Monthly Archives: decembrie 2019

Doar un sfîrșit de Românie

Vine un an nou fără o țară a românilor.

Bandele mercenarilor werneriști ne-au luat-o și au pus-o cu totul în labele străinilor, putori coloniale de varii miasme. În ceea ce pot măsura, cîntări, împărți. La propriu. Așa gîndesc ei.

Nu văd mișcare la orizont. Nu simt nicio zvîcnire în subteran. Nu pare posibil să se întîmple ceva, nimicul pare atotcuprinzător.

De obicei, cînd e calmul mai plat și contabilii obosesc cu numărătoarea arginților care, ei, curg în valuri, apare… neprevăzutul. Spaima cea mare a securiștilor de pretutindeni, fie ei cu burtă, de mâna a doua, cu smartphone-ul burdușit de aplicații ce gîndesc pentru ei.

Va fi crunt, va durea, va răscoli totul. Într-un final, după ce se vor așeza  lucrurile, tot la nimic nou sub soare se ajunge în planul care nu contează, cu alți actori pe care îi va prosti lipsa riscului, confortul conformismului, păcăleala puterii, teluricul fiind rezistent de felul său. Cu satisfacția, mică, dar plăcută, oferită de gușații momentului măturați în chinuri grozave. Ca unii nepermis de ticăloși pentru prostia lor lacomă.

Venirea neprevăzutului se anunță prin absență. După care mulți vor absenta perfect motivat și definitiv.

România va renaște cu români, mereu numai pentru români.

Vor mai fi și alte sfîrșituri de Românie. Existăm, dacă încercăm să le înțelegem cu adevărat, ca o împletire a celor două mituri fundamentale, Miorița și Meșterul Manole, în vreme ce străinii trăiesc doar cu perspectiva de tejghetar sau de cîrnățar, cu bucuriile lor acre, mereu nedumeriți. Noi nu ne putem coborî la drojdia lor stearpă, nici atunci cînd vrem. Dacă ne prostim și încercăm poșirca lor existențială, ne ia cu dureri de cap. Dar nu ne ține, nu avem voie, condiționarea noastră se află la un nivel mult mai înalt. La nevoie, dărîmăm tot și o luăm de la început. La nevoie și de cîte ori va fi nevoie.

Doar un sfîrșit, nici măcar ultimul, avem în continuare multe de învățat și mult de lucru în istorie, pentru veșnicie. Începe un sfîrșit nou.

Fără zahăr, pentru ieșirea din mahmureală

Foarte important de știut ce are de gînd diplomația lui Trump în România (dacă a recăpătat controlul asupra Departamentului de Stat).

O ține pe clasicul chibuț de afaceri, rămîne pășune nulandeză, ne vrea doar un stat tampon și parțial unul de rezervă în caz de Turcie rea, ne vrea doar buni de plată pentru armamentul american sau ce ?

Dacă, prin ambasadorul său, încurajează o justiție de tip macoveic, atunci politica trumpistă (presupunînd că noul ambasador îi aparține și nu e tot o dronă) se dovedește ostilă României.

Dacă vrea și în România ceva după tipicul lui Bill Barr (procurorul general al SUA), o justiție care are în vizor abuzurile și pericolul reprezentat de statul paralel, atunci e altceva, doar că un altceva fie naiv, fie titanic – trebuie dusă o muncă de Hercule în grajdurile lui Augias pentru a curăța justiția românească.

Dacă procurorii se axează pe vînarea lui Iliescu, nu pe anchetarea capilor statului paralel cum face investigatorul special Durham cu foștii șefi (recenți) ai FBI și acum CIA, atunci ne-am lămurit.

Desigur, prima anchetă ca importanță și prioritate ar trebui să-l privească pe Johannis și ascensiunea suspectă a unui traficant de copii, șef de organizație sprijinită de un stat străin, afacerist veros prin abuz de poziție publică, către funcția cea mai înaltă din stat.

Evident, dacă Johannis trebuie anchetat și, eventual, condamnat, nici vorbă că nu se pot opri doar la el investigațiile, boala e mult prea profundă.

Avem noi un Barr și un Durham (vezi și link-ul de mai jos) ? Dacă există, pot fi ei numiți de unealta Johannis ca să-i vină chiar (și) lui de hac ? Depinde mult de cine are capacitatea de a-i răsuci mâna la spate mai cu forță.

 

Redau comentariul prietenului Riddick, de unde m-am inspirat, cum o fac, de altfel, adesea:

#1. Statul Paralel, reîncărcat de Zăhăraru – Zuckerman, ambasadorul „conservatorului” Trump:

„Ambasadorul Statelor Unite, Adrian Zuckerman, și-a exprimat deplina susținere față de eforturile Ministrului Justiției de a reface capacitatea Ministerului Public de a confrunta […]”

„Dialogul pe această temă va fi reluat în luna ianuarie pentru a organiza întâlnirea dintre experții români și americani.”

Mda, de a reface exact ce a mimat PSDragnea c-a „combătut”. E biii-nee, măcar ştim pe ce picior dansăm, goyime…

#2. Ştiu cine-i CholaqUE dar trebuie totuşi să-i dau dreptate preşedintelui interimar PSD, care „se dezice” de pseudo-inculpatul Ilici („E un lucru pe care trebuie să-l lămurească istoria și mai nou instanța”).

„Președintele interimar al PSD a lăsat fără replică acuzațiile dure la adresa fondatorului PSD, marcând practic o dezicere a actualei conduceri de liderul care a adus marile victorii ale partidului.”

Le-o fi adus… cândva. Asta a doua o zice unu’, Dragoş Dumitriu, care inexplicabil mai este lăsat să bântuie pe la Sputnik şi care laudă necondiţionat PSD deşi ştim toţi că nu mai e „acel PSD”. Probabil tot vreun „pro-rus” precum dispărutul (de la Sputnik) Ionuţ Ţene, colaborator vechi de-al lui Boc şi care acum avertizează la NapocaNews împotriva „pericolului rusesc”.

https://riddickro.blogspot.com/

Wallachia, ai !? Avem funie destulă și nu taie Schweighoferul sasului toți copacii.

Pînă și Moș Gerilă

al comuniștilor era mai puțin anticreștin decît Moș Crăciun al corporațiilor.
Era mutat spre Revelion și ar fi vrut să ascundă Crăciunul, ca și cum nu ar fi existat. Chestie care nu obliga pe nimeni să-l uite.

Moș Crăciun, o integrare a păgînismului în creștinism, a devenit frumos și memorabil pentru colindele creștine și căldura omenească a manifestărilor tradiționale asociate cu satul românesc. Cu gospodăria, cu casa și curtea, cu vatra.

Amalgamul corporatist actual nu are nimic de a face nici cu creștinismul, nici cu păstrarea unor tradiții locale. Se înlocuiește sărbătoarea creștină a Crăciunului cu kitschul hollywoodian, unul din ce în ce mai vulgar, mai stupid, agresiv.

Nu ne asaltează doar cu brînciul spre consumerismul cel mai obscen sau către bucuria artificială, forțată, de stradă cu beculețe. Ni se fură sufletul.

Apropo de stradă… În orașele babilonice, colindătorii vin cu cd playerul, nu i-ar primi nimeni în casă, de dubioși, iar oamenii, gospodarii de altădată, sunt îndemnați să iasă în piețe, în grămezi mari, depersonalizate, distracția, vai de mama ei, acolo cică ar fi, de parcă despre distracția asta de turmă ar fi vorba la Crăciun !

Moș Crăciunul actual e un obez nesimțit, virtualizabil, o caricatură tot mai ciudată chiar și după standardele hollywoodiene mai vechi. Bonomia i-a fost înlocuită cu un neastîmpăr psihotic. Văd că i-au luat și renii, cel puțin într-una din reclamele tîmpite, reni care ar trebui să se bucure că au primit astfel liber… liber să ce, să sărbătorească Crăciunul !? Recunoaștem aici trepanarea corporatistă deplină.

Concluzia ?
Un aranjament din crenguțe de brad amestecate cu orhidee sau cu orice altă nucă-n perete, într-un oraș mort, luminat a giorno, prin care se vîntură grămezi amorfe, bătînd pasul pe loc motorizat, în prag de atac de panică la ușa superbuticmallmarketului aferent, ținîndu-se de smartphone, cu care-și aranjează răgușeala de piață friguroasă unde se urlă rap-colinde sau locul în care să verse tone de bani pe distracții colectiviste, aranjament prins cu o panglică pe care să scrie… jos comunismul !

Păcat că nu-și respectă numele moșul Gerilă, cu un îngheț din ăla de să ne prindă precum o insectă în chihlimbar, pentru studiul generațiilor viitoare, posibil (să sperăm !) mai întregi la cap.

Hey, dude… sau devenirea în dudă

Nu numai că prin gesturi, atitudine, aspect exterior (haine, frizură) arată și se comportă ca niște fătălăi, marea majoritate a reclamelor jucate sau doar citite de personaje masculine ne aduce voci slăbănoage, lipsite de profunzimea pe care o asociezi cu un bărbat puternic. Nu e vorba numai despre timbrul vocii, felul în care vorbesc e unul de mimoze masculine, care se alintă cumva, care prezintă o fragilitate artificială și grotescă, care se șterg singuri din peisaj, minori, de disprețuit.

Nu e o chestie întîmplătoare. Mulți tineri masculi au împrumutat de la tv, de la școală, din gașcă, din jur în general, prin contagiune de la unul la altul pe fondul inculturii generalizate, un stil total necorespunzător unui bărbat care se respectă. Stîlcesc limba nu doar prin sărăcia vocabularului sau repetiții de oameni care au citit prea puțin, care nu au văzut o piesă de teatru adevărat (sau ascultat – ce dor îmi e de piesele de teatru radiofonic de altădată !), care n-au făcut armata, o stîlcesc și prin scuiparea cuvintelor, deformarea ritmului natural al limbii, intonația greșită în felul în care emit propozițiile.

Valabil și pentru femei… et pour cause. Apare o cantitate mult prea mare de voci neîmplinite, de fete cărora parcă le-a fost întreruptă pubertatea. Accentele în propoziție se pun tot greșit, cuvintele le sunt stoarse printre dinți, cînd nu scheaună onomatopeic într-o pseudo-extaziere grețoasă. Parcă, exceptînd penibilitatea textelor și cutiuța de preocupări consumeriste care le este rezervată de obicei, sunt tratate mai cu schepsis decît bărbații, uneori împinse tot artificial spre ilustrarea unei poziții de autoritate degeaba sau de exercitare a unei meserii sau activități la fel de aiurea.

Totul se petrece cu program. Nu este atît de greu pe cît pare. Ideea nu e să strici pînă obții o formă defectă prestabilită rigid, ideea ar fi să strici, pur și simplu, să alterezi forma originală, corectă, naturală, melodioasă, capabilă să exprime toate nuanțele, toată gama emoțiilor, capabilă să definească și să atribuie fiecăruia rolul său, să permită originalitatea, chiar unicitatea.

Se pune în loc o zeamă sărăcăcioasă de inși interschimbabili, chiar și între sexe, fără aspirații înalte, fără mîndria omului care se respectă pe sine. Doar prin respectul de sine apare respectul pentru ceilalți și, prin conectare inteligentă, pentru o lume corect constituită pe un set de valori recunoscute și împărtășite de cît mai mulți, înspre un nivel cît mai înalt, nu în derizoriul cel mai steril, pe bogăție intelectuală și flexibilitate elegantă în relațiile umane, nu pe regurgitarea de clișee din reclame idiotizante într-o societate devenită abator al coerenței, rigorii, eleganței, durabilului, trăitului în adevărata și de dorit normalitate.

Nu o soluție, poate o metodă in extremis

„Singura soluție e insurecția generalizată.” (https://trenduri.blogspot.com/2019/12/demnitatea-pe-care-n-o-avem-si.html)

Problema e reprezentată de regimul de ocupație politică care a transformat România într-o exploatație colonială mizerabilă.

Soluția va fi dată de recîștigarea controlului asupra deciziei politice prin reprezentanți ce dau dovadă de loialitate națiunii române și statului român.

Metodele pot varia. Cea mai costisitoare va fi una rezultată din disperarea neagră, dorită în mod probabil prin unele locuri unde ni se mai pun în cale și alte nenorociri, personalizate, ca să zi așa.

Nevoia însă crește, iar timpul presează. Prea suntem măcinați metodic pentru a putea crede, o amăgire, că fibra profundă va rezista la infinit.

Altfel, un articol bine scris. Concluzia tristă poate fi tratată drept un simpotm trecător care îi încearcă pe toți, din cînd în cînd. Nu piere țara sub sas nici de data asta.

 

Scrîșnet cu scrîșnet

Să spunem așadar lucrurilor pe nume.

Regimul JohannisPNL(Orban) este un regim de ocupație.

Un regim de ocupație politică servind unui plan de ocupație economică și strategică.

Cu urme de poliție militară străină, cu rol mai mult de a descuraja o acțiune militară internă și de a propti determinarea în supunere a celor deja aserviți.

Un regim nedemocratic, instaurat în etape, ultima etapă desfășurîndu-se vizibil de la referendumul pentru familie pînă la lovitura parlamentară a moțiunii de cenzură cîștigătoare.

Un regim la care s-a ajuns prin aparența unor succesiuni de alegeri libere, recombinate prin manevre de poliție politică în afara parlamentului cu consecințe în interiorul acestuia, dar care nu a fost ales democratic, în ciuda încercării de a i se construi această percepție. Includ aici și alegerea persoanei numită Klaus Werner Johannis pentru funcția de președinte al republicii.

Un regim al cărui principal creier, manager și supervizor în teritoriu îl constituie serviciile secrete.

Un regim care se bazează fundamental pe manipulare și controlul informației, în principal cea cu efect psihologic.

Un regim care controlează atît media tradițională (ziare, programe de televiziune, știri radio și tv), cît și noile forme, mult mai intruzive și mai ușor de calibrat ale rețelelor de așa-zisă socializare.

Un regim de ocupație politică prin elemente autohtone (nu neapărat reprezentative dpv etnic, dar crescute aici) instaurat în folosul unui cartel de interese străine, cu scopul de a maximiza profiturile și de a reduce riscurile beneficiarului.

Un regim ai cărui reprezentanți politici și funcționari de rang înalt se află într-o culpă gravă, fiind legați prin lege și jurămînt să promoveze interesele naționale, adică exact inversul a ceea ce se întîmplă și se poate observa fără perdea.

Un regim care îndreaptă, accelerat, națiunea și statul spre dezastru. Posibil chiar spre dezintegrare teritorială și disoluția statului.

Un regim care a fost construit cu tenacitate, prin amestec străin, care acum a ajuns la deplina maturitate funcțională și a abandonat orice mască democratică.

Scrîșnet cu jet pe PISA

Părinții care nu iau măsuri pentru ca proprii lor copii să nu fie expuși terorismului așa-ziselor teste PISA sau de o natură similară, experimente bolnave ce induc o gîndire vecină cu psihopatia în minți încă fragede, merită să-și piardă copiii în labele lacome ale globaliștilor care le-au inventat.

Demența tot mai accentuată care cuprinde sistemele de educație aservite face incompatibilă cu normalitatea (poate doar cu cea a sasului!) creșterea unei noi generații. Responsabilitatea părinților în a-i smulge din malaxor crește corespunzător. Dacă îți lași copilul pe mâna așa-zisei educații moderne nu poți să te aștepți decît la nenorocire. Cîți părinți înțeleg grozăvia ? Cîtor părinți le mai pasă cu adevărat ?

Nu mă miră că ies primii chinezii. Nu e dovadă de inteligență, e cel mult dovada că pot fi mai ușor programați.

Scrîșnet mic

(poate inaugurez o nouă rubrică)

S-au prins alde Ilan Coita că recîștigarea identității naționale pe care o reclamă în opoziție cu naționalismul ar duce obligatoriu la reafirmarea celor doi piloni fundamentali ai națiunii, componenta etnică și cea religioasă, adică românismul și ortodoxia ?

Despre altă identitate națională care să nu le aibă la bază pe cele două eu nu am cunoștință. Dar sînt sigur că voi afla de la domnul Coita, negreșit.