Monthly Archives: Iulie 2012

Al doilea suspect… Rus

Eram convins că vor curge cuvintele rîu. Am scris titlul… acum stau. Ce rost are ? La ce îmi folosește ? Sigur sînt urmaș de roman încăpățînat, dar nu-s Cato, pot să mestec pînă la sfîrșitul veacurilor și nu se va găsi nimeni să șteargă Cartagina de pe fața pămîntului. Imperialist sau precaut, Cartagina reprezenta un pericol, un risc major pentru Roma. Hrebenciuc și Rus nu reprezintă un risc major. Niște inocenți. Bine că au aflat de inocența lor profundă și alții… prea tîrziu.  Tare greu să accepți existența stîlpului de care te lovești. Din nou. Și din nou. Și încă o dată. Grupul de la Cluj… O fi lună plină ?

Băsescu,

nu poți „chema” pe nimeni să facă nimic. Nu poți „cere” nimic. Ești compromis definitiv și demis din funcția de președinte al țării. Un cetățean oarecare în fapt, în curînd și în drept, mult mai vizibil corupt și mai nefrecventabil decît își putea imagina imensa majoritate a cetățenilor obișnuiți. Nu are nimeni o „obligație morală” față de tine, aluneci într-o exprimare delirantă. Nu poți transmite nici un „mesaj”, cu atît mai puțin unul amenințător, nici populației nici guvernului. Rămîi un incitator mizerabil, pasibil de urmărire penală, un caz tot mai straniu chiar printre aberațiile construite de minți sucite în spațiul ueuropean. Sincer, încercînd să mă obiectivez cît mai mult, ori ai suferit un șoc psihic ori ești atît de stresat încît nu mai discerni psihopatiile celor ce îți furnizează ideile sau textele cu care arunci în ecranele televizoarelor.

Ai fost delegitimat cum nu a mai fost, poate, conducător pe lumea asta. Voința populară este zdrobitoare, încearcă să înțelegi în toată semnificația cuvîntul. Zdrobitor.

Un fel de post scriptum. Nu m-aș uita la „antene”, dar nu a mai rămas nimic altceva, ai vreo idee de ce ?

Hrebenciuciu din nou

Remarc pentru a nu știu cîta oară, cu absolută lehamite, eficiența acestui hitman antinațional, slugoi abject al străinătății, fixat pe poziția caută și distruge elementul național. Hipnotică mașinărie, defectă în orice altă privință, terminator al oricărei variante cît de cît mai puțin proaste pentru români, molie de noapte sinistră, eminentă figură cenușie de la de cît de plat i-a devenit encefalul în afara șanțurilor antitanc umplute cu puroi ueist și amenințări cu represalii venite  dinspre străini, Viorică pentru cei ce-l știu ca lăutar cu suta lipită pe fruntea mică, rămîne totuși de neînțeles cum de nu a primit, încă, un șut în cur de să-l plaseze pe orbită chiar de la companionii de partid cărora le-a tras de prea multe ori clapa cînd se credeau sigur victorioși. Flacără violet pentru orice confruntare electorală, ciudată creatură al cărei gîfîit e vîndut drept plescăitul unui nou Brucan de către idioți comandați, oribil de ineficient pentru propria tabără atunci cînd ar exista posibilitatea unor străpungeri decisive, clarificatoare, mîzga asta de arogant cu muci pe mînecă, membru de elită al clubului fundurilor cu față de poker pe care o citește și o babă surdă, beată și adormită la gard, merită numai crătiți în cap și tetea la tetea-uri obligatorii cu  un Turcescu burdușit cu fasole, într-o colibă la Balvanyos.

Acesta este un alt pamflet în care rîde de noi.

Piramida de la Cotroceni

Rămasă în continuare controversată, piramida de la Luvru cel puțin servește un scop, permite accesul unui număr mai mare de vizitatori. Prin ea se mai adaugă un simbol masonic unui oraș de frunte al rețelei masoneriilor de tot felul, dar cine se mai miră cînd un proiect cu impact atît de puternic este parazitat de diversele oculte. Utilitatea piramidei nu este imaginară însă.

În natură avem exemplul stupului de albine. Dacă vreun amărît de șoarece se strecoară în stup, după ce primește doza de înțepături mortale va fi zidit în ceară din considerente sanitare.

La Cotroceni avem un aspirant de faraon, mort-viu fără piramidă. Eu zic că nu-i corect. Nici nu știu sigur cum stăm cu simbolurile masonice în oraș ori e indiscutabil că facem parte din rețeaua masoneriilor, manifestată explicit printr-o cabală a democrației (poate altădată despre acest subiect) cu ramificații continentale. În orice caz, o mică piramidă amplasată în curtea reședinței președinților României pentru președintele ungurilor nu strică.

Șoarecele faraon, foarte rezistent de felul său, nu a supraviețuit celor 7,4 milioane de înțepături, nici o turmă de dinozauri nu ar fi avut vreo șansă. Partea de faraon nu a apucat să-și construiască piramida ce ar fi urmat să-i adăpostească mumia, deși supușii au fost chinuiți cît pentru cîteva piramide a la Keops. Mumie fără feșe, faraonul șoarece a devenit un subiect (și un obiect) de stînjeneală maximă.

Soluția sugerată la începutul acestor rînduri pare potrivită, o piramidă pentru micul faraon, o piramidă pentru liniștea noastră. Am putea fi într-un acord de principiu cu modelul nostru de la est, spre care ne îndreptăm hotărîți, unde mumia lui Lenin provoacă și astăzi fiori diverși. (Doresc să menționez, fără avocat prezent, că nu am așteptat, nici nu concep așa ceva, să fiu condus spre est de către Ponta-Antonescu, eu am pornit singur, decis să ajung primul, ca-n vremuri de olimpiadă. Oricum ar fi o performanță mult mai impresionantă decît să fii primul la Budapesta sau la papucul lui Merkel.)

7 milioane+ net

and counting

Și ăștia numai români, grație lui Orban (Victor).

Fără a utiliza rezervele din Ardeal, care mai cujetă, pe bună dreptate vigilenți – să văd ce regionalizare mai mișcă, că doară nu cujetă cum să decupeze mai pe placul ungurilor administrația de acolo.

Udemereul e varză, au devenit și ciumați și castrați după devastatorul efect Orban asupra propriului electorat.

Pe cine te mai bazezi ? Pe Chiliman, pe MRU-Macovei, pe cetățeanul Pascany, pe (să rîdem puțin) PDL ? Cei cu epoleți nu mai pot, cei cu epoleți străini nu sînt tîmpiți.

Hot news pentru fundulețul tău: nu transpiră numai de la căldură.

Pleacă cît mai poți. Bănuiesc că te vor alunga pedeliștii care vor să supraviețuiască (teapa lui Videanu & co îndeasă în valize acum, nu te iluziona, nu se pune). Poate nu te vor ajuta alungîndu-te, orice e posibil, nu ? Tocmai de asta ar trebui să te temi. Mai bine să plîngi puțin acum, înainte de a semna demisia, te pricepi încă de pe vremea muribundului dragă Teo, acum ar fi lacrimi ceva mai sincere (nici nu trebuie să știm de ele, cunoaștem cît de sensibil ești). Ai văzut, Constantinescu a supraviețuit, poate primești și vilă, poate nu faci pușcărie, poate, poate. Altfel nu prea se mai poate nimic pentru tine.

Nu va fi o zi degeaba

Pentru mulți oameni, indiferent de numărul celor prezenți la vot, astăzi se va întîmpla un fenomen de eliberare interioară. Băsescu e terminat, Ponta & Antonescu vor trebui să pășească ca în mijlocul unui teren minat, activiștii de toate culorile vor pierde masiv din impactul dat de intimidarea prin gălăgie, la fel și media. Nu credeți ? Veți vedea.

Am început să ne scuturăm, o tehnică nespectaculoasă, dar sigură. Nu și-au dorit cei din afară, nu și-o doresc cei din interior ce ascultă de ei, se întîmplă în ciuda lor. Constituirea masei critice conștiente de neam atinge probabilități apropiate de 1. Băsescu pe post de catalizator… CIA, Mossad, etc, hai că nu bănuiați nici voi (de neprofesioniști nu merită pomenit) că surdina dorită s-a transformat în amplificator cu voință proprie. Dacă nu ne redați dreptul de a decide, nu-i nimic, ni-l vom lua singuri.

Orban (Victor) a ratat cea mai necesară (pentru el) ocazie de a ține pliscul închis. Fiecare pasăre…

Politicaca corectă

Cine se mai întreabă dacă Marx nu cumva greșea cînd vedea Anglia drept locul unde urma să triumfe comunismul înseamnă că nu a privit ceremonia de deschidere a JO 2012.

Cum lumea secolului 19 nu e identică cu cea a începutului de secol 21, tot așa comunismul văzut de Marx nu operează identic cu varianta îmbunătățită (pentru eficientizarea funcționării sistemului). De exemplu, acum locul de secretar general poate fi jucat de o babetă regală sexy, cu palat, servitori, etc, de care poți să faci pînă și bășcălie după un scenariu aprobat.

În rest, ca orice ideologie politizată masiv, comunismul tinde evident spre o erezie cu aspirații universaliste. De la fiecare după posibilități și fiecăruia după necesități, sau cam așa ceva, lozinca s-a sublimat cu dichis în nebuloasa dorință de a fi politicăli corect, pentru că toți sîntem la fel și… să ne fie bine, pace și planeta verde. Sau cam așa ceva.

Declarăm Londra printre cele mai cosmopolite orașe din lume (nu că n-ar fi) și atunci pare normal ca „voluntarii” încadrați în Cîntarea Britaniei să ne dea senzația, adesea, că JO se desfășoară pe orice alt continent, dar nu Europa, și în orice altă țară, dar nu Anglia aia conservatoare, cu englezi roșcovani-blondii, nu prea frumoși de felul lor, dar ușor de recunoscut ca atare de către neenglezi. Cu mulatrii din Jamaica față cu similar nuanțații de prin, probabil, Indiile adevărate, e mai dificil. Sigur, tocmai n-am fost politicăli corect. Cum de știu asta, dacă tot am afirmat că ar fi un concept nebulos ? Poanta e că nu știu sigur, știu doar că a devenit cîh să fiu rasist (evident, nu există criterii clare nici pentru rasă, ba, cică, nici nu ar exista, așa că nu știu cum poți fi rasist fără rase, decît de răuvoitor probabil) și, dacă menționezi culoarea pielii și trăsături fizice care te duc cu gîndul (adesea confirmat prin certificatele de naștere) spre insule, subcontinente, climate radical diferite de verdele englezesc, atunci ești rasist conform aplicării vagi, dar ferme, a conceptului politicăli corectitudinii. Vag, dar ferm, rasist, să trecem mai departe.

Ilustrativ pentru restul planetei, dacă nu a auzit de Anglia (aici intră cei pierduți prin Amazonia și care nu știu că sînt pierduți) sau dacă a auzit (aici intră și miliardele de descendenți ai celor prinși în imperiul în care „soarele nu apune niciodată”), ce au considerat organizatorii că s-ar potrivi la fix ca să ne-o explice tematic ? Păi… revoluția !

Aia industrială, cică. Ne-au adus un nene cu joben dickensian pe cap, interpretat de multiculturnicul Branagh, pe post de Isambard Kingdom Brunel. Nume imposibil de reținut, cu toate astea ieșise drept cel mai cunoscut individ din lume în urmă cu cîțiva ani într-un clasament cu vîlvă-n jur. Multă lume cultă pe planetă și în buna și bătrîna Anglie – oare o fi politicăli corect să folosesc „bătrînă” ? Dar „bună” ? Împreună cu alți domni, la fel de ușor de nerecunoscut ca englezi, se făceau că fac planuri la baza unui mușuroi verde, spiralat (dacă nu era aluzie la turnul Babel atunci la ce?), planuri din care a ieșit… revoluția. Aia industrială, desigur. Așa ne citeau comentatorii de pe document, așa trebuie să fi fost.

Cîntarea Britaniei merge mai departe și din revoluție se revarsă… mișcarea sindicală, of course, iar mai încolo sistemul național de sănătate – fără de care, am fost înștiințați, nu se există civilizație. Pe bune ? Bancherii știe ?

N-o lungesc, fanii se vor oftica bănuiesc. Îi invit în schimb să facă o excursie la Londra, pe melodia lui Mike Oldfield „On horse back” (*), pentru a-și completa la fața locului noțiunile de politicăli corectitudine, să meargă la catedrala unde se încoronează secretarii generali pe viață, în Canary Wharf sau pe oriunde sălășuiește oficial biroul politic, indiferent dacă anterior sălășuiau deșeuri chimice sau radioactive (nu la fel de periculoase, evident), să se frece de activiștii multicolorați – toți sîntem la fel – pe străzile noului Babilon. Un oraș amestecat într-o lume amestecată. Mă întreb de cîte ori mai trebuie învîrtită lingura pînă să fie ciulamaua gata ?

Cei cu suflet duios ar putea poposi cu un gînd pios la mormîntul corifeului Marx. Nu e imposibil să-l întîlnească acolo pe Ion Cristoiu cu un buchet de flori.

Londra-București-unde dorești – 2012 e.n. (da, da, am „revenit”, wikipedia nu folosește AD sau d.C., nu e politicăli corect… ce pizda mă-sii !)

(*) „Some like the city, some the noise
Some make chaos, and others, toys.
But if I was to have the choice,
I’d rather be on horseback”

 

The lamps are going out all over Europe

Alt englez cu stil. Alt stil, aceeași problemă, UEa însăși.

Seceta

Cea adevărată, care pîrjolește cîmpiile. Cea la fel de adevărată, care seacă rezervele de normalitate din societate.

Pentru pirma e nevoie de ploaie. Pentru cealaltă… un început ar putea veni după ziua de duminică. Prosteala cu operațiunea de exorcizare a răului, întruchipat de Băsescu și „clica” lui, se va termina. Cu puțin (sau mai mult) noroc. Dacă Băsescu va fi trimis acasă rușinat (un fel de a zice), noi, cică, vom putea porni de la zero, curați și eliberați, absolviți de păcate, cu zăgazurile ce opreau energia clocotitoare sparte. Mda.

Evident, regimul Brucan va continua după ce felia Băsescu va fi înfierată with prejudice (cum ne anunță clișeul verbal prin filmele holywoodice, la care ne uităm condiționați, cînd se bagă muzica tensionată de fundal pentru a ne crește erecția, pardon, atenția). Dar să scăpăm odată de circul actual, tot nu se vor trage concluzii corecte, important ar fi să nu se lungească perioada de deziluzionare. Circarii au ajuns la fundul sacului cu șmecherii, cîrpesc realitatea cum pot, măcar nu ne pretind un preț mare cu circul mazilirii Băsescului. Că fondurile ueuropene tot în aceeași direcție vor curge, adică din România înspre gaura neagră a UE.

La noi e mai secetă decît la cei ce ne țin plecați, normal, doar așa ne pot stoarce.  Cînd ne vom ridica, singurele lichidități pe care le vor primi de la noi vor fi din cele ce se iau între ochi.

 

Crin: „Trăiască Europa !”

Sictir.

 

Un partid pentru recîștigarea suveranității

 

Titlul se explică de la sine.

Nu a mai rămas vreo speranță de la preaplecații „noștri” politicieni. Între preaplecat și suveran se află o prăpastie de netrecut.

Acei români care îndrăznesc să creadă că țara lor va fi eliberată într-o zi, că vor redeveni cetățeni liberi și demni, care să nu fie obligați să plece aiurea pentru a supraviețui, acei români care mai pot găsi energia să lupte cu minciuna, cu prostia indusă, cu activiștii plătiți de străini, cu ideologiile false, răsuflate, stupide, cu snobii și îmbuibații locali reduși, limitați, păcăliți într-un confort nesigur și nefericit, cu nostalgicii unor amintiri părelnice, cu partizanii unor revanșe învechite și perfect inutile astăzi, cu drogul tv, twitter, facebook, copy-paste, cu reducționismul societății corporatist-comunitariste care distruge comunitatea și strivește individul, acei români care știu că avem o istorie pe care nu trebuie să ne-o rescrie veneticii, acei români care au dat dovadă de multă răbdare, așteptînd, sperînd că se va întîmpla ceva prin oamenii și instituțiile care ar fi trebuit să ne apere, acei români care nu cred în „valorile europene” cînd valorile românești sînt spulberate, acei români adevărați fără a fi mai adevărați decît restul nației, acești români nu mai au motive să ezite, să se teamă, să cumpănească îndelung.

Vremurile s-au copt.

Dacă-i pe așa, atunci pa, pa

Eu zic să ieșim din UE, am termina cu panarama asta de organizație antinațională și anticreștină, nu numai cu panaramele Rumpuy, Barroso, Reding, Martens, Schulz, comisia de la Veneția sau fofoloanca lui… Lucrezia de Dîmbovița (nu prea merită comparația cu o Borgia, dar treacă de la mine).

S-ar buluci multe alte țări captive să scape din lagăr, dacă am da un asemenea semnal.

Lasă-i pe nemți, francezi, luxemburghezi și ce va mai rămîne din Belgia. să se spele pe cap între ei, cu mini euro lor cu tot.

Putem să le facem cadou, la despărțire, fără posibilitatea de a-i returna dacă nu le place, pe Băsescu, Isărescu și Mona.

A sărit Gittenstein din baie

Domol, domn’ gauleiter, domol, îți „put picioarele” la fel ca ale bruxelezilor.

Tovarășul agent Ursu (de la agentura A3, desigur) mușcă violent (băiatul e lovit rău de caniculă în ultimele zile), stupefiat în mintea lui mică de deasupra fălcilor mari, cum de nu se rostogolesc imediat, aidoma lui, toți în fața vuvuzelei americanilor.

Radu Tudor e mohorît, se face uneori că nu pricepe, se agață de detalii tehnice, nu-i convine că a trebuit să se expună în urmă cu cîteva zile, grea viața la stăpînul slugă de stăpîn mai mare și cu așa „colegi”.

Freneticul laptop regalist se agită și el, cică îngrijat de legalism și de ce va zice „toată eUropa civilizată” (dublu sictir!).

S-a activat sprijinul cel mare în favoarea lui Băsescu, de care tot aminteam voalat pe aici. Oare ce servicii majore a adus respectivul încît beneficiază de o loialitate atît de rar întîlnită față de o unealtă ?

Iar noi, prin reprezentanți și sub revărsarea de mizerii media, ieșim din nou umiliți în fața străinilor. Bine că e Marga ministru de externe, tăcerea supusă e astfel  asigurată. Am ajuns să-mi amintesc cu nostalgie de mica satisfacție pe care am avut-o cînd Geoană, atunci ministru de externe, declara ca inadmisibil amestecul ambasadorului american în afaceri interne românești. Era mai mult de formă, fără implicații, dar măcar salva o picătură de demnitate.

Fac ceva pe komisarii UE (probabil mă repet)

Macoveicele astea UEiste, indiferent de sex, grad de instabilitate hormonală, grad masonic, grad discret, indiferent de familia politică aparținătoare, indiferent de moftul inerent din curul unui neamț sau franțuz față de „țărănoii” din est, sud-est, sud și pe unde îi mai poartă damfurile (Irlanda e în vestul vestului de exemplu), nu au nici un drept să se pronunțe despre nimic. Asta e crunta realitate pe care ne facem că nu vrem să o vedem.

UE, mai ales „parlamentul” ueist, nu reprezintă și nici nu poate reprezenta pe nimeni, statele naționale nu se subordonează acestor maimuțoi, suveranitatea popoarelor din respectivele țări nu poate fi contestată.

Un minim de organizare formală poate are sens pentru a coordona acorduri economice sau financiare între statele suverane. În rest, probabil 90% din monstruozitatea parazitară nu are nici o rațiune pentru a exista, cu excepția macănitului de activiști ridicoli sau de birocrați cu musca pe căciulă, ambele categorii transpirînd rece la gîndul că vine momentul cînd toată agitația lor nu va mai putea acoperi în ochii celor mulți puțulica goală a împăratului.

Nu mai pot de „îngrijorările” lor, de imensa lor superficialitate, mascată cu texte vomitive, tembele, preluate într-o redundanță care le face și mai tîmpite de crescătoriile pline cu massmedioți.

Nu poți spera să fii liber cu atenția deturnată sistematic spre inutilitățile celor ce nu pot construi decît aberații, risipind energii pentru a te lupta cu lipsa bunului simț, înlocuit cu lozinci politically correct-e.

Treaba mea, ca român, ce cred despre președinte, parlament, curte constituțională, legi, partide, teme de dezbătut, persoane publice. Ca român nu vă dau vouă socoteală, ueiștilor, nu v-am recunoscut și nu vă recunosc în nici un fel, tolerez doar, cu tot mai puțină răbdare, o situație ilegală, menținută prin forță, șantaj și minciună, dintr-un simplu instinct de conservare asociat cu toleranța, normală de data aceasta, față de conaționalii mei ce se află prostiți sub malefica trăncăneală de escroci patentați ce sunteți. Ca individ și cetățean român mă aflu în dreptul meu absolut să separ, nu, să retez, vrejurile prin care vreți să mă legați, la pachet, de porcăria ueistă.

Evident, „îngrijorările” voastre mă determină să acționez exact invers decît pe direcția sugerată prin diverse balene eșuate cu microfon la gură. Hai, pa.

Să nu creadă Ponta că se va întîmpla așa ceva

„Mai multă autonomie, mai multă libertate, mai multă iniţiativă pentru Transilvania este în favoarea Transilvaniei şi a României. Oamenii au un spirit mai european aici şi nu trebuie să existe o rivalitate prost înţeleasă între Transilvania şi alte regiuni ale ţării. Sunt un adept convins a ideii de descentralizare şi de dezvoltare regională a Transilvaniei. Trebuie să facem acest lucru şi din punct de vedere politic. Sunt lucuri care definesc Transilvania şi care nu trebuie stricate de Guvernul central. Nu înţeleg de ce banii din taxele din Transilvania să vină în Bucureşti. Cred că dezvoltarea judeţelor din Transilvania se face mult mai bine de aici, decat de la Bucureşti”, a spus Ponta. (Jurnalul Național – 9 martie 2012)

Căcaturi din astea, dacă se trece de la vorbe tîmpite (ideile se observă de la o poștă că aparțin tovarășului Ioan „locomotiva Transilvania” Rus, varianta moale a lui Sabin Gherman) la fapte de trădare, se rezolvă cu metode mult mai radicale decît suspendări sau demiteri.

Să nu creadă usliștii că am uitat ce avem de apărat și că le-ar merge vreo alba-neagra cînd e vorba de Ardeal sau de integritatea teritorială în general. (Nu au de ce să se mire că au pierdut Cluj-Napoca în favoarea lui… Boc)

Băsescu out e una, vigilența față de amenințări grave (chiar și prin vorbe bete) la ființa națională e cu totul altă poveste.

Moftangii cu sarcini

În 2009, înainte de turul 1 al prezidențialelor, toți moftangiii elitiști (minus cei plătiți bine cu posturi și avantaje de Băsescu & co) erau morți după Crin și păreau șocați că un personaj atît de minunat nu a trecut înaintea „prostănacului” (nu știu de ce nu erau la fel de șocați că nu a trecut înaintea „sceleratului”).

Astăzi, cînd debarcării lui Băsescu i se asociază deja lucrătura tipică psyop prin care se insinuează ideea că votanții ar avea de ales, la referendum, între Băsescu și Crin, o parte a moftangiilor a uitat de perfecțiunea Crinului.

În 2009 Băsescu putea fi înlocuit cu Geoană. Vai, au grăit moftangii, deși ținta e sceleratul (aiurea!), nu putem cu Geoană, un prostovan, cînd am fi putut avea un Antonescu, o minune. Acum nu ar trebui să pledeze decît pentru demiterea Băsescului, cînd, surpriză (aiurea!), vai, ceva nu ne place, cum să fie detronat săracul Băsescu, scelerat dar delicat de felul său, cu trăiri, și să vină Antonescu necavalerește. Stop. Acum nu se alege Antonescu, indiferent dacă nu pare să aibă rival serios la alegerile prezidențiale în cazul că PSD nu vine cu un candidat propriu. Retrăiesc lucrătura din 2009, cînd unii doar se făceau că îl vor plecat pe Băsescu, după ce se bătuseră cu pumnii în piept cît de anti se găseau ei.

În 2009 constatam trădarea moftangiilor fără să-mi pun problema contaminării unei părți a nemoftangiilor. Astăzi, observ în jur o atitudine tipică moftangiilor la oameni care nu fac parte din această categorie. Mesajul confuziei deliberate a ajuns din nou, cu o viteză uimitoare, un fel de dovadă a unei labilități logice extreme. Ce naiba se petrece aici? Sceleratul, odată demis, deschide în bună măsură drumul pentru o victorie relativ ușoară, cu 2 ani înainte de termenul normal, minunatului. Ce nu le convine moftangiilor (dacă facem abstracție de boala definită chiar prin nume) ?

Mie nu-mi convine un alianțo-civist reformat (sau nu) în funcția de președinte, nu-mi convine să fie trecută ștafeta de la aliatul portocaliu Băsescu către aliatul portocaliu Antonescu (cu tricourile astea jucau în 2004, cînd sceleratul plîngea după Teo și Tăriceanu aștepta, scrîșnind din dinți de neputință, îndurînd zi de zi amara umilință a premieratului primit de la Băsescu sau umilința înfrîngerii celor 322 de paladini, să găsească Patriciu caseta cu dovada eliberatoare). Dar ce vor moftangii acum, după ce am ajuns din nou la referendum, să fie transformat Băsescu într-un terminator cu acte în regulă, practic de neclintit după ce ar primi a doua absolvire populară ? Pute, la fel cum puțea capcana hrebenciucului în noapte cu vînt.

Oare de asta a fost împins, greșit după mine, Antonescu la șefia senatului, să poată fi suprapusă mai simplu percepția prelucrată a unei false alegeri între Băsescu și Antonescu ?

Ne trebuie un candidat adevărat la prezidențialele de după referendum.

În 29 iulie cel mult se poate alege Băsescu a 4-a oară, degeaba, după un tipic moftangist.

A nu se confunda una cu alta.

Resemnare de vară

Astăzi, cînd spui Blaga toată lumea se gîndește la Vasile, cînd spui Antonescu se gîndește la Crin, cînd spui Năstase se gîndește la Adrian.

Băsescu nu are tiz celebru, remarcabil și memorabil. Acum nu mai are nici sceptru, aruncat în sus, spre poporul ce îl va pune în mîna cui va dori. Ajuns aici îmi foiesc șezutul pe scaun, cam nesigur de adevărul lui „cui va dori”, avantaj eu, totuși, pentru că nu mi-am pierdut scaunul, de nici un fel.

Băsescu va continua să fie o nucă tare, conform propriilor spuse. Dacă ar lua-o de mînă pe fetița cu breton, Mona, le-aș recomanda să-și completeze rezervele de grație cu Spărgătorul de nuci, baletul, ca spectatori permanenți. Ea ar putea să-l strîngă de mînă, înduioșată, cînd se luptă prințul cu hidra (corupției, desigur). Ei se merită unul pe altul, noi să-i ajutăm să-și împletească soarta în civil. Da, știu, o pedeapsă de o cruzime neobișnuită, doar sîntem un popor barbar care nu-i merită. Aici încalec mijlociul peste arătător, pentru siguranță.

și mai jos mă iscălesc, resemnînd adică, în caz de anchetă pentru plagiat

Mișu

P.S. Suspendaci nu prea merge, poate suspendatători, că nu s-au arătat pasivi și au descoperit că au organ tare – un altfel de spărgător de nuci

Vom avea un președinte impus

Place sau nu, Crin Antonescu nu va avea contracandidat la alegerile parlamentaro-prezidențiale. PSD nu poate să prezinte candidat, PDL poate să vină cu oricine, tot degeaba, pe naționaliști i-au vînat pînă i-au împrăștiat în patru vînturi.

Mai mult, l-au pus președinte de pe acum. În loc să avem un alt liberal la șefia senatului, pentru fațadă, nu s-au sfiit să-l instaleze tot pe Crin care va deveni de poimîine președinte pînă la alegeri (Băsescu va fi revocat la referendum, doar o mobilizare populară inimaginabilă l-ar salva).

De ce toate acestea? Vom vedea. Mi-ar plăcea să știu răspunsul adevărat la o altă întrebare: cine a dat liber să fie atacat Gittenstein în felul în care a fost atacat ? Cred că răspunsul ar lămuri mai multe decît putem bănui.

PDL-ul nu luptă. Cînd vîrfurile de atac se numesc Monica Macovei, Valeriu Stoica, Mihai Răzvan Ungureanu sau Cristian Preda, adică personaje detestabile, lipite artificial și cu nazuri de PDL, precum parazitul de corpul gazdei (valabil și pentru alte partide), nu poți spera la simpatie populară. Bănuiesc că se joacă niște roluri, indiferent de patologicul care bîntuie prin unele dintre aceste personaje nefaste.

„Trepădușul paișpe”

Scriu aceste rînduri cu gura deschisă, așa cum am rămas de cîteva zeci de secunde.

„Trepădușul 14”, un „individ care acționează din interese financiare”, nu e altul decît ambasadorul american în cuvintele lui Radu Tudor. În general, astăzi s-au măturat podelele cu respectivul diplomat (!?), de mă întreb dacă nu se dă simultan lovitură de stat și în America. Sau poate că se dă un ambasador pentru un… regat? cal? pantaloni cu urme de wikileaks?

Am închis gura între timp. Recunosc că nu reușesc să țin pasul cu frenezia întîmplărilor sau, cel puțin, cea a ambalajului mediatic asociat. Căldură mare.

Nu-i treaba străinilor dacă e lovitură de stat sau nu

(dacă, bineînțeles, avem de a face cu una neaoșă)

Valabil pentru Gittenstein, pentru orice bruxelez sau pentru maidanezii din gașca ueuropeană a macoveicelor.

Evident, de acum încolo am intrat într-un fel de schemă de tip italienesc, aia cu sezonul și guvernul, nu va fi ușor să revenim la o stabilitate instituțională, dar una convenabilă intereselor românești.

Telegrafic. Răul se știe unde zace. Am distrus, la comanda străinilor, o constituție onorabilă, le-am dat economia țării pentru promisiuni de cai verzi pe pereți – iată că ne taie din fondurile pe care oricum nu ni le dădeau – acum am ajuns la disperare, inclusiv acei politicieni care și-au mai păstrat ceva neuroni operaționali. Sau instinct de conservare.

Soluția reală e una singură: recăpătarea suveranității pentru poporul român, așa cum o cer dreptul și logica.
După care trebuie să ne-o  apărăm cu îndîrjire.

Toată pleava de instituții inutile sau nocive trebuie aruncată la gunoi. Statul și reprezentanții săi autorizați vor trebui să răspundă direct, fără să se mai ascundă în spatele ambiguităților legale voite și fără să cedeze în fața presiunilor nelegitime ale societății civile (aici înglobez toate formele cu rost distructiv prin care se exprimă neocolonialismul contemporan).