Cîte zile mai are euro ?

„There must be some way out of here” said the joker to the thief

„Ideal” i-ar fi regimul de slăbire (hiper)inflaționist. Poanta e că, oricum o dai, bancherimii nu-i va conveni. Nici inflația prea mare nu dă bine la valoarea reală a datoriei cu care îngenunchează națiile, nici austeritatea asasină nu ajută la stabilitatea statului-sclav prin care bancherimea își exercită bunul plac.

Se apropie și noul vîrf de criză. Spre deosebire de 2008-9, cînd știau ce vor face, adică transferul pagubei datorată lăcomiei imbecile către datoria publică a statelor care „s-au simțit datoare” să se execute fără crîcnire, sub acoperirea minciunii conform căreia pachetele de sute de miliarde vor „stabiliza” și „relansa”, acum, după zero barat revenire economică, cu majoritatea miliardelor pasate băncilor care zace acolo pentru că cea mai profitabilă activitate a bancherului e să împrumute statul exact cu banii primiți de la acesta, ce vor face acum?

Cum vor împăca comunismul real în care funcționează societățile cu capitalismul declarat? Cum vor legifera transferul absolut de proprietate către bancherime, cum o vor transforma în nomenclatura de tip nou, dar nesupusă niciunei constrîngeri politice?

Cum vor prosti mulțimile cînd nu le oferă decît supunerea în mizerie?

Euro era un vis pentru bancheri, mai ceva decît dolarul. O lecție cum să faci state puternice să scheaune umile. Un vehicul aproape ideal pentru transportul rapid al birului și spolierii, transnațional și în afară de orice control. Cu mici-mari hibe. Una ar fi că depinde de Germania. Controlată la sînge, cea mai productivă țară, dar și cea mai puțin liberă în decizii, Germania este, totuși, doar o țară obișnuită. Ca să susțină euro ar trebui să preia din chinurile primelor victime (greci, irlandezi, spanioli, alții se pregătesc). Mai mult, dacă singura metodă (devenită viciu) rămîne cea a stoarcerii națiunilor prin intermediul statelor, Germania nu poate fi lăsată ca o insulă de relativ confort într-o mare de sclavi. Ideal pentru bancherime ar fi ca ueloții (de la iloții spartanilor) să nu mai aibă identitate, să fie interschimbabili. Peste ciulamaua deznaționalizată, decreștinată, îndobitocită s-ar domni bine. Dar nu e cazul. Experimentul social al multiculturalismului, al diversității, al autocenzurii impuse prin gălăgie și hărțuire nu a reușit. Țările există încă, problemele create de paraziții cu goarnă încep să se simtă tot mai acut. Ideile manufacturate neo-liberale (de fapt troțkiste) se arată tot mai schiloade și sterpe.

Cum poți păstra euroiul în aceste condiții? Habar n-am. Fără el, majoritatea datoriilor se va șterge. Cu el, viața va deveni insuportabilă în mai toată UEa. Monedă globalistă care să îl înlocuiască nu se găsește. Dolarul care să-l sprijine la o adică are interes să se ofilească pentru că datoria față de exterior s-ar ofili și ea, iar iloții americani sînt mai bine dresați decît ueuropenii. Puterea economică reală a UE e cel mult mediocră, tehnologic nu e prima, la producția de consum nici atît, resursele nu dau pe afară, destul de populată este, risipitoare cît cuprinde, armată… se vede în Libia.

Ce ar putea împiedica un stat cuprins de revoluție, chiar și nedeclarată, să renunțe la plata datoriilor, acțiune care ar fi echivalentul condamnării euro? Doar forța brută. Dar cine să o exercite și de ce, cînd nu ar face decît să amîne deznodămîntul iar slăbiciunea și mai vizibilă ? Plus panica celor cu bani care ar scăpa de euro cu viteza șobolanilor ce fug de pe corabia care se scufundă.

Mai avem și amănuntul amuzant, de nu ar fi sinistru, al ipotezei hazardate că UE se tîrîie afară din noul val de criză întreagă, cu euro cu tot, dar cauza cauzelor nu dispare. În cazul fericit, cuantumul datoriilor ar fi același, poate mai mic în valoare reală, dar la fel de… de neplătit.

Cred că singura modalitate de a păstra euro ar fi, culmea, calea prin care s-ar putea arunca la gunoi sistemul globalist actual. Cu ștergerea datoriilor, falimentarea pe scară mare a băncilor (cu pierderi mari pentru deponenți, e adevărat), renunțarea la trăitul pe credit, controlul strict al emiterii monedei, controlul strict asupra băncilor centrale.

Care utopie doare mai mult?

„No reason to get excited”, the thief he kindly spoke
„There are many here among us who feel that life is but a joke

Ca o completare la un schimb de comentarii la postarea cu ieșirea din UE:

What has government done to our money ? – Murray N. Rothbard

„SINCE THE FIRST EDITION OF this book was written, the chickens of the monetary interventionists have come home to roost. The world monetary crisis of February–March, 1973, followed by the dollar plunge of July, was only the latest of an accelerating series of crises which provide a virtual textbook illustration of our analysis of the inevitable consequences of government intervention in the monetary system.

After each crisis is temporarily allayed by a “Band-Aid” solution, the governments of the West loudly announce that the world monetary system has now been placed on sure footing, and that all the monetary crises have been solved.”

(déjà vu… vu… vu… vu ?)

Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Comentarii

  • Draghi Puterity  On 23 Iunie 2011 at 14:06

    Ideile manufacturate neo-liberale (de fapt troțkiste) – de fapt Bronstein-niste. Radacina comuna e evidenta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: