Monthly Archives: Mai 2015

UDMR Górghiu

UDMR-ul clasic e pe ducă. Puterea lui reală nu s-a găsit, niciodată, în partidul-onganizație etnică cu același nume. Întotdeauna s-a bazat pe complicitățile din partidele mari, adesea speculînd ușurința cu care liderii acestora cedau la presiunile de tip sorosist exercitate prin așa-ziși diplomați și alți agenți occidentali și prin agenții agenților, adică diversele onguri sau alte forme de asociere degeaba, dar cu bani și program venite din afară.

Vremurile se schimbă. UDMR-ul, mai bine zis interesele ungurești propriu-zise, caută altă formă în care să poată profita de prostia românească, parazitînd în continuare diversele tendințe ideologice sau de acțiune politică ale puterilor mari.

Varianta care se conturează pare să fie una interesantă, dacă eficiența antiromânească poate fi categorisită ca interesantă. UDMR-ul va avea un control direct asupra nPNL-ului. Operațiunea soros care l-a avut actor principal pe faimosul Crin a oferit pe tavă minoritarilor, sub steagul fals al vechii denumiri, o nouă platformă politică, de mare viitor (se citește doar parțial într-o notă ironică).

PSD-ul nu a convenit niciodată. Cred că știu de ce. FSN-ul acela masiv de la început concentra și majoritatea naționalistă a țării. În timp, s-au întîmplat multe, s-au produs schimbări, dar partea naționalistă, mai diluată, nu s-a regăsit niciodată în zona PNL(vechi) sau PD. Pe măsură ce PRM-ul a fost eliminat, în ciuda dezgustului față de Iliescu, Năstase, Hrebenciuc etc, naționaliștii, rămași fără speranță sau iluzie pentru/față de vechii aliați presupuși, nu s-au îndreptat nici către PNL. Cei care, puțini, se aflau rătăciți pe acolo, nu contează, după cum s-a văzut în perioada loviturii date de Crin. În concluzie, nPNL e un partid curat. Armătura o dau compromișii din PD, dar controlul principal revine minoritarilor. O rețetă simplă și care se poate dovedi eficientă. Spre fericirea nației, desigur.

O înfrîngere pentru omenire

Și pentru umanitate.

‘Defeat for humanity’: Senior Vatican official slams Irish gay marriage vote

Să fim realiști. Înfrîngerea s-a produs din momentul în care s-a acceptat punerea subiectului în discuție și, mai apoi, supunerea la vot. Nenaturalul nu devine normal prin vot. Nu avem aici de a face cu o decizie ce ține de politic, adică una care să poată fi introdusă în regulile de funcționare a cetății, ci cu o aberație, la fel cum pornirea sexuală respectivă reprezintă o aberație dpv biologic.

Chiar dacă ar fi fost respins mariajul poponarial cu 99%, și atunci singurul fapt pozitiv rămînea cel al constatării că marea majoritate gîndește. Așa constatăm că majoritatea (dincolo de votul turistic și alte ticăloșii) e proastă sau ușor de prostit. O constatare care, din păcate, nu ar trebui să ne mai surprindă.

Aberațiile introduse în regulă o distrug, nu o îmbunătățesc, iar consecințele grave vor deveni imposibil de negat, oricîtă propagandă va încerca să acopere mizeria.

Biserica face ce trebuie cînd respinge monstruozitatea, însă îmi pare prioritară necesitatea destrămării minciunii prin care se poate susține că relațiile homosexuale ar trebui reglementate prin integrare în structura cetății, cetate a cărei existență se bazează exact pe succesiunea firească a generațiilor provenite din părinți naturali, cei pentru care s-a creat instituția căsătoriei.

De remarcat că, pînă în vremurile ticăloșite instaurate oficial odată cu revoluția franceză, nici o țară creștină nu își considera proprii copii drept un bun al statului. Ca un argument pentru valabilitatea (citește normalitate) acestei atitudini avem opusul, o instituție precum cea a ienicerilor, de exemplu, care s-a dovedit că putea fi îndreptată atît împotriva statelor de unde fuseseră răpiți copiii, dar și împotriva propriilor supuși, instrumentul dovedindu-se eficient tocmai prin nenaturalul transplantului în societatea gazdă. Odată cu mariajul homosexual și cu inevitabilul pas următor, cel al adopțiilor, copilul devine o marfă reglementată de dictatul statului, iar liantul peste timp al societății va fi distrus.

Ferocitatea activismului homosexual, de partid și de stat – după cum o dovedesc, cu repetiție, responsabilii politici și diplomații occidentali, va conduce la drame și tensiuni mari, care vor dinamita societatea omenească tradițională, singura pe care o avem. Dincolo se află neantul.

Oricum, rușine irlandezilor ! Prostia/prostirea nu poate fi o scuză.

Minciuna nu putea ocoli știința

Nu avea cum. Într-un fel, știința e chiar creația Minciunii, iar acum nu mai contează aparențele, lumea a fost lăsată fără multe criterii de evaluare, așa că merge orice. Vremea șarlatanilor. Bine măcar că mai există unii care au curajul să recunoască la ce hal de mizerie s-a ajuns.

“The case against science is straightforward: much of the scientific literature, perhaps half, may simply be untrue. Afflicted by studies with small sample sizes, tiny effects, invalid exploratory analyses, and flagrant conflicts of interest, together with an obsession for pursuing fashionable trends of dubious importance, science has taken a turn towards darkness.” – Dr. Richard Horton, the current editor-in-chief of the Lancet

Editor In Chief Of World’s Best Known Medical Journal: Half Of All The Literature Is False

“It is simply no longer possible to believe much of the clinical research that is published, or to rely on the judgment of trusted physicians or authoritative medical guidelines. I take no pleasure in this conclusion, which I reached slowly and reluctantly over my two decades as an editor of the New England Journal of Medicine” – Dr. Marcia Angell, physician and longtime Editor in Chief of the New England Medical Journal

Puteau să mă întrebe pe mine. Cînd vezi studii statistice (!?) bazate pe 50 de cazuri, și alea întinse pe ani de zile, sau rezultate considerate semnificative pentru că lotul probă diferă cu un 5% de cel martor, te strici de rîs. Sau de plîns. Grea muncă pentru medici. Mai grav, știința cealaltă, așa zis exactă, e împănată de minciuni, unele fundamentale, aflată pe baze principial greșite.

Uimitor că merge și așa, nu ? Poanta e că nu prea mai merge și se va resimți acest lucru tot mai frecvent.

Să nu uităm că în spatele politicienilor se află experții, necesari pentru ca minciuna cu picioare scurte să aibă măcar rezistență la tîrîială.

Film connection

M-am uitat, în urma cu cîteva săptămîni, la Wolf Hall. Se poate. Încă se mai poate face meserie. Scenariu bun, regie bună, actori care joacă bine și se potrivesc în rol, decoruri și locuri bine alese, istorie respectată și îmbogățită cu drame reale sau plauzibile, decurgînd din natura umană bine înțeleasă. Pilde, pentru cine vrea să observe, cu cel puțin două niveluri de înțelegere, al doilea se dezvăluie dacă ai răbdare să lași loc și pentru o a doua concluzie. Final perfect. Mini serie englezească cu 6 episoade de cîte 1 oră.
––

Cică la Cannes ar fi printre favoritele la premiu două filme. Unul care ilustrează aventurile lui Saul la Auschwitz. Mi se pare corect. Altul despre trăirile a două lesbiene care, evident, se iubesc. Mi se pare normal. Sau viceversa.
––

Conectăm. Sasul cu fălci s-a dus la sinagogă să facă plecăciune. Neinteresant. Mult mai interesant a fost capul lui Zegrean, pe care kippa stătea șui, și care a avut curajul nebunesc să conteste legitimitatea căsătoriilor homosexuale argumentînd, în sinagogă, chiar prin poruncile Vechiului Testament.

(Exclusiv ! Numai pentru fidelii de la conu’ Mișu prezentăm o bijuterie descoperită chiar acum. Iată ce apare la dexonline.ro dacă tastezi kippa: Din motive de copyright, doar administratorii site-ului pot vedea definițiile pentru „kippa”. Delicios. Să-mi spună cît trebuie să plătesc pentru licență.)

Chireacul, prezent în emisie la A3 cînd s-a dat momentul respectiv, a făcut pe el. Inițial, am crezut că a avut o reacție de ură funcționărească, el aflîndu-se cu stăpîn, dar nu. Era spaimă. Ce ți-e și cu poponariatul de partid și de stat ! Ursu, cred, a avut o replică genială la valorile occidentale pe care le morfolea drept fals argument (și mai) grăsuțul: nu contează cele 10 porunci, contează a 11-a, de la UE.

În alt context aș spune, vorba românului, că mă doare în cur. Dacă percep vreun vînt de comentariu sarcastic, am să atrag atenția că românii mai au o vorbă, concluzie pentru cei ce nu se astîmpără, că i-a mîncat în cur, iar poponarii se află, prin natura meseriei, mult mai frecvent în vecinătate cu zicerea respectivă, cu înțeles și consecințe cu tot.

Nu pot să închei tema, doar ne năvălește din toate direcțiile. Am văzut și sezonul 3 din House of Cards. Tot cu ceva vreme în urmă, înainte ca ambasadorul american să se pună în fruntea marșului poponarial de la Chișinău (mai an s-a pus, alături de alții ca el, ambasadori ueoccidentali, cel de la Belgrad). Ar fi trebuit să nu mă mai uit încă de la prima scenă, cînd Kevin Spacey, acum președinte al SUA, se pișă pe mormîntul tatălui său. Sau, în orice caz, după scena în care scuipă, în biserică, pe crucifix. Ar fi trebuit. Dar nu aș fi putut constata în ce odă la adresa poponariatului s-a constituit întreg sezonul. Plus fetișul pentru tălpile goale ale lui Robin Wright, soția președintelui carevasăzică. La alegere. Așa cum sînt toate alegerile din vremurile de azi. Nu mi-a scăpat, totuși, ironia. Un ucigaș, blasfemiator, pervers, cinic, machiavelic, ipocrit absolut (sar peste altele) are mare grijă de soarta nației. Ar mai fi și episodul cu călugării budiști aflați în schimb cultural la Casa Albă, tot o aluzie la superficialitatea păcătoasă în care se complac egocentriștii satanici. Totuși, cam prea trebuie să se ascundă cîte un mesaj de bun simț într-o mare de… produs al popoului. (Nu, copiii nu ies pe acolo – în caz că citește careva din generația mai tînără.)

Trecem la altă prostituată de frunte a Hollywoodului, Charlize Theron. De fapt, ce am eu cu blonda asta insipidă ? Absolut nimic. Doar că s-a nimerit să fie distribuită în rol de Mad Max. Cîtă ură împotriva lui Mel Gibson și cît de ușor să îmbini plăcutul cu utilul cînd ești șulfă de producător, parte a cabalei ce domnește peste mașinăria de tundere și netezire suplimentară  (pe creier) a oilor, așa numita industrie cinematografică. Un film la care nu am de ce să mă uit.

Ce-ar mai fi ? Ar fi un film uman, văzut recent, The Water Diviner, din care turcii ies bine. Grecii nu. Mă gîndesc că între genocid (cu sau fără ghilimele, depinde) și neplata datoriilor… ia, mai dă-l încolo de genocid! Bine, dacă nu e vorba de datoriile Ucrainei către ruși, atunci e foarte ok să nu le plătești.

Wolf Hall, locul unde ne aflăm toți, la fel de obscur ca iubirea neîmplinită a celui inferior în rang, la fel de inutil de cîinos ca dorința vremelnică a celui la și în putere. Merită văzut.

„În cazul de faţă e vorba de tandemul Executiv-Judecătoresc, care încearcă să strivească Legislativul. Nu trebuie, în ruptul capului, să se ajungă aici. Şi, dacă cele două figuri provinciale din judeţul Sibiu nu-şi văd de treabă, Parlamentul ar trebui să le dea un şut în fund. Adică să-l suspende pe sas şi s-o dea afară, scurt, pe ţigancă. Are şi capacitatea, şi îndreptăţirea. Pentru că s-a depăşit orice limită”. – Corneliu Vadim Tudor

Simplu și corect. Diferența dintre omul politic și slugile bătute.

Pedophilialand

Acesta este doar vîrful icebergului. În același timp, ancheta nu cred că are ca scop aflarea adevărului și expunerea mîrșăviilor, cît se vrea o încercare de a abate atenția spre trecut, cu sacrificarea cîtorva țapi, de preferință notorii, fără impact asupra degeneraților privilegiați actuali.

Putreziciunile care ne dau lecții :

Over 1400 suspects investigated in historic sex abuse inquiry