Recurent

Sîntem prinși într-un cerc vicios.

Pentru a-l putea sparge cred că avem nevoie de obstinația în a ne agăța de un gînd-antidot. Nu putem spera la altceva dacă gîndim cum vor ei.

Lumea bancherilor comuni, la vedere, se sfîrșește. Fie că vor rămîne doar cei care dețin, la propriu, state, fie că nu mai rămîne vreunul, în curînd vom fi obligați să gîndim lumea altfel. În prima variantă… vai de capul nostru. A doua însă…

Dacă nu putem concepe o lume fără carte de credit, atunci să înțelegem că singurul credit nu poate fi decît ce economisim.

Dacă ni se pare că nu putem sta cu banii în casă, atunci să-i ținem la bancă ca într-o fortăreață, păziți, serviciu pentru care trebuie să plătim, dar fără să permitem paznicului să se atingă de bani. Pier banii din circuit? Nu prea, doar că investitorii vor fi cei care îi dețin cu adevărat, nu cei care îi înșfacă după care îi speculează de 10 sau de 100 de ori peste existența lor reală.

Avem o idee bună și vrem investitori, atunci să existe bursa, dar cu acționari legați de firme și firme legate de acționari. Face firma profit? Atunci să fie obligată să verse o cotă semnificativă ca dividend, anual, cu cote minime stabilite prin lege. Nu face, dar are perspective pentru că se ocupă de nu-știu-ce cercetare promițătoare? Atunci să existe o perioadă de grație, cu interdicție de speculare a acțiunilor – un joint venture în stand by de a deveni firmă cotată cu adevărat. Vizionar sau fraier, banul investit în asemenea încercări să fie investit corect, nu pentru o speculație fulgerătoare, care uneori se face într-o zi, după care acțiunile respective se sting, cu proști care tot așteaptă descoperirea miraculoasă.

Vrea statul să facă război? Atunci să pună bir pentru a strînge arme și oaste. Să vedem cîte guverne rezistă un anotimp dacă încearcă. Vrea să facă muzeu național sau centrală nucleară ? Să se împrumute de la oameni (pentru că nu vor mai exista cămătari-bănci), dacă reușește. Scot banul din bancă, îl dau statului – eu, nu bancherul în numele, vezi Doamne, meu – primesc polița statului și o duc repede la cutie, sub pază (ca să nu falimenteze păzitorul). Dacă proiectul reușește, poate am profit. Dacă nu, pierd pe barba mea.

Vrem să realizăm ceva pentru care nu există bani, atunci să încercăm voluntariatul, adică punem resursele de timp și cunoștințe, că alea financiare tot nu înseamnă altceva, la bătaie.

Banul e o marfă, cu rost de a muta cu ușurință o altă marfă sau de a reprezenta transferul respectivei mărfi în altă proprietate. Banul devine o abstracție doar dacă facem din el una. Se poate, dar atunci să nu ne mirăm dacă din nimic, înmulțind cînd și cu cît vrem, iese tot nimic. Banul abstract poate reprezenta munca sau resursele reale doar dacă e legat de ele, fără nuanțe, fără manipulatori. Intermediarul trebuie să dispară, altfel înlocuim realitatea cu iluzia. Cum se întîmplă acum.

Doar frînturi. O poziție încă mult prea cuminte, conservatoare chiar. Ar fi un pas, totuși, suportabil cred, un respiro mai lung în care să avem timp pentru a gîndi pasul următor. Pentru care va trebui să ne aducem aminte că nu putem gîndi în cadrul acelorași (următoarele) reguli sau repetiții induse. Singurul care trece peste granițele sistemului (matematic, filozofic, politic) rămîne gîndul cel nou.

Ar mai fi ceva. Sistemul cel mai onest și, în definitiv, cel mai suportabil, se naște din greșelile proprii, nu din ale altora în care, inexplicabil, avem încredere mai mult decît în noi înșine. În mod logic, un astfel de sistem trebuie să fie simplu, cu reguli puține, stabil și ușor de înțeles. Ceva ce nu poate fi explicat astfel încît, în urma explicației, oricine să-l poată opera, nu merită încrederea. Rămîn destule pentru credință.

Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Comentarii

  • Draghi Puterity  On 13 Octombrie 2011 at 14:54

    Foarte interesanta postarea ta, Mihai!

  • conumishu  On 13 Octombrie 2011 at 18:49

    Multumesc pentru interesul tau si pentru intelegerea ta, Draghi.

  • bladhaund  On 19 Octombrie 2011 at 2:00

    Bre, ai o fractura logica. Statul sa nu faca si sa nu dreaga, foarte bine, de acord.

    Dar cine sa faca chestiile astea:
    „Atunci să fie obligată să verse o cotă semnificativă ca dividend, anual, cu cote minime stabilite prin lege. Nu face, dar are perspective pentru că se ocupă de nu-știu-ce cercetare promițătoare? Atunci să existe o perioadă de grație, cu interdicție de speculare a acțiunilor”.

    Daca vrei ca statul sa nu mai faca si sa dreaga, de ce te-ar roade e tine grija ce fac altii cu banii lor, ca sa le interzici tu „prin lege” (deci de stat!) ce sa faca?

  • conumishu  On 19 Octombrie 2011 at 5:36

    N-ai înțeles nimic, bre.

    Firma varsă dividende propriilor acționari. Ce fac acționarii cu banii e treaba lor. Așa îi protejezi pe acționarii minoritari care, altfel, pot să nu aibă nici un cuvînt de spus. Dar, mai ales, readuci dividendul ca scop prioritar, nu specularea acțiunilor. Dacă obligi toate firmele să nu reinvestească tot, atunci reduci din tentația de zidul morții de a face orice ca sa nu-ți taie concurența din felia de piață. Statul poate să taxeze puțin dividendele, cum o face și acum, dar nu interzice nimic. Acționarii pot să cumpere acțiuni la aceeași firmă dacă vor, din cîștig, de exemplu. Dacă obligi toate firmele să verse minim un același procent din profitul net acționarilor proprii, atunci nu faci discriminări între ele, iar lumea chiar va aștepta rezultatele anuale cu ochii pe performanța reală, nu pe ratingul altora sau pe cursul acțiunii speculate de megafonduri de investiții unde se joacă banii inventați de bănci.

  • conumishu  On 19 Octombrie 2011 at 5:39

    Legile fac parte din existența statului, ca și acum. Dacă s-ar putea fără stat și legi ar fi frumos. Dacă nu se poate, atunci cu cît sînt mai puține și mai clare, cu atît mai bine vom ști cui servesc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: