Monthly Archives: Iulie 2009

stimulus-758224

Bani sau voie de la stăpîni să stimulăm nu prea avem, în schimb există paraşute multiple care se deschid cu o uşurinţă de speriat. Rezultatul ar fi acelaşi, dar distracţia…

Lance, prin Louis şi Neil

Heinrich Haussler, un german născut în Australia, trece primul linia de sosire din etapa de azi (17 iulie) a Turului Franţei. Plîngînd, în ploaia care i-a plîns tot drumul, trece linia la Colmar, în Alsacia.

În 16 iulie 1945 exploda prima bomba atomică a omenirii moderne. După 24 de ani, în 16 iulie, pleca racheta ce îl ducea pe Neil, primul care, în 20 iulie, de Sfîntul Ilie, punea piciorul pe lună. Sau nu – după unii. Eu cred că da, fără să fi fost acolo. La 40 de ani distanţă, Lance vrea să cîştige turul din nou. În 1945, Louis împlinea 44 de ani şi era bine cunoscut de ani buni. Neil urma să împlinească 39, în august, şi avea să devină, pe parcursul cîtorva zile (sau chiar ore !), cel mai cunoscut om din lume.

În urmă cu cîteva ore, după 40 de ani fără 3 zile de la pasul lui Neil, Lance, care se naşte în anul în care Louis moare, pedala din greu pe Col du Platzerwasel, în Alsacia Franţei. Franţă care, în 1940, capitula în faţa Germaniei. Mai puţin de Gaulle care pleca în ţara (şi mai) vechiului (decît Germania) inamic tradiţional fără să accepte înfrîngerea. În 1945 conducea Franţa. În vara lui 1969, cînd Neil stîrnea praful lunar, nu mai era la putere, demisionase de cîteva luni, după ce, cu un an înainte, veşnicul golan Cohn-Bendit stîrnise studenţimea zăpăcită la rebeliune împotriva sa.

În 16 iulie 2009, ieri, turul Franţei a trecut prin Colombey-les-Deux-Églises, locul iubit de de Gaulle cît a fost în viaţă, locul unde doarme somnul cel lung. Spre stupefacţia (iniţial) şi indignarea vehement exprimată (ulterior) a comentatorilor, superbele filmări aeriene ale televiziunii franceze au lipsit cu desăvîrşire acolo. Nici un colţişor din reşedinţă nu a apărut. Crucea lorenă, înaltă de 43 de metri, simbol al Franţei libere, ridicată lîngă Colombey, s-a văzut o secundă, departe. Cohn-Bendit este un veşnic „parlamentar” UEist, mereu golan. Europa naţiunilor libere a lui de Gaulle nu mai există. Oare?

Louis se năştea în primul an al secolului, în oraşul francez al Americii, aproape distrus de valurile aduse de uragan la început de secol următor. Noul Orleans, numit aşa după vechiul Orleans, cel al fecioarei, arsă pe rug prin mîna englezilor la care a fugit de Gaulle să caute o cale pentru a-şi elibera Franţa, la fel de iubită. Crucea lorenă, pe care au refuzat să o filmeze ieri, simbolul fecioarei şi al eliberării, rămîne prezentă, chiar dacă nu se vede cu ochiul.

Filmările din helicopter sînt, cu adevărat, superbe. Ai ce vedea, natură şi istorie. Şi credinţă creştină. Au refuzat, ostentativ, să filmeze Colombey-ul celor două biserici al lui de Gaulle, dar am putut vedea, de sus, cîte o biserica sau cîte o catedrală în fiecare oraş, orăşel, sat de pe traseu. Biserica vazută de sus este crucea. Casa lui Dumnezeu în care îi primeşte pe oameni e o construcţie vie, dincolo de istorie, turism sau putere pamîntească. Castelele s-au mai ruinat sau le-au modificat şi transformat din redute ale puterii în reşedinţe de lux. Sînt impresionante, unele, sau măcar locurile în care le-au cocoţat şi gîndul că de acolo prindeai ceva din spectacolul pe care azi îl poţi observa din cer. Dar sînt muritoare, castelele, sînt integrabile şi supuse vremurilor. Reprezentau competiţie şi posesie, dar, în timp, stîrnesc un zîmbet faţă de vanitatea consumată, consemnată şi uitată. Biserica cu crucea sînt tot acolo, aici, în timpul nostru, în afara timpului.

Pe undeva pe drumul ultimei (de azi) etape se află un cimitir românesc. Prizonieri români din primul război omorîţi de condiţiile mizere şi regimul inuman la care i-au supus germanii. Germanii cu ale căror rachete şi oameni americanii şi ruşii au început cursa spaţială. S-au bătut pentru minţile şi planurile lor în 1945, cine să ajungă mai repede şi să pună mîna pe mai mult. În 1945 Germania murise. În 1944, la începutul anului, încă se lupta cu ferocitate în Italia, în jurul lui Monte Cassino. Bătălia neamurilor. Germanii contra englezilor, francezilor, americanilor, indienilor, australienilor, evreilor, sud-africanilor, arabilor, senegalezilor, polonezilor şi brazilienilor. Unii cred că acolo s-a luptat pentru a pune stăpînire pe suliţa/lancea care a străpuns trupul lui Cristos. Lance, în limba engleză. Bombardînd abaţia Sfîntului Benedict, iubitorul de pace !?

Evreii plecaţi din Germania au făcut bomba atomică în America în cadrul proiectului denumit Trinity. Trinitatea, noţiunea teologică fundamentală a creştinismului. Germanii au făcut rachetele cu care au bombardat Anglia. Poate nu au făcut şi bomba pentru că unul de-al lor, Werner von Heisenberg, născut tot în primul an al secolului, ca şi Louis, nu a vrut. Racheta + bomba reprezintă inutila teroare eshatologică a contemporaneităţii. Ce îşi face omul cu mîna lui…

Odată depăşită criza rachetelor (bomba+racheta purtătoare), apogeul foamei pentru bombă şi pentru mijlocul de a o lansa (lance, iarăşi), a fost „eliberată” racheta (om+racheta purtătoare) pentru alte aventuri. Bomba nu era necesară, dar, probabil, fără cursa terorii Neil păşea mai tîrziu pe lună, sub alt nume. Dar tot de Sfîntul Ilie, cel ridicat la ceruri într-un car de foc.

Armstrong toţi 3. Adică Braţ tare. Pe care, bănuiesc, te poţi sprijini. Sau nu. Ce mai contează ? Turul Franţei s-a pornit la vreo 2 ani după naşterea lui Louis şi a secolului. Continuă şi mîine. Nu la fel, deşi toate sînt la fel cu toate, să nu ne amăgim (sau măcar să nu ne amăgim tot timpul). Lance, care a devenit Armstrong prin adopţie (născut Gunderson), dă numele unei emisiuni slăbuţe, de reclamă, la Eurosport – Planet Armstrong. Potrivită eticheta. Pămîntul văzut de sus e frumos, văzut de şi mai sus, poate din lună, e tot frumos. Un Braţ tare a fost acolo sus, unul ne-a cîntat spre frumos, unul se zbate pe cîte un drum, altul şi acelaşi, an de an.

16-19…-70

Da, se poate chiar de mîine.

Impozitul pe profit:

30% pentru activităţile economice obişnuite

50% pentru bănci + penalizări grozave în caz de „extragere” anormală de bani din circuitul financiar românesc

70% pentru alde OMV, Gold Corporation (bandiţii care vor să jefuiască aurul de la Roşia Montană) şi alţii care „lucrează” cu resursele naturale neregenerabile (ale noastre) + obligaţia de a ne pupa tălpile şi de a închina o odă de recunoştinţă o dată pe an

10% pentru multe dintre activităţile legate de agricultură

În caz că mîrîie careva în frontul corporatist al străinilor, trebuie amintit, în treacăt, cît de rapid se rezolvă totul prin naţionalizare. Chestie de ore. (UE poate să facă ce ştie dumneaei – şi tot clientul vînjos – mai bine.)