Dacă nu se știe unde va fi război,

nu trebuie căutat prea departe. Aici, în Europa, în sînul UE. De ce ? Simplu. Pentru că criminalii globaliști vor încerca să impună noua sovietizare sub pretextul, stupid altfel, al rezolvării crizei prin mijloacele care au generat-o… la pătrat. Reacția, probabil a unei minorități inițial, va fi extrem de dură. Probabil se așteaptă și se amăgesc că le va servi tot lor, se cunoaște placa: extremiștii, naționaliștii, naziștii, genocid ! Ce nu pot deloc să înțeleagă, uimitor pentru mine, e că nu pot controla forțele pe care tot ei le stîrnesc. Nu sînt capabili să cîrpească, măcar, căderea economică, nu sînt capabili să facă un minim efort omenesc pentru a ușura povara supușilor, dar cred că vor călări sute de milioane în mijlocul uraganului și că în urma acestuia va rămîne închisoarea absurdă, orwelliană, a unei societăți demente care a îngenuncheat definitiv individul ! Războiul pe care îl pornesc acești criminali va fi îngrozitor, intern și extern, fără reguli, un fel de război de 30 de ani ca „stil”, cu victimele aruncate pe altarul unui diavol monstruos, o ideologie a răului care se reîncarnează sub mai multe forme de prea multă vreme. Probabil că a venit timpul confruntării decisive. Păcatul însă va fi al lor.

––

Tovarășul Radu Tudor vrea regat. Bine, eu îl vreau la închisoare pentru subminarea ordinii de stat prin intermediul unei oficine mass-media. E mare pericol la orizont, păcat că prea mulți nu înțeleg.

Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Comentarii

  • Draghi Puterity  On 28 Septembrie 2011 at 14:43

    Radu Tudor nu e decat un securist cu simpatii (si mai nou nostalgii) ciudate. Imi aduc aminte cu cat pathos milita pentru modernizarea armatei romane (cu avioane americane la mana a doua, bineinteles). Daca nu ma insel a fost coleg cu Elena Udrea la Colegiul National pentru Aparare, sau cum se numeste mai nou pepiniera noilor securisti.

    In alta ordine de idei, ce zici despre cum incepe, peste tot, sincronizat, treaba cu tiganii? Evident vor sa ne mai incalte si cu asta.

  • conumishu  On 28 Septembrie 2011 at 20:14

    Da, ma bucur ca ai sesizat imediat, am deci o confirmare ca nu mi se pare doar mie. Sigur o vom incasa, asta ne revine automat. Eu as lega-o si de recenta agitatie cu pericolul extremistilor. Uite-i ! Se leaga de tigani. Iarasi schema win-win.

    Evident, daca ar vrea sa rezolve ceva fara sa asmuta pe unii contra altora, ar recunoaste ca exista diferente, stiluri de viata diferite si ca, atit timp cit se respecta niste legi bine facute, putine si clare, probabil ar fi loc pentru toti. Dar atunci ar cam trebui revizuite si celelalte „reforme”. Cum ar fi prapadul care a distrus familia clasica si, printre altele, a introdus dezechilibrul demografic din occident. Ar trebui sa se mai gindeasca ca si teoria cu saraci = multi copii are limite, ca chestiunea e mult mai complexa. Ca, de exemplu, demografia ca arma. Cum o utilizeaza destui, vezi palestinienii si chiar evreii ultraortodocsi (citeam undeva ca ar fi foarte ingrijorati ca media a scazut sub 8 (opt) copii de familie. Nu stiu, daca privesti peste citeva generatii, cine pare mai inteligent. In razboi te adaptezi, n-ai tehnologie atunci gasesti altceva. Actiune si reactiune. Despre care, desigur, nu e voie sa vorbesti sau poate doar pe bloguri.

  • conumishu  On 28 Septembrie 2011 at 20:29

    La colegiul national poti fi coleg cu multi, dumnealui e mai coleg cu altii pe la Casa NATO, zic eu. Probabil e de-al armatei, nu secu, si ma tem ca „discursul” lui mai recent e cu ordin, nu doar ca sa para zelos fata de Snecker & co. Speculez, speculez. Cu avioanele la mina a doua a comis-o acum citeva zile, dupa pastila aruncata de americani cum ca poate ne dau avioane noi, intr-o combinatie (nebuloasa) cu Croatia si Bulgaria. La care RT a venit cu „dar ce ne facem ca exista aprobare CSAT pentru varianta cealalta”. Legalismul, taticule. Il inteleg putin, sa-l vezi atit de des pe Chireac cum se lafaie (tot ziarist, nu?) te cam musca tentatia. Zelul pro-regalist insa ma scirbeste total, ma si mira cumva, ce l-a (i-au) apucat? Ca tehnica anti-Basescu mi se pare zero barat.

    Avioane nu mai avem, banuiesc (nu mi-e f. clar) ca avem nevoie. Ce mama naibii, daca ratam si eliberarea Siriei sau Iranului !?

  • Draghi Puterity  On 29 Septembrie 2011 at 11:00

    Isteria pro-regalista mi se pare si mie complet inutila. Si eu am avut intuitia ca e o diversiune prin care sa i-o traga lui Basescu, dar cred ca autorii supraestimeaza masiv simpatia populatiei pentru rege. Daca voiau sa ii determine pe „intelectualii fini” sa se desparta de Basescu, e tardiv si inutil. Cei autentici au facut-o de mult, iar arivistii vor ramane cu el atata timp cat le va da un os de ros. Nu cred nici ca ar fi vorba de un show regizat pentru cei din afara, desi, cine stie… Sa nu fi aflat cumva ca monarhia va fi forma de guvernamant preferata de bubuli dupa „furtuna perfecta”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: