Daily Archives: 8 septembrie 2012

Începe sau nu războiul ?

Șeful statului major general american s-a exprimat destul de sec, dacă Israelul atacă Iranul o face pe cont propriu, iar SUA nu pot fi puse în fața faptului împlinit și transformate în complice la un act de agresiune.

La cîteva zile, după un moment de panică în guvernul lui Bibi, iată că și-au activat, la disperare aș zice, pe unii mai fideli, mai docili, mai mititei însă, mă refer la acel experiment multicultural extrem botezat Canada, care s-a trezit că trebuie să rupă relațiile diplomatice cu Iranul, pentru că ar reprezenta o „amenințare la securitatea globală” și ca un răspuns la „ostilitatea Iranului față de Israel” (!?). Ei, nu mă-nnebuni, neicusorule !

Nu prea se compară niet-ul șefului militar al forțelor SUA cu zvîcnirea guvernului din care face parte individul din fotografie (hai că oricare dintre miniștrii noștri de externe, surpins în chiloți, scobindu-se în nas cu degetele de la o mînă, în timp ce o folosește pe cealaltă pentru gesturi obscene, tot ar arăta mai demn decît măcelarul respectiv).

Totuși, mișcarea e aproape fără precedent, exagerată chiar pentru o țară ca Canada (cacofonie acceptată?).

Aș înclina spre interpretarea conform căreia se aruncă astfel un colac de salvare guvernului bibiesc, aflat într-o situație tot mai delicată în propria țară.

Dar nu se știe niciodată, iar vremuri mai tulburi ca astea de acum sînt greu de găsit.

Nu ne știți voi viitorul, janghinelor !

Scriam cu cîteva postări în urmă despre  revenirea la „normalul” în care ar trebui să aducem ode perfecțiunii ueiste. Alaltăieri, prin intermediul televizorului, am primit o flegmă în ochi exact de acest tip, de la musiu Blănculescu. Zice așa. România a fost, este și va fi un stat vasal, România a fost, este și va fi doar piață de desfacere. În plus, de acum încolo trebuie să acceptăm amestecul de la Bruxelles ca pe un fapt, ați ghicit, normal.

(după necesarul… ba pe-a mă-tii!..)

Avem de a face cu o multiplă minciună. Nu am fost întotdeauna vasali. Acum sîntem colonie, adică sensibil mai rău decît un vasal (care poate fi doar cu numele), de aia i s-a și cerut să avanseze cuvîntul-temă. Nu am fost întotdeauna piață de desfacere, ba, mai nasol pentru mincinosul cu mesaj teleghidat, Ceaușescu, precedentul istoric cel mai apropiat, a fost lichidat în special pentru că devenisem o anti-piață de desfacere, cu pretenții la o felie din piețele altora.

Cel mai sinistru, dar și penibil, sună „verdictul” conform căruia așa ne va arăta viitorul. Nu, așa doresc unii, iar demersul unui mestecău de vorbe comandate stîrnește doar o acută senzație de greață. Ca să nu amintesc despre ura pe care ne-o poartă stăpînii ce transpare din mizera încercare de demoralizare (ca să ridic găunoșenia la mai mult de o scrîșnire înveninată, deși nu merită).

Nu numai că nu sîntem condamnați la un statut de servitori, dimpotrivă, ar cam fi cazul să distingem în înverșunarea rea, transmisă prin tot felul de agenți de influență (sau tembeli cu creierul bine frecat, diferența nu merită dezbătută), frica față de răspunsul românesc. Cu toții știm sau intuim că nu au ce să ne facă, dacă va exista o reacție unitară și suficient de bine conștientizată în materie de scopuri, limite și metode.

Mai mult, a venit categoric vremea să aruncăm la gunoi scîrboasa, insidioasa condiționare sub imperiul căreia ne-am aflat ani de zile. Astăzi, aproape nimeni nu mai crede în uepovești frumoase, majoritatea înțelege că doar șantajul și amenințarea operează în marea minciună UE. Așa este. Să o spunem atunci răspicat ! Iar în secunda următoare să începem să observăm că în spatele șantajului și amenințării nu există o forță reală. Da, ne pot face probleme, mai ales pe termen scurt, dar atît. Odată desprinși din lațul odios, vom fi mai liberi și mai prosperi. Altfel rămînem blănculești, un „blestem” în care nu avem de ce ne complace.