Despre diferite loaze pe fundal turcesc

S-au strîns nori negri de război iar limbricii cu limbă ce se pretind clasă politică, lideri de partid, tehnosparți sau alte forme de viață echivalentă, adică cu număr minim de neuroni, se îmbulzesc să ne bage în rahat pînă la gît.

Bă, ca să utilizez o formulă de politețe, dacă se duce Turcia în brațele rușilor, România nu compensează pierderea devastatoare pentru lagărul vestic, în vecii vecilor !

Degeaba îl fîlfîie neoconul R. Tudor, tot mai periculos pentru interesul național, pe Geoană, tot mai slăbănog, la propriu, la figurat și la partid, cu mimarea lui tot mai străvezie a unui soi de patriotism pragmatic, tranzacțional exact acolo unde nu poate fi vorba despre cîțiva arginți ci despre supraviețuire, inclusiv biologică.

Nu avem ce stoarce de la cărpănosul stăpîn american care să poată compensa probabila transformare a României într-un refugiu al disperării, să-i zic strategice, americano-occidentale. Nu avem. Nu au ce oferi și tot mai multe țări pe planetă s-au prins, nu mai pun botul. Americanii nu mai pot controla și, în același timp, menține stabilitatea internă în colonii, state clientelare sau vasale. Regula a devenit extrem de vizibilă: foarte rapid, la scara istoriei, un stat care merge pe mîna lor se destramă, fie în coeziunea subtilă socio-economică, fie prin violență extremă, mergînd pînă la depopulare, pînă la pulverizare, practic.

E la modă, pentru unii e ordin, să ataci Turcia, pardon, regimul Erdogan. Cum s-a dat strigare să fie oprit Trump, care, mai nou, ar fi mai psihopat decît Hitler (normal că nu există  vreo confirmare medicală a psihopatiei lui Hitler, cum nu există nici pentru ceilalți psihopați contemporani lui – Churchill, Roosvelt, Stalin, dar dă bine la subconștient).

Să revenim la noi. Tembelii (incompetenți, spălați pe creier, cumpărați, infiltrați) care țin loc de conducere politică în statul român nu au nici dorința, nici capacitatea intelectuală, nici trăsăturile de caracter necesare pentru a conduce cu adevărat. Unii, cu treabă, au grijă să infesteze și puțina glagorie rămasă celorlalți încît chiar să nu se mai lege nimic.

Cu statul astfel decerebrat se poate face orice. Ceea ce se va și întîmpla. Dacă în Turcia imperiul occidental pierde controlul, pionul românesc va fi mutat și sacrificat după bunul plac, nimeni nu poate organiza cu mucilagiul ce ține loc de conducere o reacție autentic românească la amestecul străin, conformă cu propriile interese și cu mare grijă pentru soarta oamenilor locului, în plan politic și strategic.

Da, sîntem vulnerabili la lucrarea rușilor, tocmai pentru că stăm în patru labe și cu bucile desfăcute în fața imperiului occidental. Cum sîntem mult prea vulnerabili în fața oricărui inamic hotărît. Organizația Coldruța cel mult îi va suge puța, după cum îi și sînt setați parametrii de funcționare. Schimbă, la o adică, doar stăpînul/progamatorul șef.

Unii dinte cei mai vocali anti-turci sînt domnii austrieci, foarte îngrijați de soarta democrației pe acolo, atît de îngrijați că permit manifestare pro-PKK, organizație altfel definită ca teroristă de turci, americani și prin alte țări UE. Logic. Domnii austrieci se mîndresc, de altfel, că vor putea trăi din veniturile coloniilor est-europene, fără să mai fie nevoie să facă altceva. De ce nu PKK, dacă ți-ai făcut mîna cu UDMR ? Doar stilul diferă. Important e să bagi zîzanie în țările țintă. Eventual îi ajuți pe alți colegi imperialiști, doar o mînă spală pe alta. Pentru austrieci, desigur, România lor (sînt printre primii, dacă nu chiar pe locul 1, în clasamentul stăpînilor financiar-economici) poate fi placă turnantă pentru orice fel de aventuri, cîtă vreme petrolul și gazele curg, iar băncile lor jupoaie. Evident că vor pierde tot, dacă situația degenerează, dar aroganța cuceritorului îi orbește. Mai ales că au cucerit totul mult prea ușor.

Jafurile de partide din România, ca să preiau denumirea inițială (și onestă) a partidului comunist, imitată, la un moment dat, și de actualul PSD, probabil dintr-un puseu de servilism internaționalist (acum se poartă disimularea națională) nu mai sînt bune nici pe post de purgativ, atît de leșinate au ajuns. Nimic nu le mai resuscitează, de asta se și trag repede la imprimanta 3D caricaturi proaspete de clotilde și alte cloruri.

Turcia, devenită laitmotiv de la puciul ratat, prinde bine massmedioților, alături de amorțeala verii, pentru că împăratul se află atît de gol încît pînă și cel mai tînăr și liber dintre toți tinerii și liberii se va holba, va arăta cu degetul și va emite un ngî sugestiv. Ce campanie electorală, ce teme de discuție ? Toate ar fi un teren minat, ce naiba să mai storci propagandistic de la sulfurile și loazele de partid care să treacă drept mesaj politic ? Așa că Turcia se potrivește mănușă și în planul ăsta.

Nu am o încheiere pentru că nu întrevăd un deznodămînt cît de cît suportabil. În general, dacă vrei să scapi de mirosul urît, trebuie să tragi apa. Deocamdată, toaleta e defectă și nu se vede vreun instalator în zare.

 

Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Comentarii

  • Radu Humor  On 24 August 2016 at 18:54

    Ţi-am citit mai întâi următorul articol, aşa că tot ce am scris acolo e valabil şi aici !
    Cu vârf şi îndesat, cum se spune şi cum ar trebui să le-o tragem nenorociţilor ajunşi la putere cu firman străin !:mrgreen:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: