Terorism de stat

Nimic altceva.

Inacceptabilele internări cu forța sau arestul la domiciliu voluntar nu reprezintă decît o manifestare teroristă a unui aparat de stat scăpat de sub orice control democratic.

Nici măcar nu există justificarea cu paza bună trece primejdia rea, cînd nu știi la ce să te aștepți și sufli pînă și în iaurt.

Avem de a face cu un virus din categoria celor de gripă, după toate informațiile apărute pînă acum unul nu foarte agresiv ca infestare, unul nu foarte agresiv ca efecte. Da, nu există vaccin. Ei, și ? La cele de sezon, comune, există doar pentru o parte dintre tulpini și nici nu sunt făcute de toți. Mortalitatea, la virusurile comune de gripă, cu tot cu vaccinarea parțială, e semnificativ mai mare. Inclusiv în România, an de an.

Nu există justificare pentru autoritățile române ca să se prindă, fără nicio legitimitate reală, în circul planetar din care face parte, aproape sigur, mizeria isteriei actuale – adevărata pandemie, adevărata boală căzută pe capul oamenilor.

Cu toate că absolut toți medicii specializați în boli infecțioase de acest tip spun limpede că nu există, dincolo de măsurile de igienă și dezinfectare sau de acțiuni logice – cum ar fi evitarea aglomerărilor în măsura posibilului, nicio modalitate de a împiedica răspîndirea unui virus, pseudo-reprezentanții noștri ne adună ca pe niște deținuți în lagăre de carantină, amenință cu represiunea administrativă, penală sau, pur și simplu, cu forța aparatului polițienesc pe cei care i-au angajat să administreze o țară, nu să o terorizeze.

În clasica cîrdășie cu mijloacele de propagandă, adică mass-media complet controlată de servicii secrete și interese complice, s-a pornit bombardamentul manipulării psihologice, de fapt se construiește acoperirea obiectivă (ei, cică, raportează evenimente, nu le provoacă, nu pun, de fapt, în scenă o piesă infectă).

Uimitoare viteza cu care acceptăm să fim jupuiți de drepturi cetățenești fundamentale sub pretextul dreptului statului de a impune – împotriva propriilor cetățeni ! – tot felul de măsuri aberante.

În mod evident, nu există nicio justificare logică, pur și simplu sîntem împinși într-o nouă realitate, post democratică, în care cedăm statului, cu rapiditate și fără reacție de împotrivire, decizia asupra propriei noastre vieți. Experimental, preventiv, ca antrenament, sub un bombardament mediatic diversionist, statul actual devine temnicer, sergent de instrucție, călău, cu BINECUVÎNTAREA noastră.

Serviciile secrete, principalii experți în manipulare psihologică, exersează, deasemenea, tehnici de inducere controlată a panicii, de acoperire prin gălăgie și isterie a vocilor raționale. Lucrează la reglajul supapelor sociale pentru a le putea folosi cît mai eficient în orice împrejurare.

Iar noi acceptăm, voluntar, ba chiar recunoscători, să fim sortați, îngrădiți, mînați ca o turmă de oi.

Și ne aflăm de abia la începutul începutului.

Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: