acceptate vor fi prăbuşiţi din visurile lor de mărire prin candidatura comună Vadim-Becali sub sigla PRM. Porcuşorul-şef care răspunde, cum poate, la numele de Ad. Seve. – autorul celebrului strigăt „Mi-e frică!” (vezi şi bibliografia recomandată cu altă ocazie) – a păşit în faţă. E păcat, ar fi zis ‘mnealui, să irosim (adicătelea noi, românii) două locuri în „parlamentul” UEist, pentru că Vadim şi Becali n-au… familie ueuropeană. Să mori tu? (Că tot îl zbură Vanghelie pe Mădălin, de se purifică partidu’.)

Schimb planul, dar voi reveni. Mă agresează (şi) pe internet reclame – plătite din banii mei! – la „alegerile” pentru aşa zisul parlament UEist. Printre alte stupidităţi, am aflat că, dacă particip la vot, am posibilitatea să influenţez gradul de etichetare al produselor din magazine. Moment în care am lăcrimat de emoţie, şoptindu-mi în barbă: „da, revoluţia nu a fost în zadar, în sfîrşit am învins”. La numărul de circumvoluţiuni pe creier de fătucă, un mesaj de o asemenea profunzime nu poate decît să producă rezonanţă. Problema (mică) stă în amănuntul (mărunt) că, după ce tratatul de la Lisabona va fi ratificat cu forţa, inocentul „parlament” UEist se va substitui parlamentelor naţionale.  Prin călcarea în picioare a irlandezilor care au avut curajul să răstoarne, după ce, prima dată,  au făcut-o francezii şi olandezii în 2005, carul cu severini, parlamentele naţionale din Europa sînt practic desfiinţate pentru a fi înlocuite, samavolnic, cu abominabila porcărie.

Unde, revenind la tema principală, purceluşii, porcuşorii, porculeţii – aţi prins ideea – se simt f. bine.

Istoria creaturii  – de la UTCist la reformator-terminator de economie românească, la autonomist-separatist în Consiliul Europei, la ministru de externe ucrainean, la şef al OSCE antiunionist (mă refer la unirea României cu Rep. Moldova, altfel e ultra-unionist), la „parlamentar” UEist îngrijorat – este exemplară. Tu decizi!  Nu? Ai dubii? Nu crezi în UEuropa? Uită-te la Severin, uită-te la Elena! Şi tu poţi fi ca ei! Trebuie doar să devii puţin porc.

Creatura este (aproape) suspect de perfectă. Cred că găseşti cu greu un alt porcuşor atît de impecabil crescut. Probabil are şi genele recodificate, un exemplar care exudă ideologie prin toţi porii. Aşa arată servitorul impecabil, visul cel vechi al unora s-a realizat.

Nu a fost alungat cu pietre de către PSD, a fost împins în sus. Doar sînt o mare familie. Socialistă. Ştiu că_celelalte partide acceptate sînt măcinate de invidie, asta e situaţia, deocamdată severinii nu se cresc în loturi atît de mari. Să n-o mai lungim: aceşti indivizi şi aceste familii ne apără nouă, românilor, interesele. Dum-du-du-du-dum (zgomotul degetelor bătînd în masă sau începutul unui marş funebru, la alegere – tu decizi!

Eu sper în comeback-ul gripei la toamnă. Poate ni se dă şi nouă, celorlalţi, liber la porci. Sau ni-l luăm singuri.

Adevăratul ritm de campanie, pentru adevăraţii meseriaşii:  My Parties    <- clic

Sloganul cu care se merge la sigur included :  it’s casual entertaining – we aim to please

(ideea poate fi furată în schimbul unei sume consistente, nenegociabilă, plătibilă imediat în yuani chinezeşti)

– în cazul în care player-ul de la myspace e obosit check în box, altfel nu –

M-am săturat de idioatele de ştiri!

Nu mă uit la ştiri, nu le ascult la radio. Dacă nimeresc peste, trec rapid în alt loc. Cu cîteva minute în urmă, în mod excepţional, las televizorul să stea pe ştiri. Se citea despre nu ştiu ce grilă de salarizare pe care o studiază alţi idioţi – guvernanţii – pentru că alţi idioţi – de la FMI – le-au cerut nu-ştiu-ce-să-facă pînă la 1 octombrie. Nu-mi fac iluzii că ar fi capabili massmedioţii să explice ceva, nu mă interesa nici subiectul, prostia şi slugărnicia guvernanţilor sînt prea mari ca să merite atenţie, fie şi din simplu instinct de conservare, doar ascultam. Şi nu am mai putut. Ce fac tîmpitele (în general de sex feminin, dar nu întotdeauna) din graiul românesc este insuportabil.

Un pilot începător şi cuprins de spaimă, care ar vrea să aterizeze dar se sperie şi trage de manşă în ultimul moment, dă dovadă de mai multă eleganţă decît vacile astea vorbitoare. Nu termină niciodată o propoziţie la punct. O iau întotdeauna în sus. Nu cunosc alt ritm decît cel dat de stilul smucit. Accentele se pun complet aiurea. Tonul e poruncitor, agresiv şi cuprins ca de febra relatării în direct a momentului cînd intră avioanele (mă menţin la tema aeronautică) în turnurile gemene. Adesea încearcă o nazalizare sau „măcar” afişează o afectare de idiot superior care se află mereu în intimitatea zeilor. Devin una cu „ştirea”, cu credinţa deplină că pachetul ştire-vacă vorbitoare reprezintă o „ofertă de nerefuzat”. Orice ştire, oricînd.

Copiii dintr-a 8-a au dat teza unică la română. Idioatele vaci vorbitoare de ştiri nu ar putea trece niciodată de proba de citire. Şi totuşi…

100

În „panoul de control” se arată că aş fi ajuns la a 100-a (nici nu ştiu cum se numeşte…) scriere în acest blog. Sînt un fel de centurion peste vorbe scrise. Tot vorbe. Nu le spun cu voce tare şi nu le scriu, le tastez. Le-aş putea spune gînduri, doar că între ce gîndesc şi ce iese aici ramîn doar cîteva idei, amestecate din nou şi rar cu desluşiri noi. Întrezăriri cu încărcătură subiectivă introduse într-o formă electronică care pare scris, dar e şi mai efemeră. Din nou vorbe.

Blogul nu e jurnal, cum credeam la început că s-ar putea numi. Înainte să termin această propoziţie, toate cele… scrise… pe aici ar putea să dispară. Un jurnal… l-ai putea privi cum arde, de exemplu. Electronic e mai simplu. Mi-ar păsa şi nu mi-ar păsa. Într-un fel, îmi place fragilitatea şi certitudinea lipsei de permanenţă, te face mai mic… pînă nu mai rămîne nimic.

Acum mulţi ani am hotărît că, într-un clasament cu o singură poziţie, următorul cîntec va rămîne mereu no. 1. Acum, alt acum şi totuşi acelaşi, încep să înţeleg de ce. Aşadar, mpm-ul pentru a 100-a… ceva… nu e numai muzică pentru meseriaşi, poate mai mult ca altă dată e muzică pentru mine.

(mpm)  Tunnel of Love

Gripat e sistemul

Gripat, alterat, degenerescent (da, cuvîntul există, am verificat în dex). Nu şi terminat. Nu încă. Pînă una, alta, vrea să ne termine pe noi, cu toate că ne iubeşte f. mult şi nu poate fără de noi. Că nu poate, chiar dacă programele de/pe/din computer au ajuns la altă concluzie. Noi putem fără el, dar asta e o altă poveste sau un happy end la actuala poveste, depinde.

Aşa că a venit gripa. Gripa A. Să fie clar! Nu porcină, adică de la porc. Acum e de-a noastră, de-a oamenilor, cum putem şi noi, cu bietele noastre virusuri. Porceşti, adică de porc, sînt doar schema, show-ul şi mizeria umană prezente în acest bîlci.

