Monthly Archives: Iulie 2016

Interesant (aprox. min 18:22): „There is a revolution going on here […] Turkey is slowly leaving the Atlantic system. This is a matter of Turkey’s security interests, this is a matter of Turkey’s economical interests […] so, Turkey is slowly moving away from the Atlantic system and that’s the basic reason why this coup happened and that’s also the basic reason why they, in NATO, are so much in panic, this is much broader, much bigger than Erdogan, this is a tectonic movement. […] This will change the world if it succeeds.

Cu scîrbă despre procurorii universali

Indiferent cum se termină mizeria asta cu interzicerea echipei Rusiei de la olimpiadă, gata, nu mai mă uit o secundă la făcătura de întreceri sportive. Aiurea sportive, șulfele occidentale au stricat și strică orice. Atîta ipocrizie, în ultimă instanță criminală, atîta măgărie, atît de mult amestec de politică rea… nu merită să-ți pierzi timpul.

Unul dintre cele mai tari momente, înălțătoare, le-am trăit cînd echipa de handbal masculin a României a întors scorul în repriza a 2-a, la olimpiada de la Moscova, și i-a băturt pe ruși. Atît de bine i-a bătut că, spre final, rămăseseră în sală doar galeria românească și cea sîrbă, care cîntau împreună, rușii plecaseră din sală.

La fel, am fost mîndru cînd Ceaușescu a trimis avionul să ia echipa de gimnastică de le europenele unde era furată pe față în favoarea rusoaicelor.

Cum mi-a părut bine că România s-a dus la olimpiada din America, boicotată de ruși și de alții, unde a fost primită cu mult mai multă simpatie decît la cea de la Moscova, aliată pe vremea respectivă.

Astăzi, la ce naiba să te mai uiți, pentru ce ? Să alegi între mercenari, naturalizați, ghiftuiți cu aere și intrigi absolut mizerabile de culise ? De dopaj nu amintesc, pentru că, la fel ca și cu problemele reale ce țin de ecologie, la fel ca și cu drepturile cetățenești încălcate prin diverse țări a devenit, de fapt, o armă mînuită pentru a da în adversari prin controlul pe care occidentalii îl dețin în diferitele instituții ce ar trebui să garanteze o anumită corectitudine și imparțialitate.

Mă piș pe lumea asta de cheoveșuțe, de moftangii și fandosiți. Luați-vă olimpiadele, campionatele și băgați-le unde vreți, cretinilor, care nici circul nu-l mai puteți lăsa nemurdărit de manipularea și ingineria socială cu șapte ținte simultane. Și așa, sportul prin reprezentanți plătiți și profesionalizați la sînge (nu e nicio mirare că, inevitabil, vor fi împinși spre dopaj) nu e decît o altă formă de încurajare a unor rivalități care, altfel, nu ar exista și de ocupare a timpului degeaba.

O ultimă observație. Prin persecutarea Rusiei lovesc și în Brazilia, a cărei olimpiadă va fi știrbită prin absența unei echipe mari, dar solidarizarea cu brazilienii nu e un motiv suficient pentru a nu-mi pune în aplicare decizia. Gata și cu olimpiadele ! Se poate trăi foarte bine fără ele.

Turcia: puci lăsat să se întîmple, nu inițiat

Întîi o întrebare, aparent… colaterală, și un posibil răspuns.

De ce se arestează o grămadă de judecători și procurori în Turcia ? Nu știu sigur, nici nu am pretenția. Remarc doar posibila necesitate de a te adapta și a găsi măsuri de contracarare la noua versiune de revoluție colorată, care operează în și distruge, chiar în acest moment, cel puțin 2 țări: România și Brazilia. Noua metodă soft, care a început deja să fie decorticată și analizată, se bazează pe o formă de control a aparatului judiciar prin care paralizezi sistemul politic din țara țintă. (Pepe Escobar face o descriere foarte detaliată a schemei prin care s-a dat, practic, o lovitură de stat soft în Brazilia, dar nu cred că interesează prea multă lume, din păcate). Dacă tot profită de pe urma eșecului puciștilor, pare logic ca Erdogan & co să încerce să rezolve o amenințare la fel de gravă.

Constat că speculația pe care am lansat-o imediat după puciul din Turcia se aseamănă cu opinia opoziției anti-Erdogan, care afirmă că puciul a fost pus la cale de Erdogan.

Nuanțez. Ipoteza mea sugera o detonare controlată a unei lovituri militare așteptate. Nu e niciun secret că Erdogan deranjează anumite cercuri din capitala imperială. Poate că nu reprezintă o urgență și nu au, sigur, o variantă de încredere care să nu dea peste cap stabilitatea unei țări vitale pentru continuarea dominației occidentale asupra lumii. Dar îi deranjează fundamental. Pe bună dreptate, pentru că, pe termen lung, dacă mișcarea condusă astăzi de Erdogan își va atinge obiectivele, construcția artificială a statului kemalist se va transforma într-una organică, evident de tip islamic. Un stat nelaic, dar nu unul teocratic, modern, o sinteză, nu o antiteză. Dacă au noroc, desigur.

Modelul kemalist convine de minune (de fapt a fost sprijinit deliberat, de la început) occidentului. Un stat islamic modern ar fi unul semnificativ mai aproape de o independență reală decît actualul vasal occidental.

Derapajele (măi, ce îmi place cuvîntul ăsta de neolemn, aproape îmi induce un plescăit) autoritare ale lui Erdogan, posibila revigorare a unui pan-turcism de nostalgie imperială (otomană), riscul creșterii dependenței de un singur om, devenit figură emblematică, toate acestea îi privesc pe turci și depinde doar de ei dacă vor găsi resurse de inteligență politică pentru a-și croi singuri viitorul.

În acest context, fără a fi morală, există posibilitatea ca statul turc profund, pe care eu îl bănuiesc deja pornit pe calea detașării de kemalism, să fi închis ochii, lăsînd să se declanșeze puciul pentru a obține o victorie mult mai importantă, pe mai multe planuri, decît dacă ar fi recurs la arestarea preventivă a unui grup de complotiști.

Pupincuriștii de serviciu sînt ofticați, dar nu au elemente care să-l acuze pe Erdogan, bănuim cu toții de ce nu le au. Iar verificarea ipotezei pe care am lansat-o nu absolvă  de vină pe autorii puciului sau pe cei din spatele lor, dacă au existat… sponsori.
––

Am dezvoltat convingerea – argumentabilă științific – că islamul este o religie imună la secularism […] și de aceea cea mai mare și mai periculoasă iluzie pentru noi este aceea de a crede că islamul poate fi subminat de pachetul ideologic liberal […].

De aceea soluția la Islamul radical este Islamul serios și civic – în societățile majoritar musulmane, din punctul meu de vedere.
 
Nu sunt pro-Erdogan, vinovat mai degrabă de corupție decât de prea multă credință musulmană, dar cred că e o iluzie periculoasă să credem că tancurile vor rezolva cumva chestiunea revenirii Turciei la matca sa islamică.

Din contra, vor acutiza clivajele. Kemalismul este un faliment – chiar dacă e unul cu tancuri.
(Gânduri cât mai reci despre un eveniment la cald: puciul din TurciaBogdan Duca)

Bring on the Night

Cum tot ne cufundăm în întuneric, măcar să o facem cu un pic de eleganță. Cine altcineva s-ar potrivi mai bine decît Poliția, care tocmai a salvat ceva în Turcia ? Sau a salvat Turcia de la ceva. Sau pentru ceva.

The future is but a question mark/Hangs above my head there in the dark

Bring on the night/I couldn’t stand another hour of daylight

Speculăm, speculăm

După filiera engleză, pe care am propus-o marelui public, genul iubitor de Game of Thrones, mai degrabă, acum vin cu varianta Chavez adaptată pentru situația din Turcia. Poate mai puțin fiction, dar ce știu eu.

Pe Chavez l-au debarcat printr-o lovitură de stat militară și l-au ținut prizonier în palatul prezidențial vreo 2 zile. Timp în care, în subsol, stătea în stand by un batalion de parașutiști, iar în oraș, prin telefoane mobile și vorbă de la om la om se mobiliza populația. După 2 zile, parașutiștii dinăuntru și mulțimea de pe străzi, plus militarii fideli de prin alte părți i-au luat ca din oală pe puciști, pînă seara totul se rezolvase.

La turci, lovitura de stat militară era așteptată. Nu numai la turci sau de către turci. De ce am crede că serviciile și politicienii lor nu ar avea cinismul, dar și inteligența, să le zic… necesare… hmmm, pentru a împinge lucrurile pe o cale oarecum controlabilă. Înțeleg că șefii armatei nu au participat, așa că, pe de-o parte onoarea armatei e salvată, pe de altă parte, pentru o vreme, ideea de puci militar e compromisă, iar mitul invincibilității metodei (pînă acum toate loviturile militare au reușit) a căzut.

Poliția lor, cea care a dus greul ripostei, prin Ankara cel puțin (informațiile sînt, desigur, discutabile, știm cîtă prostie și dezinformare domnește în media), era dotată cu echipament de război și au acționat foarte eficient, ca unii antrenați pentru o situație de genul ăsta, dacă nu chiar preveniți.

Aparent, nici puciștii nu au acționat prost, organizarea a fost eficientă, coordonarea bună, dar… cînd Erdogan, devenit cu atît mai eroic pe cît era de mic ecranul de smartphone pe care a apărut, a chemat poporul în stradă, s-a rupt filmul. Teoretic, ar fi trebuit împiedicat să se adreseze publicului, ceea ce s-a și încercat prin ocuparea televiziunii de stat, dar, ce să vezi, s-a găsit o televiziune privată care a proptit ecranul smartphonului în ochii națiunii turce. Urmarea… tancuri abandonate, soldați tineri plimbați părintește de braț, ca prizoneri, bye, bye, coup.

Doar o speculație, desigur, care nu neagă existența intenției reale de puci sau a existenței unui curent anti-Erdogan la fel de real. Totuși, după ani de experiență, o nație veche și importantă poate că are resurse suficiente pentru a nu eșua în cine știe ce primăveri, mai mult sau mai puțin arabe. Uneori un puci militar ratat se poate dovedi la fel de eficient, la turci, ca unul reușit. Inclusiv pentru stabilitatea unuia dintre cei doi piloni pe care se bazează puterea așa-zisei civilizații occidentale. Celălalt e Egiptul.

Pînă la urmă, joaca din Orientul Mijlociu ar cam trebui să se potolească, Apocalipsei îi este oricum indiferent dacă se întîmplă acum sau peste mii de ani.

Cît de simplu se moare (secunda 35).

Băi, ăștia, mi-a ajuns pînă în gît cu livrările de clotilde calitatea bon pour l’Orient. Ia, mai țineți-le pe la voi, pe acasă, să vă dea sfaturi și să vă fericească cu lumina înțelepciunii lor desăvîrșite !

Nice truck attack

Cam ce ar înțelege americanul de televizor dintr-un titlu ca ăsta (văzut de mine) ? Cam ce înțelege de obicei, adică nimic sau mai rău decît nimic.

Între timp, Assad cel Rău persecută poporul democratic, popor sponsorizat de americani & căței (c’est a dire… Statul Islamic, diverse filiere al Qaida, kurzi buni – spre deosebire de cei ff răi, etc) ca să facă praf încă un stat secular din lumea arabă.

Cățelul francez, chiar la nivel de pudăl șef, începe să manifeste rețineri, ba dulăi mai neciopliți, de prin ogrăzi provinciale, mîrîie cum că Franța ar trebui să-l sprijine pe Assad, alături de ruși. Blasfemie !

Eu cred în filiera engleză. Tot ieri, în turul Franței la ciclism, liderul englez a fost samavolnic detronat în urma unui accident cauzat de o motocicletă a organizatorilor. Pe seară, pe promenada englezilor din Nisa năvălește camionul. Coincidență ? N-aș zice, acum că s-a dat liber la breaks it pentru tot englezul. Nici după campionatul de fotbal nu îmi păreau suficient de satisfăcuți cu cafturile din fața cafenelelor. Atenție la filiera engleză, deci, că alta mai lămuritoare nici că veți afla, parol !

 

Ah, cum am putut să uit de Cehia. Mea culpa.
🙂