Speculăm, speculăm

După filiera engleză, pe care am propus-o marelui public, genul iubitor de Game of Thrones, mai degrabă, acum vin cu varianta Chavez adaptată pentru situația din Turcia. Poate mai puțin fiction, dar ce știu eu.

Pe Chavez l-au debarcat printr-o lovitură de stat militară și l-au ținut prizonier în palatul prezidențial vreo 2 zile. Timp în care, în subsol, stătea în stand by un batalion de parașutiști, iar în oraș, prin telefoane mobile și vorbă de la om la om se mobiliza populația. După 2 zile, parașutiștii dinăuntru și mulțimea de pe străzi, plus militarii fideli de prin alte părți i-au luat ca din oală pe puciști, pînă seara totul se rezolvase.

La turci, lovitura de stat militară era așteptată. Nu numai la turci sau de către turci. De ce am crede că serviciile și politicienii lor nu ar avea cinismul, dar și inteligența, să le zic… necesare… hmmm, pentru a împinge lucrurile pe o cale oarecum controlabilă. Înțeleg că șefii armatei nu au participat, așa că, pe de-o parte onoarea armatei e salvată, pe de altă parte, pentru o vreme, ideea de puci militar e compromisă, iar mitul invincibilității metodei (pînă acum toate loviturile militare au reușit) a căzut.

Poliția lor, cea care a dus greul ripostei, prin Ankara cel puțin (informațiile sînt, desigur, discutabile, știm cîtă prostie și dezinformare domnește în media), era dotată cu echipament de război și au acționat foarte eficient, ca unii antrenați pentru o situație de genul ăsta, dacă nu chiar preveniți.

Aparent, nici puciștii nu au acționat prost, organizarea a fost eficientă, coordonarea bună, dar… cînd Erdogan, devenit cu atît mai eroic pe cît era de mic ecranul de smartphone pe care a apărut, a chemat poporul în stradă, s-a rupt filmul. Teoretic, ar fi trebuit împiedicat să se adreseze publicului, ceea ce s-a și încercat prin ocuparea televiziunii de stat, dar, ce să vezi, s-a găsit o televiziune privată care a proptit ecranul smartphonului în ochii națiunii turce. Urmarea… tancuri abandonate, soldați tineri plimbați părintește de braț, ca prizoneri, bye, bye, coup.

Doar o speculație, desigur, care nu neagă existența intenției reale de puci sau a existenței unui curent anti-Erdogan la fel de real. Totuși, după ani de experiență, o nație veche și importantă poate că are resurse suficiente pentru a nu eșua în cine știe ce primăveri, mai mult sau mai puțin arabe. Uneori un puci militar ratat se poate dovedi la fel de eficient, la turci, ca unul reușit. Inclusiv pentru stabilitatea unuia dintre cei doi piloni pe care se bazează puterea așa-zisei civilizații occidentale. Celălalt e Egiptul.

Pînă la urmă, joaca din Orientul Mijlociu ar cam trebui să se potolească, Apocalipsei îi este oricum indiferent dacă se întîmplă acum sau peste mii de ani.

Cît de simplu se moare (secunda 35).

Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: