Firmanul chinez

uro, ca stăpînitor al imperiuluicaresevrea, nu a fost mazilit de stăpînul imperiuluicareeste.

Într-un gest de generozitate, împăratul chinez a descins în capitala peninsulei mai măricele și, cu toate că ar fi putut să o facă și pe asta, nu a pronunțat verdictul de mazil. Nu, China a promis că va continua să strîngă fițuicile emise de eurobancă, va îngrămădi purcoaie de euroi nedemni în vistieria imperiului celest, a promis că nu pedepsește. Deocamdată. Merkela a promis tot ce era de promis și încă pe deasupra.

Acum vine un respiro, la vîrf. Poate. Nimic nu e sigur. Nici măcar veșnicia amăgirii. Grecii sînt și ei vechi, știu și au văzut multe. Puțini, dar pricepuți. Mă tem că nu se va aplica „turcul plătește”, sigur însă românul va plăti, din nou. Degeaba.

Doar un respiro și asta numai pentru că există o încredere în Germania, cea a meșteșugului. Cam atît și cam puțin. De fragilitate mi-e și frică să pomenesc, bat în lemn.

Nu există planuri de austeritate. Există doar imbecilizare inexplicabilă. Un copil de clasa a 4-a stăpînește aritmetica mai bine decît milioane de adulți a căror viață depinde de minima inteligență aplicată. Ciudat.

Datoriile imense nu pot fi plătite. La nivelul individului sau firmei știm ce urmează. Portărei, licitații, hăcuirea a ce se poate valorifica. La nivelul țărilor, dacă va fi la fel, victima nu va fi doar abstractă. Una din averile statului, dacă nu cea mai importantă, rămîn oamenii. Cum se vînd oamenii ? Nu contează prea mult, contează rezultatul: sclavia.

Așadar. Plan de austeritate = plan de lichidare. Plan de lichidare = trecerea în proprietatea creditorului a averilor datornicului. Averile cuprind proprietăți palpabile, nu banul calp cu care datornicul a fost îngenuncheat de către bancher. În cadrul acestor averi este conținut și omul. Cam ca iobagul, cînd se vindea moșia se vindea cu tot ce se afla pe ea. Încă o dată, metoda nu contează, rezultatul doare.

Unde se află mintea cea de pe urmă ?

Probabil în China.

Euro ? Face și el ce poate. Eu fluier a pagubă (mereu!?), legat de mîini și de picioare. Interesante vremuri. M-a ajuns blestemul chinezesc și le trăiesc.

Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Comentarii

  • Draghi Puterity  On 30 Iunie 2011 at 11:10

    Chinezii depind inca de tehnologia vestica (in mare parte germana) pentru a se putea dezvolta. Mai dureaza pana ajung sa isi (re)creeze o traditie in domeniul tehnic. Ai prins zvonul cu marca vest-germana tiparita in secret? Sau nu fi fost vorba in tet-a-tet-ul chinezo-german despre cu totul altceva…

  • conumishu  On 30 Iunie 2011 at 18:12

    Zvon sau contingency plan – dar atunci e doar plan, tiparirea s-ar face cind e momentul.

    Se mai tine, logic, de euro. Socurile insa de abia incep.

    La o adica, daca locomotiva ajunge sa fie trasa inapoi, spre prapastie, poate sa decupleze vagoanele.

    Sigur ca are nevoie de transfer tehnologic – cerut explicit; cu drept de proprietate si exploatare pur chinezesc. Au si dreptul sa ceara, doar crediteaza practic tarile vestice, ca place sau nu.

    Apropo, cu citeva luni in urma se vorbea de cumpararea Greciei de catre chinezi – oferta ar fi fost mult mai buna decit cea UEFMIsta.

    Daca ai euro care iti prisosesc, cumpara terenuri agricole. In Romania sint aproape degeaba.

  • conumishu  On 30 Iunie 2011 at 23:11

    Un link pe care l-aș putea plasa la multe din articolele de pe blog, are un aer de atemporalitate. Doar titlul l-aș scurta la Delirium tremens. (ironia ieftină a unei posibile asocieri de idei cu tentă de bășcălie mă lasă rece)

    Se vede aici legătura virală între diversele componente ale sistemului bancheresc, devenit o mega-corporație planetară, toate băncile care fac jocul sistemului capătă „protecție”.

    De ce aici ?

    Cumva pentru a aduce mai spre concretul dureros starea bancherismului de care depinde orice monedă. Halul de aberație față de rostul băncilor (inclusiv centrale) la care s-a ajuns. Speranțele nu pot fi decît foarte mici. Nu, nu mă gîndesc sau refer doar la România, unde chinul sigur este mai mare. Situația a devenit atît de serioasă, blocajul mental față de excesele bancherești survine atît de frecvent încît nu știu, în modul cel mai sincer, nebelicos, aproape de tristețe, cum să-mi mai exprim îngrijorarea.

    Iată și ciclicitatea, rezonanța, excursul în timp din care se observă, evident, cum mă repet și, mai grav, că mă citez Inutilitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: