1 decembrie

Anul se va completa ulterior.

Trăim un sfîrșit de civilizație. Orice devine posibil. Poate nu numai în rău.

Poate într-un 1 decembrie nu prea îndepărtat parada prin care celebrăm ziua națională se va desfășura și la Chișinău. Indiferent de președinte.

România modernă împlinește 150 de ani (dacă luăm 1862 drept an de referință, anul în care principatele devin, în fapt și în drept, România). România cea mare era de vîrsta la care se aleg soldații cînd a plecat la război. Un război inevitabil care, într-un fel, nu s-a încheiat. Noua Românie mare, ce se va împlini cu certitudine, se naște în zbuciumul vremurilor de azi, la fel ca în urmă cu aproape 100 de ani. Cum mitul nostru fundamental este cel al meșterului Manole, rămîne de descoperit sacrificiul de pus la temelie pentru a fi trainică. Dar poate că sacrificiul ce s-a tot înfăptuit, mai glorios sau mai (întotdeauna) dureros, a fost îndeajuns. Poate că istoria ne-a rămas datoare și, în această vreme a datoriilor suverane, se apropie scadența.

Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: