Daily Archives: 17 iunie 2009

Cumpăraţi terenuri agricole!

Nu credeam să vină ziua în care sa fiu de acord cu Soroş sau cu acoliţi de ai săi. Ei bine, iată că a venit. E drept, aici avem de a face cu strategie economică şi nu cu „societatea deschisă” (de către fraieri ca să profite şmecherii).

Rogers & Soros: Farmland “One of the Best Investments of Our Time”

Aplicînd teoria la România:

Singura avere care ne-a mai rămas este pamîntul bun pentru agricultură. Cu certitudine, stăpînirea acestui pămînt va fi miza majoră a următorului deceniu. Mulţi dintre proprietarii de mici terenuri agricole vor fi eliminaţi prin criză, săracie, vîrstă înaintată şi dificultăţile mari în exploatarea pămîntului. Fărîmiţarea excesivă nu ajută nici ea. În schimb, tentaţia uşor de înţeles a unei „rente” (de rahat), după o viaţă de privaţiuni, „ajută”. Şansa reală stă în populaţia de la oraş pentru care cumpărarea a 10-20 de hectare de pămînt şi plata impozitelor aferente nu ar fi o imposibilitate economică. Dacă mulţi ar privi-o ca pe o investiţie pe termen lung şi ca pe o modalitate strategică de a păstra valoarea unei agoniseli supusă oricum unui risc major dacă stă la bancă, de exemplu, cred că în maximum 20 de ani faţa României s-ar schimba. Cîrcotaşi se vor găsi cu duiumul, nu mă îndoiesc, iar străinii care ar înşfăca tot vor turba. Ei şi? Cît de mare ar fi riscul, în fond? Aproape zero.

Recunosc că mă gîndesc de mai bine de un an, chiar înainte de declanşarea „oficială” a crizei, la modalităţi de a pune în aplicare idei legate de acest subiect. Mi-ar plăcea să văd oameni cu posibilităţi cum se implică, nu în ideea de a deveni latifundiari obtuzi, şi m-aş bucura să ştiu că, peste ani, ţara rămîne a românilor. Într-o primă fază, gîndind la rece şi fără aşteptări de tip speculativ, simpla cumpărare de loturi, cît mai grupate, şi darea lor în arendă, fără alte planuri de asocieri şi investiţii mai sofisticate, s-ar putea dovedi una dintre cele mai deştepte mişcări făcute în plan individual şi, prin acumulare, în plan naţional.

Sfatul e dat cu inimă bună, chiar dacă corespunde cu modul în care privesc viitorul unii dintre cei mai mari şi cinici rechini ai vremurilor noastre. Merg mai departe şi afirm că, indiferent de presiunea demografică care se va pune pe posibilităţile de asigurare a hranei, omenirea este „condamnată” să-şi schimbe „modul de funcţionare”, iar în această schimbare respectul inteligent acordat agriculturii ca activitate economică şi ca mod de viaţă va fi esenţial. Despre şansa de a fi liberi nici nu vreau să amintesc.