Episoade: CNN, cam cu 3 zile în urmă. Mut, văd „sondaj”. Întrebare chicoş-rostoganiană: Sînteţi de acord să fie închisă complet o capitală dacă nu există altă şansă de a opri o epidemie? Răspunsuri extrase din e-mail-uri primite de la poporul planetar. Vreo 5. Ultimul, cel care rămîne în mintea ciumpalacului, hotărît aprobativ. Celelalte mai de bun simţ, inclusiv cineva care se arăta încîntat de posibila închidere a Capitoliului, chestie care, în opinia autorului şi nu numai, ar fi rezolvat imediat o groază de probleme. (La americani e mai simplu, sînt grupaţi cam în acelaşi loc, la noi e mai greu, sînt împrăştiaţi.)

Ieri, la francezi, discuţie. Moderatorul îşi face datoria şi întreabă dacă există ceva care să facă din gripa asta una specială, aparte. Virusologul că_cîr, că mîr, că pare-se că ar fi o rudă îndepărtată, poate prin alianţă, poate de pe clanţă, cu gripa spaniolă. Aia din 1918. Sigur, asta n-a omorît pe nimeni, ar fi nişte cazuri în Mexic, dar nimeni nu ştie (atunci ce mama naibii ştiu?) cine a murit din cauza gripei şi cine de alte afecţiuni respiratorii. Gripa spaniolă a dus la milioane de morţi. O mică diferenţă. Pandemii şi pandemii. Sigur, zice virusologul, de fapt nici virusul gripei spaniole (mă gîndesc că mexicanii sînt destul de spanioli de felul lor şi destul de antipatizaţi la nord de Rio Grande) nu a omorît direct ci suprainfecţiile bacteriene. Nu a subliniat că, între timp, omenirea a descoperit antibioticele, care se ocupă exact cu hăcuirea bacteriilor. Că atunci cine să mai dea bani (din buzunarul public) pentru vaccinuri si antivirale dacă virusul nu omoară decît rar şi de infecţiile bacteriene te aperi cu antibiotice? Păi, nu? Păi, da.

Farmacologul prezent la discuţie i-a făcut de rahat, amintitnd de un medicament care, testat ani de zile, nu a dovedit niciodată eficienţă, dar isteria în vremuri de gripă, ca să-l parafrazez pe Marquez cu a lui dragoste în vremuri de holeră, l-a transformat într-un făt frumos al medicamentelor care i-a făcut bine rapid pe toţi cei 4 (patru) francezi pandemizaţi.

Au mai arătat şi un filmuleţ în care apărea una din cele trei ambulanţe franţuzeşti adaptate special. Dar aveau celulă de criză interministerială. Dumdudududum

A, să nu uit. Păzea, la toamna vine iar! Gripa A – Răzbunarea. Eu aştept să văd doar the making of.

Rezultate: Cel mai mare oraş de pe planetă, cu o populaţie cît România, a fost paralizat, pus sub stare de asediu.

OMS a arătat că are şi ea coduri (numerice, nu colorate, dar nu e timpul pierdut) şi că ar vrea să fie ministerul sănătaţii pe planeta globalizată – nimeni nu i-a băgat în seamă (poate în altă parte) decît ca pe un pretext bun pentru a da o lovitură concurenţei sau pentru a-şi testa propriile diversiuni.

Abaterea atenţiei funcţionează. De acum, de două ori pe an, ei pot apela cu încredere la diversiunea cu pandemia de gripă.

Deturnarea de resurse şi răsturnarea de priorităţi funcţionează uns.

La o adică, pot introduce o stare de urgenţă ieftină şi eficientă, cu massmedioţi în loc de mascaţi. Pe tipii in uniforme poţi conta pînă la un punct, pe massmedioţi pînă la capăt.

 

(mpm)    Made in Mexico, schooled in France…   Mexican Girl   <- clic

(mpm) – tematic –

  I don’t like Mondays
 School’s Out
Old Schoolyard

sau căderea în timp (decăderea – dacă o luăm invers)

& back to (the real) business: Viva la Money
(mă simt aproape ca freneticul laptop regalist)

 Vremea friguroasă face parte din fenomenul de încălzire globală? Ca să ştiu ce să răspund dacă sînt întrebat.