Monthly Archives: Iunie 2011

Soldații români și-au făcut datoria

„Ostași, Vă ordon: treceți Prutul! Sdrobiți vrăjmașii din răsărit și miazănoapte. Desrobiți din jugul roșu al bolșevismului pe frații noștri cotropiți. Reîmpliniți în trupul țării glia străbună a Basarabilor și codrii voevodali ai Bucovinei, ogoarele și plaiurile voastre.”

Acum am înțeles de ce au țîșnit umorile pe ecrane. Mulțumesc A3 că a redat pasajul semnificativ din emisiunea de la B1 (la care se uită doar A3). Asta era durerea mare, așadar. La întrebarea lui Cristoiu dacă ar fi procedat la fel ca Antonescu și ar fi ordonat armatei române să atace, președintele în funcție al României de azi a răspuns „da”.

E dreptul nostru să ne apărăm teritoriul și e dreptul nostru să recucerim teritoriile ocupate. Avem dreptul să apărăm ce e al nostru și avem dreptul să recîștigăm ce am pierdut. Inclusiv cu forța, mai ales cînd nu facem decît să răspundem la forță.

România a fost supusă agresiunii sovietice în iunie 1940 și agresiunii naziste în august 1940. Față de nici unul dintre agresori nu aveam nici o obligație, dimpotrivă, aveam tot dreptul să-i lovim cînd ne venea mai bine pentru a ne relua teritoriile furate și a ne elibera compatrioții.

Feldmani, GDSiști și asemenea, faceți pași, nu e nimic de comentat, iar loc pentru scuipat aveți la WC-ul public.

Ironia istoriei. Dacă consiliul de coroană decidea altfel, tatăl trădătorului din 1944, ar fi dat un ordin similar celui dat de Antonescu, doar că ar fi ordonat soldaților români să se lupte cu orice preț pe Nistru.

Altă ironie. Odesa este singurul mare oraș din URSS care a fost cucerit de altcineva decît germanii, anume de armata română. Odesa se află azi în Ucraina. Practic, aria de operațiuni a armatei române coincide cu teritoriul statului Ucraina de azi. Au sărit însă din baie rușii, ca moștenitori ai „agresaților”, cei de au azi granița la vreo 1000 de kilometri de Nistru. Eu nu zic că alde Putin ar fi bolșevici și înțeleg că îi doare, ca ruși, pentru suferințele de atunci. Eu, ca român, am același drept și nu am nevoie de permisiunea lor sau altora pentru a-l exprima.

Aici nu e vorba de politică internă sau externă. Asistăm, din nou, la un caz tipic de dezlănțuire a propagandei antiromânești din interior. Băsescu nu-i sperie, dimpotrivă, dar nu are voie, ca președinte, să spună un adevăr valabil indiferent de conjunctura politică.

Noi ar trebui să înghițim „demitificările” lui Boia, tembelismele patapieviciului sau scremerile lui Stoenescu, din care să reiasă că nu avem istorie, că nu avem ce căuta pe aici, că am făcut numai rău, că sîntem troglodiți, că am avut numai conducători criminali, curvari, analfabeți, sanguinari și că, oricum, toți „s-au pișat în capul nostru” de bestii ce sîntem. De ce să nu ne închinăm trădătorului de la 1944, ne-ar îndemna un Djuvara, cel care ar trebui să-i fie coleg de azil (că după 80 de ani nu se mai face pușcărie, iar trădarea nu se pedepsește cu execuția în vreme de pace) ? De ce să nu insultăm gratuit memoria generalului (apoi mareșalului) ? Mare vinovat că nu a făcut jocurile altora. Cu dovezi grele, inclusiv cea a competenței. A lui și a multora dintre miniștrii și colaboratorii săi.

Uite că nu prea ține. Băsescu va pleca, dar nu am de gînd să arunc adevărul meu, de român, demnitatea mea și a istoriei mele, drepturile mele istorice, nici în joc și cu atît mai puțin la gunoi.

––

PSDiștilor, vă ucide Ponta și lașitatea. Pînă și A3 a trebuit să se facă că nu a auzit ce a debitat amărîtul, după ce întrerupseseră emisiunea ca să-l emită în direct. Vă ucide prin penibil.

Onorabil C. Diaconescu.

Iată cum se întoarce lumea cu curul în sus numai pentru că prea mulți „au îndrăgit străinii”, chiar și cînd aceștia le înfulecă inima.

Nu te mai întreba de ce pierzi, opozițio. Niciodată nu mă va reprezenta președintele-din-umbră Crin cînd prezintă scuze (în numele meu!?) trădătorului din palatul Elisabeta. Niciodată.

Duhoarea patapieviciului

Aflu despre mizerie, fără surprindere, din blogul domnului Valerius, tot de unde aflu și despre o reacție:

Apărați istoria românilor

Altceva li s-ar potrivi gunoaielor.

Firmanul chinez

uro, ca stăpînitor al imperiuluicaresevrea, nu a fost mazilit de stăpînul imperiuluicareeste.

Într-un gest de generozitate, împăratul chinez a descins în capitala peninsulei mai măricele și, cu toate că ar fi putut să o facă și pe asta, nu a pronunțat verdictul de mazil. Nu, China a promis că va continua să strîngă fițuicile emise de eurobancă, va îngrămădi purcoaie de euroi nedemni în vistieria imperiului celest, a promis că nu pedepsește. Deocamdată. Merkela a promis tot ce era de promis și încă pe deasupra.

Acum vine un respiro, la vîrf. Poate. Nimic nu e sigur. Nici măcar veșnicia amăgirii. Grecii sînt și ei vechi, știu și au văzut multe. Puțini, dar pricepuți. Mă tem că nu se va aplica „turcul plătește”, sigur însă românul va plăti, din nou. Degeaba.

Doar un respiro și asta numai pentru că există o încredere în Germania, cea a meșteșugului. Cam atît și cam puțin. De fragilitate mi-e și frică să pomenesc, bat în lemn.

Nu există planuri de austeritate. Există doar imbecilizare inexplicabilă. Un copil de clasa a 4-a stăpînește aritmetica mai bine decît milioane de adulți a căror viață depinde de minima inteligență aplicată. Ciudat.

Datoriile imense nu pot fi plătite. La nivelul individului sau firmei știm ce urmează. Portărei, licitații, hăcuirea a ce se poate valorifica. La nivelul țărilor, dacă va fi la fel, victima nu va fi doar abstractă. Una din averile statului, dacă nu cea mai importantă, rămîn oamenii. Cum se vînd oamenii ? Nu contează prea mult, contează rezultatul: sclavia.

Așadar. Plan de austeritate = plan de lichidare. Plan de lichidare = trecerea în proprietatea creditorului a averilor datornicului. Averile cuprind proprietăți palpabile, nu banul calp cu care datornicul a fost îngenuncheat de către bancher. În cadrul acestor averi este conținut și omul. Cam ca iobagul, cînd se vindea moșia se vindea cu tot ce se afla pe ea. Încă o dată, metoda nu contează, rezultatul doare.

Unde se află mintea cea de pe urmă ?

Probabil în China.

Euro ? Face și el ce poate. Eu fluier a pagubă (mereu!?), legat de mîini și de picioare. Interesante vremuri. M-a ajuns blestemul chinezesc și le trăiesc.

Jegul din ecran, drama din jur, blestemul din trecut

Împuțiciunea antiromânească se amplifică la postul șnecherilor (A3). Nu se mai mulțumesc să lingă gaura murdară a marelui trădător regal, acum au apărut atacurile împotriva lui Ion Antonescu. Normal. Hamurile externe care trag gloaba se văd din satelit. Au găsit și un căcăcios liberal (GDSist și fondator alianțo-civist de felul lui) în spatele căruia să se pitească, individ care a produs el o scrisoare deschisă așa că, n’așa, avem „știre” pe care să o comentăm, dezbatem, ștergem la fund.

Ciuma antiromânească cea mai virulentă se vrea a-mi fi vîndută drept salvarea României !? Mai mari șanse să devin poponar și să i-o trag la umbriș lui Bernard Henri-Lévy.

Cît de proaspete revin cauzele profunde ale realegerii lui Băsescu din 2009. Între cele 3 ursitoare ale morții care au ocupat scena politicii de partid ca o balegă în mijlocul drumului nu există decît contra-alegerea produsă de vîrful de scîrbă. Odioși.

E mai priceput la politică Vanghelie decît toată sclifosimea șefimii PSD-iste, partidul-vacă, deșelat de piticul cu spume liberal. După cum le place, de altfel, doar nu e nici o diferență în fandoseală, de stăpîni sau de preacurvie (la stil). Incredibil, liberalii (cu ștampila aprobatoare a tăcerii partidului-remorcă Ponta) reușesc să-l facă pe Băsescu să pară mai patriot ! Asta este cea mai mare contraperformanță imaginabilă. Dar ce le pasă pesedeilor ? Dumnealor sînt cu urechea la Washington sau la Bruxelles, ca și ceilalți. Aici, oricine poate să scuipe pe România, pe istoria ei, pe noi.

Probabil unii ar accepta și regat, mizerie perfectă pentru domnia cea mai lăfăită a tuturor minorităților. Măcar acum știu care e limita absolută, ușor identificabilă, la care voi ști să mă opresc cu auto-compromisul. Cu orice preț.

Ar trebui să-i întrebe cineva de la obraz pe domnișorii liberali dacă vor să reinstaureze regatul, prea se cred șmecheri (cu m). Pe idoții de la PSD e inutil să-i mai întrebe cineva ceva. (Notă: Iliescu nu se pune la PSD, de această dată, ura lui împotriva lui Antonescu e mult mai veche, prea înrădăcinată. Oricum, el rămîne responsabil pentru reabilitarea pacepelor și împiedicarea reabilitării mareșalului. Tot el e responsabil și pentru wieselizarea României și începerea drumului în genunchi care ne-a dus la a accepta pecetea rușinoasă de popor genocidar.)

În vremea asta, omenirea se află pe muchie de cuțit, fiecare nouă săptămînă poate aduce evenimentul declanșator de la care…

Ca să fie clar de unde ni se trage cu regionalizarea

Comitetul Regiunilor al UE – The white paper on multilevel governance – primul paragraf; îngroșat de dumnealor în textul original :

„The Committee of the Regions considers multilevel governance to mean coordinated action by the European Union, the Member States and local and regional authorities, based on partnership and aimed at drawing up and implementing EU policies.”

Acum revin eu și subliniez :  aimed at drawing up and implementing EU policies.

E clar scopul? Se înțelege pentru ce e nevoie de „guvernare multinivel” ? E limpede de ce opoziția nu se opune și nu se va opune niciodată regiunilor, indiferent dacă aruncă în aer statul național român ? Nu interesul românesc cere regionalizare ci dorința potentaților UEiști de a împlînta UEa în inima tuturor națiunilor.

NU

Un NU categoric regiunilor impuse de UE prin Băsescu și cu aprobarea mieunată a opoziției de paradă !

Regionalizarea teritoriului reprezintă o agresiune la adresa României. Nu mai putem accepta amestecul și presiunile externe care urmăresc slăbirea decisivă a controlului statului român asupra teritoriului național.

Nu putem accepta semințe de Kosovo în solul țării. Și nu le vom accepta.

Nu punem botul la minciuna slăbuță cu avantajele economice care, cică, ar decurge. Cu ce bani, ăia de nu ajung să cîrpească Grecia și cu jumate din UE la coadă în așteptarea colapsului ? Sau cele 7+ miliarde de euro pe care le-am plătit cotizație din 2007, din care s-a întors 1 (unu), în parte ca plată pentru consultanța paraziților comunitari? Bă, faceți pași că prea îmi crește nivelul adrenalinei.

Aberațiile fantasmagorice ale lui Băsescu sînt tot mai greu de înțeles. Nu știu ce crede, el sau consilierii, că va obține, nu știu cît de șmecher se crede, poate chiar infailibil, dar se joacă cu focul. Poate că i-ar plăcea să pună foc, eu sper că nu, dar prostia sau nebunia puterii nu scuză.

Șantajul udemerist trebuie terminat. Dacă nu se poate altfel, atunci cu tot cu UDMR. Ce îi tot băgăm în seamă cînd de mulți ani a devenit evident că nu reprezintă nimic altceva decît fațada în spatele căreia puterea imperială ueistă vrea să redeseneze harta doritului imperiu al conțopiștilor? Vor să pună mîna pe arme, cum amenința un derbedeu de-al lor? Eu zic să încerce. Eventual să-și aducă și echipa de filmare din Irlanda, ca la Tîrgu Mureș în 1990. Dar să nu mai spere că îi scapă armata română care i-a zburătăcit atunci, acum nu ar mai avea norocul ăsta. Mai ales că nu prea mai avem armată, e și ocupată prin Asia, și va trebui să ne descurcăm cu mijloace mai puțin structurate și ceva mai emoționale.

Ce naiba vreți, globaliști jegoși? Vreți un circ, vreți sînge, vă e prea frică de Iran și credeți că persecutarea românilor ar fi un show planetar mai controlabil? Vreți o demonstrație disciplinară prin care să se înțeleagă că nu veți ezita să folosiți forța și în cercul turmei de (mostly) albi, creștini, ueuropeni, favorizații de pînă mai ieri? Vreți să arătați cum pîndește pericolul naționalist, mai ceva ca islamo-fascismul și terorismul al-qaedist? Hai, dați-i drumul, poate că a venit vremea dansului, că prea vă credeți zmeii-zmeilor și strauss-kahnii menajerelor !

Să revenim.

Fără regiuni ! NU haosului programat ! Stop modificărilor permanente, reformelor de rahat, mișculației de activiști borîți care nu există decît pentru a strica tot ! Marș de aici komisari și trepăduși !

Ajunge.

P.S. A3 a devenit ultima cloacă. Nu știu ce a emis Băsescu ieri despre Hohenzollern, dar să lingi în găoaza celui mai mare trădător în viață, cum o face acum păduchelnița asta, cu gîzii, șnecherii, urșii, chireacii și ceilalți insuportabili controller-i ai ei, cu condicuța lungă cît lista averilor bulibașei regale, e peste poate.

Cîte zile mai are euro ?

„There must be some way out of here” said the joker to the thief

„Ideal” i-ar fi regimul de slăbire (hiper)inflaționist. Poanta e că, oricum o dai, bancherimii nu-i va conveni. Nici inflația prea mare nu dă bine la valoarea reală a datoriei cu care îngenunchează națiile, nici austeritatea asasină nu ajută la stabilitatea statului-sclav prin care bancherimea își exercită bunul plac.

Se apropie și noul vîrf de criză. Spre deosebire de 2008-9, cînd știau ce vor face, adică transferul pagubei datorată lăcomiei imbecile către datoria publică a statelor care „s-au simțit datoare” să se execute fără crîcnire, sub acoperirea minciunii conform căreia pachetele de sute de miliarde vor „stabiliza” și „relansa”, acum, după zero barat revenire economică, cu majoritatea miliardelor pasate băncilor care zace acolo pentru că cea mai profitabilă activitate a bancherului e să împrumute statul exact cu banii primiți de la acesta, ce vor face acum?

Cum vor împăca comunismul real în care funcționează societățile cu capitalismul declarat? Cum vor legifera transferul absolut de proprietate către bancherime, cum o vor transforma în nomenclatura de tip nou, dar nesupusă niciunei constrîngeri politice?

Cum vor prosti mulțimile cînd nu le oferă decît supunerea în mizerie?

