Monthly Archives: Octombrie 2017

3×6 = A început !

Momentul anunțului finalizării transferului miliardelor lui Soros către creaturile sale poate fi considerat drept momentul declanșării confruntării finale. Nu mai există cale de întoarcere, războiul total a început.

Nici nu contează cît este adevăr în privința cifrelor sau a surselor de finanțare, pentru că nu a existat vreodată intenția de a informa. În vremea fake news nu fetișizezi acuratețea, lupta se duce în plan simbolic.

Fiara Soros, individul, dispare, e o carcasă de care se trage cît se poate. Acum se transformă în moștenirea Soros, nici nu contează cu banii cui, mașinăria îi produce la minut.

Important era mesajul, deliberat lansat (tactic nici nu avea sens să avertizezi inamicul asupra desfășurării de forțe). Avem acum o declarație formală, irevocabilă.

Nici nu e de mirare, fiara nu se poate ascunde, după cum știm, e nevoită, într-o formă sau alta, să-și afișeze semnul.

18 miliarde, adică de 3 ori 6.

Anunțuri

Crăpătura neagră

Înțeleg că pululația de pilde deschise, ale lui Soros, adică, a început să turbeze pentru că structura diabolică, antistatală și antinațională întreținută cu bani de furat de către criminalul internațional este oarecum pusă sub lupă, probabil nu întîmplător după ce maniacul a alimentat cu 18 miliarde de dolari focul pus sub toate statele naționale.

Miile de organizații sediționiste care se alintă și prostesc sub sigla de ong, plătite cu tone de bani pentru a distruge societatea și a spulbera națiunea, sunt expuse atenției publice, pentru prima dată în aproape 30 de ani de infestare, acolo unde doare mai tare, la sursa de finanțare. Să vedem ce va ieși de aici. Măcar cîteva mii de români să înțeleagă ce puroi reprezintă grupările astea și tot e bine.

Între timp, replicanții cretinozii ai fiarei damblagite, în complicitate cu aceiași care ne-au ales un agent neamț după ce au ucis peste 60 de oameni dîndu-le foc, întîi lor, apoi țării, pentru a ajunge sclavi sub alte scursuri, înrudite cu secrețiile deschizăturilor lui Soros, se înverșunează pe puținii care le spun leprelor sorosiste… lepre sorosiste, évidemment !

Acum, sunt luați la țintă cei ce au avut proasta inspirație să creadă că între feisbuci e bine. Nu e bine, fraierilor. Acolo vă influențați doar creierul să devină mucilagiu. Pe terenul inamic tu vrei să zburzi !? Total greșit. Dar, ce să-i faci, tentația comodului. Pentru cei care se pot adapta la mizeria numită feisbuc. Vă place să dați clic în stînga ca să vedeți poza următoare ? Ei, ăla e doar un fleac despre care ai putea crede că e specific etniei, japoneze desigur. Nope. E doar o rotiță dintr-o interfață făcută special ca să-ți răsucească mintea încă înainte de a ajunge la conținut.

Feisbuciți, feisbuciți, diavolul va ști să-i aleagă pe ai săi, ca să-l parafrazez pe abatele Amalric, poate rudă, peste timp, cu Soros. Poate nu, poate doar anticipa lucrarea diavolească și încerca să stîrpească ongurile în fașă. În felul său. Se poate și mai simplu, prin închiderea robinetului. Sau scurgerea ne va otrăvi pe toți.

Închideți repede șlițul deschis prin care Soros vă dă banana. Nu toți sunt maimuțe pe lumea asta. Curvelor cărora le place, s-o facă în bordel ! Închise, deschise, treaba lor, dar cu felinar roșu la poartă, să se știe. La asemena artă poate să vină și Arte în schimb de experiență, ca între cumetre practicante.

Unii s-ar putea să găsească interesant episodul de mai jos. Eu așa cred, mai complicat de explicat de ce. În plus, la asta mă uitam în urmă cu vreun sfert de oră și l-am pus și eu aici dintr-un reflex aproape feisbucist… nah, nicio șansă, pot să mă citeze și în fața cesemeului, tot nu mă feisbucez.

http://putlocker.io/watch/dPVLMN8x-comedians-in-cars-getting-coffee-season-8/episode-6.html

Dăci

Independentistul șef din Catalonia, șeful guvernului local cum îi zice, e însurat cu o româncă, jurnalistă ca și el, pe vremea cînd musiul nu se ținea, oficial, de politică, româncă care ține și o emisiune în engleză unde, zice wikip, sînt invitați să-și dea cu părerea străini care trăiesc în regiune.

Adevărați reprezentanți ai naționalismului catalan, nu ? Nu’ș cum se face că întotdeauna cu rivoluționarii se găsește cîte o combinație din asta, orice în afară de neaoșă. Dar ei sînt cei mai buni purtători ai aspirațiilor băștinașilor. Mda.
––

Criminalul planetar Soros pare să fi transferat 18 miliarde de dolari către operațiunea Societate Deschisă. Banii lui, zice, or fi și bani de la CIA, ce mai contează ! Banii lui… vorba vine, bani înșfăcați prin operațiuni terorist-financiare sau speculații infecte.

În orice caz, purcoiul de bani nu va face decît să crească virulența miilor de agențișori ai căpcăunului și globalismului forțat. Să ne așteptăm la șuvoaie de spume din partea macoveicilor de toate culorile și la rezistență pînă la cianura finală în bunkerul cheoveșist.

În 9 luni apare un copil, de la concepere pînă la naștere. Dacă ar fi fost să se schimbe ceva în relațiile cu americanii s-ar fi văzut pînă acum, cu toată opoziția sistemului față de Trump sau la ceea ce securisto-cheoveșii americani au perceput ca periculos pentru ei în mesajul cu care a cîștigat Trump alegerile. Klemm putea fi schimbat pînă acum sau chemat la ordine. Nu s-a întîmplat. Cum nu pare să se întîmple nimic bun cu diplomația americană, care parcă dă cu bîta în baltă mai rău ca oricînd.

Nu mă așteptam la o schimbare radicală în raport cu România, dar nici la ostilitatea robotică prin care se dă girul terorismului neostalinist al creaturilor pe care agenturile Soros le-au puit în România.

Ori administrația Trump e complet incapabilă ori nu are de gînd să fie mai puțin dușmănoasă cu românii decît cele de dinainte. Nu mă încălzește să aflu răspunsul, mi-ajunge să văd ce se întîmplă concret.

Încă o păcăleală sau o iluzie de care încep să mă vindec. Sigur, ar putea fi și mai rău. Hai, mă lași ! Mama voastră de colonizatori !

100%

Realist privind lucrurile, actuala formulă de guvernare din România este probabil cea mai profitabilă pentru stăpânul străin al țării: procurorii aruncă anatema, negăsind decât corupți români; pentru ANAF, firma străină, cel mai mare evazionist fiscal din România, este bibelou de porțelan; Parlamentul își joacă perfect farsa; președintele țării este „european“, iar la Guvern se află singurul partid care preia castanele, acceptând funcția de vinovat de serviciu și ciuca bătăilor, dar care, fiind și singura forță politică ce mai culege voturi populare, asigură supraviețuirea rânduielilor, pe care serviciile secrete au grijă să le perpetueze, veghind ca nimic, de fapt, să nu se schimbe! Ilie Șerbănescu – Emoționanta alegere a premierului Tudose între Tandea și Mandea )

Chestiunea este foarte serioasă. PSD doar mimează, beneficiind de lipsa unor partide naţionaliste, eurosceptice, şi chiar de stânga (pesediştii nu-şi zic „socialişti” ci „social-democraţi” deşi fac parte din Internaţionala Socialistă). Au preluat parţial discursul naţionalist şi chiar conservator însă când e vremea să „livreze”, nuştiuce se-ntâmplă. Ceasulrăupisica13: se sparge USL-ul, demisionează Ponta, îi aleargă Chioveşi pe care au reales-o indirect prin guvernul tehnocrat Cioloş (căruia i-au acordat votul de învestitură). „Nu ne lasă ăştia, domn’e, da’ noi am vrea”. Bullshit, USL împreună cu PP-DD aveau mai mult de 75% în parlament în precedenta legislatură, o adevărată „ghioagă” politică. Bizonu‘ pare hipnotizat şi le dă mereu votul fără a mai face şi bilanţuri. Pe „dreapta”, nici nu se mai sinchisesc să joace electoral, anunţă clar ce ar aplica: tăieri şi maimultăUE, stimulând astfel votul pro-pesede şi întreţinând ficţiunea „diferenţelor de platformă politică”. Cercul se închide iar problemele rămân şi se cronicizează. ( Riddick/Prioritate de dreapta – Cum colectează PSD voturi antisistem, ca apoi să acţioneze contrar mandatului acordat )

100% sinteza celor aproape 28 de ani de brucanism. Ca un alcool multiplu rafinat, ca heroina sintetizată aproape de puritate absolută, metoda de stăpînire din România ucide. Nu numai un om sau o mulțime de oameni, ucide o națiune.

Să nu uităm nici cine ne-a livrat PaNArama devenită DezastruNAțional. Chiar nu bănuia un specialist în drept ce pericol pîndește în umbră cînd creezi un stat în stat, întîi în cadrul (pe lîngă?) procuraturii legitime, apoi… ah, uitam că agențiile naționale tot cam pe atunci… doar trebuia să intrăm în UE, ce naiba, prin referendumul… aoleu, tot atunci…

Improbabila obligatorie „lovitură de stat” parlamentară

Cam atît ne-a mai rămas. Improbabilă ca încercare și la fel de improbabil, dar nu imposibil pînă la urmă, succesul, doar că nu avem de ales.

PSD a capitulat pe deplin. Stăpînii externi îl țin numai în pimp slapping (cine știe, știe, cine nu știe… cum de nu știe limba dominantă!?). Chestie normală, de altfel, dacă tot ieși la produs și ai simțit nevoia de protecție.

Pe americani îi costă ieftin să lase un Klemm să-și bată joc la modul absolut de o țară aliată. De ce să nu fim un fel de sub-colonie, dacă se poate și așa, un vasal ar fi cu totul altă socoteală. Nici măcar la turci nu s-au învrednicit să dezavueze un klemm local, iar Turcia, cu toată antipatia față de Erdogan, face parte din categoria de interes strategic #1.

Aspirantul imperial continental german stă la coadă și profită de poziția patru labe pentru a implementa și el, din cînd în cînd și des, cîte un argument dorsal. În plus are și omul cocoțat la vîrful cel mai cel, chestie pe care, probabil, și americanii sînt nițel invidioși.

Sistemul de dominație și control securist-justițiarist-militar e pus la punct de decenii, pentru America de Sud întîi, rafinat și adaptat după 1989 pentru Europa de Est. Accentul cade aici cu mai multă greutate pe componenta justiție și pe elementele de supra-statalitate prin care justiția iese de sub controlul societății naționale și intră sub cel al intereselor străine. Independența e doar față de români.

Revenim.

Ultima posibilitate constituțională, pașnică, rămasă ar fi cea menționată în titlu. O revoluție parlamentară, trans-partinică, prin care, în urma unei inițiative legislative, venită din partea oricărui grup de parlamentari care adună necesarul pentru a o pune în discuție, toată încîlceala de reglementări și instituții care ține în picioare structurile de control din justiție ale ocupantului extern să fie distrusă.

Parlamentul de curaj și demnitate națională care și-ar asuma acest rol ar trebui să ignore total structurile de partid complet aservite, compromise la vîrfuri sau dovedind o lașitate și o paralizie îngrozitoare. Românii cinstiți din toate partidele, dar cu atît mai mult cei din PSD și ALDE, cei care au  fost în mod concret aleși pentru așa ceva, trebuie să-și asume acest mare risc și această luptă grea.

Fiara nu mai poate fi păcălită, ca la sfîrșitul anilor ’50, începutul anilor ’60, atunci adversar era puiandrul sovietic, detroțkizat, post-stalinist, acum avem de a face cu fiara bătrînă, iar potențialii noștri luptători au fost slăbiți pe dinăuntru, șubreziți de o feroce campanie de destructurare a valorilor naționale, globală, de altfel.

Subtilitățile, bizantinismele pot fi studiate, se mai poate culege și folosi cîte ceva, dar nu vom face nimic doar cu ele, cel mult pierim mai lent.

A venit vremea unei acțiuni concrete, fapt devenit deprimant de evident după ce toată lumea a putut să vadă deznădejdea absolută a celor ce ieșeau de la ședința comitetului central pesedist astă-noapte. Nici respectivii nu mai cred sau nu mai speră ceva de la mecanismele de partid.

Izmă de ism

Observ o mult prea mare înverșunare antiromânească și o mult prea palidă rezistență în rîndurile celor care ar trebui să ne apere de lupi.

Miroase a spălare pe creier de tip ideologic. Ați ghicit, miroase a Soros.

Dacă în privința genezei cheoaveșii și a ongului cesemist lucrurile sînt la fel de clare precum labele desculțe ale mașterei macoveice pe peretele cabinei avionului, în privința sereiștilor nu prea înțeleg.

Sigur, prezența unui șef de organizație sorosistă în vîrful SRI, oricît de normal la cap ar părea să fie după spusele multora dintre cei ce au avut de a face cu el, nu ajută. O paranteză: oricît mi-ar plăcea să cred în potențialul securiștilor români, mă cam îndoiesc că e omul lor, plasat din timp, de mic chiar, în tabăra inamică. Măcar bag un dubiu, hi, hi, poate pierd ceva timp și nervi cu ipoteza unii cărora le doresc să fie la fel de eficienți ca bolovanul pe fundul lacului.

Revenim. Ideologia sorosista e insidioasă, are nevoie de timp. Timp pe care l-a avut, cu prisosință. A avut și are, de asemenea, condiții extrem de favorabile. Prima și cea mai importantă, impusă cu baionetele, nevăzute, dar foarte reale, occidentale, fiind cea a libertății ongurilor de a zburda fără să dea socoteală cu privire la sursele de finanțare și cerințele asociate cu sumele de bani primite. Mircea Badea are cruntă dreptate în această privință. Cum are cu multe alte ocazii.

Culegem roadele otrăvite în toamna existenței noastre ca stat (viziune optimistă). Racilele locale și beția puterii, atunci cînd faci parte dintr-o organizație puternică, ar fi existat, virulența antiromânească nu.

 

(PS)D’aia merge totul ca curu’

Nici nu știam de porcăria asta.

Pesedeul, ăl de se luptă în van cu Cheoveși, care ar fi trebuit zburată cu un șut în (vezi titlul) de multă vreme, a dat ok-ul pentru ca monstruozitatea ce funcționează sub numele de parlament ueuropean să înființeze instituția procurorului ueuropean.

Exact asta mai lipsea !

Măi, aceștia ! România e stat suveran, nu regiunea altora. Ce faceți voi se numește trădare, haimanalelor ! Poate nu credeți, poate nu știți, de culți și pricepuți în ale istoriei ce vă aflați, dar de plătit, veți plăti. Și nu politic, cum vă place să vă alintați, pentru că aici nu merge cu ascunsul în spatele degetelor. Nimeni nu v-a mandatat să procedați așa. Nici nu poate să o facă cineva, prin vot sau altfel, pentru că în statul român nu este permisă abandonarea suveranității, prin diluări repetate sau cedări de orice alt fel.

Iar pentru cetățeanul (aiurea, cîți mai au faimoasa conștiință civică de care se face atîta paradă) obișnuit… lenea în a gîndi cu mintea proprie de dragul confortului și presupusei siguranțe ueiste se va răzbuna înzecit, dacă nu pe voi, atunci pe copiii voștri.

+ un pic de propagandă rusească, dacă tot ne pregătim (din nou) să luptăm pe două fronturi, fără armată și cu aliați pe măsură. Pe măsura prostiei și trădării, desigur.

 

Zo, ne amuzăm cu vînzoleala catalană în pregătirea distracției pe care ne-o anunță johannisul și compania de sunete ?

Amîndouă tot distracții, doar, doar n-om vedea de elefantul ueist din încăpere. Bine, nu-l vedem, dar cînd ne articulează cîte o trompă sau se lasă greu cu o bucă pe grumazul nostru, atunci ce simțuri ne mai lipsesc ?

Retorică de toamnă.