Monthly Archives: Ianuarie 2015

(doar începutul, restul e pe bani, dar și puținul de aici e de calitate – un „extremist” care îi arde la ficați)

Anunțuri

Pe viață și pe moarte

Perfect ilustrativ pasajul de la 0:45. Scroafa respectivă nu s-a tîmpit în ziua în care s-a întîmplat ce s-o fi întîmplat la Charlie Hebdo. Nu a ajuns șefa departamentului de politică de la France 2 pentru că gîndea altfel și s-a tulburat acum. E produsul tipic al deceniilor de societate deschisă, de decreștinare și manipulare, dovadă vorbitoare a degenerării teribile a societății.

Adaug și un alt scurt pasaj, probabil cel mai dezgustător, de la ceremonia de… rămas bun (funeralii laice – cum le descrie cel ce relatează) pentru un charlist:

„Aussi, j’espère qu’on oubliera bien vite Luz annonçant que lui et Charb étaient amants et n’avaient de cesse de s’enc… (en français dans le texte). Métaphore, aveu ou franche déconnade, l’auditoire est resté… sur le c… en entendant cela.”Les funérailles de Charb et de Stéphane Charbonnier – via Prioritate de dreapta )

Dacă îi vom lăsa să ne încalece acum, cu big brother-ii și facegoogyahciasri-urile lor, cu procuraturile, delatorii și turnătorii cu condicuță, cu diversiunile lor de rahat, cu spaimele confecționate la minut, dacă îi vom lăsa să continue mascarada criminală a războaielor gratuite ca motivație, dar extrem de costisitoare și distructive, atunci vom condamna cîteva generații la teroare adevărată, nu din asta manufacturată cinic și hollywoodian.

Să nu uit. Nu sînt, bă, Charlie ! Fie fițuica, fie „simbolul libertății de exprimare”. Nici solidar cu haimanale politice de tip Valls, Poroshenko, Merkel, Hollande sau Johannis. Dimpotrivă, cred că tot răul ni se trage exact de la jigodismul fără frontiere.

Băi, NU s-a „apreciat” francul elvețian față de leu, s-a devalorizat crunt euro față de francul elvețian (și nu numai) !

Leul se ține cu bicisnicie de coada euro, atît.

Dacă vreau să scriu… să vedem…

„Eu sînt Charlie bin Laden” sau „Eu sînt Charlie Hayssam” sau, aha, am găsit, „Eu sînt chiar Charlie” – cu C-ul cel mai mare, ăl mai tare terorist din lume – Carlos, pre spanioleasca lui – însuși faimosul Ilici Ramirez Sanchez (actualmente locatar într-o închisoare din Franța)…

sau

„Eu sînt Charlie Hitler” sau Charlie Stalin sau Charlie Truman sau Charlie Churchill sau (la teroriștii de partid și de stat mă pricep, pot scoate o listă lungă, nu ca la teroriștii comuni, de deșert sau urbani)…

dacă scriu asta, gata, devin inamic public ?

Nu mai mă exprim liber așa ? Trebuie să cotizez la portretul lui Mahomed, desenat în așa fel încît să aducă cu un penis, pe copertă de revistă trasă, demonstrativ, în milioane de exemplare, ca să simt libertatea… de exprimare ?

Mă, eu nu cred în atentatul vostru, iar pe măsură ce trece timpul, cred și mai puțin. Așa că, mai bine vă scoateți degetul din nas, sau măcar îl trageți mai jos de creier, îi puneți urgent perfuzia lui Valls și încercați să gîndiți, dacă mai puteți trece de aroganța infernală care vă consumă, cît de mult vă jucați cu focul.

Bine că trăiesc în România !

Prin comparație. Să adaug și să nuanțez: încă e bine. După cum merg lucrurile…

În Franța, l-au arestat pe Dieudonné. De prea multă „libertate’ de exprimare ce e pe acolo.

Cît încă se mai poate, ia să găsim noi un sketch mustos de-al respectivului. Direct din iutubul încă ceva mai liber, pe aici, pe la americani, nu și în lumea și orașul luminilor :

„Bernard Henri-Levy, il a réagi. Bernard Henri-Levy! On est juste en dessous de la reine d’Angleterre! Le mec, il a dit que c’est un spectacle anti-semite! Donc là, ah. Bon, ça te fait marrer parce que tu es habité par Lucifer, mais c’est chiant. JssNews, organe de propagande de la communauté juive, je ne les connaissais pas les mecs, ils sont quatre mais ils gueulent, ils ne sont pas contents. Ils ont dit que c’est un spectacle trop terroriste!

On va rire, attention quand même, dans le cadre, bien sur, de la liberté d’expression… Sinon, c’est la porte ouverte, bien sur, à la haine. La Haine!”

(„Sînteți toți Charlie”, nu ? Ipocriți mizerabili !)

Charlie, neoconul și elefantul negru

Charlie nu e o persoană, nici concretă, cu identitate bine precizată, nici reprezentativă pentru o anume categorie, cum ar fi John Doe, sau Bobby-ul londonez, sau Jaques Bonhome sau Tom, Dick și Harry, sau Ion, sau Gheorghe, sau Ivan. Nu are nici măcar substanța unui apelativ peiorativ, ca frog sau boche.

Charlie e o revistă. Bag mîna în foc că nu toți cei care își pun tricou cu „je suis”, „eu sînt”, „I am”, au habar de chestia asta.

Altfel spus, e cam greu să afirmi „eu sînt 22” sau „eu sînt Dilema Veche„. Cineva  forțează nota și, mai ales, vrea să deturneze o reacție de empatie, o emoție firească, declanșată de sfîrșitul tragic al unor oameni, într-un sprijin necritic pentru ceva care s-a manifestat, în mod sistematic, printr-un stil extrem de provocator,  zgîndărind permanent, ostentativ, sensibilități, cam într-o singură direcție, în ciuda pretenției că trăgea tous azimuts.

Aș vrea să văd cîți ar mai rămîne cu „je suis”, dacă i-ar îndemna cineva să declare „je suis neocon” – de la tipul de ideologie pornit din SUA, cel al Proiectului pentru Noul Secol American (în care se menționa necesitatea unui eveniment catastrofal – de tip 9/11 – prin care SUA să fie atrase într-un război fără de sfîrșit). Ideologie de la care se revendică incitatori neobosiți la atacarea Irakului, Iranului, Siriei, Rusiei, se revendică o Victoria „fuck the EU” Nuland, „eliberatoarea” Ucrainei, cu tot cu Yaț al ei, sau criminalul de război BHL, sau, venind spre meleagurile noastre, individul plin de ură neagră care se bucura la moartea lui Adrian Păunescu, precum și atîția alții, de la noi sau de aiurea, care nu manifestă nici cel mai mic sentiment omenesc față de cei pe care îi consideră dușmani.

În tot acest timp, nu se observă elefantul negru ca iadul, care se insinuează în încăpere. Un obscur alcaidist yemenit revendică atacul și amenință că toți cei care vor mai batjocori islamul vor fi pedepsiți la fel. Iar mărșăluitorii vin în întîmpinare, legitimînd aberația suspectă a yemenitului, ridicînd libera exprimare la nivelul de cauză pentru care merită să mori, adică să fii omorît. Un pretext mai bun ca ăsta, inepuizabil, pentru a avea război permanent nu există.

Pentru comparație, bin Laden, dl. alcaida însuși, în 1997, într-un interviu autentificat și, ulterior, în 2002, în lunga scrisoare către America (autenticitatea emisarului nu e 100% verificabilă, dar se acceptă ca fiind valabilă) oferă motivații mult mai pămîntene și prezintă cereri concrete pentru a cădea la pace. Știu, știu, nu se discută cu teroriștii. Elefantul negru va avea grijă să existe continuu un atentat la simbolul care se sacralizează acum. Unii cu Mahomed, alții cu sacra libertate de exprimare. Noi cu solidarizarea din marș.

Cum era…
„Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.” Matei (5, 9).

Après Charlie Hebdo, l’éternel retour de l’ennemi intérieur – Nicolas Bourgoin

Am reprodus mai jos finalul articolului, o sinteză care se poate dovedi profetică:

Le nouveau paradigme de la « guerre contre le terrorisme »

Arbitraire du pouvoir présidentiel, état d’urgence, militarisation du quadrillage urbain, pacification du territoire : la « guerre contre le terrorisme » efface la distinction classique entre guerre et paix. Guerre de basse intensité contre un ennemi furtif, elle justifie un gouvernement par la peur fondé sur la croyance que l’ordre intérieur et la vie de la population sont désormais constamment menacés. Elle suppose un conditionnement médiatique des populations afin de les « sensibiliser » à ces nouveaux risques et de promouvoir l’esprit de défense.

Le concept d’ennemi intérieur fait de la population civile nationale le milieu de prolifération de la menace et l’enjeu même du contrôle. Chacun est donc invité à jouer les délateurs en signalant tout comportement ou individu suspect, à l’exemple de l’injonction « attentifs ensemble ». Et cette vigilance citoyenne est d’autant plus facile à mettre en œuvre que celui-ci sera forcément musulman, donc aisément identifiable. Ou comment s’acheter une bonne conscience à peu de frais en jouant les « idiots utiles » au service d’un pouvoir discrédité qui sera le principal bénéficiaire du resserrement de la cohésion sociale autour du rejet d’une éternelle victime de substitution… Le storytelling de la cohésion retrouvée que veulent nous vendre les medias est en réalité une communion nationale factice basée sur l’ostracisation et l’exclusion, aux antipodes de ce que pourrait être une vraie réconciliation nationale avec les populations issues de l’immigration post-coloniale. L’union sacrée prônée par les politiques après la tuerie de Charlie Hebdo ne pourra qu’alimenter cette mécanique de la haine et du rejet dont les seuls débouchés sont la guerre civile sur le front intérieur et la guerre militarisée sur le front extérieur.

Aproape incredibil. De fapt… cînd 1 (unu) judecător al noului regim militar a condamnat la moarte, într-o singură oră (una), peste 800 de oameni, de ce te-ai mira că autorii loviturii de stat prin care au răsturnat un președinte ales democratic au de gînd să radă un oraș întreg, al țării lor, sub un pretext ridicol, ca să producă o „zonă tampon”.

Egypt to Wipe out entire city of Rafah for Border Buffer Zone – Thousands of Families to Be Expelled for Demolition

Cu ce sau cu cine ar trebui să mă solidarizez ?

Cu Franța oficială ? Nu, merci. Politica Franței este una de agresiune, de încălcare a regulilor internaționale, de amestec brutal și criminal în afacerile unor state. Guvernanții francezi sînt vinovați de distrugerea Libiei și au o contribuție importantă la susținerea, înarmarea și antrenarea celor care au aruncat Siria în război civil, cu mii de morți, mutilați, sute de mii de refugiați, orașe și infrastructură distruse. Dintre cei sprijiniți și de Franța oficială se desprind diverși indivizi care ajung să populeze rîndurile Statului Islamic, de exemplu, sau puzderia de alcaide mititele, reale sau de fațadă, care își revendică diverse atentate prin lumea largă. Mă rezum la cele două exemple, et pour cause.

Cu publicația Charlie Hebdo ? Nu o citesc, puținul pe care îl știu despre conținutul său nu-mi provoacă nici interes, nici simpatie, sincer, nu mă interesa. Va continua să funcționeze, pierderea unor nume grele de acolo este, într-un fel, irecuperabilă, dar cei interesați pot să o ajute, cumpărînd-o, de exemplu.

Cu victimele ? E imposibil. Pot să le deplîng, nu să mă solidarizez. Cum s-ar putea realiza o solidarizare ? Prin sinucidere ? Poți să fii alături de familii, poți să le ajuți, să încerci să le alini durerea, dar să te solidarizezi (!?)… Îmi pare o lipsă de respect față de suferința pe care nu o pot înțelege deplin cei ce nu au fost direct loviți, cu toate încercările lor de a fi empatici. Poți, de asemenea, să-ți exprimi indignarea față de actul violent, criminal, care le-a curmat viața, însă, repet, nu poate fi numită solidarizare.

Cu libertatea de exprimare ? Sau cu cei care vor să apere libertatea de exprimare ? Hmmmmm… Poate, dar cine sînt aceștia ? Oficialii francezi sau străini care se vor pune în fruntea marșului ? Valls și Poroshenko al Ucrainei !? Să fim serioși. Eu nu cred că există libertate de exprimare în occident. Dimpotrivă, văd cum se agravează, de la an la an, o stare mizerabilă în care mass-media a devenit instrument al propagandei, al dezinformării, al manipulării, al propagării minciunii. Și de prostire, deliberată, „științific” operată, a mulțimii. A, ar putea fi și mai rău. De acord. Libertatea de exprimare ar trebui recîștigată, dar nu mărșăluind exact alături de cei care au ruinat-o.

Cu valorile universale (mă rog) din „lumea liberă” ? Penibil. Nu e liberă deloc. Pot să scriu bloguri pînă se tocește tastatura, pot socializa pe rețele pînă se stinge soarele, mă învinge feisbucul organizat sau revoluția colorată sau acquis-ul comunitar sau ong-ul lui Soros în 100% din cazuri. Nicio temă importantă nu poate fi discutată fără impurificarea imediată de către păzitorii de profesie. Reciproc, orice temă minoră, de obicei nocivă, poate deveni subiect obligatoriu, cu consecințe politice și legale, tot grație păzitorilor de profesie. Am de ales între globalism și globalism, între reformă și reformă, între domnia judecătorilor și cea a judecătorilor, între legea scrisă de onguri, curți supreme, societăți civile, de oricine, doar de reprezentanții legitimi ai unei națiuni, nu. Am scris națiune luat de val. Națiunile sînt dușmanul pentru „lumea liberă”. De la credința în Dumnezeul creștinilor, pînă la credința în dreptul nației mele de a fi liberă și suverană, de la dorința mea ca românul să fie stăpîn la el acasă, pînă la dorința de a vedea cum operează bunul simț și decența, nu ipocrizia, nimic nu poate să se închege, nimic nu mai poate fi respectat, nimic nu mai poate fi păstrat în „lumea liberă”.

Nu, nu am cu ce să mă solidarizez… pe tema dată.

Aș avea cu cine și ne-am găsi punctele comune, dar nu în cămașa de forță a sistemului ticălos.

Body of lies peste tot

Căcăcioșii de la daily motion șterg scena din film, probabil pentru că încalc vreun drept de proprietate, cînd, de fapt, fac reclamă filmului, care merită văzut.

Am să transcriu integral textul monologului personajului interpretat remarcabil de Russel Crowe. Avem de a face cu o sinteză-program, un rezumat al uneia dintre direcțiile fundamentale cuprinse în anti-scriptura după care sîntem conduși, spre neant, de către actuala cabală a globalismului anticreștin și antiuman.

What we’re dealing with here is potentially a global conflagration that requires constant diligence in order to suppress.

And, you see… because… Our enemy has realized that they are fighting guys from the future.

Now, it is brilliant as it is infuriating.

If you live like it’s the past, when you behave like it’s the past, then guys from the future find it very hard to see you. If you throw away your cell phone, shut down your e-mail, pass all your instructions face to face, hand to hand, turn your back on technology and just disappear into the crowd… No flags. No uniforms. When you just got your basic grunts on the ground down there and they’re looking around goin’ „who the hell is it that we’re fighting?”, in a situation like this your friends dress just like your enemies and your enemies just like your friends.

What I need you to fully understand is that these people… they do not want to negotiate. Not at all. They want the universal caliphate established across the face of the earth, they want every infidel converted or dead.

So, what’s changed is that our allegedly unsophisticated enemy has  cottoned on to the factually unsophisticated truth – we’re an easy target.

We are easy target. And our world, as we know it, is a lot simpler to put to an end than you might think.

We take our foot off the throat of this enemy for one minute and our world changes completely.

Acesta era, este, discursul Șarpelui, discursul și programul Sistemului.
Concluzia filmului lui Ridley Scott, și cea a omului de bun simț, va fi, însă, una complet diferită.

dourp

Mr. Boom… boombastic și ai lui

Domnule, omul se străduiește, e pătruns, își face treaba. Nu e ușor să aperi sistemul, să te lupți cu teroristul, să dormi, să intervii telefonic, să mănînci, să tastezi cu urechelnița în ureche și să arunci sentințe ca gazdă de talk-show, ca invitat de talk-show, prin telefon la talk-show, să te…, să compilezi scene de referință din filme și să le transformi în analiză de specialitate (știu pentru că însuși conu Mișu a decupat scena*, mai demult, și a oferit-o publicului avid, pe blogul cu același nume). Nu e ușor. E normal, într-o astfel de perioadă, să te umfli, să devii tot mai… boombastic.

La Paris și prin vecinătăți continuă povestea. Se bifează cu înverșunare întreaga simbolistică asociată cu răul islamist. Ce înseamnă multiculturalismul în focarul său ! Ai la dispoziție toată gama.

Măreață ideea cu luarea de ostateci… pentru a cere eliberarea teroriștilor atît de bine identificați și, iată, reconfirmați de colegul/colegii lor baricadat/ți într-un magazin cușer. Eliberarea teroriștilor neprinși, dar asediați, cu sau fără ostatec/ostateci, în altă parte.

Pe cine bombardăm ? Ce mai așteaptă paznicul de peste ocean al democrației, libertății și liberei exprimări ?

Într-o ordine de idei (băieții nu au niciuna), ar trebui să înțelegem că, la o adică, niște profesioniști ruși, de exemplu, ar termina Franța într-o săptămînă, dacă își pun mintea cu ea ? Cam multă labilitate. Pe undeva, la cineva.

Partea bună: Valls tace. Poate că l-au forțat să-și ia pastilele. Sau e vremea președintelui.

Sărmana Franță !

* – RT (aka Mr. Boom; a nu se confunda cu Russia Today) a preluat, aproape cuvînt cu cuvînt, în analiza sa pasajul următor:

„if you throw away your cell phone, shut down your e-mail, pass away your instructions face to face, hand to hand, turn your back on technology and just disappear into the crowd, no flags, no uniforms…”

http://www.dailymotion.com/video/x2ed7ke_bol

Asta e în teorie. În practică, faci totul la vedere, te bați cu cărămida în piept, dai interviuri, uiți acte de identitate, ataci exact ce susține propaganda inamicului că te definește ca răul pe pămînt, etc. La final, de obicei, mori convenabil.

P:S. După 5 minute a venit știrea. Morți. Și cel din magazinul cușer. Probabil se consumase bugetul și producătorii au decis că nu merită o suplimentare.

Stăpînii Franței sînt în căutare de noi marionete politice. Aplicați, aplicați ! Standardele au fost coborîte mai jos ca oricînd. Viață scurtă, distracție garantată!

Un atentat logic – rămîne de aflat cărei logici servește

Franța este o țară terminată. Clasa politică nu mai are nicio legătură cu propriul popor. Gradul de agresivitate al marionetelor ridicole care servesc drept miniștri, președinți, judecători a atins cote delirante. Dezgustul majorității populației față de aceștia e imens.

De un an și jumătate, cel puțin, urmăresc, prin sursele normalității relative, nu ale propagandei, avertismente bine argumentate cu privire la disperarea forțelor care sufocă Franța, aflate în fața unei realități tot mai crunte, pentru ele, a trezirii populației din adormirea sinucigașă, pe care o cunoaștem și noi destul de bine. Avertismentul cuprinde și afirmația, pertinentă, conform căreia disperarea de a pierde controlul poate împinge aceste forțe să joace o ultimă carte, declanșarea unui război civil. Ținta desemnată: comunitatea musulmană, numeroasă, de altfel. Subiectul e amplu, dar n-am habar cît interesează.

Campania goarnelor regimului detestat s-a amplifcat în ultimul timp, au apărut cărți vitriolante, popularizate extensiv, îndreptate împotriva musulmanilor din Franța, una trebuia lansată chiar azi.

Frontul Național, a cărui ascensiune nu a mai putut fi oprită, trebuie corupt într-un partid al establișmentului. De mulți ani, înainte de schimbarea conducerii, de la tată la fiică, Jean Marie le Pen modificase atitudinea militanților partidului spre acceptarea descendenților musulmanilor, spre atragerea proletariatului, altădată manipulat de socialiști, victimă a politicilor neo-liberale, totul bazat pe un anti-UEism solid. Fiica nu e din același material, se pare. Nu numai că partidului i-ar fi afectată baza electorală, dar împingîndu-l spre un anti-islamism militant, pe un val de inflamare diversionistă, îl legi de structura de forță a regimului, fără de care nu ar putea supraviețui odată ce preia puterea, cînd țara ar fi divizată de o falie aproape fără precedent.

Acum vine atentatul. Deși am pregătit terenul pentru a se extrage o anumită concluzie, nu cred deloc că singura explicație ar fi un 9/11 francez, cu orientarea mult mai pronunțată către interior. Deși rezultatul imediat va fi cel cunoscut, înăsprirea statului polițienesc și creșterea arbitrariului în actul de guvernare și justiție.

Publicația victimă era falită, la fel ca multe altele, unele celebre și respectate la vremea lor, cum ar fi Le Monde, de exemplu, supraviețuind din subvenții guvernamentale. De ce ? Pentru că nu le mai cumpără și nu le mai citește nimeni. De ce ? Pentru că lumea s-a săturat de slugile sistemului. Gloria trecutului, destul de dubioasă și aceea în cazul Charlie Hebdo, nu ține de foame, banii regimului, da. Anumite concluzii se trag singure.

Mulți ar putea fi în spatele operațiunii. Conjunctura internațională este atît de dubioasă încît mulți pot executa operațiunea, pentru ei sau la schimb, unii urmărind să facă un bine regimului, alții să-i dea un brînci, ca să încerce să agraveze o situație și așa extrem de complicată. Contextul francez rămîne cel descris sumar mai sus, unul pre-revoluționar, imagine ocultată aproape total de trăncăneala din mass-media oficială.

La ora actuală, Franța, Germania, Ungaria, Cehia și Grecia fierb vizibil. Pre sau contra revoluționar, toujours portocaliu. Altele mocnesc. Se mișcă în front, pînă și extrem de micul Napoleon Hollande a chițăit împotriva sancțiunilor anti-ruse. Nu există țară mai sigură și mai fidelă ca Johannisstanul, o, nerecunoscătorule unchi Sam.

P.S. De la Charlie Wilson și „războiul său” era inevitabil să se ajungă la victimele de la Charlie Hebdo.

P.S. 2 – Dacă tot se caută suspecți, să încerce cu GIA, islamiștii algerieni care atacau frecvent jurnaliștii pro-regim de acolo, în timpul războiului civil declanșat după lovitura de stat, prima „rezolvare” în spiritul „finalizărilor” de mai tîrziu al „primăverilor arabe” (cînd alegerile dau rezultate greșite – cazul Egiptului; spre deosebire de Johannisstan unde, întotdeauna, rezultatele sînt impecabile). GIA era puternică, la un moment dat, în Franța, iar regimul algerian nu mai e atît de util ca în urmă cu 20 de ani și au mai încercat să-l bage în rahat cu luarea de ostateci occidentali de către o alcaidă mahrebiană de care nu auzise nimeni, aventură terminată cu un asalt brutal, dar eficient, al forțelor algeriene. Ar fi mai credibil să asocieze într-un fel Algeria (a furat, i s-a furat, ce mai contează!) de atentat, o țară legată tradițional de Franța, decît pe fantomele Statului Islamic (IS). Părerea mea, dacă tot e liber la exprimare.

P.S. 3

Catedrala este a noastră

De Bobotează, sărbătoarea botezului Domnului Iisus în apa Iordanului, cu o zi înainte de sărbătoarea Sfîntului Ioan cel care L-a botezat, după 6 ani și mai bine de scris pe blog despre toate și nimic, am decis, în sfîrșit, să fac ceva util.

Toată vînzoleala noastră e nimic, dacă nu ne gîndim și la modalitățile de a ne salva sufletele. Cine nu crede, nu crede, e treaba lui, fiecare se descurcă individual, cînd îi vine vremea.

Cine crede înțelege și de ce este nevoie de biserică, ca instituție, și de biserică ca lăcaș de cult. Înțelege și rolul acesteia pentru comunitatea locului, înțelege și rostul preoțimii, al ritualului, al ierarhiei și regulilor, al ceremonialului și al necesității comunicării permanente cu cei prezenți, pentru păstrarea tradiției trecutului și a speranței pentru viitor.

În cazul românilor, poate mai mult decît în cazul altor nații, biserica ortodoxă și-a asumat rolul de apărătoare și păstrătoare a unității noastre, dincolo și peste conjunctura politică a momentului, cu răbdare și înțelepciune supraomenească. Un dar pe care nici măcar nu știu cît îl conștientizăm, dar să-l mai și prețuim. Așa sîntem noi, între dar și dar, nu degeaba folosim același cuvînt pentru amîndouă.

Acum, s-a început construirea marii catedrale, a catedralei noastre, Catedrala Mîntuirii Neamului. Nimeni nu a ascuns, de fapt scrie din capul locului, că se dorește a fi un simbol național. O construcție semnificativă ca mesaj arhitectural, ca mesaj teologic și reprezentativă pentru specificul românesc.

Construirea catedralei a început și merge destul de anevoios. Mă gîndesc că joacă un rol și mitul fondator al meșterului Manole, că nu am găsit încă tot sacrificiul de dragoste necesar pentru a fi pus la temelia sa. În mit, prețul jertfei și l-a asumat chiar meșterul constructor. Poate că, împărțit la milioane, sacrificiul devine omenește suportabil, fără a se diminua din puterea sa.

Să trecem la concret și, după aceea, la fapte.

Avem principalul punct de start aici:  Construim Catedrala

Există un număr acolo, care se referă la o modalitate extrem de comodă prin care se poate aduce o contribuție, un număr extrem de mic – cînd scriu rîndurile acestea a ajuns doar la 1235. Haideți să-l creștem de 1000 de ori. Nu peste noapte, dar nici în secolul viitor.

Donația fiecăruia nu e numai binevenită, ci și foarte necesară, tocmai pentru că va fi catedrala noastră.

O altă acțiune, la fel de necesară, trebuie să fie popularizarea constantă. Dacă s-a putut, e drept că with a little help de la anumiți prieteni, ca în (cel mult) două săptămîni să fie propulsat un outsider ca președinte vremelnic al țării, atunci se poate duce la bun sfîrșit un proiect, cum bine se spune, pentru eternitate. Eternitatea țării și a fiecăruia dintre noi, prin ea și prin continuitatea neamului nostru, ca un mărturisitor peste timp, cu mult dincolo de durata unei vieți de om.

Există cei care nu apreciază proiectul pentru că ar fi prea grandios. Nu este adevărat. Măreț trebuie să fie, pentru că aduce slavă Domnului și va fi construit de și pentru un neam întreg. Efortul necesar pentru ca proiectul să poată fi dus la îndeplinire nu este disproporționat de mare, nici financiar, nici tehnic.

Cei care, buni ortodocși, au o nemulțumire, să facă bine să nu gîndească în termenii care le sînt sugerați de un mediu tot mai decreștinat, tot mai teluric, altfel la fel de ostil lor ca și bisericii ce le-a ținut neamul. Da, biserica noastră ne cere o participare, inclusiv la propagarea mesajului. A venit vremea să lăsăm deoparte critica, proiectul a pornit, acum trebuie finalizat.

Doamne, ajută !

euro-2

O țară de 10 euro. Hai, 30.

Cînd pune vestul ochiul pe tine

„NK did it 100%
OK, NK did it w/ help
OK, NK outsourced it
OK, NK was told later and bought them drinks
God dammit, NK is guilty of something

(The progression of the government’s case indicting North Korea for hacking Sony’s computer system – and revealing the petty ego-trips of Hollywood’s glitterati – was succinctly summed up by computer security expert Jeffrey Carr in a pithy tweet)

The Sony Hack Fraud