Euro era un vis pentru bancheri, mai ceva decît dolarul. O lecție cum să faci state puternice să scheaune umile. Un vehicul aproape ideal pentru transportul rapid al birului și spolierii, transnațional și în afară de orice control. Cu mici-mari hibe. Una ar fi că depinde de Germania. Controlată la sînge, cea mai productivă țară, dar și cea mai puțin liberă în decizii, Germania este, totuși, doar o țară obișnuită. Ca să susțină euro ar trebui să preia din chinurile primelor victime (greci, irlandezi, spanioli, alții se pregătesc). Mai mult, dacă singura metodă (devenită viciu) rămîne cea a stoarcerii națiunilor prin intermediul statelor, Germania nu poate fi lăsată ca o insulă de relativ confort într-o mare de sclavi. Ideal pentru bancherime ar fi ca ueloții (de la iloții spartanilor) să nu mai aibă identitate, să fie interschimbabili. Peste ciulamaua deznaționalizată, decreștinată, îndobitocită s-ar domni bine. Dar nu e cazul. Experimentul social al multiculturalismului, al diversității, al autocenzurii impuse prin gălăgie și hărțuire nu a reușit. Țările există încă, problemele create de paraziții cu goarnă încep să se simtă tot mai acut. Ideile manufacturate neo-liberale (de fapt troțkiste) se arată tot mai schiloade și sterpe.

Cum poți păstra euroiul în aceste condiții? Habar n-am. Fără el, majoritatea datoriilor se va șterge. Cu el, viața va deveni insuportabilă în mai toată UEa. Monedă globalistă care să îl înlocuiască nu se găsește. Dolarul care să-l sprijine la o adică are interes să se ofilească pentru că datoria față de exterior s-ar ofili și ea, iar iloții americani sînt mai bine dresați decît ueuropenii. Puterea economică reală a UE e cel mult mediocră, tehnologic nu e prima, la producția de consum nici atît, resursele nu dau pe afară, destul de populată este, risipitoare cît cuprinde, armată… se vede în Libia.

Ce ar putea împiedica un stat cuprins de revoluție, chiar și nedeclarată, să renunțe la plata datoriilor, acțiune care ar fi echivalentul condamnării euro? Doar forța brută. Dar cine să o exercite și de ce, cînd nu ar face decît să amîne deznodămîntul iar slăbiciunea și mai vizibilă ? Plus panica celor cu bani care ar scăpa de euro cu viteza șobolanilor ce fug de pe corabia care se scufundă.

Mai avem și amănuntul amuzant, de nu ar fi sinistru, al ipotezei hazardate că UE se tîrîie afară din noul val de criză întreagă, cu euro cu tot, dar cauza cauzelor nu dispare. În cazul fericit, cuantumul datoriilor ar fi același, poate mai mic în valoare reală, dar la fel de… de neplătit.

Cred că singura modalitate de a păstra euro ar fi, culmea, calea prin care s-ar putea arunca la gunoi sistemul globalist actual. Cu ștergerea datoriilor, falimentarea pe scară mare a băncilor (cu pierderi mari pentru deponenți, e adevărat), renunțarea la trăitul pe credit, controlul strict al emiterii monedei, controlul strict asupra băncilor centrale.

Care utopie doare mai mult?

„No reason to get excited”, the thief he kindly spoke
„There are many here among us who feel that life is but a joke

Ca o completare la un schimb de comentarii la postarea cu ieșirea din UE:

What has government done to our money ? – Murray N. Rothbard

„SINCE THE FIRST EDITION OF this book was written, the chickens of the monetary interventionists have come home to roost. The world monetary crisis of February–March, 1973, followed by the dollar plunge of July, was only the latest of an accelerating series of crises which provide a virtual textbook illustration of our analysis of the inevitable consequences of government intervention in the monetary system.

After each crisis is temporarily allayed by a “Band-Aid” solution, the governments of the West loudly announce that the world monetary system has now been placed on sure footing, and that all the monetary crises have been solved.”

(déjà vu… vu… vu… vu ?)

Mai vreți ceva ?

Uite acum măcăne Băsescu.

Cu ce a început ? Cu amenințarea foarte reală că sîntem la mîna băncilor străine și trebuie „să fim foarte atenți”. În concluzie, trebuie să distrugem parlamentul, administrarea teritorială, să dăm afară.

Bye, bye, ne vedem la război.

 

Ieșirea din UE, acum !

Ar fi un semn de inteligență important. Am anticipa cu cîțiva ani colapsul făcăturii sub greutatea crizei sau transformarea accelerată a monstruozității în ceea ce s-a dorit de la început, o închisoare a terorii și imbecilizării.

Am salva moneda națională înainte de a o vedea mistuită în cazanul euro, exact cînd euro se va dizolva sub multiple impacturi financiar-politice.

Am scăpa de ura de activiști instituționalizați, de voma nesfîrșită a miciunilor mai proaste decît raportările la hectar de pe vremea lui Ceaușescu și mai ticăloase decît propaganda sovietică.

Am scăpa de monitorizări deliberat inventabile pentru a ne bloca și umili.

Am fi obligați să găsim soluții politice normale, românești, pentru români, altele decît triada PDL, PNL, PSD teleghidată de străini pentru a-și asigura dominația aici.

Ne-au împovărat sub datorii după sistemul jegos pe care îl aplică, ceva mai cu mănuși, propriilor nații. Ei, și? Le vom plăti cînd vom putea sau deloc. Cu potențialul energetic și alimentar pe care îl avem nu noi depindem de alții. Telefoane mobile, dacă vor mai funcționa pe o planetă disperată, vom lua la kilogram.

Nu se poate? Ba nu se vrea. Pentru că între nimic și șansa de a face ceva pentru ai tăi, trebuie alimentată o gălăgie infernală care să ne tîmpească minut de minut cum că universul și legile lui au apărut doar pentru a se desăvîrși în scopul luminos al UE. Am ajuns ca noțiuni elementare de politică, dacă nu chiar de logica cea mai simplă, să fie ignorate de un discurs (cuvînt prea pretențios – de o zeamă verbală) insuportabil.

Să-și bage tehnologia în cur. Sîntem mai nefericiți cu toată electronica asta acaparatoare de timp. Sîntem mai proști cu internetul copy-paste, sîntem mai surzi cu rețelele de socializare și mai nesimțiți cu cît crește numărul campaniilor de sensibilizare.

Eu depind de căcaturile astea, eu voi pierde dacă se duce unde se va duce euro, pentru interesul meu îmi convine status quo-ul, dar nu mai pot, nu-i mai suport, nu mai vreau.

Lipsa de imaginație imperială

Imperiul vrea satrapiile ordonate după pofta-i.

Trebuie să fii cretin (da, e dureros cît de jos ne coborîm) ca să nu înțelegi că nu se face o așezare administrativ-teritorială pentru a dezvolta nu-știu-ce proiecte economice. Statul urmărește întotdeauna, prin modul în care împarte administrativ teritoriul, aplicarea legilor și colectarea taxelor. Puterea de a da legi și de a strînge taxe reprezintă singura putere a unei entități politice. Dacă vrei să micșorezi autoritatea centrală, atunci inventezi bucăți (regiuni) mari care vor căpăta puteri legislative și dreptul de a taxa. Cînd ești un imperiu continental, regiunile respective nu sînt destul de mari pentru a periclita autoritatea imperială, dar suficient de mari pentru a slăbi autoritatea națională. Prinse între regiunile-stat și centrul ilegal, dpv al suveranităților naționale, dar coercitiv prin forța șantajului financiar-economic, națiunea și statul național sînt destinate să crape sub presiunea în creștere.

Evident că nu ai nevoie să modifici organizarea teritorială din motive economice. Dacă ar fi așa, atunci cînd te apuci să construiești o centrală nucleară sau un baraj mare sau o rețea de autostrăzi sau, de ce nu, o rețea de comunicații prin satelit, ar trebui să reorganizezi administrația. Absurd. Penibil.

Imperiul kominternist, după ce ne-a impus regiunile și raioanele, a vrut să ne desființeze prin planul Valev. Județele readuse de Ceaușescu au fost și o reacție de apărare la intenția de destrămare economică – citește dezindustrializare – sovietică. Imperiul komunitarist face același lucru, avînd aceeași origine antinațională.

Pseudo opoziția politică din România își arată încă o dată adevărata față. În loc să tune și să fulgere împotriva regionalizării, în loc să o respingă categoric, se luptă cu… Băsescu. Conform „opoziției” ar trebui să alegem între regiuni și… regiuni. Băsescul, după indicații, avansează ideea de regiuni fără județe, probabil ca să revină mai încolo, generos, și să le permită. Sigur, zăpăceala reorganizării ar fi cu atît mai mare și ar lăsa loc celor mai dramatice concedieri economice și avansări politice, dar nu acesta e scopul principal. Birocrația e necesară statului, oricare ar fi el, nici o putere nu o va scădea doar cu gîndul la eficientizare, asta e o altă imbecilitate aruncată proștilor să o rumege la nesfîrșit. Există o cantitate de birocrație sub care nu se va coborî, altfel statul se prabușește. În urma regionalizării doar stăpînul se va schimba, birocratul va servi ierarhia imperială, nu pe cea națională.

Ca să vin în ajutorul imperialilor, propun ca viitoarele subdiviziuni ale regiunilor (pentru că vor exista, obligatoriu) să primească denumirile adecvate. După cum urmează: Brașovstanul va avea scaune, Napocastanul – comitate, Timișoarastanul și Suceavastanul – districte, Iașistanul – gubernii, Constanțastanul – raiale, Craiovastanul – banate, iar Ploieștistanul – mici republici Leonida. Bucureștii vor rămîne singurii regățeni, conduși de marea principesă Elena. Mare sau lată, nu m-am decis. Nu Elena din Troia ci Elena de sub calul tro(a!?)ian.

Chiar fără păduri, cu munții scanați din satelit, cu orașele împănate de camere de supraveghere, nu sînteți un pic prea siguri că nu vom reuși să vă rupem gura, tovarăși imperiali ?

Brașovstan

Și Napocastan și Timișoarastan. Celelalte bantustane interesează mai puțin.

 

Problema Casandra

Toate problemele pe care ni le punem, inventate sau identificate, au rezolvarea în viitor și le simțim în prezent. Pot să formulez o problemă și să-i am soluția. Dacă e matematică și atît, nu prea contează. Dacă ține de viață, cu soluție sau nu, deznodămîntul tot mai încolo va veni.

Dacă există problema, cu sau fără soluție, cu soluție plăcută sau nu prea, odată ce devine cunoscută de (prea) mulți, problema devine ea însăși o problemă.

Casandra vede problemele. Cunoscînd viitorul, îl citește pentru ceilalți, îl anunță, pentru că avertisment cînd vorbești de profeție, adică de ceva ce ar trebui să se întîmple indiferent de voința oricui, parcă nu se potrivește. Casandra crează probleme prin anticiparea unor probleme. Casandra e o problemă. Rezolvată în vremurile antice prin blocajul indus auditoriului față de mesajul transmis. Dar nereceptat. Atunci opera Apollo, o autoritate a vremurilor. Cică pentru a o pedepsi pe Casandra. Fals. Pedeapsa exista din clipa în care aceasta a căpătat darul profeției, cine a văzut profeți fericiți? Nu, Apollo a procedat la fel ca potentații comuni. Problema lui era Casandra în raport cu mulțimea (vezi și cazul Prometeu).

Așadar, dacă vrei să domnești liniștit, trebuie să stăpînești o mulțime fără probleme, care nu își pune probleme, care nu identifică probleme, care poate nici nu știe de existența lor. Nu orice problemă aduce riscuri extreme pentru potentați, dar nici nu sînt cunoscuți prin faptul că i-ar da curajul afară din casă.

Amintesc din nou anecdota (pînă la proba pe care nu o am) despre prefața cenzurată la cartea lui Orwell – 1984. Orwell ar fi susținut că Anglia lui 1948 era mai avansată pe drumul controlului social decît URSS-ul lui Stalin pentru că elitele și, în general, produsul educației, de la grădiniță la universitate, consta într-un individ care nici nu mai gîndea întrebări inconvenabile sistemului. Cu alte cuvinte, problema Casandra fusese stîrpită.

Cînd se va declara falimentul, à la Grecia sau mai rău, va fi mai ușor să cedăm dreptul asupra insulelor – citește regiuni -, o, tu cel care măcar bănuiești existența problemei Casandra.

poll test

Nici un blog nu poate fi întreg fără poll. Acum e întreg. Chiar rotund.