Legea lui Isă

Isă vrea lege. Bancheropoda șefă ar dori ca viitorul vechil prezidențial și cu gașca lui să se lege, poate chiar ca o promisiune de campanie, de ce nu, repet, ar vrea să-i lege printr-o lege cum că nu se vor clinti de la calea ce duce la dispariția monedei naționale.

Ar fi bună, cică, o lege prin care politicienii să bată în cuie, înfipte în carnea suveranității nației, trecerea la euro începînd cu 1 ianuarie 2019.

Eurolarul e pe ducă, la fel ca sistemul financiar de inspirație occidentală. Poate mai prindem euro în existență în 2019, dar cît de mare va fi inflația monedei respective ? Sau a vărului său dolarul.

Leul, cu o bancă națională care ar da socoteală națiunii, nu bancherimii internaționale, ar putea avea un comportament dictat de realitățile din România. Euro ar fi total în afara controlului românesc. Ne-am da legați de mâini și de picioare.

De fapt, asta vrea Isă. Să ne lege pe noi prin… ăăă… aleșii noștri.

P.S. N-ar fi bun un chestionar unic, pe care să-l completeze obligatoriu fiecare candidat, din care să știm cum stă în privința unor probleme fundamentale ? Ba da, dar cine să pună întrebările, societatea civilă a lui C.Pârvulescu & co ? Să nu le dau idei, parcă văd că apare unul exact cu genul de întrebări diversioniste cu care am fost asasinați vreme de 25 de ani.

Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: