Monthly Archives: februarie 2018

În spiritul lui Cato ăl bătrîn: CSM trebuie distrus

Nu se va rezolva nimic pînă ce nu va fi desființat CSM-ul. Nu Cheoveși care o verifică pe Cheoveși e marea problemă, faraoanca nu face decît să reproducă schema impusă din afară prin care cei ce administrează justiția nu dau socoteală nimănui. Stat în stat.

Nu mai insistați cu statul procurorilor. Puterea ultimă e la judecători, procurorul, fie și în cel mai corect stat de pe planetă, oricum e doar forma modernă a acuzatorului medieval (probabil fără frică de Dumnezeu, ăla din evul mediu o mai avea). Procurorul e o unealtă a statului, teoretic în serviciul public, al cetățeanului nenumit, tot teoretic stăpîn peste stat și componentele sale. Judecătorul e arbitrul, izvorul de înțelepciune, forul de la care se așteaptă lămurirea, deci o echidistanță naturală. Cînd începe să se împută semnificativ acea zonă s-a cam terminat și trebuie dat reset. ACESTA A FOST PRINCIPALUL MESAJ AL AGENTULUI DIN DEAL: SĂ NU SE DEA RESET, spus explicit în adresarea către komsomoliștii… de drept.

CSM-ul kibuțează întreaga zonă a justiției, îi bagă la grămadă pe judecători și procurori, bașca neaveniți – fie și bine intenționați – din „societatea civilă” și transformă toată afacerea într-un alcov (sună mai bine decît bordel) unde viciile se vor răspîndi ca virusurile, într-o promiscuitate instituțională și intelectuală în permanentă expansiune. La fel se procedează cam în toate planurile, unde alături de o instituție legitimă se pune o făcătură fără rost, care nu dă socoteală nimănui și care distruge mecanismul pe care ar trebui, cică, să-l eficientizeze.

Poți cuceri instituțiile din interior, cum le poți și pierde, tot cu oameni sunt populate. Cînd însă inventezi instituții care nu pot, din start, funcționa decît într-un perpetuu compromis cu setul de valori tradiționale, cu demnitatea individului ca om liber și cu ideologia la putere (în vremea noastră globalismul, cu mo principal cenzura pc), bașca statutul colonial impus pe față, te lipsești chiar și de această posibilitate de a îndrepta lucrurile. Instituții diabolice, făcute pentru a ține permanent în mocirla lipsei de claritate atît individul cît și dezbaterea intelectuală. În acest context, logica Luluței și a lui Werner e perfect coerentă cu arbitrariul pe care îl induc, de asta e înspăimîntătoare lumea care se insinuează prin ei.

În încheiere, reiterez (cum se zice acum), CSM trebuie distrus, doar astfel putîndu-se da restartul necesar, de care Werner și cei ce-l butonează se tem ca de tămîie.

Reclame

Visul Luluței

Toate rivalele la sertar.
din ciclul: lumea după Luluța
(unde „după” denotă firea mea optimistă)
[grazie Guido Crepax]

Se înțelege acum de ce Nuți și Alinuța își iau cafeluța prin Costa Rica ? Desigur, cu timpul, Luluța a extins anvergura visului spre universal, spre întreg Westerosul (pentru cei ce își aduc aminte de Marele Septon). De ce să nu ședem cuminți în sertare cu toții ? Aud ? Nu, nu aud decît vreo cîteva duzini, în deal la Werner. Cum să nu ne lase Badea baltă în aceste condiții ?

Revenim. Pentru a întări în conștiința citi… privi… ciripitorului (!?) modelul cultural de la care se inspiră și la care aspiră (fără să poată) Luluța adăugăm la dosar:

Surse neautorizate și rău intenționate ne intoxică cu informația falsă cum că la capătul firului telefonului roșu-portocaliu care apare în clip s-ar afla o persoană din Ploiești. Nu putem ști, dar chiar de ar fi așa, de ce să nu ne bucurăm că telefonul o binedispune în mod evident pe Luluța, pardon, Valentina.

Bineînțeles că informația este categoric falsă, chiar dacă noi nu știm asta înainte de prezentarea concluziilor inspecției judiciare. Chiar trebuie să vă explic totul !? Folosiți un pic logica – accoding to Luluța & Werner – că vă paradesc !

Pentru cei mai cei mai (2x sau 2.0) rafinați punem și trimiterea (termen juridic!?) vizuală spre o expoziție unde se poate observa (fără mijloace specifice, doar cu ochiul liber <- cuvînt odios, aproape penal) că modelul Luluței nu are nimic de ascuns, cum ar veni… se dezvăluie sau se autodenunță complet (dar nu de judecată).

Unii ar putea insinua că imaginile prezentate aici ar sugera manifestarea unui fetiș. Ei, na, procurorii de elită pot să-și îngăduie, în spiritul luptei anticorupție, așa ceva.

 

Rînjetul fiarei

Înspăimântător, într-adevăr. Fiara legitimată (chiar dacă ajutată prin fraudă și manipulare masivă) de, totuși, milioane de voturi.

Ieri a trebuit, ca orice purtător de 666, să iasă în lumină, cu toată ura antiromânească expusă din plin. Vi s-a mai dat un advertisment, românilor, l-ați văzut pe diavol rînjind. Credeți că va aduce binele și dreptatea peste voi ?

Stați ca la fotbal pînă cînd veți simți țărușul ce vă străpunge inima și vă veți uita, atunci sigur neputincioși, cum vă înfulecă copiii. În cazul „fericit” cînd nu vor fi chiar copiii voștri cei ce vă vor hăcui pe altarul fiarei.

Javrele guvernului III

Era un film, slăbuț, dar cu Belmondo și care se filmase și prin România: Mirii anului II.

Acum e alt film, mai slăbuț, dar cu Dragnea, după care nu mai rămîne România. Titlul e în titlu.

Tot revoluție, tot teroare, pe viu.

Observați, vă rog, că nu pomenesc în continuare nimic despre CSM, DNA, „justiție”. Asta e bașca.

În aceste condiţii, cred că liberul arbitru nu ar trebui să funcţioneze când este vorba de sănătatea copiilor şi spun cu foarte mare responsabilitate.” – ministreasa pesedistă a sănătății despre introducerea vaccinării cu forța (statului).

Nici nu aș ști de unde să încep la o asemenea atrocitate de declarație, opinie, afirmație, retard civic, ce-o fi. Nici nu ar avea rost, desigur.

O spune cu o foarte mare responsabilitate… față de cine ? De cabală, de mafia farmaceuticelor ?

Trebuie MUSAI scăpat de cele două fețe ale monedei diavolului, PSD și PNL.

Bă, vînduților, eu nu vreau UE, nu vreau integrare globalistă, nu vreau multiculturalism, nu vreau vaccinare obligatorie, nu vreau euro, nu vreau toleranță deșănțată față de poponariat și de tot felul de minorități etnice, religioase, sexuale sau ce organul lor, nu vreau stat polițienesc, nu vreau euro, din nou.

Bă, știi ceva, cu rațitudoru vostru, cu tot, nu vreau nici autostrăzi. Mă piș pe ele dacă scopul e să care mai repede buștenii, să unească Clujul cu Budapesta și să se plimbe containerele cu tirurile (pe Dunăre nu e bine, că nu vrea neamul tejghetarilor olandezi).

Nu vreau turismul ăla de rade tot ce e tradițional și autentic, nu le vreau filmele și cărțile occidentalilor, cred că în 2 luni mă vindec și de internet dacă mă îndîrjesc.

Nu vreau pămîntul țării dat la străini. Nici pe bani grei, în niciun fel. Iar cel dat îl vreau luat înapoi, prin lege, cu despăgubire exact la valoarea cu care l-au plătit.

Nu le vreau băncile ! Deloc, niciuna.

Unde vă aflați voi, ăștia, pesediști și cu ceilalți vînduți în raport cu ce am scris mai sus ? În totală opoziție.

Credeți, în schimb și în dragnalfbetismul vostru, că aș vrea să mă împroșcați cu propagandă ideologică globalistă de doi bani și cu porniri goebellsiene de la o tanti care gîndește cu curu, dacă și ăla ? Atunci chiar sunteți idioți irecuperabili.

Bă, nu mă reprezentați și nu reprezentați niciun interes românesc autentic. Pielea(nu) pe voi de jigodii!

Spre clubul select

Toți domnitorii, regii, ducii, staatholderii inamicei noastre Olanda, dogii, emirii, au, ba chiar, și mai ales, țarii, hanii, sultanii și împărații erau cretini. Da, da, cum altfel, dacă toți manifestau mania de a bate monedă proprie. Unii, ăia mai mici, se luptau să capete dreptul de a bate moneda proprie, ăia mai mari să le taie pofta celor mai mici cu pretenții de emancipare. Pentru că, după monedă, urma emanciparea, independența. Sau confirmarea ei, vezi cazul țărilor române.

Iacătă, neicusorule, idioților ăstora nu le mergea mintea să priceapă cum, de vei renunța la moneda proprie, o să faci parte, mintenaș, irevocabil și iremediabil, din clubul select al celor pe care îi vei șterge la cur. Nope. Dobitoci lipsiți de viziune, troglodiți care numărau degeaba aurul cu stemă proprie, ei niște nimeni, de fapt, paria percepției și mama anticoncepției.

Cum să nu fi priceput boii, te întrebi, cîte avantaje te pîndesc dacă_calci hotărît într-o devălmășie veselă, unde tot ueistul ți-e prieten, mai ales la Brrucsel și Strasburr, unde covrigul umblă cu cățelul în gaură, iar austroneamțul nu mai prididește să te stropească cu elixir de prosperitate, cu o viteză mai ceva decît iureșul depopulării pădurilor noastre de copaci? Niciun imperiu nu pîndește, nici măcar din umbră, niciun interes material egoist nu se există să egziste în ținutul zînelor cu barbă și al emceveurilor de iubire paternă. Nțțț, zilch, nada de nada, verbotten!

Bă, dacă v-aș crede, pieleni și ratudori și alte scursuri din sondaj de opinie avangardist, proletcultist, ai un aer trist de bursier soroșist, atunci azi, acum, aș emigra în Papua definitiv, încetînd în veci de veci să mai sper ceva de la neamul meu ajuns, bineînțeles, într-un club prea select ca să-l mai înțeleg eu. Sau să-l suport (a suporta nu înseamnă a sprijini pe cineva – remarcă pentru vreun rătăcit feisbucizat care a învățat limba română între două laicuri).