Băsescu a înnebunit.

Asemenea slugărnicie abjectă, scuipată drept în fața nației, n-am mai pomenit în cei 24 de ani negri ai României. Înțelegeam perfect de ce a fost și încă este proptit de stăpînii străini, însă agresivitatea antiromânească din seara asta, amenințarea foarte transparentă adresată românilor, de fapt, care nu au de ales decît supunerea necondiționată față de interesele financiare și comerciale străine, a atins un nivel incredibil.

Mă sperie conjunctura. Cu Ucraina imposibil de pus în jug, cel puțin nu întreagă, ura și lăcomia occidentului corupt par să se îndrepte spre robii vechi, care trebuie zdrobiți sub povara sclaviei.

Lumea se afundă într-o confruntare tot mai ascuțită între occidentul canceros și ceilalți, toți ceilalți, inclusiv păcălici gen românii, absorbiți parcă sub hipnoză în această capacană letală, în această parodie infectă a democrației, libertății, prosperității economice (toate de tip occidental, adică se pune anti în față). Occidentul ucide, la propriu. Cele mai recente victime: Libia, Egipt, Siria, acum Ucraina. Nu le pasă stăpînilor cîte victime omenești rezultă, realmente NU LE PASĂ. Cine nu se supune va fi zdrobit. Sau așa cred bancherimea și cățeii politici dependenți de ea. În acest război ne poziționăm (ce verb tîmpit !) mai mult decît greșit, și în interior și în raport cu alții de pe planetă. Cum vom scăpa… Dumnezeu știe. Dacă mai scăpăm, că prea ne-am jucat cu focul.

De asta i s-o fi umflat dildoul lui Crin, taman și musai acum ? Probabil. Un țap deja sacrificat. Normal, el nu știe.

Să nu se înțeleagă că Ponta ar fi mai breaz, raportat la plecarea capului, nu văd semne de rezistență din partea lui. Dar nu văd la el nici deraierea cu clăbuci a președintelui. Nu știu cine e complice cu cine pe plan intern, nici nu mă mai interesează, dar nebunia reală sau jucată a lui Băsescu e mai periculoasă în fierberea din jur. Toată scîrba !

Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: