Niscaiva voluntari ?

În pregătirea intervenției cu trupe terestre (altele decît deghizații din SAS și Legiunea străină). Trupe sub patronaj UE (!?) pare-se.

„U.N. Secretary General Ban Ki-moon and his top humanitarian envoy Valerie Amos on Monday expressed deep concern during a visit to Budapest over the magnitude of the conflict, as well as its toll on civilians.”

Nu, e vorba despre Libia. De data asta. Noi n-avem guvern care să se opună unei „revoluții” de genul ăsta. Poate unul care o ajută. A, stai, chiar o ajută. În Libia, vreau să zic.

––

Apropo

„Human Rights Watch reports that forces loyal to Moammar Gadhafi  are not systematically slaughtering civilians, but are targeting the rebels.  Civilians caught in the crossfire account for noncombatant deaths, and  the numbers are rising: but this isn’t genocide. Furthermore, as I  maintained from the beginning, there was never any credible evidence  that Gadhafi was planning any such wholesale slaughter. Indeed, the NATO alliance has recently felt moved to warn the rebels not to target civilians.

The news that we have been lied into war yet again should hardly come as a shock.”

Lied into war againmințiți pentru a fi atrași în război. Din nou. Cum se numesc cei mințiți, după ce află că au fost mințiți, dar nu spun nimic? Se numesc complici. Nu mă gîndesc doar la publicul american, nici vorbă!

Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Comentarii

  • Valerius  On 19 Aprilie 2011 at 7:46

    De mercenari nu va duce lumea lipsă. ”Dumnezeul” lor e banul.

  • conumishu  On 21 Aprilie 2011 at 22:52

    Cum nu reușesc sub nici o formă să mai pun vreun comentariu pe blogul dumneavoastră îl scriu aici.
    –––––––––––––

    De ce ar prima clarificarea ideologică, mai ales dacă reia o confruntare care pare inevitabilă doar dacă accepți premiza, devenită dogmă la comuniști și mod de operare profitabil la capitaliști, prin care ceilalți trebuie distruși.

    Comunismul a folosit multe din criteriile economice care, măcar cronologic, au fost invenția capitaliștilor. A funcționat într-o lume în care ponderea țărilor și economiilor a fost net capitalistă. Capitalismul nu a avut nevoie de apariția marxismului sau a statelor cu un regim comunist pentru a nu înțelege, în continuare, că rostul oamenilor nu este să fie slugi.

    Capitalismul funcționează în logica istoric dominantă a egoismului, acumulării de putere, despotismului inerent de la un punct. Comunismul are rădăcini în creștinism, dar neagă existența lui Dumnezeu.

    Capitalismul lărgește cumva accesul unei mai mari părți spre un trai ceva mai decent, dar coincide cu încarcerarea ideilor luminoase în reguli de joc care să nu amenințe stabilitatea sistemului. Comunismul începe ca o lovitură de stat de o eficiență teribilă și ajunge să fie preocupat tot de stabilitatea propriului sistem, dovadă că nimeni nu e invulnerabil față de tentația puterii.

    Capitalismul pare mai flexibil la recompensarea imediată, măruntă, a individului, comunismul o tot amîna pentru idealuri mai cuprinzătoare. Oricîtă coadă a fost introdusă, diferența a contat.

    Mă rog, m-am abătut radical de la scopul urmărit inițial. De ce clarificare ideologică cînd noi sîntem varză ca stat, indiferent de regim?

    Eu nu mai vreau comunismul decît în partea în care poate construi pentru România și atît. Din același motiv resping capitalismul-colonial care ne-a cucerit.

    Ideal, nu vreau să trăiesc într-un război perpetuu, nici economic nici social. Dacă nu se poate altfel, aleg un război al românilor împotriva celorlalți, cu cel „civil” amînat pînă la victoria din primul.

    Nu știu cum ne putem recuceri statul (sau reconstrui), prin conspirație sau prin luptă deschisă. Știu că există și alte forme prin care ne-am menținut, răbdatul, cînd păstrezi speranța și poți să-ți identifici aliați din neamul tău pe care să te bazezi necondiționat, devine suportabil și cu sens.

    Nici un război nu a fost vreodată pur convențional. Orice război urmărește atingerea unor scopuri, are criterii de evaluare a progresului ostilităților. Eu nu vreau să mă bat de amorul artei, vreau să pot constata că mă îndrept spre victorie. Zbaterea în mlaștină nu e nici eroică nici inteligentă.

    Masonerie sau facebook, eu vreau să știu că există mii de oameni care acceptă fără ezitări un set de criterii care trebuie îndeplinite, verificate, bifate pe măsură ce trece timpul. Statistica adevărată, pe înțeles, a războiului.

    Fac ceva pe regulile inventate sistematic, pe drepturile și obligațiile la modă. Nu reprezintă decît setul de criterii al dușmanului. Cînd vom trăi în lumea în care principiile vor fi respectate mă mai gîndesc.

    Așadar, să amînăm structurarea ideologică a societății pînă o vom recupera de sub ocupația străină. Unii nu vor accepta nicicînd acest „armistițiu” intern, ideea ar fi să ajungă să se simtă prea puțini într-o mare de oameni care recunosc principalul pericol și nu mai sînt dispuși să înghită diversiunea. E o utopie, dar una ușor de înțeles de către oricine. Altfel, cu celule revoluționare sau cu batalioane de asalt, tot cu riscul de a nu vedea forța celor mulți în spate rămîi.

    Ocupantul poate captura toate punctele strategice, va fi veșnic ocupant, vulnerabil, nelegitim, dacă nu ne pierdem conștiința că reprezentăm în opoziție cu acesta un întreg. Indestructibil prin datul timpurilor, indiferent de ideologiile dominante. Cozile de topor devin atunci stridente, fricoase, se împuținează.

    Conștiința de neam întîi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: