Secunda istoriei

Efectul practic, imediat, urmărit de „planul” UEisto-bancheresc (pentru că astea sînt cele două părți care negociază, nu țările între ele) stă în obținerea unui răgaz.

Cu 1 trilion rezervat pentru următoarele falimente naționale sau cu 2 trilioane sau cu 3 trilioane, tot răgaz obții, nimic altceva.

Ideea ar fi (fost) să profiți de răgaz pentru a ataca cauzele problemei și a încerca soluții care să o rezolve, nu să o paseze pe mai încolo.

În sine, orice zgîrcenie în materie de generare de bani din vînt e un lucru bun, pentru că nu mai adaugă prea mult la problemă. Evident, nefiind aceasta soluția, întrebarea rămîne: ce soluție s-a găsit ?

Eu zic că niciuna.

Sigur, povara se transmite către prostime, nimic nou aici, așa s-a procedat și pînă acum, fie că e vorba de SUA fie de UE. Dar rezolvi pe calea asta ceva ? Cu ce preț și, mai ales, ce rămîne după aceea, dacă se rezolvă problema ?

Cred că nu se rezolvă nimic, așadar următoarea (următoarele) întrebare (întrebări) ar trebui cel puțin reformulate.

Nu se rezolvă nimic pentru că principala sursă de profit a băncilor mari stă în împrumutarea statelor și în speculație prin instrumente financiare criminale. Cum să renunțe la ea ? Dacă renunță, cum să redevină solvabile ?

Băncile mari trebuie să sufere pierderi masive și, multe, ar trebui lăsate să falimenteze. Ar pierde acționarii și deponenții. Cele care ar rămîne, corelat cu o politică a dobînzilor logică, care să nu mai pedepsească pe cel care economisește în favoarea celui care speculează, ar avea mult mai mare grijă cum creditează, ce și pe cine anume.

Șantajul bancheresc sună așa: dacă pică (dacă lăsați să pice) una din băncile mari, cad toate și pieriți odată cu noi. E posibil, nu zic, au avut grijă să țeasă o pînză de păianjen globală. Reversul ar arăta cam așa: dacă ne îndopați prin îndatorarea statelor (tot către neamul nostru), noi asigurăm o creștere perpetuă din care profităm toți. Varianta 1 e periculoasă, varianta 2 e aberantă. Se persistă în a alege varianta 2. Rezultatul final nu e doar previzibil, este cert. Dacă ne asumăm riscul și consecințele pentru prima variantă, putem să o luăm de la început, de preferat nu pe aceeași cale. Dacă insistăm în prostie, ajungem oricum tot acolo, dar după o cădere mai brutală, cu posibilă disoluție politică și haos total.

Ieri, la CNN, un avertisment-premoniție-amenințare: sîntem 7 miliarde, dacă toți ar ajunge la standardul mediu de viață american ar fi necesare resursele a 5 planete ca Terra pentru a-l satisface. Că iei de bună socoteala, că bagi la cap mesajul de la stăpînire, concluzia e aceeași: vom avea tot mai puțin. (Noi, nu bancherimea.)

Secunda istoriei, lungă de un an sau doi sau trei, poate fi doar o încremenire în fața abisului. Cu puțină minte, ne-am răsuci pe călcîie și am lua-o la fugă de la marginea prăpastiei.

Ridic din umeri. Mie mi s-a mai oferit un răgaz care nu mă liniștește, dimpotrivă. Mă întreb cîți dintre cei care înțeleg ceva se simt mai liniștiți ?

Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: