Monthly Archives: August 2013

Interesant… (doar pentru americani ?)

Obama va cere congresului să-i aprobe atacul împotriva Siriei. În pofida părerii diseminate de diverși papagali, președintele american are voie să ordone o acțiune militară fără declarație de război, pe care doar parlamentul o poate face, doar în cazul cînd securitatea SUA se află sub o amenințare directă și iminentă.

Desigur, împărații (de fațadă; altfel, clar, supuși bancherimii și altor interese) americani nu mai respectă demult legea americană. Din acest punct de vedere, evident că lui Obama puțin îi păsa dacă are sau nu ok-ul congresului, congres care, de altfel, nu ascultă deloc de opinia publică americană (a nu se confunda cu mass-media). Că le pasează cartoful fierbinte, e treaba lui. Cum, indiferent de rezultat, el scapă mai puțin șifonat (sau, mai știi, dacă se trag anumite sfori pe plan internațional, iese chiar bine), s-ar zice că s-a descurcat.

Interesant, fără a ne entuziasma prea tare, ar fi alt aspect. Minor, plăpînd, oricînd pasibil de a fi făcut praf de morișca propagandei, se creează un precedent. Un precedent care, deși pare că vine din pura bunăvoință a împăratului ce catadicsește să bage în seamă bicisnicul congres, s-ar putea întoarce împotriva practicii de a asasina militar orice țară, oricînd, la simpla discreție a potentatului ce ocupă tronul „celei mai vechi democrații constituționale din lume”, ca să-l citez pe laureatul premiului Nobel pentru pace. Ceva, ceva îmi spune că și lui Obama îi convine să se lege la cap singur, că s-ar putea să-l doară prea mult altfel. Dar viitorului împărat și, mai ales, cercurilor imperiale, oare le cade bine gestul de azi ? Probabil că nu, dar prea i-a văzut prostimea planetară în fundul gol și cu dinții de vampir erecți, așa că… și-au ascuns coada și copitele măcar o țîră.

Precedentul însă… nu se știe !

Situație interesantă pentru americani și, poate, în caz că se va alege ceva de el în viitor, pentru restul lumii. America nu-și va recăpăta niciodată imaginea de putere binevoitoare, dar dacă mai scapă de cea de bau-bau, tot e un cîștig. Pentru ei și, de nevoie, ca să pară credibili, pentru omenire.

Cazanul vrăjitoarelor dă în clocot acum, nu am îndoială. Asta e, uneori fiertura nu le iese.

Bineînțeles, dacă mă întreabă cineva, cred că Obama va primi undă verde de la congres, nu acesta era subiectul postării.

Titlul reflectă propriile întrebări. Una dintre ele fiind: jocul lui Obama îi vizează cu osebire pe americani, fie ca pură fațadă fie ca expresie a existenței unui sîmbure de rațiune și bun simț ? Contează răspunsul, fie și numai pentru confirmarea sentimentului că Obama și ai lui conștientizează, vag, că reprezintă națiunea americană și pe nimeni alticineva.

Anunțuri

1 septembrie 1939 – 1 septembrie 2013

?

regionalizînd

Conform haimanalelor usliste, regionalizarea se va încheia înainte de modificarea constituției. Adică ilegal. Băieții fac ceva pe legile în vigoare, pe constituție, pe noi.

Nu se sesizează niciuna dintre organizațiile neguvernamentale parazit în legătură cu aceast act de trădare ? Sau vreo organizație profesională a celor care se bat cu cărămida în piept cînd vine vorba de apărarea legalității și pentru drepturile breslei lor avocățești sau de magistrați, impecabili, incoruptibili, infailibili ? Și extrem, extrem de bine plătiți. Sau, horribile dictu, DNA ? Sau, mai bine, DIICOT pentru că, se pare, avem de a face cu o organizație criminală și teroristă. De la armată și securiști nu mai sper nimic.

Mda.

Parlamentul britanic respinge intenția guvernului Cameron de a ataca Siria (cu 285 la 272 voturi).

British Parliament Rejects Attack on Syria

Unul dintre cele mai interesante interviuri în… multă vreme. Mult peste obișnuit sau peste stricta legătură cu evenimentele momentului (în cazul respectiv Egiptul). Cine are răbdare să-l asculte va observa nota de calitate aparte despre care amintesc aici. Recomandat chiar și pentru fanii lui Eric Margolis, e una dintre cele mai reușite analize ale lui.

Scott Horton – interviu cu Eric Margolis – 19 august 2013

Și o completare, cu multe detalii de la fața locului, pentru cine vrea să înțeleagă mai bine cum au fost „lucrați” egiptenii.

Scott Horton – interviu cu Adam Morrow – 16 august 2013

Am decis pentru dumneavoastră, turmă !

Poate că rostul precipitării arogante, sfidătoare de orice urmă de bun simț, tocmai acesta ar fi: să obișnuiască lumea cu arbitrarul absolut. Sclavul trebuie să-și știe locul.

That’s a big part of why the administration is rushing into this war, to avoid getting it preempted by any inconvenient “evidence.” Beyond that, the argument that the evidence doesn’t matter at all is getting more and more overt, with disturbing consequences. (… argumentația conform căreia probele nu contează de loc se produce tot mai pe față, cu consecințe tulburătoare)

US: Assad to Blame for Chemical Attack Even If He Didn’t Do It

Războiul de joi

Războiul începe întotdeauna duminică dimineaţa la zece
Şi, dacă-i senin, până spre seara la şase, pier cu duiumul eroi.
Pentru pace, se cere sobrietate, un aer ceva mai rece :
Pacea se-ncheie-n zori, de obicei la cinci, joi.
(Romulus Vulpescu – Sentimentul zilelor)

Se pare că joi începe războiul, dar, cine știe, poate va fi duminică. Pace nu va fi.

Începe războiul cel mare, să nu ne amăgim. E dorit, căutat, provocat cu îndărătnicia Fiarei. A început, în varianta „noi dăm și voi încasați fără să ziceți nimic”, la 11 septembrie 2001, cînd teroriștii afgani, irakieni, libieni, sirieni, nord coreeni, somalezi, pe cine uit, a, da, sîrbi, bombardați preventiv de Clinton, revin așadar, teroriștii care îi urau pe americani pentru „libertățile” lor (v-ați prins) au dărîmat faimoasele turnuri cu avioanele (libere să zboare ca păsările cerului) și au vaporizat alt avion într-o latură a Pentagonului. Saudiți nu au fost. Nu, ăștia le sînt prieteni și aliați. Al Qaida, da și nu, depinde, dacă era pe on sau pe off. În Afganistan, împotriva rușilor, era cu campionii libertății pentru toți, cu orice preț, la 11 septembrie era… nu e prea clar unde, cel puțin FBI-ul are unele dubii, în Mali era rea, în Siria e bună…

Dacă e joi, deci, e Siria. Sau duminică, ce mai contează, se pare că englezii vor să se respecte regulile, adică să se facă Cameron (e gustoasă cacofonia, Cameron?) că întreabă ONU.

Noi ne mai asumăm un păcat, vom fi alături de criminalii care au inițiat conflictul din Siria, au înarmat fanatici și mercenari, au înscenat și asmuțit, au pus bombe și au arătat cu degetul spre victime. Dar, mai ales, vom fi de partea Minciunii.

Totul se plătește. Joi sau duminică, răbojul nu poate fi șters, oricît ne-am spăla pe mîini.

Balada baionetei din Bayonne

Olanda vine din Olanda,
caşmirul vine din Caşmir;
că ni s-a ofilit ghirlanda,
cu toate astea, nu mă mir…
…Am mai dansat o arleziană,
a mai căzut un batalion:
sclipea-n Artois o arteziană
şi-o baionetă, la Bayonne.

De la Berlin venea berlina
şi indigoul, de la Ind;
iubea Marcel pe Albertina
şi era foarte suferind…
…Şi ne-a cuprins indiferenţa,
şi-a mai pocnit câte-un balcon;
sclipesc faianţele-n Faenza
şi baionetele,-n Bayonne.

Sardinele, din marea sardă,
din Persia, piersica venea;
Mansart murise-ntr-o mansardă,
ofițerimea lenevea;
se prelingea o vară laxă
ca înghețata, din baton;
sclipeau sacșii in țara saxă
și baionete, la Bayonne.

Havana-ți oferea havane
din care-albastru fum adii
dinspre divane spre tavane
ca la Bagdad, sub bagdadii;
Colonia ne dădea colonie
iar Bostonul, un vals-boston;
s-a statuat Finis Poloniae
și am dat fuga la Bayonne.

Din Caesar, Kaiserul și Țarul,
din vespasiană, Vespasian;
hazardul bate veșnic zarul
pe care-l tot arunci în van;
se răsfrîngea-n oglinzi de damă
blazarea noastră cu blazon,
iar nu în sclipitoarea lamă
de baionetă de Bayonne.

Voltaire dormea într-o volteră
şi, între timp, filosofa;
a mai trecut de-atunci o eră,
a mai căzut cîte-o sofá…
…De ce se clatină iatacul
şi cad ghiulele pe balcon?
Opriţi,
opriţi,
opriţi atacul
la baionetă, la Bayonne!

Închinare

A mai trecut o belepòcă;
adio, domnule baron!…
…Sclipește-n soare, echivocă,
o baionetă, la Bayonne.

Șerban Foarță

Spre drumul fără întoarcere

Peste ani, cînd lumea va simți nevoia să așeze povestea într-o cronologie accesibilă, reducționistă poate, dar cu valoare de simbol, ziua în care prima rachetă de croazieră americană va exploda în Siria va reprezenta, cu mare probabilitate, data oficială a începerii celui de-al treilea război mondial, în varianta sa fierbinte, posibil atît de fierbinte încît se vor topi stîncile.

Am mai avea, cel mult, două săptămîni de belle epoque. Să ne hăhăim fără griji, așadar !

US, Britain and France Agree to Attack Syria Within Two Weeks

Se minte cum nu s-a minţit niciodată,
E multă minciună la noi pe pământ,
Sunt false recursuri şi nu-i judecată,
Balanţa cea veche-a dreptăţii s-a frânt.

Dar, hai, să minţim fără nici o ruşine,
Dar, hai, să minţim în direct şi-n răspăr,
Că poate prin rău vom ajunge la bine,
Minciuna supremă va fi adevăr.

Scrisă acum 30 de ani pentru astăzi.

(din poezia Minciunile de Adrian Păunescu – 1984)

Un fleac de singurătate

Mr. T răsuci urechea consilierului exact cît să-l facă să scîncească și să se încovoaie, umil. „Acolo, pantoful drept, lustruiește bine cu manșeta hainei”. Dacă ar fi răsucit mai mult îl putea face să urle și dacă ar fi dus operațiunea pînă la capăt îl transforma într-o cîrpă, la propriu, fizic vorbind. Doar că trebuia pe urmă să-i dea bonus de ziua națională și nu avea chef să-i dea pitaci în plus maimuțoiului. Slujbașul în uniformă de cu doi pași în urmă privea neclintit, tăcut. Ah, cît invidia Mr. T vremea uniformei, purtată sau purtată în ascuns, numai ea te face om. „La tricou bleu dar cu pantofii lună, altfel nu se poate, Lăzărească proastă”, bombăni abia audibil. Consilierul nu era Lăzăreasca, însă Mr. T se plictisise să le mai învețe numele. Măturase podelele palatului cu toată societatea civilă, de la femeia cu barbă, trecînd prin toate Zoile, pînă la Lăzăreasca, sluga perfectă, era sătul de ei pînă-n gît, pe cît erau moftangii de cu foamea-n gît. Intelectuali de salon cu vise de sală de ceremonii. Vezi, să nu!

Îi pasase și nevestei cîțiva moftangii, să-i facă miniștri sau sub-miniștri, consilieri sau ceva, acolo, cu leafă grasă, cu gîdilare de orgoliu, cu mașină și tocșou. Cei mai mulți o șterseseră însă la, altădată, disprețuita ciorbă neelitistă de partid, cînd au văzut că li se fac uitate eșecurile și mîrșăviile în lanț și că, din nou, proștii se uită-n gura lor. Proști după cum venise ordinul pe căi difuze: primiți-i, acum sînt patrioți! Strîmbă scîrbit și buzele i se subțiară mai mult. Se gîndea la Vicky și grăbea să se întîlnească cu Carina. Viață blestemată. Unde erau vremurile cînd Carina aștepta docilă și discretă pe seniorul dreptei alianțe, dacă acesta avea chef să-i plesnească una peste ochi în intimitatea alcovului de pretendentă fără șansă? Acum plesnea și ea, între două reprize de refacere, ba o apucau țîfnele și în public. Afabilă doar la suprafață, înșelătoare ca și numele mîngîietor. Acum trebuia, el, Mr. T, să se ducă să o împace, să-i potolească gelozia abia mascată față de Vicky a lui.

Vicky! Neagră furie îl cuprinse. Parcă asta nu și-a luat-o în cap!? Cînd se uniseră discret, înainte de iarna marii confruntări de piață înghețată, unde poporul s-a strîns în număr mic, controlabil, dar gălgios, ca să repereze onoarea șifonată a felcerului franțuzit, un și mai mic martir cu (re)nume mare cît muntele Ararat (bună potriveală, cu el veni și potopul spitalicesc, cum se văzu), cînd căzuseră la pace ca să poată face circ ai ei, iar poporul să primească un damf de libertate în nas, era numai miere, Vicky a lui. Acum…

Libertate, liberi, libertini, liberali, simțea cum îl apucă greața, pe el sub ale cărui tălpi se legănau mineralierele, fără să-i pese de tangaj. Să nu uit să-mi reînnoiesc brevetul, fir-ar să fie! S-au dus ca ploșnițele și s-au ales europarlamentari, chiar el și ai lui au împins acolo pananmale civice pe care nu dădea(u) doi bani, doar de dragul… mai bine o țineam acasă.

Portiera se închise și mașina banalizată o porni spre ieșirea din dos. Păcat că nu putea să conducă el cînd părăsea incinta incognito. Se foia în loc, nervos și plictisit. Toate femeile din viața lui îl dezamăgiseră. Îl enerva, sîcîia – ce-ar plesni-o pe Lăzăreasca sau pe Carina – și unguroaica de Leslie. Sigur că știa Vicky de relația lor dinainte și, oricît de domn era ca să nu-i amintească, ce naiba, o făcuseră și în trei de cîteva ori! A naibii șerpoaică, cu zîmbetul ăla de diavol, ținea bine la tăvăleală, ce-i al ei e al ei, nici cînd au băgat-o cu mașina-n șanț, pe vremuri, n-au putut s-o potolească decît vreo cîteva luni. Mai bine reușeau atunci, l-ar fi scutit de multă fiere. Urît oraș! Era și vina lui, așa că alungă grăbit gîndul. Ciudat, cu Leslie a făcut-o în trei și cu Vicky și cu Carina, dar cu Vicky și Carina împreună niciodată. A naibii unguroaică, cu bijuteria ei cu tot, pe care Vicky a mea vrea să i-o iau înapoi ca să se dea bine cu gașca ei de hotentoți.

Aici e mîna Adei, îl străfulgeră. Singura femeie pe care nu a avut-o, singura femeie care nu l-a adulat, nu i s-a supus sau nu s-a complăcut, într-un fel sau altul, cu el, Mr. T, deasupra. Și cît de mult seamănă în realizări! Doar că Ada a fost prima. Cu referendumuri trucate, cu retrocedări, cu bijutieriile coroanei, alea autentice, nu tinichele de dat lui Leslie, date sau antamate, cu NATO, cu UE, cu invazii, cu autostrăzi ratate, dar cumpărate. Nimic, lui nu i-a rămas nimic altceva decît să continue pe calea deschisă larg de Ada. A urît-o, o urăște. O admiră. Știe că mesajul cu rana din gît era pentru el. Așa va sfîrși el, dacă se întoarce roata, a citit într-un roman. Mori lent, sufocat, dacă glonțul atinge nu-știu-ce vertebră. Se învîrti pe banchetă agasat. Acum că nu mai e nici Dani unde ar fi trebuit să fie șefă, nu promovată cu un șut în cur între cei 9 inutili… Oare Vicky îl trădează? Fundamental, adică, la rădăcină, nu trădarea comună, zilnică, necesară.

Mai aveau puțin și ajungeau la reședința Carinei. „Reședință”, blestemă neputința slugilor proaste ce l-au adus în situația de acum, mai umilitoare decît plînsul din îmbrățișarea, azi o vedem și nu e, muribundei Teo, cînd o înlocuia din mers, la fel cum secundul ia locul căpitanului incapabil să… vibrația telefonului direct. „Da, domnule ambasador, sigur că vă primesc. Ați vorbit și cu colegul european ? Hă, hă, hă, ne vedem deseară. Da, desigur, cu mare plăcere”. Dacă e ordin…

Mașina se opri.

Pozele bing

Ca tot terestrul, și eu cu google, deși nu e nici o diferență față de bing la căutare (dacă e, să scrie despre ea „experții”). De monitorizat, sigur sînt la fel de monitorizat și cu google și cu bing (și fără).

Pozele bing-ului, cîte una pe zi, sînt însă magnifice.

Așadar, clic -> http://www.bing.com direct la Sagrada Familia…

Ce-i de făcut ?

Ce-i de făcut ? Mai avem vreo speranţă ?
Mă-ntreabă românii cu care mă văd.
Poporul meu drag a ajuns ca o zdreanţă
Ce timp de ocară ! Ce jalnic prăpăd !

Am tras, zi de zi, un semnal de alarmă
Mi-am dat sănătatea la şerpi de dudău
Nu staţi la balcon, puneţi mîna pe armă
E rău, însă mîine va fi şi mai rău !

Vorbeam în pustiu. Un blestem mioritic
Ne ţine-n genunchi şi cu capul plecat.
Fireşte, eu n-am nici un drept să vă critic
Dar inima-mi plinge, ce mult ne-am schimbat !

Uitaţi-vă-n jur: toată lumea se-agită
Revendică drepturi, se luptă pe străzi
La noi e tăcere. O gloată tîmpită
Pofteşte cîrnaţii şi berea din lăzi.

Bairamuri se fac peste tot: între blocuri
În parc, mînăstire şi chiar ţintirim
Miroase-a mujdei, se-ncing aprige jocuri
Ce burţi de neam prost se revarsă… Murim !

Murim de-o mai ţinem aşa, în prostie !
Murim ca păduchii, de-o mie de ori !
Trăim fără noimă şi pe datorie
Iar alţii ne fură, vîrtos, de comori.

Leşin general, catastrofă finală
Dezastru mai mare ca-n timp de război
Istoria iar ne-a pus capul în poală
Avem ochii goi şi picioarele moi.

Daţi muzica tare, să ţopăie ţoapa
Ce super o joacă bărbaţii malaci !
Alături se cască, profetică, groapa
Pe care ne-o sapă vrăjmaşii, în draci.

Aceasta e Stema: grătarul şi micii
Maneaua vulgară e Imnul de Stat.
Jos Sfinţii din ceruri ! Trăiască Miticii !
O viaţă avem! Hai s-o bem, nu-i păcat ?

Din micul ecran intră-n case gunoiul
Copiii văd crime, şi sex, şi scandal
Se ceartă Matrozul şi cu Maimuţoiul
Apoi pun batista, din nou, pe ţambal.

Prea multe migraţii, amestec de rase
Byzanţ, şi Fanar, şi Ţigani, şi Evrei
Ne fierbe o drojdie-n sînge şi-n oase
Iar asta o ştiu şi stăpînii yankei.

Ne-au pus jugul lor poleit cu minciună
Puţin whisky prost, niscaiva Hollywood
Alegeri corecte ? Ce vorbă nebună !
Nu sînteţi capabili, poporu-i prea crud.

Îţi dau ei mutarea în plic, Românie
Aduc la putere doar slugi de doi bani.
Ce vast Guantanamo ! Şi ce colonie !
Nici Africa n-are aşa mitocani !

Aici e problema: alegeri furate
Ce-mpiedică ţara să iasă la mal.
America n-are atitea păcate
Precum e acest angrenaj criminal.

Falsifică totul: sondaje şi softuri
Nu lasă să-i scape ciolanul din dinţi.
Spionii fac legea, n-au vreme de mofturi
Ei ştiu că românii sînt proşti de cuminţi.

O mie de „cozi de topor“ vor ajunge
Să dea aparenţa că totu-i legal.
Feriţi Ambasada ! E coadă ! Se unge !
S-au strins şobolanii din guri de canal.

Aşteaptă să toarne şi-apoi să primească
Noi ordine clare, să fie utili.
Aşa se-mbulzeau şi la cizma rusească
Metodic s-o lingă, ce tipi imbecili!

E vraişte Ţara, un corp fără vlagă
Îi ţin lumînarea acei derbedei
Aduşi la putere, cu normă întreagă
De capii Mafiei: agenţii yankei.

America, ia-ţi teroriştii acasă
Acum îi cunoaştem, noi ştim ce vor ei:
Ei vor bogăţia, în fond, fabuloasă.
De aur, uraniu, şi gaz, şi ţiţei.

Lăsaţi teatrul ăsta stupid, că nu ţine
În suflet aveţi numai ură şi jaf.
Isus să vă bată cum ştie mai bine
Diavoli flăminzi, ne-aţi făcut ţara praf.

Nimic nu mai e de făcut, decit poate
Un scurt harakiri, dar sintem prea buni.
Mai este vreo şansă ? Există, în toate:
E Domnul cel bun, care face minuni…

Corneliu Vadim Tudor

18 august 2013 (aproape de Castelul Bran)

Nimic nou. Vine toamna și, odată ce se apropie de sfîrșit trimestrul 3 (3rd quarter), vor veni veștile rele din occidentul corupt. Nu știm încă cine o va încasa oficial, ce bancă sau ce țară, ce ramură industrială sau, din nou, ce țară va fi invadată și/sau devastată pentru a servi drept acoperire pentru rahatul împuțit din ograda vestului. Peste se vor adăuga veștile rele domestice, în România „redistribuirea” și „experimentele” avînd un grad și mai ridicat de ticăloșie, fiind noi o țară de pradă, dacă nu chiar de desființat.

Vor rînji în continuare maimuța și maimuțoiul, iar noi vom pune capul în pămînt, altfel ne execută ca în Grecia, Cipru sau ca în Egipt, au de unde alege metoda.

Va fi un secol lung.

 

Balada augustului

Gust puternic și-amărui
fură inima oricui,
o-ncurcai cum începui,
cu ochi negri, foști căprui.

Ca-n cîntul Phoenix-ului,
prin ochii țiganului
pe drumul Bizanțului
în căutarea sfanțului,
de dragul amarului.

Now, calea poporului
e cea a Madridului
prin voia stăpînului.
Gust puternic și-amărui,
ba-i aici, uite că nu-i.

Culmea paradoxului,
parcă-i țara nimănui
sub grija guvernului.
Paradoxul e gălbui,
gust puternic și-amărui.

Ponta și cu ceata lui,
Elena Băsescului,
gust puternic și-amărui,
și-alte proasta tîrgului
bîntuie-n lume haihui,
gust puternic, amărui.

Gust puternic și-amărui
ca fantoma de secui
din schema maghiarului
scrisă-n planul neamțului.

În gargara pastorului,
gust puternic și-amărui,
simți muzica surdului,
scheaunul ministrului,
ceardașul pămîntului
sub cizma străinului.

Gust puternic și-amărui,
precum ciocul vulturului
smulge din ficatul lui
de om al pămîntului,
fiu în drept al locului.

Patria românului
nu e malțul neamțului.
Rupe-i gheara ciocului,
lasă-i gustul scrumului
și-amarul pelinului,
gust puternic, dumnealui.

Din Jidvei pînă-n Vaslui,
asta-i țara vinului
prin mila Prea Bunului.

Sub imperiul augustului
piere pofta scrisului,
așadar…

Fie pîinea cît de rea
fac ceva cu berea ta !

– Refren –
Gust puternic și-amărui
în burta berarului.

*** Accentul pentru cuvîntul august se pune după plac. ***