Sunt sătul de Europa!

(Un alt articol din Tricolorul – preluat de pe un blog? – cu care rezonez. Deci se poate.)

Si nu pot sa o repet destul: m-am saturat! Sunt satul de ipocrizia unor asa zisi domni, care ne tot invata de cateva decenii incoace cum trebuie sa traim. Sunt satul de valorile lor, pe care ei ni le impun, desi nici macar ei nu le respecta. Sunt satul sa mi se spuna ca modul in care au trait parintii, bunicii, stramosii mei, este gresit, ca Dumnezeul meu este gresit si ca tara mea nu este a mea.

Sunt satul sa vad tigani burtosi petrecand in curtile manastirilor, doar pentru ca asa vor ei. Sunt satul sa le tolerez excesele, mizeria, si sa privesc cu dezgust in alta parte, pentru simplul fapt ca si ceilalti o fac.

Sunt satul sa ii tolerez pe tigani cu furturile, inselaciunile, infraciunile lor de tot soiul, pentru ca Europa imi spune ca trebuie sa o fac, in timp ce Europa (prin vocile parlamentarilor) emit legi care cer renegociere tratatului de aderare al Romaniei, in asa fel incat ei sa poata expulza tiganii dupa bunul lor plac.

M-am saturat sa vad cum trebuie sa ne justificam toate deciziile politice interne unor politruci trimisi de Bruxelles, pe care, printre altele, tot noi ii platim. Tot noi ii tinem in fotoliile lor moi, cu salariile lor de mi de Euro si cu scutirile lor de taxe. Si asta doar pentru a veni si a ne predica valori, pe care nici ei nu le respecta.

Eu de ce sa platesc taxe, daca ei nu o fac? Cand am ajuns eu sclavul lor? Cand am acceptat sa ii urc pe acest piedestal, pentru a le asculta apoi minciunile?

Sunt satul sa ii vad cum accepta amestecul guvernului maghiar in Romania, cum il preaslavesc, ca pe o valoare a multiculturalismului, in timp ce eu, care vreau doar tara stramosilor mei, sunt infierat ca xenofob. Sunt satul sa fiu pus la perete de oameni platiti si din taxele mele si sa fiu obligat sa asist cum altii sfasie trupul Romaniei, pentru care bunicii si strabunicii nostri si-au lasat sangele si chiar oasele.

Asa ca, domnilor europeni, eu vad doar urmatoarele posibilitati:

Ne acceptati asa cum suntem, cu bunele si cu relele. Atata timp cat ne acceptati banii, care va platesc salariile si va mentin stilul aristocrat de viata, taceti din gura, ingenunchiati in fata acestui popor si multumiti-i.

Renegociem trataul de aderare. Acceptam sa ne trimiteti tiganii inapoi, dar nu va mai platim nici un ban. Ne vrem minele, petrolul, pamantul, pe care vi l-am daruit, inapoi!

Iesim din UE! Terminam acest balci, si aceasta mascarada infecta. Parasim odata pentru totdeauna aceste pseudo-valori si ne intoarcem la valorile parintilor nostri. Uitam de multiculturalism odata pentru totdeauna si ne aducem aminte de ce am rezistat ca un neam crestin-ortodox la rascrucea dintre atatea imperii si ne indreptam din nou coloana. Si ne vrem minele, petrolul, pamantul, pe care vi l-am daruit, inapoi! (De pe Agonia Natiunii)

––

În vremea asta, România supărată scandează pe la garduri de nunți boierești, unde beizadelele protejaților imperiului ueist se lăfăie în luxul permis de cota de pradă pe care o rețin, ca slugi plecate, din complicitatea la jaful la care e supusă țara. Doar o notă de subsol. Nunta e nuntă, problema sînt nuntașii cînd revin „în civil”. Aristocrația nouă își consolidează statutul. De neinvidiat.

––

Tot îmi place ceva, prezența lui Paul de Hohenzollern la evenimentele din familia Băsescului. Așa de mult îi oftică pe regaliștii de doi bani aciuați pe la A3 încît pe mine, evident, mă binedispune. Apropo, într-o imposibilă restaurație, moștenitorul legitim al dinastiei Hohenzollern din România ar fi chiar acest Paul. Iar regaliștii Mișului (celălalt) știu bine asta.

Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Comentarii

  • marciusquintus  On 1 Septembrie 2012 at 21:50

    Coane Misule,ca sa facem intr-adevar ceva trebuie sa reinventam Romania,sa recunoastem ca acest stat este cladit pe temelii false inca de la 1859,sa le daramam si sa cladim altele.Cine sa faca acest lucru?Au fost niste „baieti rai” in perioada interbelica care au crezut ca se poate si au fost zdrobiti.Imagineaza-ti ce se poate intampla azi cand se prabusesc avioanele prezidentiale la Katyn II de se mira lumea de asa accident reusit.In rest,nadejdea la Dumnezeu,poate inca isi mai iubeste propriul miracol istoric numit poporul roman.

  • conumishu  On 4 Septembrie 2012 at 17:36

    Statul modern nu este clădit pe temelii false, să nu exagerăm. Probabil gradul de influențare venit dinspre modele străine a fost mai mare decît am fi vrut. Mult mai ușor să ne dăm cu părerea acum privind în urmă. Ar fi însă greu de acuzat generația de la pașopt sau pe cei dinainte de primul război sau pe interbelici de rea credință sau fanatism ideologic, cu toate excepțiile de rigoare. Cam aceleași forțe care ne înfundă acum se manifestau încă din a doua parte a secolului 19, iar pegra politică sau economică, trepădușii profitori, zgomotul de fond apar inevitabil cînd marii rechini vor să prade într-o relativă liniște.

    „Băieții răi” cei mai adevărați s-au implicat alături de Antonescu în conducerea statului. S-a putut, în condiții speciale. La noi apar des condiții speciale. Vreau să spun că pîrghiile statului nu sînt mereu inaccesibile românilor și că statul se reconfigurează continuu. E bine să reașezăm temeliile mai substanțial, din cînd în cînd, mai ales pentru a micșora deviațiile absurde, modelarea însă nu se încheie niciodată.

    Apropo de avionul prăbușit. Nu prea cred în mîna rușilor, nu mi se pare că ar fi „făcut loc” altora mai pliabili. Polonia, la fel ca România, se află bine înțepenite în „lagărul” occidental, în care se practică o „disciplină” mai strictă decît în cel sovietic.

  • marciusquintus  On 4 Septembrie 2012 at 19:48

    Cand spun temelii false ma refer la impresia pe care o am parcurgand istoria moderna ca a existat mereu situatia pe care noi acum o vedem cu ocazia referendumului.In numele unor interese numai de ei stiute de prea multe ori politicienii romani au luat decizii stranii soldate prea des cu o pozitie de drepti.Prea des,prea ciudat ca sa nu conduca la relatii…oculte.Singura exceptie,poate,a fost Bratianu dupa primul razboi,dar se pare ca de aici i s-a tras.(bineinteles nu ii iau in considerare pe Antonescu si pe „baietii rai”;apropo,stiai ca doar in cateva luni de guvernare in Romania ciuntita „baietii cei rai” au strans un buget egal cu cel al Romaniei Mari din 1939?)

    • conumishu  On 4 Septembrie 2012 at 20:36

      Da, legăturile vinovate au existat și există. Indiferent de mărimea presiunilor și eu am impresia de prea mult „ocultism”.

      Dar cîte nu s-au făcut în cei 4 ani. Nu mai găsesc apărarea lui M. Vulcănescu, era un rezumat excelent al „crimelor” economice, financiare și de organizare în general, înfăptuite într-un timp atît de scurt.

      Ce potențial avem și ce nebunie, în sensul frumos, ar putea fi țara asta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: