Monthly Archives: Octombrie 2013

Am greșit, Măria Ta !

Dacă te vrea Luminăția Sa, cine-s eu să mă opun ?
Primește dară prinosul meu.

Să se noteze că am fost primul la omagiu.

Ponta pare să fi primit firmanul.

De ce va fi în continuare, după toate aparențele, funcția de președinte mai importantă decît cea de prim ministru ?
Nu am un răspuns bun pentru această întrebare. Cum nu am nici pentru următoarele.

Poate din cauza unei catalogări făcute acum 20+ de ani, de pe urma căreia am „beneficiat” de lecțiile Liiceanu-Soros cu privire la tătucul „dorit” de subconștientul nației ?

Să aibă regionalizarea vreun cuvînt de spus în această privință, cu președintele rămas singura autoritate centrală la care se poate apela, la nevoie, pentru un Deveselu sau alte prestări în care cu regiunile lui Hrebenciuc-Dragnea-Rus nu faci mare brînză ?

Federație nedeclarată, cu un președinte-rege, o Belgie fără falii etnice, o Belgie de dragul… Belgiei, un experiment ciudat. Ciudații sîntem noi, de fapt, cei ce acceptăm după ce așteptăm pasiv, degeaba și vinovat. Ne fac străinii legea.

Eficiență, neicusorule

Apropo de Deveselu, NATO, armata română (concept suprarealist aproape), avioane de vînătoare (toate cele 12) și de transport.

Americanii cumpără și ei același tip de avioane de transport ca și noi, îi costă peste 500 milioane de dolari, după care le trimit în deșert, la naftalină, cum se zice, pentru că nu au nevoie de ele. Bani aruncați, evident, c-așa e în tenis. Banii lor, treaba lor. Da, dar noi pentru cine cumpărăm avioane de transport, realist vorbind ? Pentru a ne căra trupele pe unde vrea NATO. Cele cîteva mii (cu rezervele, că se rotesc, + trupele speciale), asta e toată armata română (terestră, aeriană, trupe speciale) care contează. Mai avem ceva flotă pentru misiuni degeaba în Mediterană, și gata.

De asta aminteam de elementul suprarealist. Sîntem o anexă fără niciun fel de posibilitate de acțiune independentă a americanilor (adică NATO).  Structura unei armate adevărate se duce de rîpă, industria militară aproape a dispărut. Ne costă probabil ceva mai ieftin, dar ne costă infinit mai scump dacă recunoaștem faptul că armata nu poate apăra nimic prin sine, în absența NATO sau chiar împotriva voinței NATO (adică a americanilor). Am subliniat deliberat echivalența NATO-SUA. Dacă SUA pățește ceva, adio NATO, adio protecție față de oricine. Nu trebuie să fii Germania nazistă sau Rusia lui Stalin ca să termini o țară nepregătită dpv militar și nu e deloc limpede cum și cu ce ne vom reface armata, dacă vom avea timpul necesar, cînd lucrurile se vor schimba pe planetă. Probabil mult mai curînd decît se crede.

Subiect inutil, dacă tot sîntem o anexă economică și o colonie, doar gîndeam și eu cu voce tare.

––

Tot despre bani auncați, „apărare”, „independență” și alte fesuri, ceva instructiv:

Turkey open to new bids for anti-missile system

Alți vulturi se îndeasă la aurul (și nu numai) românesc

Ăștia cine mai sînt ?

Atenție: sînt amintite și pămînturile rare – elemente chimice strategice și potențial mai valoroase decît aurul.

Unde se află localizate terenurile pentru care au primit licențe ?
În ce condiții le-au fost acordate ?

>>>>>

NY firm touts local rare earth leases

The company maintains that it has also “completed the initial stages” of forming a subsidiary in Romania to “acquire and develop” possible gold, silver and copper mining concessions.

ROYE describes itself as an “emerging play on oil and gas royalties, potential silver and gold reserves in Romania and potential rare earth metal and uranium properties, which could unlock significant combined value for shareholders.” Its website claims that the company is “currently attempting” to secure financing in Europe for development of its rare earth and precious metal leases, as well as for purchase of energy and mining leases and “other corporate requirements.”

NOTES TO CONDENSED CONSOLIDATED FINANCIAL STATEMENTS (30 nov 2011)

These consolidated financial statements include the accounts of Royal Energy Resources, Inc. (“RER”) (formerly known as World Marketing, Inc. („WMI”) and its wholly owned subsidiary S.C. Golden Carpathan Resources S.R.L. („SCGCR”), a Romanian corporation. RER and SCGCR are development stage enterprises within the meaning of Financial Accounting Standards Board Topic 915. All significant intercompany balances and transactions have been eliminated in consolidation. SCGCR has just completed its formation and has not had any operations as of May 31, 2011.

RER is a Delaware corporation which was incorporated on March 22, 1999, under the name Webmarketing, Inc. („Webmarketing”). On July 7, 2004, the Company revived its charter and changed its name from Webmarketing to World Marketing, Inc. In December 2007 the Company changed its name to Royal Energy Resources, Inc.

The Company is currently pursuing gold, silver, copper and rare earth metals mining concessions in Romania, Bulgaria and Canada and mining leases in the United States. If successful, the Company plans to concentrate its efforts to develop these properties.

On April 1, 2011, the Company, through its CEO completed the initial stages of forming a Romanian subsidiary to be used to acquire and develop possible gold, silver and copper mining concessions in Romania. The subsidiary, S.C. Golden Carpathan Resources S.R.L., will be located in Bucharest, Romania.

<<<<<

Descentralizare = pulverizarea României

Nu mă miră că s-a procedat, brusc, la o nouă răscolire mediatică pe tema „descentralizării”.

Intențiile guvernării, categoric criminale, USL sînt îngrozitoare pentru viitorul țării. De fapt, nu va mai exista niciun viitor deoarece nu va ma exista nicio Românie.

Nu trebuie să mă creadă cineva, nu mai va trece mult timp și vor simți toți.

Asta nu e descentralizare, se pune la cale pulverizarea statului român. Înțeleg că, odată cu eliminarea ultimelor surse de venit prin înstrăinarea ultimelor surse de bani, altele decît taxele (care oricum nu rezolvă nimic din hemoragia pe care o produc companiile străine), statul român nu va mai avea bani, dar ruperea unității statului în toate planurile – politic, financiar, educațional – nu se poate accepta. Totuși, se acceptă. Ca să nu zic că, după părerea mea, cei mai mulți n-au încă habar sau nu înțeleg ce ni se pregătește.

Vin tot felul de aleși usliști, absolut interschimbabili, și  repetă că și-au „asumat” descentralizarea în fața electoratului, în campania electorală. Adică, ar fi legați de onoarea lor de reprezentanți ai națiunii să aplice vrerea electoratului. Abjecția le este, desigur, dată la pachet prin îndoctrinarea (să-i zic așa) pe linie de partid, instructaj calat pe cîteva fraze tip livrate, probabil, de consilierea străină pentru imagine care, hai să mă exprim mai direct, dresează maimuțele astea.

Și-au asumat terminarea autorității centrale a statului în aproape toate formele sale, cică. Mai precis, așa traduc trădătorii ăștia: trei idei vagi despre descentralizare lansate atunci, ar însemna aprobare venită de la electorat pentru devastarea, pentru spulberarea statului pe care o pun la cale odată aleși.

Nu vreau să închei în niciun fel postarea. Concluziile nu se mai pot trage într-un text de blog, devin tot mai conștient de asta.

cam așa este – The Coming Era of Tiny Wars and Micro-Conflicts (titlul nu acoperă suficient aria cuprinsă de analiza respectivă, f. bună după mine)

și altceva, despre viitorul apropiat: The future’s so bright I gotta wear Glass

Lege pentru întărirea șerbiei

Bandele usliste vor da o lege de cedare absolută a resurselor naturale pe mîna străinilor. Lege unitară, clară, de acceptat fără crîcnire.

Pretextul Roșia Montană e folosit pentru înnoirea și întărirea șerbiei în România. Mai ales că vin americanii cei mari acum, nu hoți mărunți anglo-canadiano-timișeni. Legalismul colonialistului american pretinde reguli mult mai ferme pentru colonie.

Vor profita, desigur, și haimanalele ueiste, oricum îmbîrligate transnațional cît se poate. La limită, orice străin, inclusiv ruși sau chinezi, va putea profita de pe urma politicii porților deschise vraiște. Sigur, în mod real, doar americano-ueiștii vor lua caimacul, ca și pînă acum. Important e ca nu cumva averea românilor să rămînă românilor.

De azi înainte mă piș absolut pe ecologismul canaliilor și idioților plătiți sau prostiți de globaliști. A fost și rămîne o prosteală cu singurul scop real de a deturna atenția de la jaf și de a diviza suplimentar oamenii. Unii au exploatat inteligent chichița, dar dacă nu adresezi adevărata și crunta problemă, cea a deposedării românilor, nu rezolvi nimic, cel mult tragi de timp. Tot așa, cînd ne-au distrus și înstrăinat industria ne amețeam cu micile întreprinderi și cu „lupta de guerilla” inteligentă prin mici inițiative private. Și au trecut cu buldozerul corporatist peste noi.

Legea șerbiei va prevedea niște rahaturi de cerințe ecologiste, de genul – lacul cu cianuri să fie pudrat cu Coccolino, DAR va consfinți statutul de slugi al românilor prin jefuirea resurselor extrem de valoroase ale țării pentru un bacșiș. Bacșiș de 6%, nu de 4%, ceva de genul acesta. O mizerie. O crimă.

Între timp, literalmente de la o zi la alta, amenințările cu represiunea se înmulțesc, după înscenarea în care s-a implicat culturnicul-șef. Întîi Ponta, acum ministrul de interne. Nu sîntem tîmpiți, înțelegem. Voi nu înțelegeți.

Bine, începeți voi, luați-vă la bătaie provocatorii și pe cei prinși nevinovați la mijloc. Dar după aceea ?

Tic, tac…

Trebuie să avem „liniște” pe aici, tovarăsi !

Hundreds of U.S. troops will deploy to Romania next year

Mi-a plăcut și partea cu  „as a part of the agreement, the U.S. has agreed to give Romania permission to purchase 12 F-16 Fighting Falcons from Portugal”. Ne-au făcut un favor, vai, vai. Ce galanți !

Sînt curios cît de mult va fi bitch slapped Ponta, în calitate de prim ministru al României, nu de particular cu ce gusturi vrea mușchii lui. Pentru că așa procedează. Le faci un serviciu, ăstora sau altora ca ei, pentru care ar trebui să manifeste un minim de atitudine prietenească și, imediat, se activează o turmă de jeguri, inclusiv politice, care va sări cu gura, cu acuzațiile și cu pretențiile, sub orice pretext. Jeguri de la ei, urmate, la un pocnet din degete, de jegurile cumpărate de aici.

Vă dați seama că, de acum încolo, „extremiștii” locului vor periclita echilibrul planetei dacă îndrăznesc să chițăie ? În plus, agenții rușilor vor fi descoperiți sub orice piatră, pardon, în spatele oricărei acțiuni de protest sau luări de poziție care încearcă să apere interesele țării. Ca și pînă acum, dar cu isterie mediatică și politicianistă la pătrat.

Ne-am întors în anii ’50, unde locul uniunii sovietice îl ține uniunea europeană, iar pe cel al armatei roșii, legiunile imperiale americane. Planul Valev (regionalizare îi zice acum) va reuși, de această dată, iar sovromurile (acum corporații transnaționale) vor funcționa la nesfîrșit. Cu rușii măcar era fixată o limită, ca reparații de război, chiar dacă a fost încălcată cu mult.

Acum… sîntem criminali fără bască care trebuie să stea în genunchi, cu cenușă pe cap, plătind despăgubiri și „restituind” ce-i al nostru, în vecii vecilor. Mai eficienți agenți ruși decît ueiștii și americanii nu se poate.

Păcat de noi, dar poate că ne-am încheiat rostul ca nație. Păcat !

Ponta amenință în pregătirea vizitei la înalta poartă

Extremiști peste tot. Scot capul tot mai des, atentează, blochează, stresează și nu vor, deloc-deloc, locuri de muncă pentru localnicii „amărîți” (alo, premierule, cel mai sărac cetățean al țării ăsteia îți e stăpîn, amărîtule!).

Vine dumnealui și amenință. Nu pe cei cîțiva mai dubioși, probabil puși cu treabă ca să-i ridice mingea la fileu premierului. Nu, pe noi, cei ce nu dorim să mai fim jefuiți de străinii a căror aroganță e păzită cu proprii noștri jandarmi, de către aceiași străini cărora le linge tălpile premierul României și ceata guvernamentală. Actualmente Ponta + USL, ieri erau alții și… aceiași.

Lucrează la intimidare. În parte, face show pentru a se gudura anticipat pe lîngă marele licurici. Vrea puterea, nu-mi e clar nici de ce nici în ce calitate. Probabil nici el nu știe, probabil există o logică internă a ștabilor de partid care le pare valabilă în universul lor limitat. Mă rog. Dacă nu avem ce face putem spera că, după ce va pupa papucul și își va cumpăra firmanul cu promisiuni de liber la spoliere, se va întoarce și va proceda ca Mihai Viteazul, „rezolvîndu-i” pe creditori. Dacă nu avem ce face. Între Mihai și prezent am trecut prin fanarioți și alți hoți, așa că…

Partea foarte proastă cu amenințările, după cum se constată din istorie, e că se materializează. Întîi dai din gură, pe urmă te înverșunezi și la un moment dat treci Rubiconul. Cînd ameninți cu violența în calitate de responsabil politic, cu atît mai mult cînd amenințarea are un caracter general, nu aperi statul ci pregătești justificarea represiunii. Împotriva manifestărilor violente există legi, să se aplice conform textului scris. „Extremiști” devin toți indezirabilii unui regim, cei care se opun porcăriilor acestuia și au curajul opiniei lor. Cu cît mai corupt și mai nelegitim un regim, cu atît mai liber în a eticheta și pe urmă în a pedepsi orice „extremist”.

Nu da drumul provocatorilor ca pretext pentru a asmuți arnăuții, premierule. Ai grijă, nici măcar nu sînt albanezi.

Adevărul despre întîlnirea de la Golden Blitz. Ce a avut Boc de spus lui Nuți ?

Deoarece tehnica noastră lasă încă de dorit, am apelat, pe surse, la înregistrarea și interpretarea adecvată (și cu coc) de mai jos, din păcate deja tradusă pentru cei ce ascultă tot (și de care ascultă toți).

I had to have this talk with you 
My happiness depends on you 
Whatever you decide to do, Jolene

And you could have your choice of men 
But I could never love again 
‘cause he’s the only one for me, Jolene 

I’m begging you, please don’t take my man !

(Jolene = numele de cod folosit de serviciul de pază, casă și masă al blondei prezidențiabile. După cum am fost bine informați ar veni de la Leana lui Jo, adică Jovis, adică Jupiter, adică Zeus)

Să nu ratați poza zilei (cu licuricii) de la bing, e foarte reușită.

L-au „agresat” pe culturnicul șef

Ce să-ți spun !

Nea Caisă, mare propagandist al proiectului GRGC de jefuire a aurului românesc, foarte elegant (sau prețios, depinde) prin tocșourile studiourilor de televiziune unde arde degeaba banii statului azvîrliți pe salariul său de ministru, altfel foarte vitriolic cu românii prin filmulețe youtubice mai vechi, tocmai a fost agresat.

E a doua tentativă, prima ar fi fost atacul, care a fost sau nu a fost, cu ouă, care erau sau nu erau stricate, sparte de caldarîm. Între timp, cineva s-a străduit să pară mai autentic …ăăă… „atentatul”.

Bine, l-au agresat. Eu zic să părăsească fotoliul ministerial cît mai cu grăbire, nu te joci cu „pericolul” legionar, neo-legionar sau cum o fi botezat în schema „complotului” livrată mass-medioților. Uite unde se ascundea noul I. G. Duca și noi nu știam. Pînă acum !

Aștept „dezvăluirile” cu privire la „conexiunile” „atentatorilor”.

Mă dor buricele degetelor de atîtea ghilimele pentru, deocamdată cel puțin, o minoră, poate chiar ridicolă, paranteză diversionistă. Nu m-ar mira să capete mai multă atenție decît fleacurile cu aurul, gazele de șist sau alte bogății pe care le dăruim străinilor. Ce alt scop ar putea servi ? Multe farfuze prin lumea noastră !

Ce să-ți spun !

Ce ar fi dacă ar pica guvernul Ponta ?

Aparent nimic, pentru că s-ar recombina unul de același mizerabil fel, posibil condus tot de Ponta.

Dacă s-ar ține alegeri am avea de ales numai între aceleași partide acceptate de către străini, restul au fost timorate, persecutate, infiltrate, vînate, interzise, spulberate, ca să nu mai zic de furate masiv la numărătoare, atunci cînd, cu chiu, cu vai, au trecut printre obstacolele financiare, mediatice, legale și au participat la alegeri.

Silă de acest guvern și față de această coaliție uslistă am cît cuprinde. Nu mă așteptam la nimic de la ei, dar… mi-au întrecut așteptările. În rău. Nu cred că m-am simțit mai umilit, ca român, ca acum.

De asta zic, măcar să pice, fie și prin mîncătoria de tembeli și vînduți din interiorul celor două găști. Tembeli care se cred foarte deștepți în dorința lor de a se „poziționa” cît mai bine la alegeri. Pe care, una sau alta dintre combinațiile de găști le va cîștiga. Ei, și ? Cît mai ține impostura asta ? Poate o tulburare prematură ne va ajuta. mai rapid, să ne scîrbim definitiv de toată haita. Cu toții. Mai ales că și ridicolii băsiști, fie ai elefantului Blaga fie ai tristei figuri MRU, nu mai există, practic, și nici n-au vreo șansă să se ridice.

Noi am fost aduși la disperare, dar nici ei nu se simt prea bine.

Ce-ar fi ? La regionalizare și spre referendumuri locale și alte manifestări ale democrației fără crație ne tot împing. Ce ar fi să se mai agite ei, în schimb, tot le plac intrigile „deștepte” și discuțiile între ei și cu extensia lor, casta medioților ? Cum arată lucrurile acum, le facem jocul, fie și pe termen scurt. Mai bine facem un pas înapoi și îi privim cum sfîrîie. Știu ei de la securiști că treaba e nasoală, iar tăcerea asurzitoare i-ar înnebuni.

După care buboiul va plesni.

Știu că nu am fost prea limpede, nici mie nu-mi e prea clar, mai degrabă simt că se hrănesc din energia revoltei noastre, o fîsîie, încearcă să o controleze, încearcă să impurifice temele, să relativizeze la nesfîrșit. Iar noi nu avem resursele lor, trebuie să ne păstrăm, să nu ne risipim pe bucățele.

De dat, vor da tot. Să-i așteptăm după aceea. Pentru socoteală.

La Pungești

Jandarmii nu au intervenit în forță. Acesta este adevărul. Nu aceasta este problema.

La Pungești ni se reamintește cît de goală a devenit punga românului, atît cea a individului cît și cea a statului (teoretic al) românilor.

La Pungești se caută, de către colonizatorul american de această dată, punguțe de gaz de șist pentru a fi stoarse, la propriu, resursele subsolului românesc. În defavoarea românilor. Punct.

La Pungești s-ar pune la cale de un referendum local. România regiunilor, miniregiunilor, comunelor, cartierelor și ulițelor se exprimă. Pentru că statul român a murit. A murit și a revenit sub formă de zombi care semnează autorizații, concesiuni, cedări cînd e vorba de a se mai lua ceva din România, dar e mort-mort cînd ar putea să revină asupra unei porcării, să recupereze ceva din ce s-a furat de la români sau să oprească o acțiune de spoliere a acestora.

La Pungești se experimentează, se explorează noi căi de acțiune împotriva românilor, printr-o colaborare guvern-corporație-media într-o căutare tot mai evidentă de noi metode de prostire și control pentru mulțimea tot mai agitată a supușilor. Nu știu și nici nu doresc să explic unor canalii cum că există un punct de rupere pentru orice. Punct de care se apropie inevitabil sub acțiunea lăcomiei devastatoare.

La Pungești se poate observa diferența dintre colonizatorul american și cel uesit. Primii fac totul pe scară mare, legalist, grandios, cu mobilizare masivă, după tipicul lor. Nu dau 100 de tunuri mai mici, dau cîte unul mare de tot, din cînd în cînd. Nu le pasă. Nici de băștinași, evident, nici de stăpînul nominal al acestora, coana UEa. După ce chevronează ei locul, n-are decît să vină scremutul ueist să cumpere terenurile (foste) agricole. La fel și cu Bechtel. A luat banul, n-a făcut nimic, lasă să profite UEa de autostrăzile care nu există. UEa care și-a asigurat exploatarea autostrăzilor românești după ce vor fi fost terminate. N-are dreptate Băsescu ? Are. N-avem nevoie de autostrăzi. Avem nevoie să tot construim autostrăzi, atît. Băiat deștept și iubit de americani. Ceva îmi spune că și Ponta va fi iubit, cîndva, curînd.

La Pungești se trezește din adormire românul, cel care a mai rămas, cel nealungat de ravagiile regimului de ocupație și deznaționalizare instaurat după 1989, regimul Brucan. Se trezește încet. Să sperăm că nu prea încet.

La Pungești se asasinează românul de rînd, la vedere. Poate alt român, unul din zece, care se uită la tv-ul corporațiilor, dar și în inima sa, înțelege. Dacă nu, nu.

La Pungești, tancurile globalismului vor să aducă o nouă eliberare. Cu tancurile nu mai vine nimeni, nici un ocupant. Sînt deja aici, în funcții cheie, aleși de noi, cei ce am proslăvit globalismul sub diferitele sale nume. Na-ți o acadea să taci !

La Pungești poate se mai întîmplă și altele, despre care nu e cazul de vorbit, nici măcar pe un blog obscur. Chestii pentru suflet.

––

Terenul pe care s-a aciuat desantul chevronez o fi privat. Subsolul pe care îl vizează nu este al respectivului privat. Prosteala cu tulburarea de posesie, cînd acțiunea care se petrece pe terenul respectiv prefigurează o acțiune ostilă (jaful e o acțiune ostilă) întregii comunități naționale, nu ține.

Tic, tac

Străinilor, cărați-vă din România !

Ați jefuit destul, gata, out !

Am rezumat corect starea momentului, că place sau nu. Ecologia și frica de seism nu pot masca tema melodică principală.

Nu contează diversiunile, fierberea din adînc e puternică, reală. Manipulările nu vor stinge  dorința de eliberare de sub tirania actuală. Eliberare națională și economică.

Optimist nu am cum să fiu. Pe de altă parte, nu aș vrea să mă aflu în locul guvernanților-slugi-la-străini, nu îmi pare o poziție de invidiat.

Nici nu aș miza prea mult pe legiunile imperiale, domnilor guvernanți-slugi, dacă vă lasă din brațe securiștii timpului și locului. Știți că se orientează rapid cînd văd că reacția populară s-a pornit.

Tic, tac…

P.S. – pentru amuzament. Și-au mai tras un fel de procuratură. A cîta, a 4-a, a 5-a ? Mai știți măcar ? Ha, ha, la ce vă va folosi, la o adică ?

Explicația neprivatizării CFR (către GFR)

Se află aici (mă citez cu nerușinare):

„Tovarășul Adrian Thiess, investitor străin (așa se numesc noii grofi și baroni cărora “le put picioarele”), se făcu foc și pară că nu a fost transferat imediat CFR-marfă nemțălăilor – cum se angajaseră trădătorii Ponta & co.

Nu mă interesează evoluția inevitabilului circ de presiuni politico-mediatice ce va urma. Nu mă interesează nici rezultatul final, nu mă interesează în mîinile cui ajunge o avere românească (și componentă strategică) ce nu avea voie să fie înstrăinată. De fapt, e vorba despre cînd și pe cît mărunțiș, restul e praf în ochi. Scrie Oltchim peste tot.

Semnalez doar nerușinarea grofului, stupefiat că nu a fost eliminat (încă) concurentul din licitație.”
(Decriptări simple – 20 iunie 2013)

Acum, concurentul a fost eliminat. Interesantă noua metodă de îndepărtare prin cîștig de licitație urmat de… suprarealism.
Evident, Băsescu a amenințat și el, nici o mirare.
Iar dl. Thiess va deveni (și) consilierul de campanie al lui Crin Antonescu (ăsta pare disperat, strînge toți veneticii cu pile, doar-doar).
Guvernul face pe el pentru că așa e ordinul. Românilor nu trebuie să le rămînă nimic, în nici o formă.

When people lose everything they lose it ! (Gerald Celente)

Tic, tac…

După Boc cel    ( citiți cu atenție și cu ajutorul unui microscopic electronic) absența regionalizării (legal vorbind, în fapt se produce) ar fi un eșec. Mda, bad cop Boc, good cop Ponta. Sinistru.

3 ani ? Probabil mai repede. Chiar nu simțiți, băi guvernanți, dincolo de nesimțirea voastră plătită și lașă ? Simt ele bandele lui Soros si se agită „naționalist”, voi nimic ?

Organizația criminală FMI

șantajează din nou.

După aceeași schemă. Fîsîie în mass-media controlată (adică toată) amenințări sub formă de, cică, avertismente scrîșnite, date după o profundă …ăăă… analiză. După un timp se sesizează „clasa politică” și se supune diktatului, nu imediat și nu 100%, ci rapid și 90$… oops, am tastat greșit, așa se întîmplă cînd dolarul stă lîngă procent.

Nu trec 3 ani (mi-am luat o marjă de eroare) și în România va fi care pe care. Altfel nu se poate. Sau se va numi moarte prin FMI, otravă mai puternică decît cianura în diferitele sale forme sau utilizări.

Felicitări ungurilor, măcar încearcă.

cu un an în urmă (completează bine pe primul):

O, da !

Da:

– naționalizărilor de amploare: bănci (foste de stat), exploatarea resurselor naturale, toate capacitățile industriale date pe nimic (care mai există!); despăgubirile, unde e cazul, vor reflecta ieftinătatea achiziției inițiale și durata de timp pentru care beneficiarul a avut profit net – am plasat la început subiectul despre care știu că produce maximă iritare; în general, înșiruirea nu reflectă o ierarhizare după importanță sau necesară ordine cauzală
– interdicției de a deține terenuri agricole, terenuri și proprietăți imobiliare (dincolo, poate, de o locuință) dacă nu ești cetățean român
– interdicției de a deține dublă (sau multiplă) cetățenie, inclusiv respingerea aberației legale a „cetățeniei” ueuropene
– reconfirmării suveranității naționale prin toate modificările constituționale și legale necesare
– recuperării proprietăților statului înstrăinate prin așa-zisele reparații și înlocuirea, acolo unde e cazul, cu o despăgubire financiară, directă (nu participări la firme și fonduri de investiții profitabile), limitată, prin decizie administrativă, nu judecătorească
– serviciului militar obligatoriu (în condiții moderne, cu opțiuni diverse și accent pe educare și antrenament de calitate)
– anulării „independenței” băncii centrale (independență față de statul român și interesele sale financiare) și punerea ei în serviciul acestora, sub control parlamentar ferm
– centralizării politice într-o ierarhie clară, întîi vine decizia la nivel național, căreia i se subordonează cea județeană (regiuni !? – ce-s alea ?), iar comunitatea locală rămîne exact cea care își merită numele, adică localitatea
– răspunderii individuale indiferent de poziția în ierarhie, cu consecințe dure în caz de abuz, incompetență, corupție
– pentru taxe puține la număr, la vedere (directe, nemascate), uniform aplicate la nivelul întregii țări
– comunitățile locale vor reține, tot prin lege unică, un procent din taxele percepute la nivel național (singurul nivel de taxare, de fapt), procent care nu va putea să scadă sub un anumit prag = redirecționarea spre zonele sărace nu se va face în stil heirupist
– menținerii controlului statului în industria nucleară, exploatarea resurselor (control absolut în privința celor strategice, a celor confirmate și ușor exploatabile și participare în proiectele cu grad de risc), industriei de armament – enumerare incompletă
– deținerii în proprietate (100%) a cel puțin 2 bănci comerciale puternice și 1 de investiții
– menținerii leului ca monedă națională și ieșirea din orice fel de pact financiar sau bugetar care transferă decizia în afara țării
– emiterii de monedă conform necesităților economiei reale, prin date furnizate de o instituție specializată, tot de stat, evident, fără îndatorarea automată a statului către entități private – cum e acum
– desființării majorității agențiilor naționale și a altor instituții cu subordonare neclară sau chiar cu rol de stat în stat și clarificarea organizării, responsbilităților, limitelor pentru puținele agenții naționale care ar mai rămînea
– desființării tuturor comisiilor și comitetelor parazit al căror singur scop e acela de a stîrni zîzania, vrajba, resentimentele sau a direcțiilor și departamentelor teoretic subordonate altei instituții, dar care se comportă ca teritorii suverane, cum ar fi CNA, CNCD, CNSAS, ANI, DNA, DIICOT (sigur că vor exista direcții specializate, dar șefii și modul lor de funcționare nu vor mai fi obiect al jocului de picioare politic), etc
– reorganizării Curții Constituționale ca arbitru în privința constituționalității legilor, nimic altceva, în nici într-un caz transformarea ei în sursă de precedente judiciare cu rol de limitare a puterii parlamentare
– limitării finanțării ong-urilor, fundațiilor și altor forme de asociere dincolo de sume strict necesare operării, cu interzicerea oricărei finanțări externe (cu excepția proiectelor de caritate clar enunțate)
– întreruperii acordării de privilegii financiare în privința reclamelor comerciale, cu țintă explicită organizațiile media – să concureze la sînge pe piață, nu pe pomană indirectă de la contribuabil; simultan libertatea de expresie e garantată, fără niciun fel de cenzură – cei lezați vor acționa în judecată și vor primi despăgubiri mari, dacă au cîștig de cauză
– alegerii pe liste de partid, cu legarea parlamentarului sau consilierului de partid (în caz de demisie vine următorul de pe listă)
– alegerii simultane a președintelui și parlamentului, pe durate egale

– listă incompletă – aproape că nu am atins problema nodului tot mai încîlcit al participării la UE –

Năstase is „losing it” ?

Adrian Năstase pare să-și fi pierdut răbdarea. Absolut de înțeles, după mai mulți ani de confruntare cu …ăăă… justiția și după toate celelalte întîmplate și cunoscute.

Ieri, în stradă, în fața unor …ăăă… jurnaliști (o subspecie foarte greu de suportat  în cele mai favorabile condiții), una dintre frecventele sale ironii, foarte acide de obicei, s-a transformat în ceva înnegurat, rău. Era vorba despre renegocierea cu OMV. Nu l-am suspectat pe Năstase de naționalism, cu atît mai puțin după referendumul ticălos din 2003, însă nu țin minte să-l fi văzut cu garda jos, nu țin minte vreo ocazie în care să-l pot plasa, la nivelul declarativ, alături de masa mungiformă a soroseilor de trei parale (cam atît reprezintă leafa lor pentru punga boierului Soros).

Una e să cedezi, cu efecte extrem de nefericite, după cum s-a văzut, în fața cererilor UE, să mînărești un referendum pentru a scoate o constituție așa cum au cerut stăpînii de facto pentru a deveni și de jure, cînd majoritatea populației de atunci dorea, în mod sinucigaș (dar asta e altă poveste), intrarea țării în UE. Cu totul altceva să confirmi, după ani, printr-o reacție ieșită de sub autocontrolul menținut în condiții net mai dificile, că afacerea Petrom e, de fapt, una de suflet, dacă pot să mă exprim așa. Pînă acum acceptam varianta sugerată aluziv chiar de Năstase conform căreia înstrăinarea economiei înseamnă acceptarea șantajului extern în ideea unui avantaj strategic pe termen lung (o prostie, după cum s-a verificat în timp). După ironia devenită scrîșnet, de ieri, am rămas cu impresia că Năstase chiar crede că deposedarea românilor în favoarea străinilor e un lucru bun.

Teribil de plictisitor

Nu reușeam să înțeleg cum de se pot scoate mii de episoade dintr-o telenovelă. Nici acum nu înțeleg, cu adevărat. În schimb, încep să conștientizez, tot mai des, repetitivitatea stratului superficial, la vedere, pus la vedere publicului pasiv pentru a-l face și mai pasiv, în vreme ce mecanismul uniformizator al prostirii și dezumanizării toarce liniștit în substrat. Uneori mai țîșnește spre suprafață cîte un strigăt al vreunui grup, de fapt o coagulare mai degrabă întîmplătoare, de încă conștienți că mai există o realitate cu totul diferită de cea a telenovelei rulată pe ecranul cetății, jucată, regizată, falsă.

Degeaba. Pe termen mai lung e degeaba. Insuccesul devine tot mai repetitiv și, la un moment dat, te trezești, cu ajutorul părții aceleia din minte care ne face… aparte, cea construită să iasă în afara sistemului (în sens filozofic sau matematic), indiferent la a cîta iterație am ajuns și indiferent pe care nivel redescoperim repetitivitatea, te trezești că un nou nivel de reprezentare trebuie și el bifat ca pierdut, că nici cu simplul nici cu complexul nu realizăm nimic.

Un transatlantic mai greu de cîrmit decît Titanicul. Nu e de mirare că alde Gödel & co au înnebunit încercînd să explice lumea. Totuși, unde am pierdut ceva-ul care ne făcea permeabili la mulțumire ? Sau nu a existat niciodată o vreme a armoniei ?

Orice telenovelă are un sfîrșit, poți să te plictisești, ai șansa aceasta, poți să refuzi repetiția, sătul pînă peste cap. Doar că nu pare de ajuns, golul exista dinainte, mai demult. Cît de demult ?

Eu nu cred în teoria evoluției speciilor, tocmai pentru că e, de fapt, o anti-religie. Dincolo de diferența mică dintre, de exemplu, hemoglobina omului și cea a cimpanzeului, distanță totuși de neparcurs printr-o mutație întîmplătoare, poate că provocarea ridicată de urmașii nici măcar legitimi ai lui Darwin trebuie privită altfel. Dacă maimuța nu va deveni om, poate că maimuțele au fost oameni vechi, dintre cei care nu și-au pus niște întrebări și nu s-au plictisit. Nici la timp nici la sfîrșit.

Și au evoluat. Teribil de plictisitor.

Se poate și mai rău ? Ha, da, întotdeauna – Ambient Reality – l-am citit după ce am scris postarea. Reproduc sfîrșitul (provizoriu):

We are on the verge … of “a utopian future in which running out of toilet paper at the wrong time will never, ever happen again.” That’s very true, but the never-run-out-of-toilet-paper utopia is actually a transitional utopia. In the ultimate utopia of Ambient Reality, there will be no need for toilet paper.

Ne aflăm în preajma … „unui viitor utopic în care nu se va mai putea întîmpla, vreodată, să rămînem fără hîrtie igienică în momentul cel mai nepotrivit”. Foarte adevărat, dar utopia hîrtiei-igienice-care-nu-se-termină-niciodată este, de fapt, o utopie de tranziție. În utopia finală a Realității Ambiente, nu va mai fi nevoie de hîrtie igienică.

Ave, Aberator, morituri te salutant

Cu degetul mijlociu îndreptat în sus.

După Ponta, vînzarea acțiunilor statului la Transgaz, Nuclearelectrica, etc, reprezintă investiții străine. Nu, el nu e idiot, idioți ne crede pe noi.

Într-o încercare de numărare a steagurilor lui Pristanda, cu scopul de a justifica aberația lansată, mai an, conform căreia ar intra 10 miliarde de euro investiție străină pînă la sfîrșitul lui 2013, se poate arunca orice, cum ar fi și o datorie a Rompetrol sau promisiunea, tot veche, a unei investiții făcută de cumpărătorul lui Rompetrol.

Bine, dacă merge, la plesneală, să bagi la investiții străine deposedarea statului român de acțiuni la propriile firme, profitabile și ridicate de la zero de același stat român, de ce să nu mai arunce o aberație logică (în logica comună, a normalului, nu a lumii cretinizante pe care vor să ne-o construiască, pentru început, în minte) prin care să se laude că va absorbi 80% din fondurile ueiste destinate, pe hîrtie, provinciilor dezbinate moldo-vlaho-bănățeano-dobrogeano-harcovmureșice+Ilfov ?

80% !? Animale bolnave, ar fi zis Breban, dar nu știu dacă se gîndea la cimpanzei.
80% !? e un succes !?

Atunci de ce [organul reproductiv feminin pe linie genealogic ascendentă, carevasăzică originar] voastre de mîncători de [produs al organului expulziv dorsal] ueist mai pomeniți cifra corespunzătoare lui 100% cînd 80% ar fi un triumf ? La ce altceva folosește 100% decît pentru a aburi mulțimea ? Mincinoși abjecți ce vă pierdeți în propriile minciuni tembelizatoare. Nu de proști, de slugi arogante cu stăpîn forțos la spate.

Domnia judecătorilor

Reprezintă dominația străină. Străină față de libertatea individuală, iar în cazul unei țări ca România, cu un statut colonial, inevitabil străină și față de voința politică a populației băștinase.

Domnia judecătorilor nu înseamnă domnia legii.

Judecătorul stat-în-stat, judecătorul ca arbitru absolut, judecătorul ca instituție coborîtă de undeva de dincolo de limitele omenești distruge libertățile individuale. În cazul nostru, distruge statul pînă și în forma de posibilă reprezentare și posibilă organizare puse în serviciul unei oligarhii naționale.

Alunecarea spre un model american, opus total principiilor constitutive ale însuși statului american al Declarației de independență, nu poate fi întîmplătoare. Și acolo, separat de faptul că SUA călăresc lumea, proptelile propagandistice care construiesc imaginea de instituție infailibilă pentru judecător și de instituție cuasi-divină pentru Curtea lor Supremă nu urmăresc întărirea ideii de justiție. Creșterea excesivă a puterii judecătorești, în siajul cărei se dezvoltă tumoral privilegiile „magistraturii”, va face irelevant conținutul legii pentru că interpretarea legii, împotriva căreia nu ai voie să cîrtești, devine un „drept divin” al celor care, în ideea separației puterilor în stat, nu au libertatea să „interpreteze” în asemenea hal încît simfonia să devină cacofonie sau orice „vrea mușchii lor” (vezi și legătura pusă peste ochii celei ce ține balanța).

Domnia judecătorilor înseamnă domnia zonei de umbră. Resortul mulțimii și al individului obligat să se manifeste politic în/prin ea, că-i place sau nu, trebuie căutat în parlament, prin puterea acestuia de a face legi. Legi care exprimă politicul (în sensul de funcționare a cetății) nu perfecțiunea principiilor de drept. Nu există lege omenească dreaptă în sine, există doar căutarea unui echilibru. Domnia judecătorilor introduce un dezechilibru specific oricărei dictaturi. Sună interesant expresia „dictatura legii”, dar e doar o idealizare săracă, o sugestie pentru subconștient cum că ar exista soluții simple, că nu trebuie să înveți tu, subiectul și potențiala victimă, și vor veni alții, impecabili și (ne) rezolvă. Expresia induce și o echivalență, ce pare de la sine înțeleasă, între lege și aplicarea actului de justiție în sensul dorit de voința (politică) care a generat legea. Cu timpul, sîntem influențați să credem că legea, indiferent cine a produs-o, ar fi normal să ne-o „ajusteze”, prin interpretare și precedent, întîi un grup de semizei (Curte Supremă, Curte Constituțională) și, prin picurare în jos, judecătorul.

Mai nou, procurorul = acuzatorul, teoretic brațul statului sau al comunității, capătă o imunitate ciudată, un statut aparte. Dacă privim cu atenție, cultul născut în jurul procurorului (nu numai în România), îl integrează treptat pe acesta în puterea imuabilă a judecătorilor, îl separă tot mai mult de puterea executivă legitimată indirect de parlamentele alese (legitimate astfel direct) și îl plasează pe o orbită în jurul nucleului neales și nereprezentativ al puterii judecătorești. Va fi doar o problemă de timp pînă ce acuzarea se va face în numele puterii judecătorești.

Statul se subordonează tot mai puțin cetății, iar perversitatea transferării forței de a acuza alături de puterea de a condamna către un nucleu mic, cu manifestări de sectă, cu pretenții de infailibilitate și care răspunde (se face că răspunde) doar propriei bresle n-ar trebui să scape atenției publice.

Poate să existe și o persoană-dictator la vedere, în față, un posibil țap ispășitor care se crede mai mult decît este, dar domnia judecătorilor maschează, într-o bună măsură, adevăratele centre de putere. Sistemul astfel construit e foarte greu de sfărîmat deoarece se insuflă semeție celui care, tocmai pentru că se încumetă la un act îngrozitor de riscant cum e cel al împărțirii dreptății, ar trebui să fie smerit.

Cam telegrafic, discuția merită să fie mult mai amplă.