Monthly Archives: Aprilie 2010

Dictatura electronică

Sub lupa electronică ne aflam de mult timp. Prostirea pe faţă prin televizor a devenit regulă aproape lipsită de excepţii. Internetul s-a transformat într-un spaţiu dominat cantitativ de minciuna oficială, de diversiunile produse în aceleaşi centre ale dezinformării, plin de „păreri” gîndite în alte capete decît al celui care le scrie conştiincios şi, în general, bine plătit. Forma prin care îşi primeşte plata sau modalitatea prin care interese ticăloase sînt urmărite fără scrupule variază. Cum variază şi motivaţiile unora atunci cînd apără conştient respectivele ticăloşii.

Cu tot efortul masiv, cu toată ameninţarea implicită conţinută în legislaţia care consolidează statul poliţienesc, adoptată în occident sub pretexte din ce în ce mai ridicole, cu toate echipele specializate care populează şi poluează internetul, de la pîndaci de forum şi spameri cu dichis pînă la administratori şi provideri „vigilenţi”, cu toţi hackerii de stat sau privatizaţi, puterea banului nu a reuşit să oprească fluxul de informaţie periculoasă pentru sistem. Cum nu reuşeşte deloc să-i diminueze impactul.

Se pare că a venit momentul pentru a porni atacuri decisive. Dacă nu se poate altfel, atunci se trece la suprimarea surselor principale de întreţinere a „nemulţumirii”. Adevărul e că o şi merită nemernicii ăştia, din ale căror producţii infame am construit ultimele 2 postări. Să te legi de sfintele războaie de extindere a dominaţiei imperiale sau să conteşti învăţăturile, la fel de sfinte, ale ecologismului luminat!? Ce oroare! Să vii cu dovezi din care reiese fără dubiu cu cine avem de a face, cum crima şi minciuna sînt instituţionalizate,  să mai ai şi tupeul imens să lucrezi cu materialul clientului, să-i loveşti pe stăpîni şi pe slugile lor utilizînd arma electronică care ar trebui să te subjuge pe tine, supus idiot, deja e prea mult pentru stăpîni. Prea mult.

Liberals Smear Wikileaks

Un articol tare, bine documentat, ca întotdeauna, titlul nu reflectă decît parţial conţinutul, deşi complicitatea mizerabilă sau inexplicabil de tîmpită pe care o poate aduce partizanatul politic merită analizată.

Crima şi minciuna sînt bune, asta e tot ce trebuie să reţină idiotul comun (în caz că nimereşte vreunul din greşeală pe aici – aşa îmi fac şi datoria de cetăţean… ăăă… responsabil… hăhăhă).

Anunțuri

Un buboi aproape copt

Mă bătea gîndul să pun ca titlu: De la „încălzirea globală” la „schimbarea climei” sau cum nu poţi să te lupţi cu „evidenţele”. Era prea lung şi nici nu ar fi reflectat corect poziţia mea. Eu cred că poţi să te lupţi. Pur şi simplu. Cauţi, găseşti şi popularizezi evidenţe fără ghilimele, fără să pierzi timpul prin mocirle absurde în care activiştii se simt ca la ei acasă. Cu atît mai mult atunci cînd nimereşti un text scris de unul dintre cele mai rele condeie internetice, condei pe care îl ştiu demult şi îmi pare rău doar că scrie rar. Sigur, cîinii latră şi caravana trece. Posibil. Cîinii mai şi muşcă, iar conducătorii caravanei au fundul tot mai mare şi mai apetisant.

Autorul are un cod al lui, în general descifrabil fără dicţionar, decurgînd dintr-o descriere zeflemitor-amară a societăţii americane muribunde (pe care o implementăm heirupist de ceastalaltă côté a bălţii atlantice; cu îmbunătăţiri, terorismul ecologist etatist ueuropean fiind extrem de vînjos). Cine vrea să-l înţeleagă mai bine poate să răsfoiască texte mai vechi.

Climategate: The biggest swindle ever

O remarcă de culoare locală. Să nu uităm, deşi accentul în distrugerea ei s-a pus altfel, că am avut o industrie minieră, că mai avem cărbune de calitate. Tot de la globalism i s-a tras. Cînd vom ajunge tot mai mulţi să scormonim prin gunoaie, poate ne vom aminti. Dacă tot le preocupă pe diverse curve trecutul (e adevărat, o curvă care se gîndeşte la trecut nu prea mai produce multe parale).

Leul face pe el, cu tot dopul mediatic care i-a fost înfipt în cur. Nu ştiu dacă agresiunea recentă împotriva României, din care face parte instaurarea regimului trăienist, prevede şi prăbuşirea economică totală, dar se întîmplă, e aici, heloouuu, nu mă vedeţi? Sînt eu, Picasso (Guernica, nu Domnişoarele din Avignon)!

Dezgustătoare făţărnicia, speculată diversionist, manifestată de cînd cu tragedia prăbuşirii avionului prezidenţial polonez. O lume neruşinată.

Simplu

Masters of Warversuri
(cîntecul se află în box)

You fasten all the triggers
For the others to fire
Then you sit back and watch
When the death count gets higher

Filme porno cu grecoaice

S-ar spune că nu am despre ce să scriu. Mai degrabă contrariul s-ar aplica.

Abordarea subiectului sugerat în titlu s-a impus. Constat, a doua oară, că blogul acesta a fost descoperit (eventual redescoperit, ca să mă gîdil la orgoliu) de cineva care căuta „filme porno cu grecoaice”. Am verificat în Google, figurez pe pagina a 2-a (doar), imediat sub o trimitere la blogul conului Badea. Să profităm aşadar, de ce să fugă potenţialii cititori pentru că ducem lipsă de un subiect atît de… nu ştiu cum.

Mărturisesc (un verb care va redeveni de mare actualitate în statul poliţienesc din care facem parte – indiferent dacă ne gîndim la România sau la imperiul ueuropean) că nu ştiu dacă am văzut grecoaice în filme porno. Acum, ca vinovat pînă cînd dovedesc contrariul, conform prezumţiei de vinovăţie… dar ce divaghez eu aici, vinovat şi gata, nu am nici o scuză. Orice om matur ar fi trebuit să vadă, ca o dovadă de cetăţean cu simţul răspunderii, filme porno cu grecoaice. Nu ştiu dacă există vreo legătură cu circul politico-financiar, cu „salvarea” uefmistă, o logică elementară îmi sugerează că nu trebuie neglijate formele neconvenţionale de implicare în social şi în bunul mers al economiei. În definitiv, dacă există o cerere pentru grecoaice în filme porno… iată cum, în ciuda vinovăţiei, încep să mă implic în problemele cetăţii ueiste, încerc să devin un factor activ.

Cum putem fi siguri că vedem filme porno cu grecoaice? Iată întrebarea! Aparent simplă. Nu e. Nu putem discrimina pe criterii etnice, nu? Nu poţi face verificări genetice (dacă eşti febeist ueist poţi, dar să nu ne pierdem) şi atunci cum poţi demasca impostura? Unde va ajunge societatea dacă ne uităm la filme porno cu grecoaice care nu sînt grecoaice. Mă înfior.

Poate introducem un test de limbă? În (alt) definitiv, chiar dacă nu e grecoaică prin naştere, dacă face efortul, dacă doreşte sincer să devină grecoaică, cine sîntem noi, cinefilii, să ne opunem? Poate devine necesară înfiinţarea unei agenţii ueuropene pentru astfel de situaţii. Mîine, ne putem trezi cu imigranţi ilegali care pot fi distribuiţi, citeşte exploataţi, în filme porno cu grecoaice. Munca la negru în filmele porno cu grecoaice nu poate fi lăsată la voia întîmplării.

Avem de a face cu un caz de subsidiaritate, putem întrezări un nou acquis comunitar, apare necesitatea discriminării pozitive, drepturile minorităţilor sînt suficient de bine apărate în filmele porno cu grecoaice?  Atîtea întrebări, prea puţine răspunsuri.

Mulţumesc cititorului interesat, pe bună dreptate, de adevăratele probleme de viaţă. Simt deja cum mă cuprinde un avînt, cum mi se deschide apetitul spre implicarea în social, spre integrarea deplină.

Notă (9 aprilie, pe seară) : succes total. 6 căutări, azi, care au condus aici. 2 doreau „filme porno cu grecoaice”;  2 – „porno grecoaice”; 1 – „grecioaice porno” (reprodus exact); 1 – „video cu gagici grecoaice”. Nu am primit înjurături. Încă.

Cînd omenirea va realiza amploarea fenomenului, mă voi putea mîndri ca unul dintre descoperitori. Unii mai întreprinzători ar putea profita de această mină de aur. Baftă!

EDITARE (2 martie 2011): M-am plictisit de căutările care găsesc blogul după acele cuvinte cheie. Am modificat cuvintele respective, sper să se înțeleagă și așa despre ce e vorba.

EDITARE (2 octombrie 2015): Imposibil de oprit popularitatea acestei postări. Revin la forma nudă de la începuturi. Se dedică lu’ Kovesi, că e damă bună.

Vinerea Mare a Învierii

Mă gîndesc la felul în care Crăciunul cade într-o zi fixată calendaristic şi Paştele în una stabilită, anual, prin biserică. Cum ziua naşterii Domnului, la orice stil ne-am raporta, se vrea un punct fix pentru credincioşi, iar zilele petrecerii şi învierii Domnului se doresc un timp în afara timpului, o repetiţie ritualică, fixate într-o idee, cea a săptămînii, găsită şi la început, în Geneză. Timpul omului – calendare, observaţii, măsurători. Timpul cosmic – ciclicităţi mari, stabilitate aparentă, necuprindere presupusă. Timpul dumnezeirii – totul. Între ce putem cuprinde şi ceea ce ne depăşeşte se află Dumnezeu care a trăit, ca noi, printre noi, de fapt pentru noi, ca să ne deschidă ochii. Măcar din cînd în cînd.

Nu ştim ce nu putem înţelege, la fel cum nu ştim cît putem înţelege. Totuşi, răspunsul se află sub ochii noştri, chiar dacă nu ne punem întrebări, indiferent dacă nu ştim de existenţa întrebărilor. Sîntem parte a răspunsului prin simplul fapt că existăm acum, după cum existam şi în vremea cînd, într-o vineri, se băteau piroane şi cununa era din spini. Din frica de moarte a unora. Poate şi din neîncrederea altora, care ar fi trebuit să fie mai deştepţi, în profeţii.

Nu părem a fi mai deştepţi astăzi. Un fapt însă rămîne netulburat după ce a trecut ceva timp, de-al nostru, deşi s-au perindat mulţi care au încercat să ne convingă… nici ei nu prea ştiu despre ce anume: sîntem destui care credem. Nu ştiu dacă există doi oameni care gîndesc la fel, sesizează aceleaşi nuanţe ş le acordă aceeaşi importanţă. Nu sîntem consecvenţi cînd sîntem luaţi pe felii de timp, de-al nostru. Sîntem imprevizibili, extrem de imprevizibili, raportîndu-ne, iarăşi, la timpul nostru, nesemnificativ faţă de cel cosmic, totuşi singurul relevant şi singurul revelator.

La graniţa dintre paradox şi rătăcire (pierdere de timp, de-al nostru, pentru că rătăcitul îşi va găsi calea, prin paradoxul definiţiei), într-o vineri de convenţie, de săptămînă şi, pentru că aşa a fost să fie, Mare.