Un fel de singurătate

Ce ar trebui să se întîmple ca românii să se trezească pînă în octombrie ?

Dacă se trezesc (sau vor fi treziți prin evenimente din afara țării), metoda e simplă, cîteva sute de mii ieșiți pe străzi cu un mesaj la fel de simplu: „Ne modificăm constituția mai încolo, mai la vară, prin 2020, dacă va fi nevoie. Acum nu e nevoie.”. Rezolvare punctuală pentru o „problemă” inventată și prezentată în așa fel încît „soluția” să ne distrugă. Cum problema nu există, înseamnă că e rezolvată.

Se pot întîmpla multe în lume pînă în octombrie, se întîmplă acum, durerea noastră nu e ruptă de cea universală, partea proastă, după cum văd eu lucrurile, stă în totala amorțire a imaginației politice în plan intern.

Modelele ideologice forțate pe gîtul omenirii de 200 de ani și mai bine s-au epuizat. Gata ! Nu există nicio stîngă, nu există dreapta, nu există capitalism după descrierea lui Marx, nu există piața liberă a libertarienilor, nu există „știința” monetaristă a keynesienilor, nimic nu funcționează după cum e descris, nici planificarea nici libera inițiativă, nimic nu dă rezultatele prezise, dimpotrivă. Cu atît mai mică valoare au extrapolările în plan politic a bîjbîielilor economicului. N-are nimeni habar cum să integreze tehnologiile noi, singurul răspuns dorește să forțeze realitățile într-o continuă manipulare, într-o reprezentare artificială, despre care se știe bine că este artificială, dar, surpriză, apare o grozavă mirare atunci cînd crapă prin nepotrivire cu încăpățînarea complexă a realității obiective, aia neintegrabilă.

Oamenii au primit și au dezvoltat un instrument descris, fără a fi definit precis, ca bun simț. Un senzor al proporțiilor optime (sau măcar nepericuloase), al ritmurilor adecvate (sau măcar suportabile), o apreciere a mărimii sacului care poate fi cărat. Dumnezeu nu îți dă mai mult decît poți să duci, noi sîntem cei ce adaugă la povară.

Fără bun simț ne prostim. Credem orice minciună și devenim pasivi, „natural” neîncrezători în propriile puteri. Avem în noi cunoaștere momentelor în care trebuie să fim individualiști și a celor în care trebuie să ne strîngem laolaltă, cu tot cu criteriile după care te identifici și te asociezi cu alții, nu trebuie să share-uim nimic, reperele există în noi, limitele fericirii și nefericirii noastre nu vor fi schimbate de nimic din afara noastră, nici drog, nici hedonism, nici țel nici zel, nici ideologie nici poezie, nici datorie, nici meserie. Dacă ești bogat și nu-ți pasă de sărăcia altuia, ești bou. Dacă ești sărac, dar invidios pe bogăția altuia, ești fraier. Dacă nu înțelegi că nedreptatea are șanse să înceteze cînd, în mod voluntar, oricare dintre părți se va abține prima să recurgă la o nedreptate „reparatorie” ești un orgolios. Identifică și acceptă echilibrul din jur și încearcă să schimbi ceva doar trecînd prin alte stări de echilibru.

Nu e cazul nostru, al lumii în care trăim. Ne-am îndepărtat mult de o stare de echilibru. Cum să facem să revenim la echilibru, chiar brutal, eventual printr-o cădere controlată, cînd există și posibilitatea să devenim țăndări, tot un echilibru, un echilibru al morții, indezirabil, aș zice ?

Nu cred că-și bate multă lume capul cu chestii din astea. Poate că nu e bine.

O altă metodă de a restabili echilibrul poate suna cam așa: orice constituție de căcat poate fi anulată în primele 24 de ore de la înlăturarea regimului care a impus-o.

Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Comentarii

  • Crystal Clear  On 5 Iunie 2013 at 21:35

    Foarte buna postare ! Felicitari !

    Eu cred ca cele mai mari sanse ca sa existe le are totudi dreapta, pentru ca rezulta dintr-un proces natura, de competitie. Cu conditia ca sociatatea sa aplice statul de drept in toate situatiile.Statul de drept trebuie si el updatat mereu la situatiile noi.Criza si tot balamucul indus de banci a putut fi realizat datorita neadaptarii statului de drept la marile posibilitati de frauda care au aparut in sistemul bancar , al monopolurilor si cartelurilor formate. Cred ca aici trebuie lucrat din greu. Facute legi draconice impotriva imixtiunii economiei private in actul de guvernare al unei tari si obtinerii unor avantaje materiale

    • conumishu  On 6 Iunie 2013 at 18:00

      Cînd ajungem la legi făcute de om pare-mi-se că legile acelea obiective, pe care avem impresia că le-am descoperit, nu mai acționează atît de implacabil.

      Uite, un exemplu de acțiune care, cred eu, nu se încadrează în nicio ideologie. Eu zic că, dacă s-ar vrea să revină bursa la rostul inițial (și declarat) s-ar putea introduce regula unei singure tranzacții pe zi și pe acționar la firma respectivă. Toate ordinele se strîng în decursul zilei respective și se execută la sfîrșit, după un set de criterii care să anuleze orice avantaj computeristic. Nu e de ajuns, dar impactul anti-sepculativ ar fi vizibil, imediat. Mai am și altele, tot neideologizate.

      Îmi vei spune că, implicit, am ales punctul de vedere capitalist. Așa să fie oare, chinezii sau bancherimea din City și de pe Wall Street aderă la principii de piață liberă, nemanipulată, nespeculativă ? Nu mi se pare, dar folosesc instrumente tradițional capitaliste. Politicul și influența exterioară pot acționa în orice model economic și o fac. Deci nu se subordonează economicului, indiferent care va fi rezultatul final al acțiunii lor. Așa că, după mine, cade un argument puternic și al lui Marx și al… (habar n-am pe cine să pun aici ca reprezentativ), regulile ca și deregulările (sau ce alt barbarism din jargonul economiștilor se potrivește) sînt o expresie a voinței ( = altceva decît acțiunea unei legi indiferentă la zvîrcolirea oamenilor) exprimate politic.

      Iar proprietatea (sau cuantumul ei) nu reprezintă o garanție a libertății, poți fi deposedat printr-un act de forță. Nici răspîndirea la un număr semnificativ de mare nu prezintă o garanție de tip cauză economică-efect politic, pentru că speranța în păstrarea echilibrului se bazează pe un raport de forțe, pe reducerea unui risc.

      Principiul neagresiunii, de care se agață, în mod onest, logic, libertarienii, e tot un act de voință, în acest caz autodisciplină, care îmi place, dar nu mă leagă dacă nu mă supun voluntar. Așa că, după mine, deși detest felul în care se uzează de apelul la moralitate, șansa oamenilor stă într-un comportament etic corect. Cam pe unde bate mesajul creștinismului care nu consideră că trebuie să indice calea în materie de proprietate, reguli economice sau guvernare, le constată pe cele existente și le acordă locul pe care îl merită, adică mai la coadă. Poate doar cu zarafii=cămătarii=bancherii nu prea se împacă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: