Viața în al treilea război mondial

Nu mă grăbesc să scriu mult, avem timp încă, războiul se află abia la început.

A se observa nuanța optimistă: viața în cel de-al treilea război, cu sensul de trăitul sub starea de război, sens ce implică și existența biologică.

Acum, dacă ne-am încîntat cu observația de mai sus, să observăm că nu implic cum că ar exista viață după cel de-al treilea război mondial, fie ca mod de a-ți duce existența în condiții care să justifice înțelesul de civilizație al cuvîntului fie, pur și simplu, ca existență biologică. Entuziasmul trăirist trebuie să fie scurt, cam cît durata dintre urletul alarmei și așteptarea bombei, comparație pusă aici strict pentru cei cu sensibilități cinematografice, în ziua de azi afli că te-ai dus după ce te-ai dus, fără sirene care să-ți ofere răgazul spaimei. Mă refer la ultima parte a războiului, acum ne jucăm în faza războiului prin interpuși, ba chiar avem privilegiul de a-l privi la televizor. Cînd nu ne uităm la fotbal.

O fază intermediară s-ar putea să ne aducă și pe noi în situația de interpuși (joc de cuvinte voit). Prea ne credem în afara suferinței crunte a altora, mici lătrăi la coada dulăilor mari.

Unii s-ar putea îndoi de faptul că războiul (al 3-lea) a început, el desfășurîndu-se la foc mocnit de… într-un fel dintotdeauna (adică de la cel de-al 2-lea, care… se iterează de către fiecare în parte). Corect, dar greșit. Corect, pentru că momentul de la care nu se mai poate da înapoi va fi/este greu de identificat. A început al 2-lea la 1 septembrie 1939 ? Nu, că nu era mondial. A devenit abia după 7 decembrie 1941, cu adevărat. Dar nu s-ar fi ajuns acolo fără invazia japoneză din China sau cafteala luată, tot de japonezi, în Mongolia, de la ruși, ambele petrecute înainte de 1 septembrie 1939. Sau fără lucrarea agenților britanici din SUA pentru a-i atrage în război (deși cei ce contează erau seduși gata). Sau fără aventurile africane ale italienilor. Sau fără ieșirea din criza economică de atunci, ieșire la fel de dornică de războiul care să mascheze lăcomia mincinoșilor ca și astăzi. Sau fără sancțiunile americane care urmau să aducă bibanul japonez pe calea ce îl va spulbera atomic.

Cînd s-au încolăcit șerpii războiului atît de strîns încît au devenit verigi ale lanțului ce a cuprins, inevitabil, omenirea ? Nu e clar. Clar devine abia după ce toți au început să alunece spre confruntare și constată că degeaba își mai agită lăbuțele, panta „curge” tot mai înclinată, iar cazanul așteaptă.

Acum sîntem pe acea pantă.

Putea fi oprit cel de al 2-lea înainte de a fi fost prea tîrziu ? Puteau să nu existe, după 1 septembrie 1939, 22 iunie 1941 sau 7 decembrie 1941 ? Depinde cine era adevăratul inamic. Atunci, ca și acum, eu cred că inamicul eram toți, adică oamenii, omul. Noi stăm în gît, noi le încurcăm pe diversele jucării ale diavolului. Victime și călăi, inamici orbi, supuși propriei condiții umane (în care ne regăseam și în vremea descrierii premonitorii a lui Malraux, a războiului ce urma să vină) decăzute, în care ne complacem inconștient ca jucării ale jucăriilor.

Dacă al 2-lea putea fi oprit sau redus la o tragedie fără aspirații globale, răspunsul afirmativ ar merita să apară, într-o ironie amară, dar salvatoare, cît de curînd. Pentru că al 3-lea a început, degeaba ne-am amăgi că nu ar fi așa.

Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: