O lume ciudată

Înțeleg că s-a promulgat o nouă lege, care nu diferă cu nimic față de legea în vigoare pînă acum în privința prevederii fundamentale, anume omorîrea cîinilor fără stăpîn, ipocrit denumită eutanasiere. Ori nu mai înțeleg eu nimic ori lumea devine tot mai ciudată. Prefer varianta a doua.

Cum scriam cu ceva postări în urmă, legea exista, dar nu se aplica. Acum, practic aceeași lege,  se va aplica sau nu (există o contradicție majoră cu un aliniat din legea pentru protecția animalelor, după cum arătam), în schimb nebunia incriminărilor va exploda. Mă conving, pe zi ce trece, că ongurile implicate nu doresc decît scandal, probabil și pentru ca să acopere rolul pe care l-au jucat în afacerea profitabilă (și de durată) cu cîinii de pe străzi. Altfel nu se explică de ce aleargă după cai verzi pe pereți, în loc să se orienteze pe direcția în care ar avea o bună șansă de succes.

Brambureala nu este întîmplătoare. Cadrul legislativ și atribuțiile ce revin celor desemnați de lege să se ocupe de o problemă pot fi mai clare sau mai vagi, însă mai importantă este imaginea, adesea ruptă de realitatea legală, pe care o produc mass-medioții, deliberat, cu rea credință. Doar în acest mediu viciat pot miniștrii sau primarii și alți aleși sau numiți să ridice din umeri a neputință, adesea (co)interesată. Legea e lege, poate, dar presiunea mediatică a pseudo-opiniei publice aruncă funcționarea de fapt a statului în derizoriu. Prin acumulare se ajunge unde ne aflăm acum, cu probleme veșnic nerezolvate și cu o nesecată sursă de zîzanie.

Vina noastră există, ar trebui să ne informăm mai mult, cu mare atenție la surse, dar, să fim realiști, nu e rostul populației să monitorizeze sistematic legislația și aplicarea ei. Dacă ținem cont că sîntem victimele dezinformării cu adevărat sistematice ce se deversează prin canalele media, cu atît mai puțin.

Rețeta ong (citește: structură lipsită de răspundere legală care se substituie legitimității populare, dar exercită presiuni asupra funcționării autorității legale) + mass-media deplin controlată dintr-un unic centru de decizie = dezastru garantat. Triumful „societății deschise”-Soros.

Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: