Teribil de plictisitor

Nu reușeam să înțeleg cum de se pot scoate mii de episoade dintr-o telenovelă. Nici acum nu înțeleg, cu adevărat. În schimb, încep să conștientizez, tot mai des, repetitivitatea stratului superficial, la vedere, pus la vedere publicului pasiv pentru a-l face și mai pasiv, în vreme ce mecanismul uniformizator al prostirii și dezumanizării toarce liniștit în substrat. Uneori mai țîșnește spre suprafață cîte un strigăt al vreunui grup, de fapt o coagulare mai degrabă întîmplătoare, de încă conștienți că mai există o realitate cu totul diferită de cea a telenovelei rulată pe ecranul cetății, jucată, regizată, falsă.

Degeaba. Pe termen mai lung e degeaba. Insuccesul devine tot mai repetitiv și, la un moment dat, te trezești, cu ajutorul părții aceleia din minte care ne face… aparte, cea construită să iasă în afara sistemului (în sens filozofic sau matematic), indiferent la a cîta iterație am ajuns și indiferent pe care nivel redescoperim repetitivitatea, te trezești că un nou nivel de reprezentare trebuie și el bifat ca pierdut, că nici cu simplul nici cu complexul nu realizăm nimic.

Un transatlantic mai greu de cîrmit decît Titanicul. Nu e de mirare că alde Gödel & co au înnebunit încercînd să explice lumea. Totuși, unde am pierdut ceva-ul care ne făcea permeabili la mulțumire ? Sau nu a existat niciodată o vreme a armoniei ?

Orice telenovelă are un sfîrșit, poți să te plictisești, ai șansa aceasta, poți să refuzi repetiția, sătul pînă peste cap. Doar că nu pare de ajuns, golul exista dinainte, mai demult. Cît de demult ?

Eu nu cred în teoria evoluției speciilor, tocmai pentru că e, de fapt, o anti-religie. Dincolo de diferența mică dintre, de exemplu, hemoglobina omului și cea a cimpanzeului, distanță totuși de neparcurs printr-o mutație întîmplătoare, poate că provocarea ridicată de urmașii nici măcar legitimi ai lui Darwin trebuie privită altfel. Dacă maimuța nu va deveni om, poate că maimuțele au fost oameni vechi, dintre cei care nu și-au pus niște întrebări și nu s-au plictisit. Nici la timp nici la sfîrșit.

Și au evoluat. Teribil de plictisitor.

Se poate și mai rău ? Ha, da, întotdeauna – Ambient Reality – l-am citit după ce am scris postarea. Reproduc sfîrșitul (provizoriu):

We are on the verge … of “a utopian future in which running out of toilet paper at the wrong time will never, ever happen again.” That’s very true, but the never-run-out-of-toilet-paper utopia is actually a transitional utopia. In the ultimate utopia of Ambient Reality, there will be no need for toilet paper.

Ne aflăm în preajma … „unui viitor utopic în care nu se va mai putea întîmpla, vreodată, să rămînem fără hîrtie igienică în momentul cel mai nepotrivit”. Foarte adevărat, dar utopia hîrtiei-igienice-care-nu-se-termină-niciodată este, de fapt, o utopie de tranziție. În utopia finală a Realității Ambiente, nu va mai fi nevoie de hîrtie igienică.

Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: