Monthly Archives: Martie 2017

Ia uitați-vă cam de la min. 40:20. Să vedeți cum vor ueiștii să sfîșie teritoriul Franței, cît de intens lucrează și cît de bine se leagă regionalizările, din întreg continentul european, cu obiectivul principal al distrugerii totale a statelor naționale.

Discuție interesantă pe ansamblu pentru cine are timpul necesar.

Asselineau candidează la prezidențialele franceze fiind cotat cu un foarte mic procent. Discursul e însă mult mai la obiect și mai elegant exprimat decît ce am putut să văd pe la case mai mari. Antiueist vechi, a votat împotriva tratatului de la Maastrich și, cum povestește în înregistrare, cînd i s-a propus o funcție în ministerul de externe l-a avertizat pe ministrul timpului că el este și rămîne împotriva UE. Pe vremuri mai aveai voie la propria opinie, acum te-ar hashtagrade în 2 timpi și-un Dragnea beat.

Zo, ministrul francez al apărării e un adept al independenței Bretaniei. Interesant, aflăm lucruri noi, dar care nu sună deloc a nou pe meleagurile noastre. Noi, primitivi, n-am avut încă ministru al apărării udemerist (sau mai rău, cum îi zice făcăturii ăleia pro ținutul secuiesc?).

Anunțuri

Iertare pentru limbaj.

PSD = o Pulă Stoarsă Damblagită. Nu pentru că au tras de nu mai pot, pentru că au dat în damblageală de atîta gaytate luată pe la spate (și pe gură). Atît de multă că au pierdut funcția. Nici măcar țîfna specifică cotiților nu o au, de prea mult stat în patru labe. Secta blegilor lui Dragnea [sau balegilor… nu se aude prea bine, au g(a)ura plină].

Apropos de labe… despre gunoaiele alealalte… nici nu merită pomenite, poate doar ca veșnic lubrifiant în jurul membrului extern care operează în găoaza pesedistă.

Ce jigodii proaste și lașe !

Imposibil de contrazis

Era singurul „parametru” despre care aveam incertitudini

Încolo, n-am nicio aşteptare de la un partid care „a bifat următorii parametri” (şi nu-i singurul!):
– cedarea de suveranitate (către UE şi către alte entităţi externe – chiar non-statale, the powers that be)  
– trădarea intereselor naţionale în favoarea intereselor externe  
– dezindustrializarea României  
– pauperizarea în masă a populaţiei, provocarea migrării forţei de muncă, „băjenirea”  
– genocid mascat prin pauperizare, chimizarea alimentelor (iodare, e-uri, Initium, Codex Alimentarius) şi distrugerea sistemului de sănătate  
– subminarea culturii, cercetării, învăţământului şi a identităţii naţionale  
– sabotarea capitalului românesc şi favorizarea celui străin  
– implementarea austerităţii, contrar propriei platforme politice  
– distrugerea mişcării sindicale (nici nu se definesc drept socialişti, ci îşi zic „social-democraţi”, deşi sunt afiliaţi la Internaţionala Socialistă)  
falsificarea referendumului constituţional (din 2003) şi evitarea de referendumuri privind aderarea la UE şi NATO  
– distrugerea agriculturii şi a mediului, despădurire  
– angajarea României în operaţiuni militare dubioase sau chiar ilegale, cu beneficii zero sau neclare dar cu riscuri reale  
– implementarea agendei globaliste (regionalizarea, ciparea, vaccinarea, „diversitatea”, „dezvoltarea durabilă”, ecumenismul, „încălzismul”…)  
– subminarea caracterului republican al statului român prin promovarea aşa-zisei „Case Regale” (şi pregătirea „monarhizării” stemei de stat prin apariţia pe ea a unei coroane)  

De bună seamă

Degeaba, anunț de pe acum,
Te scurge și curge,
Parcurge degeaba.

Degeaba plîng viața ce a fost,
Acum sunt degeaba, cuvinte,
Cu virgulă aparent scoasă prost,
Cu joc de cuvinte pot scrie, cu rost,
Dinainte spre mâine,
Degeaba.

Povara omului alb,
Trecutul românului verde,
De sus nu se vede contextul.
Coboară inutil,
Avertismentul e dat,
Coboară în util,
Alege bine pretextul.
Degeaba stau în păcat,
Degeaba vei rămîne cu textul.

Pulbere de stele,
Mai jos, subatomic, de lutul cinstit,
Din care, degeaba,
Adapă orgoliul ideea
Că am fi,
Nu ține de sete prea multor
De ce ?
Poetule dispărut ce îți pare, degeaba,
Că te mai poți exprima, o dată,
Prin mine.
Mă lasă în pace !

Condamnarea la moarte,
Din toți, va învinge,
Degeaba,
Cînd gîndul îndeasă în creier
Ng-ul cretin
Sub care, acum, nu se vede
Cum putem fi iertați, pe deplin.

Cuvinte în format electronic, concepte
Degeaba pretinse că sunt,
Cum trece nisip în clepsidre degeaba,
Nici praf nu se alege
Din timp…