Ciudata maimuța

Nu știu care e mai turbată la gratii, dar n-aș zice că Băsescu.

2014 nu are miză electorală, oricît se încearcă umflarea alegerilor ilegale pentru așa-zisul parlament ueist și a celor pentru funcția de președinte. Primele sînt și inutile, nu numai ilegale. Cea de a doua nu are miză prea mare, nici măcar dacă ar exista o confruntare Antonescu-Ponta, să zicem, că băsiștii sînt oricum morți. (Asta dacă nu ne trezim regat pînă la iarna viitoare.)

2014 are în schimb miză în tot ce privește funcționarea, de fapt existența, statului român unitar, atît cît mai e. Din această perspectivă, adunătura uslistă a lui Ponta arată tot mai rău. Băsescu e detestat, mulți nici nu-l mai aud, darămite să-l asculte. Cu toate acestea, punctează, pentru că Ponta și compania de zgomote (Dragnea, Sîrbu, tot felul de chițcani miniștri, curtea Voiculescului, ceata liberalilor cu curul în două luntre, cu flegmă în emfaza care maschează prost aceeași incompetență și același servilism față de străini ca și ale „aliaților” pesediști, etc) au argumente doar în privința șmenurilor lui Băsescu, dar sînt complet descoperiți cînd acesta, matrafoxat sau nu, le scuipă cîte una solidă de la pupitrul zilnic. Asta e, iar Ponta și ceata nu văd. Nu m-ar mira ca ianuarie 2015 să vină cu o piață anti-Ponta. Sprijinită, de ce nu, de președintele Crin.

Pînă atunci, un rezumat mult mai bun avem în acest clip publicitar almost premonitoriu.

 

Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Comentarii

  • Radu Humor  On 5 Decembrie 2013 at 21:45

    “Trădarea de țară ne omoară!

    Jandarmii au intervenit dis de dimineață la Pungești ca să reinstaureze ordinea. Ordinea lucrurilor a fost astfel impusă, plasând pe primul loc o companie americană și interesele sale economice. Libertatea propriilor cetățeni, mediul curat, apele ce întrețin un sistem agricol milenar rămân pe ultimele locuri. Noua ordine este acum clarificată pentru toți cetățenii: dacă ești companie americană, primești totul. Iar dacă oamenilor li se dă otravă, ar fi bine să nu se arate nemulțumiți de darul primit.

    Sclavii moderni sunt politicienii de azi, cei pentru care ordinea începe să se clatine. Ei nu sunt obișnuiți cu oameni cărora nu le e frică, oameni ce au curajul să se ridice și să lupte, să organizeze o ripostă, poate chiar o revoluție. Sclavul nu știe cum să reacționeze la probleme de ordin moral, doar la cele de ordin financiar. Prin urmare, dacă în acel ordin al oamenilor cu bani cineva mainifestă un interes, acel interes devine ordin și poruncă pentru sclav. Și îl duce la îndeplinire fără să se gândească la consecințe de ordin non-material. Doar sclavii consideră a fi în ordine să bată niște oameni liberi, unii bătrâni, alții bolnavi, toți văzăndu-și viața amenințată și luând în mod legitim atitudine.

    Adevărul greu de digerat pentru actuala clasă politică, ce stă la ordinul companiilor, este că oamenii de la Pungești sunt de fapt cei liberi, măcar ei sunt liberi să lupte. Și mulți alți oameni liberi sunt dispuși să li se alăture. Ordinea de zi se rescrie în fiecare dimineață, iar biletul la ordin încasat ieri de actuala clasă politică, într-o bună zi îi va priva de libertate. Sclavi ordinari precum Ponta sau Stroe nu au ce căuta în fruntea oamenilor liberi.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: