Mai e deschisă lista pentru Marte ? Vreau și eu.

Noul val din nPNL (alde Bușoi) e format dintr-o adunătură de cretini. Nici răutatea lor ieftină sau lenea cu care mint prost nu te zgîndăresc dincolo de un sentiment de lehamite. Dacă așa arată noua clasă politică, atunci dați-mi-l pe Hrebenciuc înapoi.

Nu am nicio îndoială că moftul superficialei și minorei pături de lefegii ai corporațiilor străine va aprecia sincer imbecilitatea noilor nPeNeLiști. Idioți, dar onești… pe ei nu se asmute DNA (deocamdată), mai degrabă are rostul de a le deschide drumul acestor oi cu fumuri. Vor fi niște slugi perfecte, fundamental incapabile de a ieși din tezele anoste care le vor fi înmînate, periodic, de la ambasade.

Au și comis o idee, o lozincă cu un București sănătos, sau așa ceva, dacă îl alege pe Bușoi primar. Îmi vine să mă ciupesc pentru a mă asigura că nu visez. Sper să se aleagă. Nu din masochism, din pur sadism, deși am impresia că idiotul mediu activ care va pune botul nu va simți pocnelile peste ochi pe care le va primi după. Nu le va simți pentru că nici cei ca mine, care pretind că înțeleg și le pasă, nu mai pot reacționa decît parțial, tot mai amorțiți de înfrîngerile existențiale. Pentru că nu politic pierdem, ne pierdem cu totul, ni se extrage sufletul, la propriu.

Mda, nu e incredibil, nu e o mare surpriză, constat însă, pentru a nu știu cîta oară, că România nu mai are niciun fel de sistem imunitar. Înverșunarea cu care colonizatorul străin își atinge, sistematic, toate obiectivele nu mai întîmpină rezistență.

Omul de tip nou a fost creat, a crescut, e în putere și e pus peste ceilalți, le-aș fi zis normali, pînă nu demult. Cred că nu mai sîntem normali, ne-a dispărut ceva, nu mai putem găsi scuze pentru tot ce lăsăm să ni se întîmple.

Poate m-am schimbat doar eu. Generalizările oricum nu mai au efect în lumea feisbucului unde a rămas loc doar pentru eu, eu, eu… Eu sînt prostul, cretinul, idiotul… Ciudat, nu mă simt mai bine după ce am recunoscut.

Planurile criminalilor nu sînt perfecte, uneltele lor nici atît. Și atunci…

Sper să-l ajute și diaspora pe Bușoi să se aleagă. Cît mai prin corespondență, deși nu mai au nicio corespondență cu orașul pe care l-au părăsit.

Cam defetistă postarea. Mă amăgesc cu „zeii înșiși luptă în zadar cu prostia”. Da, dar ce-i doare, în nemurirea lor ?

Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: