Monthly Archives: Iunie 2016

Globaliștii în rahat pînă la gît

Uau ! Ce spectacol !

Gîdiformă, ia notițe, băi, cum se face meseria. În clipul ăsta îl bate pînă și pe Badea în ziua lui cea mai bună.

6% încredere în massmedia oficială și 9% în Congres, vai, vai ! Oare de ce ?

Mulțimea are dreptate. Nu șulțimea.

Martin Șulțul: „It is not the EU philosophy that the crowd can decide its own fate. ” [min 26:40]

Nu stă în concepția UE ca mulțimea să poată decide asupra propriei soarte.

And all the people who are telling you „We don’t care what you voted, we’re not gonna let go of you”  the people will gonna have to be prepared to say „It’s that right ? Well, then we gonna drag you out the streets and hang you of a lamppost.” [min 27:20]

Și tuturor celor care vă spun „Nu ne pasă cum ați votat, nu vă lăsăm să plecați” oamenii vor trebui să fie pregătiți să le replice „Serios? Atunci vă vom tîrî pe străzi și vă vom atîrna de stîlpul felinarului„.

When they talk about a representative leader they mean an unrepresentative leader, they mean a leader who will lie and trick and control the people, which is what the EU is all about, of course, as their archetypal organisational form.” [min 6:21]

Bastilia a căzut

Închisoarea popoarelor nu se lasă. Bandele de paraziți comunitariști și cîrdurile de năimiți uefilizați (vezi cazul aproape patologic al șefului A3-Mossad) vor să încerce răsturnarea votului englez . „Din această închisoare nu se poate ieși”, amenință schulțimea.

Încearcă și poate vor reuși ceva. Se bazează pe actele de terorism executate împotriva irlandezilor, cînd și-au făcut mîna cu anularea pe față a voinței populare, prin șantaj și prin amenințare. Cazul francez nu se mai poate repeta, cupola ueistă știe că în condițiile prezente nu poate inventa un același nou tratat, cum a procedat după referendumul francez din 2005, cel care a respins actuala formă de uniune.

Va reuși să aducă revoluția pe continent. Nu știu, poate revoluția e dorită, poate a fost pusă la punct o nouă formă de sclavie care ne va fi înfățișată drept soluție la problemele ce vor apărea dacă se ajunge la revoluție. Posibil. Revoluția franceză, prima din șirul răsturnărilor ce urmau să conducă la lumea decreștinată a minciunii generalizate, de astăzi, nu a fost bună pentru omenire, dacă privești de la 200+ ani distanță. Religia drepturilor omului, ca o antireligie îndreptată împotriva valorilor creștine, face astăzi ravagii în forma aberantă a toleranței obligatorii, sub cizma regimului de politically correctness cuplat cu iobăgia neoliberalismului de credit-cătușă.

MaisBastilia merita să cadă. Reprezenta, fizic, o întrupare a răului. Bunul plac despotic, absolutismul cu tendințe de derapaj înspre maladia supremă, cînd conducătorii ajung să se creadă zei, nu aveau ce căuta într-o lume a lui Dumnezeu.

Bastilia a căzut, ba chiar a fost destul de bine în Franța pînă cînd s-a instalat regimul terorii. Cum au profitat și cum au împins sforarii din umbră lucrurile spre interesul lor, atunci și mai tîrziu, e o altă poveste.

Bastilia ueistă, noua închisoare a popoarelor, va cădea. E doar o chestiune de timp. Cît de norocoase vor fi națiunile Europei după aceea rămîne de văzut. Nu trebuie, totuși, să avem vreun regret cînd este distrusă o construcție a răului, construcție care nu rămîne niciodată o gîlmă benignă, dacă o lași în pace, dimpotrivă, cum a dovedit efervescența ueistă post-Maastricht (1992), răul împotriva căruia nu lupți se întinde ca o maree neagră, tot mai violent, tot mai nemilos, tot mai lacom.

Noua Bastilie va cădea, iar dacă temnicerii se înverșunează, atunci nu va mai rămîne piatră peste piatră din ea.

Adevărul supără

Exporturile către restul UE – 50% din toate exporturile UK.
Exporturile restului UE către UK – 10%
(Procente auzite la o emisiune franțuzească. Nu cunosc structura exporturilor.)

Cine pierde, la o adică ? Restul UE dacă raportezi la număr de locuitori (10% din 440 milioane – populația UE fără UK = 44 milioane; 50% din 64 milioane – populația UK = 32 milioane). Asta cu o țară destul de dezindustrializată, orientată excesiv spre domeniul financiar.

Marea finanță ce sălășuiește în City nu va pierde nimic, bancheropodele prezintă o imensă ubicuitate, iar globalismul financiar e cel mai puternic dintre toate, cu sau fără UE.

Dintre marile monede, în ordinea descrescătoare a putreziciunii, yenul și euro vin primele, lira sterlină ceva mai jos, probabil după dolar, care are însă avantajul monedei de referință planetară, deocamdată, și pe cel al legiunilor imperiale. Previzibil, în cîteva luni, lira sterlină va crește semnificativ față de euro, cu rezerva, desigur, absenței unor tulburări politice foarte grave – chestie valabilă și pentru zona euro, de altfel.
––

And now… Farage show. Un tip antipatic și legat de marea finanță londoneză, dar și ponegrit peste poate. Are meritul de a fi condus, ani de zile, mișcarea pentru ieșirea din UE cu argumente solide, printre care cel al imigrației nu venea pe primele locuri, cu atît mai puțin în urmă cu ceva ani. Nu suferă comparație cu ticăloșimea parazită ueistă, indiferent cît se dă aceasta din urmă cu fundul ultragiat de pămînt.

But the biggest problem you’ve got and the reason, the main reason, the UK voted the way that it did is you have, by stealth, by deception, without ever telling the truth to the British or the rest of the peoples of Europe, you have imposed upon them a political union.” [min 1:48]

Dar cea mai mare problemă pe care o aveți și motivul, principalul motiv, pentru care UK a votat așa cum a votat este faptul că, prin ascunzișuri, prin înșelăciune, fără să spuneți vreodată adevărul britanicilor sau celorlalte popoare europene, le-ați impus o uniune politică.

Adevăr absolut, a cărui menționare produce turbare printre neokominterniști. Asta e realitatea, evidența. Simplu și grav.

O fi de bonton să-i faci proști pe englezi (cunoaștem placa), dar prostia adevărată zace printre fandosiți, care oricum sînt de o superficialitate și de un conformism grețoase cînd îi iei la scuturat. Între elitism cu snobimea lui de curte și popor, îl aleg pe cel din urmă, oricînd, indiferent de cîte ori îi voi recunoaște marea vulnerabilitate la asaltul propagandistic. Oamenii obișnuiți vor fi mereu cu adevărat în ritm cu vremurile, pe un nivel fundamental, nu manelist cu moft.
––

Delirul antinațional al „formei de viață” Gîdea atinge cote obscene.

Plan de țară !? Pentru ce interese, românești sau străine ?

O încercare de a lega, dacă se poate chiar legislativ, România de glia ueistă, precum iobagul de moșie pe vremuri, așa îmi pare zbaterea suspectă, declanșată din nimic, după ani de lîncezeală conformistă.

România, prin statul și administrarea sa, se află într-un plan, proiect, spuneți-i cum vreți, în permanentă desfășurare și schimbare. Nu mai amintesc de ura împotriva ideii de plan, ăla de sorginte comunistă, cică, deși planurile cincinale erau modeste față de planurile pe generații întregi ce se  întîmplau în Asia de sud-est, de exemplu. Vreau doar să subliniez că încercarea de a contura o strategie mai precisă, presupunînd că ai putere de decizie și mijloace, se face după ce ai hotărît sub ce flamură defilezi.

Ori, stupida și ipocrita grabă johanno-cioloșistă vrea doar să treacă, pe nemestecate, decizia supremă și profund dăunătoare a rămînerii și ancorării tot mai adînci în mlaștina UE. Decizie luată gata, bineînțeles nu de cei care ar trebui să apere interesele poporului suveran.

Principala dezbatere, care trebuie să înceapă cît mai rapid în România, este cea despre reformarea drastică a UE pe o cale practic opusă celei de pînă acum, cu revenirea la suveranitatea națională, limitarea rolului politic al organizației la minimum, desființarea „parlamentului” ueist, cu rescrierea tratatului în sensul eliminării tuturor constrîngerilor supranaționale, eliminarea deplină a directivelor, recomandărilor, amenzilor sau altor mijloace ce țin exclusiv de dreptul suveran al statului național.

Fie reformarea radicală a orgnizației, fie părăsirea de urgență a unei corăbii care, așa cum este alcătuită, ne trage la fund. Politicienii români dau socoteală în fața celor ce îi aleg și trebuie să își asume necesitatea de a construi, de pe acum, un plan pentru România ca stat în afara UE, în orice caz, însă, nu au dreptul să considere de la sine înțeles cum că ar fi primit un mandat conform căruia nu există altă cale pentru țară decît cea de provincie de jefuit a imperiului ueist.

Evident, menționarea „acțiunii eficiente” a organizației trebuie respinsă din start, o UE în care se poate rămîne nu are nevoie de niciun fel de inițiativă, pentru că deciziile politice, toate, vor reveni, legitim, acolo unde le este locul, la nivelul statelor membre, state naționale suverane, iar regulile de colaborare economică și financiare vor fi fixate clar în noul tratat, fără evoluții dinamice sau ticăloșii de genul celei ce circulă prin America (constituția ar fi, cică, un „organism viu” – nu, constituția înseamnă un set de reguli de nemodificat sau de interpretat, valabil pentru o lungă perioadă de timp).

Bineînțeles, personal nu am nici cea mai mică încredere că noul komintern ar putea fi reformat radical.
––

Aștept idei pentru denumirea sub care se va desfășura procesul ieșirii României din UE, RoExit nu merge, RomExit e so & so… mă amuză un SayonaRo

Jubilație reținută, ca englezu

Pentru lefegii de feisbuc.

Acum am sosit de la aeroport, frînt, cu ochii scoși de oboseală. Toată echipa e la fel, dormeau în brînci prin avion, după o săptămînă de muncă și încordare extremă. A sfîrîit feisbucul de cîte le postam, la fel și alte medii de socializare, ajunseserăm să vorbim în tuituri, mîncam cafea cu pilule, ni se părea că vorbim în cehă cu englezii și în poloneză cu cehii, ce mai, ca la război. Și mai au destulă flegmă în ei, englezii, după trei zile de nesomn îți venea să-i iei la palme, cu UKIPu lor cu tot, dar a meritat !

Le-am tras-o globaliștilor continentali, frumos și liber, cu cărticica șefului de cuib de feisbuc alături, populist, naționalist, ba chiar și liber-schimbist.

A venit și ploaia, în valuri peste Londra și șerpăraia ei, ca un semn de sus. Bă, nu umblați la numărătoare că iese cu clăbuci !

Munca noastră a fost apreciată la superlativ. Erau vreo doi care lucraseră, cu treabă comandată, deh, la alegerea de feisbuc a agentului neamț. Și-au cerut iertare și au mărturisit că, dacă nu era ordin… Ei, acum, pe barba lor, s-au dovedit de zece ori mai eficienți, ca pentru țara lor. Culmea, ăștia chiar au început să și-o ia înapoi.

Satisfacție majoră aici, dar de scurtă durată. Greul abia începe, mai ales acum, cînd se va lăsa cu plus de terorism și minciună ueistă. Nu-i nimic, peste o lună avem prima întrunire a comitetului de luptă pentru eliberarea Franței. Madam Le Pen, chiar dacă nu te ai bine cu Farage, venim să ajutăm, la fel de frumos și tot liber, răsplata va veni de la sine și e mult mai plăcută decît simbria amară a plătiților.

Băgați-vă ghiara în gît și perne la cur, cafteala abia a început.

Problema nu e cît de bine făcut este clipul sau cît de mare poate fi impactul pentru potențialul votant, problema, care ar trebui să ne bage fiori, e că spune adevărul. Chiar să nu mai înțeleagă (sau să nu le mai pese la) atît de mulți (de) libertatea propriei nații ? Pentru că fără libertatea de a-ți face propriile legi nu exiști sau te vei afla veșnic în genunchi.

Unsurosul are dreptate: „United kingdom belongs to the European Union„. Le aparține, au pus laba, la fel cum au pus laba pe România și pe toate celelalte țări captive în noul lagăr comunitarist. De ce ar lăsa să le scape prada, de ce i-ar da drumul ? Libertatea o cucerești de la tirani, pe care, cu ocazia respectivă, îi termini. Calea de mijloc ar fi o contradicție în termeni. Ori, ori !

Cam țigancă franțuzoaica.

À propos

Pleșache cu cîțiva alți ciudați împung agresiv ecranul cu o reclamă imbecilă, ca ei, în ideea că ar trebui să dau bani pentru ca să le iasă șmenul cu Cumințenia Pămîntului. Merci mais non, va te faire foutre !

Richard Black despre Hillary (aprox. min 59:15) : „She is a blood thirsty woman who has no heart for anyone, she is really the embodiement of evil… she is someone who is willing to kill and she is willing to kill on a massive scale and I think she is a great danger to us.”

Este o femeie însetată de sînge care nu are pe nimeni la inimă, este realmente întruchiparea răului… este cineva dispus să ucidă și dispus să ucidă la scară mare și cred că reprezintă un mare pericol pentru noi.

Pentru noi toți.

De bine despre ALDE (Barbu, Tăriceanu)

Eu nu votez și nu (mai) cred în votul electoral. Poate la un referendum sau pentru o constituție ar mai avea sens, din motive greu de explicat aici.

Nu votez și nu mă interesează zbaterea inutilă a legumei politice din cazanul fierturii ținute pe foc sau sleite cu intenție de către stăpînul străin.

Nu vreau franțuzoaică primăriță la sectorul meu. Și basta – cuvînt internațional. Asta fuse doar o paranteză.

Observ cu oarecare surprindere că ALDE, mai precis Daniel Barbu și cu Tăriceanu, le zice/zic bine. Cum îi observ eu, mi se pare că și ei observă bine ce se întîmplă și par dispuși să spună adevărul sau o parte din el. Și îl spun fără nuanțe de tip portiță de ieșire, principial corect și destul de curajos. Aparent, nu riscă mare lucru, pentru că nu prea au șanse semnificative. În plus, poate că vor să ocupe onest (țin locul – în varianta rea) poziția unui partid cu elemente de naționalism absolut necesar, vital pentru șansa de supraviețuire a națiunii române – statul e, deocamdată, terminat.

Mai interesant, îmi pare că folosesc campania pentru alegerile locale pentru a-și pregăti terenul bătăliei grele, mult mai importante, din toamna alegerilor parlamentare, mișcare inteligentă, surprinzător (iar!) de atipică față de idiocratizarea galopantă a vremurilor actuale.

Cu un euroscepticism destul de apăsat ironic, cu un dispreț de UEcrație în subtext (poate o construcție bine țintită psihologic, poate real), prezintă imaginea unui naționalism liberal, după imaginea mit/amintire pozitivă a unui brătienism asimilat, peste ani, cu singura formă de naționalism (neîndoios oligarhic, mais passons) care a reușit să se strecoare printre tartorii continentali sau globaliști, adică o combinație aparent viabilă.

Poate avem de a face doar cu un efort strict individual sau de grup mic. E bine și așa, a prins ceva impuls.

Ce să zic ? Puterea de supraviețuire a națiunii trebuie să se manifeste și la vedere, din cînd în cînd, poate unde nu te aștepți.

Mă intrigă.
––

„Nu spun că nu ai dreptate asupra pericolelor pe care le-ar avea de înfruntat… hmm, adevărul în ultimă instanță, pentru că despre asta vorbim în esență, îți reamintesc doar că nu putem trăi într-o permanentă disimulare fără să ne corupem. Ori, dacă nu există și mesaj direct, care nu se vrea manipulator, dacă nu există suficienți oameni (o minoritate poate, dar una babană) care să poată combina niște informații fără să ajungă întotdeauna în impasul sau la diversiunea dorită de potentații umblatului cu minciuna, ne vom distruge toate reperele.” (conu’ Mișu, decembrie 2011, într-un comentariu-răspuns)

Simt, mereu mai acut, nevoia de a vedea trase draperiile pentru a lăsa lumina să intre. Pînă nu ne tîmpim de tot.