Generația „fifty-fifty”

Jumătate iau bacul din prima , jumătate nu.

De fapt, generația internetului. Intrați la școală prin 1998-99, cînd începea să existe internetul cu adevărat, cu liceul făcut integral în vremea cînd internetul s-a generalizat, atît tehnic, financiar, cît și ca parte a existenței și practicii educaționale.

Generația care tebuie să fie etalonul noilor cerințe. Puțini foarte buni, necesari, dar care trebuie să fie mînați de ambiție, să fie dispuși să calce în picioare, ca astfel să devină docili față de mai-marii lor, dispuși (sau condiționați) să existe într-o permanentă goană după o perfecționare subordonată motivațiilor și criteriilor extraprofesionale.

Cei care nu sînt foarte buni nici nu trebuie să spere, cu toate că vor fi inoculați permanent cu visuri „americane”, iluzii de „lovituri norocoase” și răsturnări favorabile lor.

Toți vor începe să creadă că, dacă nu contează decît succesul lor în raport cu ceilalți, dacă regulile se aplică doar pentru fraieri și dacă nu se dă socoteală pentru incompetența cu bani, conexiuni vinovate sau gașcă, atunci poți fi incompetent individual, dar „socializat” cu scop cît cuprinde. Încă ar fi bine, dar se găsesc prestigioase oficine de rating universitar și profesional care să te confirme (amorțindu-ți gena criticii-îndoielii) în incompetența ta „adecvată”. Incompetent sau redus (tut sau specializat+filozofie de consum de-a gata). Cu același efect.

Sînt „prea încărcați”. Or fi, dar cînd îi cauți în rucsac, praf și pulbere. Mă întreb cîți dintre cei care observă fenomenul, fără a li se rupe inima ca părinți de copii de vîrste de liceu, sesizează mentalitatea de activist permanent care li se induce victimelor cele mai fragede ale sistemului? Activiști sau rebeli veșnic fără cauză, programați să nu vadă monstrul din fața lor.

Revin la internet. Nu e doar o unealtă, cum computerul nu poate fi doar o unealtă. Curentul electric, bomba atomică, procesorul, chiar telescopul, sînt unelte, fie și ale distrugerii.

Calculatorul fereastră  (window) , televizorul, virtualizarea (timp real și imersie) nu mai reprezintă doar alegeri, tentația nu se chinuie din afara noastră, se năpustește în noi. Imaginația din noi va fi strivită de imaginația construită pe care o absorbim relativ neputincioși.

Copy-paste pare o soluție eficientă pentru că distracțiile noastre sînt la fel. Programați pentru o viață de sclavi, pentru a fi storși înainte de a fi aruncați (cei norocoși, ceilalți sînt aruncați din prima), avem planuri de viitor… Și dorințe de o seară sau un uichend. Primele nu se pot realiza, devin iluzii frustrante. Celelalte devin scop în sine. Copy/paste.

P.S.  Cato cel bătrîn  ar fi fost mogul media în zilele noastre. Și totuși, mass-media trebuie delenda. Dar internetul?

Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Comentarii

  • Sorina  On 5 Iulie 2011 at 20:30

    „Or fi, dar cînd îi cauți în rucsac, praf și pulbere”… de marijuana!

  • bogdan  On 5 Iulie 2011 at 21:23

    Părinţii au o mare vină. Copiii sunt o mare responsabilitate.

  • Draghi Puterity  On 6 Iulie 2011 at 11:54

    Permite-mi sa reiau aici un comentariu pe care il scrisesem pe alt blog, cam in aceeasi idee:

    Nu cred ca “tocitul” e atat de rau pe cat se tot vehiculeaza in Romania. Intr-adevar, aparent tocitul se face in detrimentul creativitatii, insa efectul de antrenare a creierului in a prelucra exact cantitati mari de date nu e neaparat unul nociv. In final se dovedeste de multe ori ca “tocilarii”, odata scapati din corsetul scolii, ajung mai creativi (si cu siguranta mai productivi) decat ceilalti. La fel cum o conditie fizica buna permite practicarea oricarui sport, o conditie mentala buna, permite performanta intelectuala in orice domeniu.

    O alta problema care o avem noi de 21 de ani, si care vad ca nu prea e constientizata, e faptul ca scoala a ajuns si ea in stituatia in care trebuie sa lupte pentru acapararea unei resurse clamate de tot mai multi pretendenti – atentia tinerilor. Ori asta e mai degraba rezultatul alunecarii noastre spre o societate medial-hedonista. Inversiunea valorilor apare si pentru ca atentia tinerilor e distrasa de prea multe lucruri, indraznesc sa spun, colaterale.

    Cred ca avem nevoie de un nou stil de predare, care sa motiveze tinerii, folosind chiar metodele concurentei: mind-bomb-uri, show, dezinvoltura, participare, repetare, etc. Altfel, o sa ajungem ca reclamele la telefoanele mobile sa ocupe mai mult loc in memoria unui tanar decat “Luceafarul”.

  • conumishu  On 6 Iulie 2011 at 19:02

    Absolut de acord. Utlima parte – solutiile – acolo… nu prea le avem.

    Eu cred ca, o sa vezi unde bat, armata trebuie facuta. 1 an de armata, constringerea de acolo (protejat totusi, nimeni nu poate sa-ti dea o palma fara consecinte grave) ajuta la formarea unei intelegeri mult mai bune a traitului in societate. Ceva similar, mai relaxat, mai flexibil, trebuie si in educatie. Numai „licitarea” pentru atentia si interesul celui care ar trebui sa invete cam arata ca respectivul nu are defel o preocupare constanta pentru nimic.

    Ca sa-i dau dreptate si lui Bogdan, parintii vor trebui sa se implice mult mai mult in educarea progeniturilor si nu numai prin presiuni asupra statului (primariei, ministerului, telefonului fara fir) sau „board”-ului scolii private (cind si cite vor fi). Taurul de coarne. Ca sa nu ramina bou.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: