10 mai – testul prostiei și trădării

Republica penibilului (în sine, bocobăsismul e doar actuala față) își sărbătorește regele în persoana celui mai nepotrivit personaj posibil, marioneta care a pasat peste 100000 de soldați români morții și Siberiei.

Reinventat de Iliescu, după ce manipulatorii lacomi din jurul decrepitului nu s-au mai mulțumit cu stipendiile date de comuniști pentru ca să stea în banca lui elvețiană, acum trebuie, periodic, să ne prostituăm prin reprezentanți și veșnica spălătoreasă media, cu omagii infecte, mincinoase, perfecte în continuitatea ipocriziei trădătoare de neam.

Ilustrare impecabilă, criteriu fără greș, relația directă între gradul de înfeudare față de străinii iubitori de Hohenzollerni, Pacepe și Răceni și ploconirea la idolii cu picioare de lut și ghiare de fier ne arată cu precizie unde ne aflăm. În genunchi.

O țară pierdută.

A trecut și nunta nepotului. La cea a bunicii, regele a săltat tablourile de patrimoniu, mă întreb cu ce cadouri (din averea lui personală, desigur) s-a înfățișat acum?

Să mă mir cum, în mod evident, dezastrul României este perceput de o populație aeriană drept consecința a orice altceva numai a jafului sistematic operat de străini nu?

Poate, cine știe, există un număr impresionant care se bucură că vom da în curînd străinilor și energia hidroelectrică, nucleară, gazele naturale.

Trăiască regele idioților!

Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: