Monthly Archives: Mai 2016

Revenim la Hexi

Exact cum bănuiam.

În 2015, Hexi Pharma încheie contracte de 8 milioane RON. Spume la microfonul din gura proastei, „600 de contracte!”, se agită tuta. Care arată cam așa: 1 contract de 4 milioane cu un spital din Tg. Mureș… al doilea contract are valoare de 80000 (optzeci de mii) RON… al treilea de 40000… e oprită imediat din studioul cu otrăvuri (oficina A3) pentru că pînă și fraierul mioritic ar fi început să adune pe degete.

„A doua firmă în clasamentul furnizorilor de dezinfectanți”. Pe bune !? Cam cîte firme ar trebui să existe pentru a prinde contracte de cîteva mii de RON ? Aritmetică: 4 milioane împărțite la 600  dau o medie de vreo 6700 RON pe contract. După cum le spunea javrelor massmedioate și patronul „primei firme din clasament”, un contract mai gras se prinde greu și se derulează pe cîțiva ani. Între timp faci datorii pe la băncile oneste, frumoase și libere.

Totul e o ticăloșie extrasă din același scenariu de distrugere pornit odată cu înscăunarea agentului neamț. Acum se dau lovituri în subteran, nu știm care pe care, nouă ni se oferă doar spectacolul circului criminal.

Ce-ar fi să-i scufundăm pe toți massmedioții în dezinfectant ? Dacă tot e așa de diluat că nu omoară niciun păduche, n-ar trebui să fie un inconvenient major pentru ei. Se mai și spală.

A, uitam. Vic, dacă nu te alegi președinte, nici prim ministru nu rămîi, nu ți-e clar ?

(din „profețiile” calculate ale conului Mișu – Ponta, zgubi și el29 mai 2014)

Asta pentru că se zărește o oarecare agitație din partea lui Vic și intră mașini germane în copaci ilfoveni. De data asta, pe ce te bazezi, Vic ?

Marele jefuitor !?

Cifra de afaceri 9.851.202 13.245.016  16.576.769 17.631.562 18.983.418
Total venituri 10.067.614 14.881.542 17.966.409 19.253.127 19.922.784
Total cheltuieli 9.434.534 14.322.686 15.944.948 9.954.220 17.855.296
Profit brut 633.080 558.856 2.021.461 9.298.907 2.067.488
Profit net 540.518 464.385 1.731.938 7.846.852 1.838.276
Numar salariati 30 32 35 43 45

Activitatea Hexi Pharma Co. SRL pe 5 ani (20102014).
http://doingbusiness.ro/financiar/raport/595866/hexi-pharma-co-srl/

Un profit net de 12-13 milioane RON, adică nici 4 milioane de euro. În 5 ani.

Dădea mită ? OK. La zeci sau sute de inși, din zeci și sute de spitale, vreme de ani de zile ? Pentru ce ? Spitalele astea decontau valori mult mai mari decît facturile oficiale pe care se bazează bilanțurile contabile ? Cum ? Din ce bani ? Le dădea soluții diluate și supraevaluate ? Fie. Dar cum s-ar putea explica decontarea de către spitale a unor sume mult mai mari decît cele ce apar în facturi ? Pentru că, altfel, rahatul de profit oficial, bașca mitele ce ar fi trebuit date dau imaginea celor mai penibil mafioți din toate timpurile.

Hai, mă lași ? Bandele criminale din industria medical-farmaceutică jupoaie miliarde de euro, pe an, de la România și eu ar trebui să mă uit la caricatura asta de firmă din punctul de vedere al unei operațiuni de scos bani ? Bine, admit, fără nicio convingere, că au scos de 10 ori mai mulți bani, tot nimic reprezintă față de marele jaf din domeniul medical.

Să o luăm și altfel. Dacă ăștia ar fi putut să sifoneze de n ori mai mulți bani decît apar în acte, prin complicitatea a nenumărați indivizi implicați în achizițiile de prin spitale, atunci cît de demențial ar fi jaful pe care poate să-l opereze o corporație transnațională ale cărei rezerve de mituire nici nu se compară cu scremerile de cîteva milioane de euro ale Hexi Pharma. Cît privește spatele, toate împuțiciunile astea străineze pot avea, și au, unul cel puțin echivalent.

 

Where does the Occident begin ?

Nu știu dacă a fost cea mai bună postare lungă (lungă !?) a blogului, doar că mie îmi place (ar fi trebuit să evit cuvîntul). Să ne dedulcim, așadar, cu un replay. Aveam ce pune, dar sesizez nevoia de destindere (!?) din jur. Mi-am tras (ar fi trebuit să evit cuvîntul) traducere… occidentală pentru titlu.
––

Unde începe Occidentul ? (de acum vreo 5 ani jumate, cînd totul era mai simplu)

Acolo unde apune soarele, adică unde se lasă întunericul. Simplu. Cu meritul suplimentar că, lunecînd spre metaforă, putem muta fără probleme discuția în afara planului fizico-geografic, dacă va fi cazul. Va fi.

De ce cu Oul mare precum un cap atins de hidrocefalie ? Nu știu precis.

Nu ne vom ascunde după deget, dovadă peremptorie a incompatibilității cu valorile occidentale fundamentale ale disimulării, și vom afirma că, în absența unor descoperiri noi, occidentul începe în Grecia antică. Cu certitudine există rădăcini mai vechi, amintite în Biblie, de exemplu, cum ar fi Sodoma, însă nu avem o localizare geografică și istorică sigură.

Cum, prin definiție, occidentul este o civilizație nocturnă, întunericul – cu subterfugiile lui cu tot – și-a pus amprenta, tușeul ar spune unii, de la început. Noaptea toate pisicile sînt negre. Cînd vin zorile, nu mai contează… actul a fost consumat.

Miturile grecilor antici nu sînt foarte clare, apucăturile da. Ale lor și ale zeilor. Nu neapărat în această ordine. În orice caz, un șablon care se va regăsi mereu în istorie poate fi identificat de pe acum.

Orice civilizație își cîștigă locul în lume prin război. Chiar atunci cînd e distrusă, dacă s-a înfoiat suficient, va fi amintită. Fie și pentru a fi înjurată. Războaiele se duc cu tot felul de arme. Cele mai vizibile rămîn cele clasice – bîta, sulița – și purtătoarele lor, armatele. Expansiunea, gloria imperială, cuceririle urmează aceeași curbă cu cea a virilității masculine.

Trebuie amintit că adevărata dragoste la grecii antici era considerată cea dintre doi tineri masculi, unul și mai tînăr, de obicei.

În faza ascendentă, legăturile care se stabilesc între tinerii puternici, plini de sevă, par să ajute la formarea unor războinici și armate invincibili/e. Probabil, energiile nocturne, nerisipite haotic precum la neoccidentali, se regăsesc pe cîmpul de luptă, unde sulița ridicată mai sus și azvîrlită mai cu putere, face diferența –comme on dit aujourd’hui.

Probele sînt, totuși, indirecte. Nu mai puțin solide. Ca exemplu, vom lua legiunea romană. Soldați ingineri. Se băteau, dar construiau și drumuri, poduri sau fortificații. Salt în timp. Cine se găsește reprezentativ la construirea de drumuri în epoca modernă? Pușcăriașul. Care este echivalentul legiunii romane astăzi? Armata americană. Cine are cea mai mare populație de pușcăriași din lume? America. Ce lege domnește în închisorile americane? Sodomia. Qed.

Ne întoarcem (conștienți că, pe măsură ce avansăm cu disertația de blog, înțelesul verbelor devine tot mai ambiguu). Civilizația grecilor antici a fost definită cel mai bine de războiul cu Troia. Admit, tot ceva discutabil, parte mit, parte literatură. De neocolit.

Ce avem acolo? O confruntare între cele două forțe dominante ale lumii. Homosexualii contra celorlați. Evident, lucrurile sînt mai complicate și e nevoie de finețe pentru a descifra anumite semnificații. Pentru aceasta ne aflăm aici.

Homer, propagandist al partidei învingătoare, nu știm sigur dacă homosexual (în ciuda rădăcinii prinse în numele său), aduce elogiul, abia mascat pe alocuri, ideologiei, practicilor și tehnicilor homo.

Să luăm (idem) pretextul. Un băiat iubea o fată, o fură ca să o facă a lui. End of story – comme on dit aujourd’hui. Ți-ai găsit ! Grecii strigă crimă ! Lasă baltă toate muierile, descrise ca demente, asasine, clarvăzătoare defetiste, închistate care apoi țes obsesiv și suspect cîte un deceniu, mă rog. Se îngrămădesc în trireme (echivalentul sălilor de fitness din închisorile americane) și năvălesc peste Troia. Ca să o „elibereze” pe Elena? Să fim serioși ! Să reamintim, ne aflăm în Grecia antică, extrem de libertină, pe continentul format în urma unui act de bestialitate, unde incestul sau canibalismul sînt privite cu detașare, iar adulterul nici nu știu dacă era definit. Aaa, dacă o privim pe Elena ca proprietate, atunci ar fi fost vorba de hoție. Nu se verifică ipoteza recuperării bunului furat, bairamul prelungit 10 ani, sfîrșit într-o orgie a cruzimii înspăimîntătoare în urma unei înșelăciuni dosnice, pusă în cîrca ezitantului, fidelului, suspectului Ulise, toate acestea ne spun o cu totul altă poveste.

Care este personajul detestabil ? Ulise. Individ pentru a cărui denigrare a fost necesară scrierea unui al doilea tom, avertisment pentru derbedeii care tratează femeile cu oareșce interes autentic.

Sărim pentru a integra. Influența occidentală în limba română: cur. Influența slavă: pizdă. Rusia – singurul imperiu care nu o încasează definitiv, singurul imperiu care nu reușeste să treacă de un provincialism paralizant. Explicația e simplă. Vor să stea/întoarcă lîngă femeile lor, se sleiesc dacă hălăduiesc aiurea prea mult timp. Vrei un imperiu la minut? Apelezi la un Alexandru, la SS, la conquistadori, la troțkiști, la alte cluburi de băieți de băieți. Nu durează, pasiune oarbă, hachițe, lubrifiere deficitară (vezi cazul tancurilor germane cărora le-a înghețat uleiul în buza Moscovei), dar ai pe planetă sturm und drang cît cuprinde.

Alt exemplu de neamuri fundamental neoccidentale – vikingii. Veneau, prădau, o tăiau acasă. Cînd s-au hotărît, au dus casa cu ei, au contribuit la formarea cîtorva viitoare state occidentale și a Rusiei. După care, în funcție de gradul de dedulcire, s-au occidentalizat sau nu.

Moment în care trebuie să abordăm problema fundamentală a dedulcirii.

Schimbare radicală de cap compas, pe post de introducere la noua temă. Toate religiile monoteiste sînt antioccidentale. Reciproca se vede.

Cu evreii – iudaismul – e clar. Abraham, înclinat spre tranzacții, obține aproape o amnistie totală pentru sodomiți, cu condiția ca măcar 10 inși (citește capi de familie) să nu se fi dedulcit. Auditul nu a confirmat. Așadar, dedulcirea, odată inițiată, va cuprinde totul. Dovada indirectă și prin parabolă, distrugătorii Iudeei au fost romanii în plină perioadă de glorie și desfrîu – avertisment esențial. Messalina, încercarea disperată a neoccidentalilor de a salva Roma, eșuează lamentabil. Dar să nu ne împrăștiem excesiv.

Creștinismul nu se împacă de la început, bisericile creștine nici atît. Roma cade și prin transformarea de substanță, dedulciții epuizați nu mai pot ridica sulița, barbari diverși se amuză pe seama lor, imperiul se destramă și rămîne biserica. Printr-o acțiune subterană, forțele antioccidentale străpung structura șubrezită de viciul obosit și o dărîmă.

Lecție pe care occidentalii o învață. Unde găsim primele semne ale resurecției? În Grecia, surprise-surprise – comme on dit aujourd’hui, bucata de imperiu rămasă întreagă, creștinată, latină la început, grecizată tot mai mult pînă cînd viciul vechi se revigorează. Dar cum? Statul bizantin începe să le-o tragă pe la spate italienilor și altor germanici amestecați cu ce-a rămas dintre cetățenii Romei. Mai la vest decît grecii, dar mai puțin occidentalizați ca ei. O biserică catolică umilită de mofturile de grandoare ale împăraților reacționează. Găsește un nemulțumit local – Carol cel Mare – și dă peste mînă puterii tot mai dedulcite din Bizanț. Dovada indirectă: pe fondul dedulcirii apare al treilea val monoteist antioccidental – islamul. Care se propagă ca prin brînză cam în toate direcțiile, mai ales pentru că nu avea adversar conceptual. Cu Bizanțul se luptă. Nu, cum se credea pînă acum, pentru diferențele religioase. Cei mai proaspeți nededulciți se ciocnesc de dedulciți aflați într-o fază avansată. Rezultatul va fi interesant și va complica tabloul și mai mult. Oricum, menționăm în trecere că islamul a încercat să se blindeze, cîte 4 neveste de fiecare, supuse și harnice. Doar, doar.

Doar că nu. Arabii n-au reușit. I-au sîcîit și niște occidentali din cei furnizori de imperii la minut, ascunși sub flamură de cruciați, cu ordine militare de băieți, unul ars pe rug prin reprezentanți exact sub acuzația de dedulcire dar, mai ales, au căzut în huzurul blegitor de imperii. A fost nevoie de turci, proaspeți, călări. Întotdeauna se găsește o rezervă de turci pe undeva.

Nu mai insist, lucrurile se vor complica, occidentalii se vor fofila prin toate vremurile, adesea condamnîndu-se pe față pentru a cîștiga putere prin dos. Ceilalți vor da dovadă de inconsecvență, luptele se duc pe multe planuri.

Din amiciție, voi încerca altădată să lămuresc problema Ungariei, argumenînd de ce nu poate fi considerată occidentală, oricît de mult mi-aș fi dorit. Cum nu voi putea să nu încerc o descifrare a semnificației occident-ului și ouest-ului, dovadă lingvistică clară pentru lupta care încă se mai dă între occidentali și ceilalți.

Mi-am propus aici să arăt unde începe, nu unde se sfîrșește.

În concluzie, occidentul începe în noi… dacă nu sîntem atenți.

UEa se oftică în fața oglinzii

Șucăreală mare pe felia pro-ueistă. Boris Johnson le-a făcut-o din nou, i-a expus la nudul gol-goluț și asta nu le place (le place, dar să vină de la ei exhibarea, nu cînd îi prinzi fără chila de suliman pe șunci).

“Napoleon, Hitler, various people tried this out, and it ends tragically. The EU is an attempt to do this by different methods,”Johnson told the newspaper.

“But fundamentally what is lacking is the eternal problem, which is that there is no underlying loyalty to the idea of Europe. There is no single authority that anybody respects or understands. That is causing this massive democratic void.”

Împuțiciunea lumii terorismului comunitarist din ziua de azi face ca o observație corectă, altfel chiar evidentă pîna la a deveni banală pentru orice observator obișnuit, să provoace un val de indignare ipocrită, spontan direcționată împotriva celor ce nu convin cabalei infecte ce a cuprins continentul într-o metastază de răutate, lăcomie și prostie.

Are dreptate, jigodii, paraziți și f&l comuni, puteți twitteri pînă vi se fac mucii albaștri.

Oricare va fi continuarea, dacă englezii (subliniez cuvîntul englezi) aruncă zoaia ueistă la referendumul din iunie, crăpătura precedent ce va apărea în construcția diavolească ar semnala începutul sfîrșitului.

Oare de ce i-a ofticat atît de tare partea de comparație cu nazismul ? Aia cu Bonaparte era mai gigea, nu ? Băiatul a prestat ceva, măcar o vreme, a distrus ce trebuia și a pus sub control ura anticreștină a regimului terorii, care apăsase prea mult pe accelerator. Pe urmă s-a dedulcit peste măsură, cred. Naziștii… mai căpoși, deh, scurgere de teutoni.

UEa e continuarea în altă formă a ideologiei antiumane și anticreștine venită la putere sub diferite încarnări, de la teroarea jacobină, metamorfozată apoi în soluția Napoleon, pînă la bolșevismul exportului de revoluție prin komintern sau național-socialismul care nu era nici național, nici social și cu atît mai puțin creștin. Nu-i place UEiei, mare brînză, nici nouă nu ne place de ‘mneaei. Deloc.
––

A, pentru cei ce ar putea remarca, judicios, că nazismul, cît s-a limitat la reconstrucția Germaniei, sau comunismul naționalizat de mai tîrziu au obținut și rezultate bune… exact ! Qed – supranaționalul pervertește orice idee, orice realizare și îi duce la pierzanie pe lideri.