În loc de comentariu

și în plină dinamică a ticăloșiei.

Cele două părți ale lumii.

Cei care încearcă să deslușească, cu dorința secretă ca o imagine cît mai corectă să aducă răspunsuri-soluții. Nu neapărat implicați activ, fără interese directe, chiar dacă nu insensibili la posibile amenințări îndreptate împotriva propriei existențe (indiferent de planul în care se manifestă agresiunea). Cei care nu se vor ridica niciodată pe culmea valului, datorită înclinației spre scepticism sau, dimpotrivă, din prea mult idealism. Cei care, în mod probabil, nu vor acționa după îndemnul put your money where your mouth is pentru că nu urmăresc să convingă prin puterea exemplului sau prin manipulare/constrîngere ideologică. Cei care știu că greșesc de multe ori, au bunul simț să mai și recunoască, fără să le facă neapărat plăcere, dar care suferă, sisific – ca un blestem, cînd prea mulți nu observă sau nu recunosc importanța unor greșeli mari, prezente și identificabile în jur, care nenorocesc prea mult.

Dincolo, cei care își știu mult prea bine interesul. Cei care știu tot pentru că au „confirmarea” din înfeudarea celor care nu procedează la fel. Cei care transformă orice greșeală în „etapă necesară” sau cărora le merge pentru că mobilizează resurse disproporționate pentru a acoperi eșecul, dar fără să chestioneze obstinația care i-a condus spre greșeală în primul rînd. Cei care se cocoață, fără să înțeleagă că există jertfă (că vrei sau că nu vrei). Cei ce programează fără să observe că funcționează suspect de uniform ei înșiși.

Se poartă să faci precizări. Așadar, dinamica lumii sigur e mai complicată (sau mai încîlcită, nu m-am decis). Nimeni nu e chiar liniar și perfect încadrabil, mai ales dacă începe să-i crape cochilia în jur. Gata cu precizarea.

În dinamica momentului, pe care încerc să o înțeleg, observ elemente ale dinamicii ticăloșiei.

Controller-ul Ursu dixit: e normal ca în momente de criză puterea să încerce o recuplare cu poporul (apropo de referendumul posibil din Grecia). Adică, în traducere, de ce să nu se obțină consimțămîntul victimei ? Ursul hiberna cînd o singură țară (una; cifra 1) din UE organiza un referendum pentru posibil cea mai importantă decizie politică din istoria țărilor respective, tratatul prin care își pierdeau suveranitatea. Referendum al cărui rezultat nu a convenit și, atunci, referendumul a fost repetat. Probabil tot din dorința puterii de a se recupla cu poporul.

Dinamica ticăloșiei pe palierul de deasupra ursului, la CNN, pulpana sub care s-a strecurat A3, de unde controller-ul Gîdea juisează mai ceva decît de sub crinolina madamei de Pompadour : se întreabă dumnealor cum poate poporul grec să aleagă între euro sau drahmă ? Băieții (și fetițele) atacă direct. Tot ei răspund că nu se poate. Că, de fapt, ar fi ilegală ieșirea din eurozonă pentru că nu există prevăzute explicit modalități pentru așa ceva în tratatul ăla trecut fără (-1, repetat) referendum. I-auzi? Vin și eu cu întrebarea chicoșrostoganiană (nu numai Băsescu e capabil de asemenea întrebări, Ursule): nu-i așa că putem ieși din UE ?

De mascarada italiană nu mai pomenesc. Nu se știa nimic despre „datoria publică” de acolo sau era considerată un fapt nepericulos (mai ales că băncile italiene sînt principalii creditori), nu? Acum a devenit subit o tragedie, ceva care trebuie rezolvat imediat, altfel vine sfîrșitul uelumii. Soluția ? Exact: reforma pensiilor, austeritate,  altă lege pentru contractele de muncă. Mda. Pute. La fel ca în România, Grecia, Portugalia, Irlanda (ați vrut referendum, plătiți dublu – jap, jap!). Există un numitor comun și nu se numește Băsescu. Poate Isărescu, dacă trebuie să poarte un nume. Eu prefer să li se dea tuturor numere. Iar pentru toată banda, un număr… global : 666.

Apropo, Isărescu scade dobînda de referință. „Soluție” a la Bernanke, adică inversul a ce trebuie făcut. La noi nu are același impact ca la americani, dar tot pedeapsă  împotriva celor care economisesc, îndemn spre speculație și fraudă (în special pentru bănci). Ca să, cică, stimuleze creșterea prin creditare. Sictir, îl vor împrumuta pe Isărescu, ăla e singurul „risc” pe care și-l vor asuma cu… plăceri.

Nu am frază pentru final.

Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: