Monthly Archives: August 2011

Dați-ne imediat aurul !

Români puturoși și nespălați, primitivilor, slugi nemernice, ne pierdeți timpul de 15 ani, ne forțați să ne dăm preocupați cu ecologia și protejarea patrimoniului istoric. Jegoșilor ! Cît să vă mai tolerăm mofturile, limbricilor ? Prețul aurului a atins maximul istoric și va crește în continuare, iar noi o frecăm pe uscat în loc să cărăm lingourile afară. Sau, mai simplu, să le cumpere Isărescul la preț maxim și să le trimită el afară, să zacă, fără urmă și speranță, în bolgiile newyorkeze. Ne credeți proștii voștri, canalii murdare ? Cîtă răbdare să mai avem cu niște prăpădiți ca voi ? Am plătit pe cine trebuie, ce mai vreți? Berceanu ne-a dat aurul pe gratis, ne-a scutit pe 10 ani de impozit pe profit dînd afară minerii ca să poată fi declarată zonă defavorizată și… cei 10 ani au trecut și n-am scos o lingură de aur, mizerabililor. Ce credeți, bă, că e aurul vostru ? Să ziceți mersi că vă dăm un 10% peste botul împuțit, țigani de pripas și paraziți. Vă aruncăm mizilicul și ne pișăm istoric în capul vostru, insuportabile creaturi de grotă, uitate de timp într-un loc prea frumos și prea bogat pentru niște loaze ca voi. Gata, pînă aici v-a fost, jigodiilor ! Dați-ne aurul sau…

Sau ce ? Mama mamii voastre de ticăloși !

Anunțuri

Libyaration

S-ar traduce libiartate. Am văzut termenul pe un sait de știri și-mi pare foarte potrivit.

Nu l-au învins încă pe Gaddafi, dar o vor face pentru că nimeni nu se opune masacrului comis din cer. Bombardamentul intensificat masiv, fără limite, poate distruge tot. Nici o forță structurată după modelul clasic nu-i poate face față și pe natoiști nu-i interesează cîți oameni omoară.

Posibil ca războiul să continue, doar Irakul și Afganistanul sînt răni deschise de ani de zile. Cu toate trupele de ocupație de acolo. Mulți comentează că va fi nevoie de intervenție vizibilă, deschisă, la sol, ca să fie păzite corporațiile cărora li se va da petrolul libian. Mercenarii sînt buni, nu creează probleme cu publicul, pot fi uciși sau comite atrocități, dar nu dețin factorul de amenințare al trupelor regulate care poartă ștampila căpeteniilor vestice.

În primele 5 companii numite printre cele care se agită cel mai mult să înșface petrolul libian se află OMV. Dovada că participarea României nu e doar criminală ci și prostească. Posibil ca fregata românească să nu fi bombardat țărmul și nu cred că avem atîtea trupe speciale ca să trimitem peste tot la comanda americană, dar complici și martori la crimele NATO tot sîntem. Politic și militar. Să ajungi însă să plătești cu trupe, bani și compromiterea politică pentru ca OMV, devenit mare companie petrolieră grație jefuirii petrolului românesc. să se înfrupte din prada libiană e de-o imbecilitate strigătoare la cer.

Primul lucru, care trebuie făcut imediat, ar fi ca respectivii bandiți să fie puși să plătească toată participarea românească și să fie forțați să contribuie mult mai mult decît mizerabila redevență pe care o plătesc acum. Redevență care va trebui ajustată nu numai pentru exploatarea petrolului de aici ci și pentru cel libian. Banda de pirați NATO, din care facem parte, trebuie să împartă prada corect – după regulile breslei. „Sună ca dracu”, după vorba revoluționarului Petrică ? Da. Dar cui îi pasă, doar nu sîntem libieni. Noi am gustat libiartatea cu 20 de ani în urmă.

Venezuela își aduce aurul acasă. Noi îl ducem afară și vom arunca și resursele date de natură tot pentru a satisface bestiile care ne-au nenorocit și nenorocesc lumea. Dacă nu se vede legătura cu comportamentul prostesc din aventura libiană, de te întrebi cum naiba am ajuns atît de cretini cînd îl avem pe Isărescu de 20 de ani, atunci nu se vede și gata.

Ah, o chestie simpatică. Datoriile unor țări ca SUA și Anglia sînt raportate la GDP-ul respectiv. Care GDP a ajuns, în special în ultimii 10 ani, să cuprindă un procent semnificativ (pe la 25%)  exact din sectorul financiar. Deci, schema piramidală care produce datoriile, se raportează la o așa-zisă avuție produsă în țările respective care cuprinde contabilitatea celor care generează iluzia creșterii. Nu prea cred că la greci ponderea ficțiunii era la fel de mare. La noi cît o fi ? Nu contează, cumpărăm mausoleul lui Lenin, îl aducem aici, și îl instalăm pe Isărescu în el să ne apere pe vecie.

Se leagă toate, dar libiartatea, în ultimă instanță, începe cu și se reduce la crimă. Din aceea în care victima își dă duhul, nu doar portofelul. Ca la Tripoli.

Recruți aruncați în luptă fără instrucție. Doar că acum sînt țări inventate la masa verde, nici măcar ieșite din scutece. Mișto.

O nouă biblie pentru un nou Babilon ?

Să mă explic.

Există prea multe chestii care nu se leagă atunci cînd vrei să găsești o explicație satisfăcătoare pentru cele ce se întîmplă într-o țară sau alta. Chiar pentru cele mari, necălărite în mod evident de alte țări sau organizații puternice. E ușor să afirmi existența unor centre de putere care păstrează discreția asupra formei acesteia dar o exercită constant. Totuși, feedback-ul cognitiv poți să-l faci doar cu partea vizibilă, din studierea efectelor cel mai adesea. Dacă ai norocul să-ți formezi o prejudecată corectă (există, ca un antrenament care formează reflexe) primești semnale cînd ceva nu e în ordine, însă tot trebuie supusă criticii interioare opinia pe care ți-o faci.

Prima mea reacție după ce am aflat că vreme de 4 zile unii și-au făcut de cap în Anglia, prin Londra mai ales, a fost cea trecută sumar în blog. Anume că un stat polițienesc prin excelență precum Anglia permite deliberat excesele pentru a avea un pretext. Pretext pentru ce? Aici m-am împotmolit, oarecum (nu am îndoială că răzmerița va fi folosită pentru a lua noi măsuri de suprimare a libertăților individuale, creșterea supravegherii; e posibil să fie „doar” atît; ridic aici posibilitatea ca prin acestea să se pregătească o altfel de răsturnare). Nu neg existența trucurilor murdare, de tip politică de partid, lovituri prin mass media, șmecherii de tot felul. Însă, pe lîngă că e o explicație prea frecvent folosită, cu care se distrage atenția de la teme mai grave, nici cînd e valabilă nu acoperă decît intervale de timp prea mici. Or fi stăpînii… duși, dar nu-s tîmpiți.

Cînd riști cu o dezordine de o amploare care forțează chiar stabilitatea sistemului, trebuie să te întrebi ce se urmărește (dacă iese sau nu mișcarea rămîne de văzut).

Exclud posibilitatea unui atac asupra Angliei din partea nu știu căror cercuri cu nu știu ce interese financiare. Pe lîngă că pasivitatea guvernului îmi pare evidentă, dacă s-ar fi urmărit o reglare de conturi nu ar fi jucat cartea răzmeriței pentru cîștig financiar imediat, poziționare strategică sau ceva de genul ăsta. Pisica poporului dezlănțuit se arată cînd guvernanții vizibili au luat-o razna (nu e cazul cu cameronii) sau cînd miza depășește cu mult prepondernța unei facțiuni sau a alteia.

Scriam ceva despre tensiunea pe care politicienii cu carnet o vor simți tot mai mult, prinși între mulțimea supușilor și stăpînii adevărați, în aceste vremuri tulburate. Bănuiesc că alde Cameron sînt suficient de docili încît să nu merite avertismentul. Atunci cui a fost adresat ? Poporul poate fi pus în genunchi cu forța. Pînă să crape, sistemul va găsi suficiente resurse pentru a reprima eficient, măcar la început.

Asistăm cumva la o schimbare de paradigmă?

În caz că da, în mod logic există unii care vor avea de pierdut, nu pentru că li se interzice accesul la cașcaval ci, mai grav, pentru că sînt considerați incompatibili cu noua paradigmă.

Imperiul ideologiilor, care s-a năpustit peste omenire de peste 200 de ani într-un mod foarte vizibil și de încă și mai mulți pe diferite niveluri, poate prezent în embrion de cînd a apărut un oarecare grad de complexitate în relațiile dintre și în cadrul grupurilor, nu funcționează numai după interese codificate economic, mascate apoi în spatele conceptelor generoase (uneori nici măcar). Poate e suficient să identifici conductele de putere ca să distrugi sistemul, dar puterea adevărată înțelege și, pe măsură ce se dezvoltă, creează straturi de manifestare dincolo de economic. Nu contează dacă nu are o metodă științifică la bază, ideologia se vrea un substitut al credinței și încearcă să construiască întreaga structură prin care operează credința. Ideologia potentaților, alta decît cea pentru uzul comun, chiar dacă, evident, nu străină de elementele aruncate în mintea mulțimilor, va acționa ca o cabală, amestec de interpretare, inițiere și organizare.

Nu știu cum se nasc ideologiile, bănuiesc însă că există un punct în care unii au trecut de faza gînditului, au mestecat bine în noua ciorbă, au gustat-o și s-au îmbibat cu ea. Ierarhiile se vor stabili oricum într-o fază următoare, acum operează cei „chemați”. Care nu au milă și înțelegere pentru cei care nu sînt ca ei, nu se tem de puterea banului și a vechii ordini. Revoluționarii din nexusul unde se generează revoluțiile, alea pe care le vor simți mai multe generații, indiferent cît durează, dacă există, revoluțiile de și pentru stradă.

Nu cred, dar nu voi ști niciodată, că există numai beția puterii în mintea celor care ajung să o dețină (sau să-i dețină puterea pe ei). Cred însă că nici o nouă putere care să își merite numele nu distruge bazele puterii vechi atît de profund sau de rapid încît să creeze un vacuum. Nu voit, poate accidental. Riscuri există și, mai mult, noua putere vrea să-și asume riscuri pentru că are ceva de schimbat. Nimic care să reducă din propria-i dominație, însă imaginea lumii trebuie să corespundă cu imaginea noii puteri asupra lumii.

Fără să am dovezi, speculînd mult, cred că ne aflăm în preajma unei schimbări de acest gen. Poate și de nevoie. Nu înseamnă însă că noua lume va fi un răspuns mai adecvat la problemele reale ale oamenilor sau care să încerce să le împace aspirațiile și drepturile naturale cu ideile forță ale noii puteri. Dimpotrivă, ne aflăm, dacă speculația mea nu e falsă, într-un moment în care ar trebui să ne temem.

Sigur, între Scila colapsului obiectiv și Caribda unor noi apostoli (care se cred demiurgi) ai orice altceva decît creștinismul, teama s-ar putea transforma într-un rîs salvator.

Orice asemănare… e corectă

Arde cu voie de la poliție

Aia londoneză, britanică. Căreia i s-a dat acum mînă liberă să înceapă represiunea, după ce a fost ținută în frîu ca să nu împiedice răspîndirea unei răbufniri „subculturale” ce a venit la fix pentru ticăloasa congregație de gangsteri economici și politici.

Aceasta e rețeta nazismului. După mine, întîmplările din Anglia dau semnalul practic (cel simbolic a fost crima cu dichis din Norvegia) pentru faza cea mai cruntă a experimentului criminal sub care a căzut așa-zisa civilizație occidentală. „Așa-zisa” pentru că o adevărată civilizație ar trebui să fie mai bine protejată, față de prostie în primul rînd.

Sigur, nazismul prezentului vînează puritatea rasială în numele amestecului și rade orice legătură cu trecutul în numele progresului. Pare mai bolșevic decît alde Trotski. Și ? Rezultatele contează, ideologiile se aruncă după ce au fost folosite.

Am auzit că se va întruni de urgență consiliul de securitate al ONU ca să dea o declarație de aspră condamnare a guvernului britanic. Se zvonește că Sarkozy va recunoaște o delegație de protestanți din Croydon (sau alt district londonez, nu ne împiedicăm în detalii) drept reprezentanți legitimi ai poporului englez față cu tirania bicefală Elisabeta a II-a – David Cameron. Așa ar fi normal. Toți patrioții români sînt rugați să dea cîte 1 RON pentru plata combustibilului necesar ca să mutăm fregata mai spre Marea Nordului (cu puțin noroc, dacă nu se scufundă, poate amarează de unde a plecat, în Anglia eliberată; tot rablă).

Pregătiți poponeața

Urmează o nouă rundă de plăcere furnizată de bancherime, ajunsă din urmă de noul val orgasmic pe care noi, supușii, îl numim criză.

Menționez, inutil, că valorile acțiunilor băncilor au fost printre cele mai afectate zilele astea ( Bank Stocks Plunge Most Since 2009 )

Trebuie salvate, nu ? Mie îmi convine, tot nu am de unde să cumpăr și nici unde să stochez aurul, știu că hîrtia nici măcar bună de șters undeva a euroilor, dolăreilor (chiar a francului elvețian – un mit valabil doar cît există ordinea bancherească actuală) se devalorizează continuu (și nici nu s-au pornit cu adevărat), de am ajuns să trăiesc de pe o lună pe alta. Lumea, societatea nu pot funcționa așa la nesfîrșit. Periculos și trist.

Inutil pentru că minciunile cu competența unora care nu lasă decît dezastru pe unde trec, cu nevoia de solidaritate din partea prostimii ucise cu sistem, cu democrația controlată de legea bancherimii, mai dură decît cea mafiotă, vor continua prin șuvoiul mediatic.

Va veni cîndva o economie în care resursele să fie considerate baza, nu abstracțiile botezate capital sau teoriile care se luptă, cică, pentru alocarea eficientă a resurselor, cînd doar maschează pe adevărații stăpîni care controlează exploatarea și fluxul acestora (aici intră și oamenii, numiți corect, dpv al stăpînilor, resurse umane). Va veni, depinde și peste cît de multe ruine.

O remarcă despre burse. A devenit atît de coruptă funcționarea lor, atît de departe de sensul inițial (strîngerea de capital și răsplata, cînd treaba merge bine, numită dividend; azi nu mai contează decît prețul acțiunilor și specularea, inclusiv pe tendințele inventate de tot felul de ratingiști, în complicitate cu autoritățile statelor devenite anexe ale cămătarilor și speculanților) încît trebuie privite, mai degrabă, ca altă goarnă care dă semnale pregătitoare și o greblă pentru banii fraierilor care cred, ca la cazino, că vor învinge banca.