Monthly Archives: iunie 2020

History in the making

Cum ar grăi partenerul (!?) strategic pre limba lui. Partener pe care tot aștept să-l întîlnesc pe aici că dușmani comuni avem destui, exact ăia pe care îi identifică cu acuratețe Tucker.

Pînă una, alta, revoluția troțkistă se află în plină desășurare în America lui Trump, cel care s-ar putea să repete greșelile indeciziei sinucigașe observată de noi pe Dîmbovița. Greșeli mult mai puțin justificate acolo decît într-o biată țară de prăduit ca a noastră.

Vom vedea cu alegerile și strada. Mai grav îmi pare halul de degenerare intelectuală a societății, maladie greu de vindecat și mult mai periculoasă decît propteala propagandistică a covidului ce a furnizat vidul umplut la minut de hoardele revoluționare soroșiste.

Avertismentul final

Nu prea mai rămîn multe de spus după ce vezi absolut remarcabilul comentariu de mai jos.

Poate rămîne doar de acționat. Dar cu cine ?

 

 

De văzut

Vine și la noi, dacă nu-i oprește (sperata!) contrarevoluție a lui Trump și nu se ocupă cineva, după aceea, de cancerul ueist. În loc de poliția asta așa cum e astăzi, vom avea miliții politically correcte haștagii și teroarea decerebrată a zombiilor pe care îi vedeți protestînd pe unde i-a pus soroșismul s-o facă.

Jos pălăria pentru claritatea discursurilor reprezentanților polițiștilor din New York, cei care trag, nu scursurile lașe, politizate, care îi conduc spre distrugere.

VNC la fel ca oricare altele

Viețile negre contează. Da. Și !?

Viețile albe contează și ele.

Pînă și o viață (în) roz contează.

Aceeași lozincăreală găunoasă ca și cu statul în casă care salvează vieți. Numai bine ca să-ți refuze accesul la îngrijire medicală garantat de lege.

Așa și cu viețile negre pentru care ar trebui să transformi poliția în asistență socială. Discriminatorie pe deasupra, pentru că albii sunt, n’așa, privilegiați.

Troțkiști bășiți. Periculoși, totuși. Trebuie opriți. Rezistența începe cu tine, din tine.

Pentru început și pentru că ne interesează mai mult mizeria de la noi…

Un NU hotărît BLM !

Ah, molipsit de la excesiva utilizare americănească a acronimelor era să omit:

BLM = Banda lui Muiannis.

Trebuie citit pe blogul său

pentru că este una dintre puținele voci originale care au mai rămas.

Reproduc aici textul fără intenția de furt intelectual. Concluzia finală nu o împărtășesc integral, deși o înțeleg prea bine.

https://trenduri.blogspot.com/2020/06/calea.html

Calea

Cucerirea naturii de către om este vechiul slogan al „științifismului”. Numesc așa acea atitudine de autosuficiență a individului în fața științei, această plagă care a denaturat ființa umană, proiectând-o într-un univers gol, mecanicist, pustiit de orice ideal și, în esență, gol.

Un univers în care nimic nu mai rimează. Clamezi că vrei să cucerești natura, iar când aceasta îți răspunde radical – ca efect al acțiunilor tale – te trezești că vrei s-o protejezi îndreptându-te împotriva semenilor tăi, pe care-i faci vinovați pentru dezastrele produse de tine și de ideologia ta. Spui că lupți pentru libertate, dar singura cale prin care-ți poți duce la îndeplinire idealul este inhibându-le libertatea celorlalți. Dar ce să te mire, când însuși sloganul de la care pornești, „libertate, egalitate, fraternitate”, e unul absurd în condițiile în care libertatea și egalitatea sunt două elemente diametral opuse: egalitatea se opune libertății mele de a fi altfel.

De multe ori sunt contrazis în cele pe care le afirm. Nu mă deranjează, doar știm că „adevărata prietenie înseamnă opoziție”. O idee contrară e oricând binevenită, mai ales dacă, prin introducerea ei descoperi o fractură a judecății pe care-ai făcut-o. Există însă opoziții și opoziții.

Opoziția unui neputincios, orbit de ură și invidie atunci când vede cum un individ dotat cu har scoate o minunată operă de artă, poate fi târnăcopul, focul sau chiar glonțul. E clar că, în acest caz, nu poate fi vorba decât de atitudine rudimentară, de o precaritate a dezvoltării, de ființă rămasă la stadiul animalic. Asta-i opoziția prostului, a retardatului incapabil de a se ridica la rangul de om.

Din nefericire, educația ultimelor generații le-a cauterizat indivizilor dimensiunea umană, lăsându-i să băltească în cea instinctual-animalică. Îi privim cu scârbă pe cei care se împerechează asemeni animalelor, ne deranjează când îi vedem urlându-și obsesiile în gura mare, fără rușine și fără nicio urmă de îndoială. Iată „omul nou”, idealul secolului XX, la care-au pus umărul atât comuniștii cât și naziștii, pentru a fi desăvârșit de îngemănarea celor două sisteme, anume democrația occidentală de rit nou.

Dacă instinctualul aflat la baza piramidei e ușor de identificat și ocolit, altfel stau lucrurile cu așa-zisul intelectual ridicat din această masă ineptă. Se deosebește radical de toți retardații din care se trage și are o capacitate cameleonică prin intermediul căreia te înșală. Ai impresia că e altceva, face apel la cunoștințele sale, uneori chiar îți intră pe sub piele. Inițial observi câteva neconcordanțe pe care le pui pe seama erorii, a rapidității gândirii. Însă nu e așa, iar destrămarea întregii vrăji îți dezvăluie o ființă la fel de goală, instinctuală și incapabilă precum masa care l-a născut.

Intelectualul mulțimilor e eminamente lipsit de afectivitate, blocat într-un materialism găunos. Cu toate că „are lecturile făcute”, lecturile sale sunt inutile deoarece el citește nu pentru a înțelege ceea ce a vrut să spună autorul, ci doar pentru a reduce ideile cărții la modul său ideologic-buruienos de a gândi. Prin mințile acestor intelectuali-călăi, întregul tezaur cultural al umanității este transformat într-un uriaș morman de maculatură ideologică. Mai mult, spre deosebire de cărturarul secolelor trecute, care, de multe ori, trăia disperarea neînțelesului, intelectualul de tip nou își are locul său în societate: ori creează slogane – așa-numitul nutreț al maselor – ori scrie discursuri mobilizatoare atent înscrise în limitele ideologice, ori activează pe poziția de influencer, făcând propagandă care, pe vremuri, în „activul de bază”, era atributul muncitorilor mai gălăgios-vorbăreți.

Iată-i în toată goliciunea lor pe balaurii epocii noastre! Niște forme fără urmă de fond, mașini de tocat creiere și conștiințe, schilodiți și, la rândul lor, schiloditori ai ființei umane. Nimicul ambalat într-o înșelătoare formă butaforică.

Din păcate societatea e transformată. La baza se află masa fără nici-o formă, precum o plastilină maleabilă, dar cu tendințe de lichefiere, iar la vârf meșteșugarii conștiințelor, castrații care-s și castratori de serviciu, ucigașii oricărei forme de spiritualitate. Asta e lumea în care trăim. Sau, mai bine spus, în care încă supraviețuim.

Partea proastă e că a supraviețui e o luptă continuă. La intervale regulate de timp, masa informă îl înghite pe câte unul de-al nostru, înecându-l în gloata fără însușiri. Chiar dacă, din când în când, se petrece și trecerea inversă, fenomenul e destul de timid. De fapt noi suntem cei aflați sub asediu de către un ocean inuman, al celor reduși la stadiul animalic.

Care-s soluțiile? – veți întreba. Care pot fi? Poate fi îndiguită o asemenea forță? Poate fi ridicată mulțimea întru salvarea sa? Sau, în caz contrar, ar putea fi asediată, limitată? Răspunsul e negativ. Deja e prea târziu. Personal cred că singura formă de rezistență e cea a partizanilor, după legile și regulile lor.

Nimic din ceea ce-i aici nu-mi poate fi impus, nimic din ceea ce-i aici nu mă poate lovi! Legea lor nu e legea mea și de-aceea nu sunt obligat s-o respect. Lumea lor nu e lumea mea și de-aceea am tot dreptul s-o ignor. În timp ce ei caută idealurile materiale care le-au fost pre-programate, eu caut să rămân om. Om întreg, neschilodit, neîmblânzit și deplin suveran. Asta e calea mea.

Dan Diaconu

Un efort lăudabil

Reproduc un text bun într-o traducere aproximativ acceptabilă de pe un site care pare să reprezinte o tentativă de aducere mai aproape de România a ideilor cuprinse, general vorbind, în curentul conservator din America. Am periat puțin traducerea ca să sune mai armonios.

CUM SĂ DISTRUGI O CIVILIZAȚIE
de Roger Kimball

Yogi Berra avea dreptate: este un déjà vu peste tot. Dați la știrile de seară. Dacă sunteți suficient de bătrân, s-ar putea să vă frecați la ochi și să vă întrebați dacă nu v-ați întors în timp, în 1968. Jafurile și anarhia, strigătele promiscue despre „rasismul” universal și cererile „non-negociabile”. Nu am mai auzit asta, nu am mai făcut asta? „Trebuie să admitem că dreptatea reprezintă un ideal social mai înalt decât legea și ordinea”. Alexandria Ocasio-Cortez dând declarații unui reporter înflăcărat de la CNN? Nu, William Sloan Coffin, Jr., capelan la Yale University în 1972.

Vi-i mai aduceți aminte pe Bobby Seale și Panterele Negre? Când a început procesul său pentru crimă, în New Haven, în 1970, președintele de la Yale, jalnicul patrician Kingman Brewster, declara: „sunt sceptic cu privire la posibilitatea unui proces corect pentru un revoluționar negru în America”. Această afirmație a cauționat, mai mult sau mai puțin, și pe jumătate a scuzat violențele care au urmat.

În ultimele zile, mulți polițiști au fost atacați, mulți au fost uciși în valul de terorism domestic care a cuprins țara. Seale ar fi fost mulțumit. „Dacă un porc vine la noi și începe să agite un baston de polițist trebuie să împuști acel porc ca să te aperi! Vom pune pe grătar niște porci!” Tom Hayden, leșinat de admirație pentru Seale, a strigat către oameni „faceți tot ce puteți ca în cazul în care va curge sânge, să curgă sânge peste tot orașul.”

Utilizez cu grijă conceptul de „terorism domestic”. Nici New York Times nici CNN nu vor vorbi de asta. Violența care a explodat de-a lungul țării nu are nimic de a face cu moartea lui George Floyd, un bărbat negru ucis de Derek Chauvin, un polițist alb. Aceasta a fost doar scânteia unei explozii care are rădăcini adânci în cultura americană.

Morala: ideile contează. Timp de zeci de ani, colegiile și universitățile noastre (și din ce în ce mai mult școlile elementare) au predat evanghelia culturală a urii de sine. America, potrivit aceste scripturi, este rea. Țara este inextricabil rasistă și captiva unui sistem economic iremediabil exploatator. Ultima repovestire a acestei creații mitice aparține câștigătorului premiului Pulitzer, „Proiectul 1619”, al cărui mesaj fundamental este acela că America a început ca o „sclavocrație”. Potrivit acestei fantezii malefice, Revoluția Americană a fost purtată în principal pentru a proteja „instituția sclavagismului”. Ultima oară când am verificat, elemente din acest dezgustător revizionism istoric erau adoptate în curricula a cel puțin 4000 de școli.

Există apoi un contingent format din huligani, tineri care nu caută decât să fure și să distrugă tot ceea pe prind.

Mai periculos este celălalt contingent, „intelectualii” – golani subvenționați de Soros care au fost învățați să-și urască țara și care acum au șansa de a-și exprima această ură nestânjeniți de ordinea civică. „După Războiul din Vietnam mulți dintre noi nu ne-am mai întors în turnurile de fildeș, ci am ajuns în poziții academice. Odată războiul terminat, vizibilitatea noastră s-a pierdut și se părea că pentru o vreme am dispărut. Acum avem poziții academice și opera de remodelare a univeristăților a început cu toată forța”, scria un profesor universitar radical.

Nu toți sunt pe străzi ca avocatul educat la Ivy League Colinford Mattis sau colegul său Yrooj Rahman, care au aruncat sâmbătă cu cocktailuri Molotov într-o mașină de poliție. Unii, cum ar fi Sarah Parcak, o egiptoloagă de la Universitatea din Alabama, trăiesc revoluția prin mandatari, astfel ea posta pe Twitter, în vreme ce protestatarii asediau Washington DC, dînd sfaturi celorlalți cum să dea jos obeliscul: „trageți încontinuu până începe să se clatine, iar când va începe asta trageți și mai tare. Nu vă îngrijorați, mai aveți puțin!” Era o idee bună revărsarea asta de înțelepciune? Probabil că și-a pus și ea aceeași întrebare deoarece mai târziu a scris: „VĂ ROG NU DAȚI JOS MONUMENTUL WASHINGTON”. Dar intențiile sale erau limpezi: un obelisc „poate fi văzut ca un monument rasist”. Mai târziu a mărturisit că arheologia și egiptologia au „rădăcini puternic rasiste, colonialiste și naționaliste … Este un domeniu care a produs și continuă să producă un rău imens.”

Nu a trecut mult timp de când am primit asigurări că „sfârșitul istoriei” se apropie: că un liberalism occidental se va instaura peste tot în lume și că pacea și prietenia vor domina peste tot. Dar în loc de această versiune atrăgătoare a sfârșitului istoriei, observăm acum ceva de tipul unei retribalizări a lumii: o întoarcere violentă contra liberalismului apusean și a tradiției sale de raționalitate, de respect pentru drepturile individuale și de recunoaștere a unui bine comun care transcende întîmplarea identității rasiale sau etnice. Dată fiind această situație, este cu atât mai necesar să ne educăm studenții în tradiția occidentală, să-i învățăm virtuțile societății și instituțiilor noastre democratice. O asemenea educație reprezintă cea mai puternică pavăză contra forțelor dezintegratoare care ne atacă.

Multiculturaliștii tună și fulgeră despre natura represivă și injustă a societății. Antifa și aliații săi fac tot ce le stă în putință pentru a traduce vituperarea în realitate. Spectacolul violenței de pe străzi și intervețiile insuportabile ale media și elitelor noastre – suntem cu toții rasiști, suntem cu toții vinovați! – ne readuc în minte că alegerea care ne stă în față astăzi nu este între o cultură apuseană „represivă” și un paradis multicultural, ci între cultură și barbarie. Civilizația nu este un cadou, ci o realizare – o realizare fragilă care are nevoie în permanență de a fi îngrijită și apărată de atacatorii din interior și din exterior. Acestea sunt fapte care nu sunt recunoscute cu ușurință în mediile comode și corcolite din universități, ca să nu pomenim nimic de delirurile gloatei. Acest lucru a fost înțeles cu o claritate excepțională până și de Evelyn Waugh, care scria în 1938: „Barbaria nu este niciodată înfrântă definitiv; în anumite condiții prielnice, bărbați și femei care par foarte decenți vor comite atrocități inimaginabile. Pericolul nu vine doar de la huliganii obișnuiți. Suntem cu toți pasibili de recrutare pentru anarhie. Este nevoie de un efort neîntrerupt pentru a păstra pacea între oameni; există doar o marjă mică de energie pentru experimente indiferent cât de benefice ar fi ele. Odată ce sunt sparte barierele minții, orgia se pornește. Nu există o poziție mai confortabilă decât aceea a unui dizident într-o societate stabilă. Are toate avantajele solide care decurg din creația și protecția datorate altora, cu beneficiul distracției ce decurge din denunțarea ipocriziilor și inconsistențelor. Există vremuri în care dizidenții nu sunt doar de invidiat, ci chiar valoroși. Munca de prezervare a societății este uneori împovărătoare, alteori nu presupune niciun efort. Cu cît este mai complexă societatea, cu atît este mai vulnerabilă la atac și cu atît mai complet îi va fi sfârșitul în caz de înfrîngere. În vremuri precum cele ale noastre, societatea se află cu predilecție într-o poziție precară. Dacă se va prăbuși nu vom asista doar la disoluția unor corporații de afaceri, ci a realizărilor spirituale și materiale ale civilizației noastre.”

Tragedia care a urmat morții lui George Floyd nu ar trebui să ne distragă de la acest adevăr exigent.

Traducere din engleză de la https://spectator.us/destroy-civilization-riots-universities-tenured-radicals/

Un experiment reușit

Am pus următorul comentariu pe site-ul contelui de Saint Germain:

„Cu narațiunea pandemiei devastatoare tot mai răsuflată, cu experimentul global cel puțin suspendat, din varii motive, găina beată care devenise România „lucrului bine făcut” după cea în care s-a „trăit bine” arată cum arată exact datorită securismului fără țară, dar cu mulți stăpîni externi.

Tembelul parțial solemn de Johannis era la fel de tembel și cînd fusese inventat pe post de gauleiter la retrocedări, și ca primar premiant pe banii guvernului tăricean, și ca propunere pesedistă aberantă (și ratată) de premier. Doar fălcile, burta și nesimțirea i-au mai crescut de cînd l-au proptit la Cotroceni.

Actuala debandadă este exact rezultatul lucrării devastatoare a securismului de pradă și obediență față de străini. Suita pentru covid și orchestra de carcalaci politici, medicali, media și alte instrumente nu s-ar fi interpretat fără virtuozul securist Ciolac și grupul său de percuție în surdină care, refren după refren, a interpretat impecabil pasajul cu aprobarea parlamentară, ba a dirijorului cu sfori Werner, ba a capelmaistrului de pahar LOrban, ba a măsurilor arafatice de spulberare socială și economică prin statul în casă de struț fricos.

La intrigi ieftine pe morman de dosare, cu taraf de procurori și judecători alai în jur, securismul de cafea ce-l manevrează pe sasul din șase case mai ceva decît limba exercițiul de dicție „șase sași în șase saci” se descurcă. La manevrarea unei țări vlăguite pentru stăpînii lor externi, cu oarece beneficii și pentru dumnealor, desigur, nu prea. Cu sau fără sas sacrificat, cu sau fără pesedecăței cuminți sub privirea gol blîndă a ciolacului, cu sau fără penelaci cu draci pe ei, whiskey în damf și trabuce pe unde le place, sfîrșitul e aproape. Al lor sau al nostru, ca nație și ca stat. Asta pentru că nu sunt nici pe departe atît de intelligence pe cît îi creditați. S-au buhăit la minte precum lucovidul lor la mutră din lipsă de exercițiu.”

Eram curios să văd cîte voturi contra primesc. Așteptările mi-au fost depășite cu mult. După 6 ore scorul era de 78 la 1 ! Excelent !

Nu știu cine a fost dizidentul, dar, ca să nu-l las singur, m-am votat pentru și moi-même.
––

Notă din 3 iunie: e acolo un/o pălmaș/ă, care varsă cîte 70 (să nu bată la ochi, wink, wink !) de voturi contra, să fie. Cum spuneam, un experiment reușit ! Continuați, vă rog, cu confirmarea, de fapt confirmările, ajută la rafinarea rezultatelor. Cu mulțumiri. 🙂