Ukraine vs Ukraine

Una dintre cele mai interesante discuții pe tema Ucraina de pînă acum.

Ai noștri cu schimbul de replici dintre „nebunul regelui” și regele bufonilor. Și cu boticul împins în minciunile vestului (în mod voluntar, de altfel).

Grăsuțul o stîlcise, la supărare (imperială) zic eu, și a oferit un pretext bun taberei însetate după o reacție rusă de care să se agațe. După care vine Băsescu și îi ridică perfect mingea la fileu lui Rogozin, care poate astfel să iasă din zona vulnerabilă mult mai repede și mai ieftin.

Rusia nu provoacă decît cînd are și pasul următor pregătit. Rogozin, dacă prin absurd a dat tweetul pentru a provoca o reacție de la români, chiar a găsit fraierii. Mult mai probabil a făcut-o la nervi. Evident, ar cam trebui să ne întrebăm ce vor americanii, care aprobă, evident, schimbul de replici idioate.

Să nu joace rușii și americanii pe spinarea românilor cumva. Vezi și taberele din sînul SUA, amintite în videoclip, nu se știe cum vor încerca să se blocheze sau să se provoace una pe alta. Le pasă prea puțin de consecințele posibile pe care le-ar suporta românii.
––

Să mai detensionăm. Cele 6 avioane canadiene aflate pe aici operează cam așa, la 1 oră de zbor e nevoie de 3 ore de meșterit la sol, iar la vreo 30 de ore trebuie scoase zile întregi pentru revizii mai ample. Forțele trimise pe aici nu arată, deocamdată cel puțin, nici o intenție agresivă nici teamă față de Rusia, servesc scopuri politice și de propagandă. Deocamdată.
––

Chireac pare tot mai iritabil. O fi lună plină pentru grăsuți ?
––

Exagerări belicoase de-ale lui R. Tudor. Avionul cu Rogozin (la ducere) ar fi stat în spațiul aerian românesc 30 de minute și asta ar fi fost o provocare. Aiurea. Dacă autorităților românești nu li s-a comunicat lista corectă cu pasageri, pa și pusi. Au mințit rușii și atît. Chiar dacă românii știau cine se află la bord, și e posibil să fi știut, poate la alt nivel decît al celor care permit survolul, ce dacă ? Un zbor comercial sau charter, cu sau fără indezirabili la bord, poate survola spațiul aerian, cu ok-ul nostru, și nu e nici o provocare la mijloc, doar o înșelăciune. Se știa, de altfel, că Rogozin va merge în Transnistria. Pare mai probabil că s-a dorit, din partea NATO, o zgîndărire, de asta nici nu s-a sesizat nimeni la ducere. Lucrurile serioase poate că au nevoie de multe „întîmplări” mărunte pentru a se… întîmpla, dar nu mărunțișurile reprezintă cauza lucrurilor.
––

Mă uit la televizor și ăștia mă provoacă. Grăsuțul, Chireac nu Rogozin, se zbate rău, rău. Tocmai a dat dismiss puterii militare ruse. Of. Nu au atîtea avioane pe cîte, poate, le-ar trebui. Dar au, probabil, cea mai puternică apărare antiaaeriană din lume. Au unele dintre cele mai bune rachete (vorbim strict de armament convențional, cel nuclear nu se discută – le asigură inviolabilitatea pentru orice incursiune în interiorul Rusiei – cine are alte idei să-și bage picioarele în apă rece) și, mai ales, vorbim de actuala criză, se bat la ei acasă, Ucraina included. Nu vor, tocmai pentru că nu sînt tîmpiți, au prea mult de pierdut în alte planuri, dar de putut, pot.

Puneți-vă odată de acord, ori Rusia e un pericol militar și atunci se bagă cărbuni la cazanele producătorilor de arme, că tot nu primeau de ajuns, ori e un tigru de hîrtie și înseamnă că mințiți cum respirați în privnța agresiunii și expansiunii Rusiei. Bine, oricum știm că mințiți cum respirați, dacă nu cumva mai des.

Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Comentarii

  • Radu Humor  On 12 Mai 2014 at 22:35

    Cea mai uluitoare chestie mi se pare declaraţia beţivanului nostru naţional, care a mai descoperit unul, cică mai mare ca el în Rusia (exclus, la asemenea nivel ! ) pe care l-a interceptat în spaţiul nostru aerian, pentru a nu observa românii, că până şi ruşii, prin cei mai de seamă reprezentanţi ai lor, sunt mici copii pe lângă machitotul român din fruntea statului !

  • Draghi Puterity  On 14 Mai 2014 at 19:34

    Tigru de hartie… Nu mai stiu care oficial american a afirmat recent ca „Rusia e o statie de benzina cu pretentzii de tzara”. Sa nu dea Sfantul sa aflam daca Rusia e intr-adevar puternica sau nu.

    • conumishu  On 14 Mai 2014 at 21:14

      La cîtă prostie e în capul ălora confundă Arabia Saudită cu Rusia. Doar că în Arabia se aduce benzină din afară, rafinăriile nu rentează.

      Rușii vor un pic să colonizeze luna, sub direcția lui Rogozin.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: