Monthly Archives: Aprilie 2016

Nu fu să fie MaMu.

Dar fuse el cu adevărat în cărți ?

Nimeni nu pare să caște ochii la posibilele conexiuni ale respectivului de la începutul anilor ’90. Nu era și nu este numai SRI în țara asta, chiar dacă SRI vede tot. Există cel puțin 3 elemente din activitatea lui, trecută și prezentă, de notorietate, nimic secret, care pot indica o altă direcție. Cînd SRI și-a dat OK-ul, MaMu avea calea deschisă, chiar dacă nu și mari șanse. Cînd SRI nu vrea… e mai greu. Dar ceva tot se vrea, nu înțeleg ce anume, recunosc. Pe de altă parte, rivalitatea veche pare să existe în continuare și nici măcar nu mai am puterea să cred că, poate, e mai bine să fie unii cu ochii pe ceilalți, mai ales că și a 3-a grupare nu are un dirijor de încredere.

Concluzia, complet absurdă, după mine, se numește Predoiu. Un Predoiu aproape distrus de bucuria sarcinii primite.

Despre coada Nevăstuică… mi se rupe, doar idioții și președinții României se uită în gura mincinosului respectiv. Dacă avem parte numai de idioți și lași… probabil atît merităm.

Anunțuri

Naționalismul corporatist comunitarist e bun, la primărie cel puțin

Ce sugătoare de UE mai e și oficina A3-Mossad, cînd se apasă pe buton. Nici nu mai contează totala incoerență de care se dă dovadă în încropeala făcută de R. „Casa NATO” Tudor: într-o frază Marine Le Pen e înjurată și se fac spume la gură împotriva „naționalismelor extremiste” „finanțate de Moscova”, în următoarea se spală de păcate personajul foarte suspect MaMu, strecurîndu-se și o viclenie ieftină (sună cam așa: oare acuzele lui Iliescu & co din anii 90 trebuie luate în seamă ? În vreme ce gălăgia anti-MaMu de azi e produsă de Mungiu-Soros & co, nu de Iliescu cel apus). După mine, gălăgia mungiformă are rostul să facă personajul mai simpatic ca să nu se mai pună întrebări, nu atît despre neo-legionarismul de paradă de atunci, cît despre naționalismul foarte… xenofil al respectivului – xeno pe sprînceană, desigur, nu orice neam de alien se califică).

Diversiune, desigur. Șandramaua neokominternistă UE scîrție din toate părțile. Ne trebuie urgent un inamic rău să înfricoșăm prostimea, ca să stea ascunsă, cu capul plecat, să înghită nemestecat experimentul antiuman și antinațional al comunitarismului.

Naționalismul bun e cel al steagului de Guiness, ideea lui Șmecher, care nu avea nicio treabă cu Mossadul, să fim înțeleși.

Ce leșinătură de propagandă mizeră !

Cine era pe listele partidului lui MaMu, pe vremuri, și cine era alături pe scenă, mai se ține minte ? Nu prea. Las’ că băiatul e naționalist vaccinat de cine trebuie și cu dosărel, asta contează. Nu care cumva să scape cineva de sub control.

Dacă alegerea primarului Bucureștilor se reduce la reîncălzirea fierturii anti-Iliescu, în speranța că tinerii frumoșiliberi vor căpăta o motivație calchiată după un conflict politic despre care nu au habar, m-am lămurit. Mai bine cu voma de feisbuc, măcar e mai trendy.

Cît despre valorile creștine… de blasfemie ați auzit, măi „Casa NATO” ?
––

Să fiu corect. A început partea a doua a emisiunii dezicîndu-se cumva de conținutul primei părți, subliniind că nu ar trebui să fie prioritară o discuție despre chestii vechi sau scoase la bătaie evident interesat, ci despre problemele foarte concrete ale orașului. Dovadă, după mine, că a executat o comandă.

De ce a fost resuscitat MaMu !? Ca să piardă sigur nPNL-ul și să cîștige independentul ? Ciudat. Nu peste media ciudățeniilor instalate odată cu începutul operațiunii psyop, cînd cu alegerea electronică a agentului neamț.

Dacă se resuscitează primarele piețeii Universității din urmă cu o generație, poate se resuscitează și industria minieră. Perechi-perechi. Bucureștii nu prea mai au ce pierde, alte locuri din țară ar avea de cîștigat. Mai ales că, pe vremuri, MaMu s-a ales doar cu ghipsul, iar minerii cu glonțul.

Ei, dacă s-ar fi putut cu MoMa… dar nici cel mai bun scenarist de Holywood nu o poate relansa pe madama respectivă.

Oricum, ciudat. Am încredere însă în facebook, care va ști să-i educe pe cei tineri și liberi cum să voteze. Cu 48 de ore înainte, desigur. Temeinic.

Dumnezeu iubește… lemnul…

Dumnezeu își iubește creația. Mai precis (și mai ales) iubește viața. Ne-a spus-o direct prin Fiul Său. Viață care, la rîndul ei, înseamnă iubire, în sensul de lipsă a păcatului. Viață veșnică ca o cuprindere a veșniciei vieții.

Lemnul… not so muchas such. Am o bănuială că nu Se entuziasmează după capetele de lemn. Lăsate mai degrabă în grija unui Gepeto cu mincinosul lui cu nas tot mai lung.

Despre spațiile mici… galaxia noastră a ajuns la vreo 400 de miliarde. Stele. And counting. O galaxie între miliarde de alte galaxii. Ai loc să parchezi chiar și portavionul. Lejer.

Creierul. Mic, 1 litru și ceva în volum. Mic, dar rău. Jdemiliarde de conexiuni. Capabil să producă o reprezentare a universului în cutia mult mai mică decît o bisericuță de lemn.

Mărimea e o chestiune de perspectivă. Ne-am dus înspre distanțe astronomice, cum ne-am dus și spre distanțe subatomice. Cu mintea și cu instrumente care să ne protezeze dincolo de limitele senzoriale lăsate de… Dumnezeu. Ochiul e perfect, dar nu vede pînă la parseci distanță și nu discerne sub 20 de microni. Dar… Dumnezeu iubește… lemnul. Lentilele sînt din sticlă. Oare e voie ?

Nimic despre Andrieș. Dacă Dumnezeul iubește jazzul, nu-l văd bine, behăielile sale re-repetate pot induce o mică iritare. Ce vrea ăsta de la Catedrala Neamului ? A, da, să nu care cumva să se realizeze. Teoretic, se poate și din lemn. Dar atunci vor lua repede taxiul și vor da o fugă pînă colea, prin Alfa Centauri sau unde li se va revela lor subit că… Dumnezeu nu iubește nici lemnul, dacă vor românii o catedrală ( i.e. nu o bisericuță) reprezentativă pentru neam în credința lui. Și a Lui.

Cam aceiași fandosiți, mult mai schimonosiți, ce să-i faci, timpul e mai blînd cu catedralele decît cu tenul. Ofticați că se conturează tot mai bine construcția catedralei. Au, cică, dreptul la liberă exprimare. Ca și cum nu i-ar fi lăsat cineva să comită scremerea. Sau după aia nu ar fi fost popularizată la maximum.

Eu m-am poticnit prima dată în monotonia respectivă cînd butonam peste știrile A3-Mossad. La A3-Mossad, mai ales de cînd e -Mossad, zăbovesc cîteva zeci de secunde. Am și eu satisfacția mea, acum cînd însuși directorul și-a exprimat admirația fără margini pentru… un serviciu de informații străin. Așadar, să le zicem microbiștilor după numele celor cărora le sînt fani, nu ?

Între timp, m-am mai poticnit de vreo 2 ori, tot la A3-Mossad. A nu se confunda cu Mossack-Fonseca, spălătoria rufelor murdare din Panama. Iar dacă se confundă, atîta pagubă, poate nici nu e foarte greșit, deși aș zice că e de preferat o schimbare de admirație. Mă gîndesc la o A3-NSA, de exemplu. Hack-ul, se zice, de pe acolo vine. Guri rele.

Să nu ne depărtăm, am putea trece dincolo de granița spațiului mic și nu vrem asta. Sau vrem ? Pentru catedrală eu îl vreau mai încăpător. Pentru cei din taxi tot nu contează, ce treabă au ei cu credința strămoșească anyway ? Au treabă alții, care nu călătoresc însă cu taxiul, doar nu sînt fraieri.