Domnia judecătorilor

Reprezintă dominația străină. Străină față de libertatea individuală, iar în cazul unei țări ca România, cu un statut colonial, inevitabil străină și față de voința politică a populației băștinase.

Domnia judecătorilor nu înseamnă domnia legii.

Judecătorul stat-în-stat, judecătorul ca arbitru absolut, judecătorul ca instituție coborîtă de undeva de dincolo de limitele omenești distruge libertățile individuale. În cazul nostru, distruge statul pînă și în forma de posibilă reprezentare și posibilă organizare puse în serviciul unei oligarhii naționale.

Alunecarea spre un model american, opus total principiilor constitutive ale însuși statului american al Declarației de independență, nu poate fi întîmplătoare. Și acolo, separat de faptul că SUA călăresc lumea, proptelile propagandistice care construiesc imaginea de instituție infailibilă pentru judecător și de instituție cuasi-divină pentru Curtea lor Supremă nu urmăresc întărirea ideii de justiție. Creșterea excesivă a puterii judecătorești, în siajul cărei se dezvoltă tumoral privilegiile „magistraturii”, va face irelevant conținutul legii pentru că interpretarea legii, împotriva căreia nu ai voie să cîrtești, devine un „drept divin” al celor care, în ideea separației puterilor în stat, nu au libertatea să „interpreteze” în asemenea hal încît simfonia să devină cacofonie sau orice „vrea mușchii lor” (vezi și legătura pusă peste ochii celei ce ține balanța).

Domnia judecătorilor înseamnă domnia zonei de umbră. Resortul mulțimii și al individului obligat să se manifeste politic în/prin ea, că-i place sau nu, trebuie căutat în parlament, prin puterea acestuia de a face legi. Legi care exprimă politicul (în sensul de funcționare a cetății) nu perfecțiunea principiilor de drept. Nu există lege omenească dreaptă în sine, există doar căutarea unui echilibru. Domnia judecătorilor introduce un dezechilibru specific oricărei dictaturi. Sună interesant expresia „dictatura legii”, dar e doar o idealizare săracă, o sugestie pentru subconștient cum că ar exista soluții simple, că nu trebuie să înveți tu, subiectul și potențiala victimă, și vor veni alții, impecabili și (ne) rezolvă. Expresia induce și o echivalență, ce pare de la sine înțeleasă, între lege și aplicarea actului de justiție în sensul dorit de voința (politică) care a generat legea. Cu timpul, sîntem influențați să credem că legea, indiferent cine a produs-o, ar fi normal să ne-o „ajusteze”, prin interpretare și precedent, întîi un grup de semizei (Curte Supremă, Curte Constituțională) și, prin picurare în jos, judecătorul.

Mai nou, procurorul = acuzatorul, teoretic brațul statului sau al comunității, capătă o imunitate ciudată, un statut aparte. Dacă privim cu atenție, cultul născut în jurul procurorului (nu numai în România), îl integrează treptat pe acesta în puterea imuabilă a judecătorilor, îl separă tot mai mult de puterea executivă legitimată indirect de parlamentele alese (legitimate astfel direct) și îl plasează pe o orbită în jurul nucleului neales și nereprezentativ al puterii judecătorești. Va fi doar o problemă de timp pînă ce acuzarea se va face în numele puterii judecătorești.

Statul se subordonează tot mai puțin cetății, iar perversitatea transferării forței de a acuza alături de puterea de a condamna către un nucleu mic, cu manifestări de sectă, cu pretenții de infailibilitate și care răspunde (se face că răspunde) doar propriei bresle n-ar trebui să scape atenției publice.

Poate să existe și o persoană-dictator la vedere, în față, un posibil țap ispășitor care se crede mai mult decît este, dar domnia judecătorilor maschează, într-o bună măsură, adevăratele centre de putere. Sistemul astfel construit e foarte greu de sfărîmat deoarece se insuflă semeție celui care, tocmai pentru că se încumetă la un act îngrozitor de riscant cum e cel al împărțirii dreptății, ar trebui să fie smerit.

Cam telegrafic, discuția merită să fie mult mai amplă.

Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: