Daily Archives: 16 noiembrie 2009

Colici de palatToinette se vrea la turul 2

Inaugurăm rubrica Colici de palat.

Cronici de palat ar fi fost alegerea comună. Noi fugim de (la) comun. Cronici s-ar fi putut interpreta ca o aluzie la starea de bine din zona mansardei/lor prezidenţiale. Noi nu spunem asta, doar credem. Pe urmă, cronicile ar fi însemnat periodicitate, colicile vin şi trec. Cît despre asemănarea cu politica, credem noi că potriveala e bunicică. (Nu, nu ne-am înmulţit deodată, tot conu’ Mişu am rămas, dar apropierea de palat ne trezeşte trăiri de plural regal.)

Politica establişmentului  se face la club, în spatele uşilor închise. Aşa se întîmplă şi cu nevoile, se exprimă în spatele uşilor (de preferinţă) închise. La rîndul ei, moralitatea întregii afaceri se prezintă foarte constipată. În perfectă opoziţie şi deplin acord tematic cu incontinenţa strategiei politice, pe care o simţim violent. Prin jur. În concluzie, scremuta realitate merită o consemnare pe măsură. De unde şi colicile.

Iar acum, scufundarea în problemă.

Domnia lui Traian I cel Zbanghiu, al treilea locatar al palatului, se apropie de final. Sau aşa se speră/disperă. După 2 domnii ale lui Ion-Nelu I cel Cinstit (degeaba vorbesc unii de 3, contează doar continuitatea ocupării palatului) întrerupte (vezi paranteza anterioară) de uzurpatorul de succes Emil I Ţapul, curtenii stau cu respiraţia tăiată (nu din cauza miasmelor, cu care sînt obişnuiţi).

Oare Zbanghiul se va ţine la dommnnnie cu sprijinul unei părţi a marii boierimi, cu oamenii de încredere ai marilor dregători şi cu ceva oaste de strînsură? Au pretendentul, Mircea (I) Prostănacul, împins de alţi mari boieri, foşti mari dregători, la îndemînă cu oameni de taină şi cu ceată de mercenari hîrşiţi, va fi suit în/pe scaun în locul său?

Nu ştim. Ştim doar că s-a trezit hormonul în Toinette. Cauza e simplă. Mai puţini, dar cu feude puternice şi legături aşijderea prin ungurime, cei din partida conului Costache ot Rompetrol au ridicat şi capul şi un pretendent la domnie în persoana lui Crin (I) Toinette.

Favorit pe la înalte porţi de puternice conace (libere de prejudecăţile altora şi cultivîndu-le, cu nasul pe sus, doar pe ale lor), pletosul, pe atunci, mai tînărul, pe atunci, crin se pregătea, pare-se, să dea în floare. Desigur, el nu ştia, cum nu ştie nici acum prea bine, tuns şi timid-afabil. Dacă predecesorul său din vechime, Radu cel Frumos, nu risca mare lucru ascuns printre bulucurile otomane, chit că Vlad Ţepeş era groaza pe pămint pentru turci, nici Toinette nu riscă prea mult. N-are bulucurile osmanlîii să-l apere, dar îi are pe unguri şi, s-a văzut, turcii fugeau peste Bosfor de frica Ţepeşului, iar nemţimea şi ungurimea îl lucrau pe la spate pe român. Toinette are spatele asigurat. Mai mult, în favoarea sa lucrează şi Babette (pretendent minor, dar ştampilat) zis şi Sorin (I) Felcerul, mare pîrcălab ot Bucureşti.

Să recapitulăm puţin:  domnia de 5 ani a Zbanghiului a văzut (joc de cuvinte neintenţionat, dar odată sesizat…) perindîndu-se prin dregătoriile de fală toate partidele şi facţiunile boierilor mari, ale marilor negustori şi pîrgari de judeţ sau de tîrg ievropenesc. Partida lui Toinette, alături de ungurime, a populat sfatul domnesc vreo 4 ani, partida de suflet a domnitorului, cu jupîneasa Udrea, cu tot, vreo 3, încai şi ai Prostovanului au domnitără aproape 1 an.

Şi ce vor acum ? Să creadă prostimea că ei se luptă cu adevărat şi cîmpul de bătălie se va înroşi cu sîngele vărsat ?

Proşti, da’ mulţi !”

Nu. Mulţi, dar proşti, nu mai vrem de mult capul lui Moţoc. Vrem doar show, adicătelea bîlci.

Indirect, de la palat,
al domniilor voastre,

conu’ Mişu  (de) Bucureşti